ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 aprilie 2025

Asupra plângerii de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus, clasarea cauzei având ca obiect plângerile formulate de petentul A. cu privire la infracțiunile sesizate de către acesta, respectiv abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen. și tortură prev. de art. 282 C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 10.01.2020 la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție s-a înregistrat, sub nr. x/2020, plângerea petentului A., care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de serviciu, contra înfăptuirii justiției de fals și constituirea unui grup infracțional organizat, față de magistrații procurori B. și C., ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în legătură cu soluționarea dosarului penal nr. x/2017, precum și față de judecătorul D., din cadrul Tribunalului Cluj, și completul de judecată format din E., F. și G., din cadrul Curții de Apel Cluj, în legătură cu modalitatea de soluționare a dosarului penal nr. x/2018

În esență, conform actului de sesizare, procurorii mai susmenționați ar fi instrumentat dosarele penale, în care petentul a fost parte, cu încălcarea procedurilor procesual penale, în scopul favorizării persoanelor reclamate în dosar, iar în ceea ce privește judecătorii, petentul a apreciat că aceștia au pronunțat soluții nelegale și netemeinice în dosarul penal nr. x/2018, atât pe fondul cauzei, cât și în recurs.

Față de acuzațiile formulate de petent, procurorul a reținut că activitatea de urmărire penală și de judecată desfășurată de către un procuror, respectiv un judecător, nu poate fi apreciată în mod implicit ca fiind una abuzivă, întrucât, pe de o parte, nu au fost relevate în acest sens probe certe, lipsite de echivoc, care să contureze o rea credință specifică infracțiunii de abuz în serviciu, iar pe de altă parte, pentru conturarea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni este necesar ca subiectul activ să fi urmărit sau să fi acceptat prejudicierea petentului cu ocazia soluționării cauzelor cu care au fost învestiți. Or, din datele expuse de către petent s-a apreciat că nu au rezultat date concrete care să contureze o astfel de ipoteză, fiind necesar ca, dincolo de aprecierile subiective firești izvorâte din soluțiile nefavorabile pronunțate, să rezulte fără echivoc că fapta penală a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, este imputabilă și nejustificată de către făptuitorii reclamați.

S-a reținut că administrarea și aprecierea probatoriului este un atribut exclusiv al organelor judiciare, respectiv al organelor de urmărire penală sau al instanței de judecată, exercitat prin respectarea exigentelor procesual penale ale liberei aprecieri, constând în coroborarea tuturor probelor directe sau indirecte, aprecierea probelor în mod rezonabil, imparțial, onest, pe baza datelor, faptelor și împrejurărilor rezultate din activitatea de urmărire penală, fără a fi imputabil din punct de vedere al ilicitului penal modul în care magistrații procurori au interpretat materialul probatoriu și au dispus soluțiile corespunzătoare. Administrarea insuficientă a probelor în cursul cercetărilor nu poate constitui factor determinant care să contureze o acțiune părtinitoare a organelor de urmărire penală, iar în lipsa relevării unor probe certe de vinovăție a acestora, administrarea unor mijloace de probă nu poate fi apreciată decât în contextul unei activități judiciare derulată în condiții de legalitate. Modul de sancționare a ineficientei administrării probatoriului nu poate fi exercitat pe calea formulării unei plângeri penale, ci prin exercitarea căilor de atac expres prevăzute de procedurile procesual penale, respectiv prin intermediul plângerii împotriva actelor procurorului ori al controlului judecătoresc, după caz.

Astfel, s-a apreciat că argumentele petentului sunt insuficiente și nu fac dovada faptică a unor pretinse influențe exercitate asupra soluțiilor pronunțate de către magistrații procurori și judecători, astfel încât nici sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de fals ori de constituire a unui grup infracțional organizat nu pot fi reținute elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă. Conform legii, eventualele erori de drept material sau de drept procesual din cursul urmăririi penale sau al judecății nu intră automat în verbum regens al infracțiunii de abuz în serviciu, acestea putând fi invocate de către persoanele interesate în cadrul căilor ordinare extraordinare de atac prevăzute de lege, urmând ca asupra acestora să se pronunțe tot instanțele judecătorești, conform competentei legale, acesta fiind de altfel singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați.

S-a subliniat că magistrații îndeplinesc o activitate de jurisdicție și își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligați să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice, respectiv prin formularea de concluzii în ședințele de judecată, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac (plângere, contestație, etc). Un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluționeze.

Drept urmare, s-a apreciat că din cele invocate în actul de sesizare și înscrisurile probatorii nu au rezultat date concrete care să conducă la conturarea elementelor de tipicitate ale unor infracțiuni de serviciu, contra înfăptuirii justiției sau de fals și nici a infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, astfel cum au fost descrise prin actul de sesizare.

Împotriva soluției de clasare, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța ordonanța nr. 26/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Pentru a pronunța această soluție, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, în esență, a constatat că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanțială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia, soluția de clasare fiind temeinică și legală.

Împotriva soluției de clasare din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, precum și împotriva ordonanței nr. 26/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat plângere petentul A., solicitând admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, cu consecința trimiterii la parchet în vederea efectuării unei cercetări efective. Petentul a mai criticat faptul că nu există o motivare în fapt și în drept a ordonanțelor atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 martie 2025, sub nr. x/2025.

Examinând plângerea formulată de petentul A., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă, pentru considerentele următoare:

Analizând cu prioritate critica petentului A. privind nemotivarea ordonanțelor dispuse în cauză, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte o constată neîntemeiată, apreciind că în cuprinsul actelor procedurale atacate au fost expuse în detaliu argumentele faptice și juridice pe care procurorii și-au fundamentat concluzia că faptele imputate intimaților nu există.

Așadar, se apreciază că argumentația procurorilor reflectă cu suficientă concizie considerentele esențiale pentru care organul judiciar a apreciat că faptele reclamate nu există, aceste argumente vizând, pe de o parte, constatarea că acuzațiile formulate de petent se circumscriu unor veritabile critici vizând modul în care s-a desfășurat urmărirea penală în ceea ce îl privește și soluțiile dispuse de procurorul de caz, aspecte care nu pot fi cenzurate în prezenta procedură. Pe de altă parte, se reține că activitatea magistraților, care este una de interpretare a probelor, a faptelor și dispozițiilor legale aplicabile, poate fi cenzurată numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin punerea sa în discuție în cadrul unei proceduri paralele, cu caracter penal, îndreptat împotriva magistraților procurori/judecători.

Potrivit art. 340 C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare pronunțată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea astfel cum a fost reglementată prin art. 340 C. proc. pen., dă eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al soluției date.

Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că, sesizat cu plângerea menționată, judecătorul nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (6) C. proc. pen.

La soluționarea plângerii se verifică actul procesual atacat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor administrate în cursul judecării prezentei cauze.

Pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

În speța de față, petentul A. este nemulțumit față de modul de instrumentare de către magistrații procurori B. și C., ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în legătură cu soluționarea dosarului penal nr. x/2017, precum și de magistratul judecător D., din cadrul Tribunalului Cluj, și completul de judecată format din magistrații judecători E., F. și G., din cadrul Curții de Apel Cluj, în legătură cu modalitatea de soluționare a dosarului penal nr. x/2018

Însă, din probele administrate nu s-au evidențiat elemente care să ducă la concluzia că soluțiile adoptate de către magistrații procurori/judecători, au fost date prin încălcarea legii, neexistând acel minim de date care să permită a se considera că intimații au săvârșit faptele pe care petentul le-a reclamat, din situația de fapt expusă neconturându-se elementele concrete ale vreunei infracțiuni, fiind doar simple afirmații. Aspectele învederate nu au aptitudinea de a atrage răspunderea penală a magistraților, întrucât simpla nemulțumire, subiectivă, a persoanei pretins defavorizate printr-o soluție nu poate constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistratului, în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetați intimații nu există, ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru desființarea acesteia. Aspectele învederate de către petentul A. nu constituie date și indicii privind săvârșirea de către intimați a infracțiunilor reclamate, împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasarea cauzei privind plângerea penală formulată, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen. și tortură prev. de art. 282 C. pen.

De principiu, criticile generale referitoare la modul de soluționare de către un magistrat a unor cauze penale nu pot face obiectul unei sesizări penale, întrucât activitatea desfășurată de magistrați urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși o infracțiune. Legalitatea și temeinicia unei soluții dispuse este supusă căilor de atac.

Mai mult, pronunțarea unei hotărâri nu poate antrena răspunderea penală a magistraților, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință.

Pe de altă parte, este avut în vedere și principiul independenței de care se bucură orice magistrat în soluționarea cauzelor ce îi sunt repartizate, rezultând așadar că aspectele sesizate de petent, departe de a constitui aspecte de natură infracțională, reprezintă o normală exercitare a atribuțiilor de serviciu de către magistrații vizați în plângere.

În același sens sunt de menționat și considerațiile instanței supreme care, prin decizia nr. 3126 din 06.10.2008, a statuat că "instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt învestite, cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții de către magistrați în urma activităților specifice de cercetare și potrivit convingerilor proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu".

Pe linia aceleiași practici jurisprudențiale se impune a fi menționată și sentința penală nr. 157/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, în acord cu principiile de drept substanțial și procedural, eventualele erori apărute în acest proces [...] neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor."

Referindu-se la independența magistraților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparențele să arate o îndoială legitimă cu privire la independența magistraților pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestat cu success (Causbell și Fell, Hotărârea din 28 iunie 1984, Sramek - Hotărârea din 22.10.1984, Belios contra Elveției, Hotărâre din 29.04.1988).

Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formate pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în solutionarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.

Soluțiile pronunțate de magistrat nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.

Analizarea modului în care s-a derulat cercetarea în prezenta cauză, observarea măsurilor dispuse în cauză, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petent se privesc ca fiind neîntemeiate.

De aceea, se apreciază că, în mod corect s-a reținut prin ordonanța împotriva căreia s-a formulat plângere, că petentul nu invocă fapte și împrejurări care pot să conducă la desființarea soluției atacate, ci doar simple aprecieri cu privire la modul în care magistrații vizați și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Astfel, nu se impune admiterea plângerii petentului și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală, deoarece nu rezultă existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, nefiind indicii privind existența în materialitatea ei a infracțiunilor reclamate de petent. Pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea din prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte/împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistrații reclamați. În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 631/2014 a statuat că trăsăturile esențiale ale infracțiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) și caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În doctrină s-a arătat că prin norma de incriminare se stabilește un model abstract al faptei, pentru a fi relevanțe din punct de vedere penal faptele sesizate fiind necesar a se circumscrie descrierii din norma de incriminare.

Prin urmare, se constată că soluția adoptată de parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasare a cauzei privind plângerile penale formulate de petentul A., întrucât faptele nu există, nefiind conturate indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 26/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 26/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 23 aprilie 2025.