ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 05 august 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., în referire la toate aspectele și persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât fapta nu există.

Pentru a dispune în acest sens, Parchetul a reținut că la data de 11.10.2023, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a înregistrat, sub nr. x/2023, plângerea persoanei vătămate A., asociat al S.C. B. S.R.L., aflată în insolvență, care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. față de magistrații judecători-C., D. și E., toți din cadrul Curții de Apel Galați, în legătură cu modul de soluționare a dosarului civil nr. x/2018 al Tribunalului Galați.

În concret, petentul având calitatea de asociat al societății insolvente S.C. Complexul Porcilor S.R.L., a apreciat că magistrații judecători indicați în actul de sesizare, învestiți să soluționeze recursul declarat în dosarul civil nr. x/2018, au atestat în cuprinsul deciziei civile nr. 525/20.06.2023 o argumentație nereală din cuprinsul deciziei civile nr. 581/2018 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul civil nr. x/2016, fäcând referire la paragraful "... s-a stabilit lipsa culpei pârâtei în emiterea actelor despre care reclamanta afirmă că i-au cauzat prejudiciul respectiv", ceea ce a condus la o fundamentare a admiterii recursului părții adverse APIA în litigiul civil intervenit între aceste părți. Persoana vătămată a precizat că această susținere a completului de recurs este nereală, întrucât instanța de judecată, prin decizia nr. 581/2018, din dosarul civil nr. x/2016 nu a stabilit o lipsă a culpei APIA, ci dimpotrivă, a confirmat o vină în sarcina acesteia.

Intenția săvârșirii faptei de fals în forma descrisă de către persoana vătămată rezultă, conform celor arătate în actul de sesizare, din raționamentul juridic prin care completul de judecată a anulat despăgubirile acordate societății insolvente de către Tribunalul Brăila, iar în aceeași hotărâre judecătorească au fost consemnate alte aspecte nereale ce au condus la o stabilire netemeinică a situației de fapt și juridice, prin aceea că:

- s-a constatat intervenția parțială a prescripției dreptului material, prin depășirea limitelor cadrului procesual stabilit de către părți, întrucât părțile interesate nu invocaseră faptul că prescripția a început să curgă pentru fiecare lună în care s-a înregistrat un prejudiciu pentru neplata subvenției;

- s-a invocat în mod greșit autoritatea de lucru judecat prin care s-a stabilit că APIA nu ar fi avut nicio culpă în prejudicierea societății insolvente;

- prejudiciul creat societății insolvente pentru perioada 01.09.2016-31.12.2017, având drept singură cauză decizia de excludere, anulată prin decizia civilă nr. 581/2018 a Curții de Apel Galați, ar fi fost compus din pierderi periodice care, fiecare în parte, nasc dreptul la acțiune.

Prin ordonanța nr. 1396/242/P/2023 din 08.04.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, dată fiind împrejurarea activării magistraților judecători reclamați în cadrul Curții de Apel Galați.

Față de aspectele semnalate, procurorul a apreciat că se impune clasarea cauzei pe temeiul inexistenței faptelor, date fiind considerentele expuse mai jos.

În acest sens, a precizat că din înscrisurile probatorii atașate reiese că societatea S.C. B. S.R.L., aflată în insolvență, prin administrator special F., a formulat o cerere de chemare în judecată a Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură- Centru județean Brăila și Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură - Aparat Central (APIA) în vederea obligării celei din urmă la plata unor despăgubiri, ca urmare a emiterii deciziei de excludere, formându-se astfel dosarul civil nr. x/2018 al Tribunalului Brăila.

Prin sentința nr. 495/31.10.2018, Tribunalul Brăila a respins acțiunea formulată de reclamantă pentru lipsa calității procesual pasive și a intervenției prescripției dreptului material la acțiune.

În urma recursului formulat, prin decizia civilă nr. 180/06.03.2020 a Curții de Apel Galați s-a dispus, printre altele, trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel că Tribunalul Brăila a pronunțat sentința civilă nr. 418/24.11.2022, în urma căreia s-a dispus, printre altele, obligarea pârâtei APIA - Centrul Județean Brăila la plata către reclamantă a sumei de 20.956.882,91 RON, reprezentând prejudiciu.

În recurs, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Galați, format din judecătorii C., D. și E., a dispus, printre altele casarea în parte a sentinței nr. 418/24.11.2022, în rejudecare, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 02.07.2017 și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței casate.

Față de aspecte sesizate cu privire la magistrații reclamați, s-a reținut că, petentul a invocat un pretins fals intelectual săvârșit de aceștia, în concret aspectele vizează strict interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale de către magistrați în cauza civilă dedusă judecății, astfel că, în lipsa unor elemente probatorii care să contureze o rea credință a magistraților în exercitarea atribuțiilor de serviciu, procurorul a apreciat că nu poate fi reținută o acțiune abuzivă de nerespectare a prevederilor legale, nemulțumirile petentului neputând depăși limitele unui subiectivism firesc, care, însă, nu poate face obiectul unei cercetări penale pentru a fi îndreptate hotărârile judecătorești, ci prin formularea unor căi de atac prevăzute de dispozițiile legale în materie procesual civilă.

Argumentele expuse în cuprinsul unei hotărâri judecătorești nu pot fi circumscrise în mod implicit elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, în lipsa unor elemente probatorii care să contureze clar, fără echivoc, faptul că magistrații, cu rea credință, ar fi atestat în cuprinsul hotărârii judecătorești fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta fiind doar opinia petentului, contrară celor reținute de către magistrați care derivă dintr-o interpretare personală a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești anterioare, iar nu unui fapt incontestabil. Mijlocul legal de îndreptare a eventualelor erori de judecată îl constituie formularea căilor de atac prevăzute de prevederile procesual civile.

A mai reținut procurorul că un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în expunerea argumentelor de fapt și de drept la soluționarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluționeze.

Împrejurarea că soluția pronunțată de magistrați în exercitarea atribuțiilor de serviciu este nefavorabilă unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. În ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

În cadrul unui dosar penal având ca obiect cercetarea unor magistrați sub aspectul unei infracțiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza strict legalitatea și temeinicia măsurilor luate în cursul judecății și a hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia, întrucât, pe de o parte, organul de urmărire penală nu are atribuții de control asupra hotărârilor și încheierilor pronunțate de judecători, iar pe de altă parte, dacă s-ar considera altfel, sesizarea penală s-ar transforma într-o cale de atac neprevăzută de lege, împotriva hotărârilor judecătorești.

În afara celor expuse mai sus, se reține că orice acuzație sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de orice natură este necesar a fi susținută, pe de o parte, de un probatoriu cert, solid, care să releve în primul rând o existență a unei fapte din sfera ilicitului penal, respectiv din categoria celor de serviciu sau de fals, așa cum au fost ele descrise de către persoana vătămată, iar pe de altă parte, să înlăture dincolo de orice îndoială rezonabilă prezumția de nevinovăție a persoanei care a săvârșit fapta imputabilă.

Totodată, Curtea Constituțională a României a reținut că, în exercitarea competenței de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio".

Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) a arătat că:

"de vreme ce judecătorii pot fi trași la răspundere penală pentru interpretarea unei legi, stabilirea faptelor sau evaluarea probelor, o asemenea răspundere operează doar în cazurile în care există rea-credință dacă se poate demonstra, neglijență gravă. Judecătorii nu ar trebui trași la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun existența relei-credințe pentru diferențele de interpretare a dreptului, remediul principal pentru asemenea erori îl reprezintă procedura de contestare, în concluzie: doar eșecurile provocate cu intenție printr-un abuz deliberat sau, dacă se poate demonstra, printr-o neglijență gravă, repetată, serioasă ar trebui să dea naștere acțiunilor disciplinare și sancțiunilor, răspunderii penale sau răspunderii civile".

Sub aspectul condițiilor de fond, a reținut procurorul că în cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evident, ab initio, incidența dispozițiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., asupra aspectelor invocate fiind suficiente doar explicații pur teoretice, fără efectuarea unor acte specifice activității de urmărire penală.

Împotriva acestei ordonanțe, în termen legal, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 122/II-2/2025 din data de 15 septembrie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petentul A., împotriva ordonanței de clasare nr. 1396/242ß/2023 din 05.082025.

Procurorul ierarhic superior a constatat că în cauză s-a reținut în mod corect, printr-o motivare clară și cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele existente în dosarul cauzei au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probațiunii sau a formulării unor concluzii diferite.

Potrivit art. 68 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, în efectuarea supravegherea urmăririi penale, precum și în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. Procurorul are libertatea de a dispune soluția în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor a aprecierii lor în mod coroborat. În concret, prin raportare la conținutul concret al faptelor sesizate, analiza efectuată în cauză a fost suficientă pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

Referitor la aspectele menționate în plângerea împotriva soluției, trebuie reiterat că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Or, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu, față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Împotriva ordonanței nr. 122/II-2/2025 din data de 15 septembrie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul A. a formulat plângere în termen legal.

În esență, petentul a solicitat admiterea plângerii formulate și trimiterea cauzei la Parchet în vederea efectuării actelor de urmărire penală, apreciind soluția dispusă de procuror ca fiind netemeinică și nelegală.

Examinând plângerea formulată de petentul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor susținute de petent în cuprinsul plângerii, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. "în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune respingerea plângerii, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată."; art. 341 alin. (8) C. proc. pen. "încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă."

Judecătorul de cameră preliminară constată că, în fapt, nemulțumirile petentului privesc modul de soluționare a dosarului nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în sensul că s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 321 din C. pen., în referire la toate aspectele și persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât fapta nu există.

Analizând actele dosarului, precum și întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, judecătorul de cameră preliminară apreciază că petentul nu a învederat fapte, date, împrejurări, în mod concret care să releve elementele de tipicitate ale infracțiunii de fals intelectual, nici chiar din perspectiva existenței activității pe care norma de incriminare o descrie în verbum regens, motiv pentru care temeiul de drept al clasării prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este legal și temeinic.

Acest caz de împiedicare rămâne incident și când există o anumită conduită, dar aceasta nu este prevăzută ca element material al infracțiunii, astfel cum este fapta imputată intimaților care nu îmbracă forma neîndeplinirii unui act sau a îndeplinirii defectuoase a unei atribuții de serviciu cauzatoare de pagube sau vătămătoare de drepturi și interese legitime ale petentului, în sensul prevăzut de art. 321 din C. pen., în lipsa indicării unor circumstanțe ilicite de adoptare a soluției sau a unui mod de acțiune care să se circumscrie dispozițiilor legii penale.

Prin plângerea formulată persoana vătămată A., asociat al S.C. B. S.R.L., a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen. față de magistrații judecători-C., D. și E., toți din cadrul Curții de Apel Galați, în legătură cu modul de soluționare a dosarului civil nr. x/2018 al Tribunalului Galați, or în cadrul unei cercetări penale desfășurate față de un magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul trebuie să se probeze ilicitul penal, respectiv să se fi identificat un act de conduită al magistraților contrar atribuțiilor de serviciu și care să se înscrie în elementele de tipicitate indicate în norma de incriminare indicată.

Pentru a justifica începerea urmăririi penale împotriva magistraților judecători, în raport de cele învederate prin plângerea formulată de petent, actele de conduită trebuie să rezulte din date ori informații independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei părți față de soluția dispusă într-un dosar penal.

În egală măsură, reținerea activității infracționale circumscrise infracțiunii de fals intelectual impune constatarea unui suport faptic, de natură obiectivă, neputându-se fundamenta exclusiv pe alegațiile persoanei care formulează acuzațiile, indiferent de calitatea persoanelor vizate de aceasta.

Or, în cauza de față, nu s-au relevat probator acele împrejurări de fapt din care ar rezulta că intimații.

De altfel, așa cum s-a arătat anterior, indiferent de încadrarea lor în drept, acuzațiile aduse intimaților C., D. și E. se circumscriu exclusiv contestării modalității de exercitare a acestora a atribuțiilor de serviciu, în situațiile punctuale invocate de petent, respectiv că au anulat despăgubirile acordate societății insolvente de către Tribunalul Brăila, au consemnat aspecte nereale ce au condus la o stabilire netemeinică a situației de fapt și juridice: intervenția parțială a prescripției dreptului material, prin depășirea limitelor cadrului procesual stabilit de către părți, autoritatea de lucru judecat prin care s-a stabilit că APIA nu ar fi avut nicio culpă în prejudicierea societății insolvente; prejudiciul creat societății insolvente pentru perioada 01.09.2016-31.12.2017.

Așadar, în lipsa altor elemente obiectiv verificabile, conduita intimaților, reflectată de actele dosarului, se înscrie în exercițiul firesc al atribuțiilor lor de serviciu.

Simpla nemulțumire a persoanei, pretins defavorizate printr-o soluție, nu poate reprezenta o premisă pentru reținerea infracțiunii de fals intelectual, în absența unor indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, activitatea fiecăruia dintre participanții la înfăptuirea actului de justiție fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

În mod judicios, procurorul a apreciat că ansamblul probatoriu conturează o derulare a evenimentelor coerentă, probată și posibilă și nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual.

În acest context, judecătorul de cameră preliminară reține că, potrivit art. 100 și art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea și interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă determinate. În cauza de față, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, înscrisurile administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația intimaților față de care s-a dispus soluția de clasare atacată.

Mai mult, judecătorul de cameră preliminară amintește că, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție și a Legii nr. 303/2004, judecătorii și procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, îndeplinindu-și atribuțiile care le revin, pentru soluționarea unor dosare prin pronunțarea unor soluții ce le consideră legale și temeinice, în raport de probele administrate.

Activitatea judiciară desfășurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independența magistraților care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluționa o cauză potrivit probelor administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens.

Pentru toate aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 05 august 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 122/II-2/2025 din data de 15 septembrie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 05 august 2025 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 122/II-2/2025 din data de 15 septembrie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 04 noiembrie 2025.