ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra plângerii formulate de petenta S.C. A. S.R.L., reține următoarele:

Prin ordonanța de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a pronunța această soluție, procurorul a constatat că din actele de sesizare și din înscrisurile depuse în probatoriu rezultă că: La nivelul instanțelor din circumscripția județului Galați, prin reprezentant C., s-au derulat mai multe proceduri de insolvență, faliment și executare silită față de persoanele vătămate, acestea fiind înregistrate cu obiect diferit, în funcție de natura cererilor și a acțiunilor intentate. Unul dintre dosare a fost înregistrat sub nr. x/2014 având ca obiect cererea formulată de reclamanta D. împotriva lichidatorului judiciar E. și F.. În cursul judecății au fost pronunțate mai multe hotărâri judecătorești, printre care încheierea din 15.03.2017 prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul sentinței 378/14.06.2016, încheierea din 26.09.2016 prin care s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar G. și sentința civilă nr. 377/08.10.2019 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și respingerea acțiunii.

S-a reținut că dosarul civil nr. x/2018 a vizat cererea formulată de lichidatorul judiciar G. împotriva numitului C., fiind soluționat prin sentința nr. 146/06.07.2020, prin care cel din urmă a fost obligat să restituie în patrimoniul S.C. H. S.R.L. suma 86 560 de RON.

Procurorul a constatat că aspectele invocate în prezenta cauză vizează în esență legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de magistrații judecători, împrejurare care, dincolo de nemulțumirile petenților, trebuie să conducă la relevarea unor aspecte care să contureze reaua credință a magistraților în exercitarea atribuțiunilor de serviciu. Pentru a se contura vreo vinovăție penală este necesar ca aspectele semnalate să fie susținute de probe solide: certe, care să conducă fără niciun dubiu că magistrații reclamați au urmărit sau acceptat prejudicierea petenților cu ocazia soluționării cauzelor cu care au fost învestiți. Or, din conținutul sesizărilor formulate în prezenta cauză nu se pot releva astfel de aspecte natură penală, care să fie susținute de elemente probatorii că magistrații și-ar fi exercitat atribuțiunile de serviciu cu rea credință.

Procurorul a reținut prevederile legii în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, Decizia Curții Constituționale nr. 405 din data de 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, dar și cele statuate de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) care a arătat că:

"Judecătorii nu ar trebui trași la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun existenta relei-credințe și pentru diferențele de interpretare a dreptului; remediul principal pentru asemenea erori îl reprezintă procedura de contestare, în concluzie: doar eșecurile provocate cu intenție printr-un abuz deliberat sau, dacă se poate demonstra, printr-o neglijență gravă, repetată și serioasă ar trebui să dea naștere acțiunilor disciplinare și sancțiunilor, răspunderii penale sau răspunderii civile", procurorul a apreciat că împrejurarea că soluțiile pronunțate de către magistrați în cadrul atribuțiilor de serviciu sunt nefavorabile unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

În ceea ce privește activitatea judecătorilor, s-a arătat de către procuror că atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

În raport de cele expuse, s-a constatat că nu existe fapte sau elemente concrete care să indice existența relei-credințe în desfășurarea activității judiciare, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către magistrați, prin care să fi fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează activitatea acestora.

De asemenea, s-a avut în vedere că, deși petentele au susținut că soluțiile judecătorilor ar fi fost pronunțate în urma unor asocieri infracționale ale judecătorilor și a unor înțelegeri frauduloase, nu a rezultat niciun element de indiciu care să conducă la această ipoteză.

Sub aspectul condițiilor de fond, s-a reținut că în cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evidentă, ab initio, incidența art. 16 lit. a) C. proc. pen.., asupra aspectelor invocate fiind suficiente doar explicații pur teoretice, fără efectuarea unor acte specifice activității de urmărire penală.

Împotriva ordonanței de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 97/II-2/2025 din data de 25 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., prin reprezentantul C., împotriva ordonanței de clasare nr. 913/242/P/2023 din 30.05.2025.

Examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, s-a constatat că procurorul de caz, în raport de datele speței, a dispus în mod just soluția de clasare. În cauză, procurorul a reținut în mod corect, printr-o motivare clară și cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. S-a considerat că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probațiunii sau a formulării unor concluzii diferite.

Referitor la aspectele menționate în plângerea împotriva soluției, reiterând cele reținute în ordonanța de clasare, procurorul șef a precizat că în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Împotriva ordonanței de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 97/II-2/2025 din data de 25 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat plângere petenta S.C. A. S.R.L., la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

În cererea olografă, petenta, prin administrator, a susținut că au fost conexate greșit dosarele în care s-au formulat plângeri, întrucât părțile erau două societăți distincte, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., care au formulat plângeri către unități de parchet diferite, împotriva unor magistrați diferiți, din dosare civile diferite între care nu există nicio legătură. S-a arătat că S.C. B. S.R.L. a formulat plângere penală împotriva unor magistrați din dosarul nr. x/2021 pentru motivul că "la comandă" nu au acordat scutirea taxei de timbru judiciar către C. și nu au judecat dosarul. S-a mai arătat că S.C. A. S.R.L. a formulat plângere împotriva unui "judecător corupt și de rea-credință, care, prin repetate hotărâri greșite a dus la tâlhăria calificată din 14.07.2022 asupra I., cât și pentru societăți comerciale ce își aveau sediile profesionale în imobilul tâlhărit de executorul judecătoresc". Această persoană juridică a formulat plângere în dosarul nr. x/2023 împotriva unor "judecători corupți din dosarul nr. x/2018 pentru sentința civilă nr. 146 din 06.07.2020 dată cu rea-credință de judecătorul sindic."

Petenta a mai susținut că nu au fost audiată timp de doi ani de la formularea plângerii penale, iar inactivitatea organelor de urmărire penală echivalează cu o încălcare a drepturilor victimei. De asemenea, a susținut că procurorii au ignorat deciziile Curții Constituționale sau au interpretat greși instituția erorii materiale din încheierea din 26.09.2016, invocând și reaua-credință a procurorului de caz care a constatat că cercetarea n rem nu a fost începută și este incident art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, petenta a solicitat admiterea plângerii, admiterea probelor în susținerea acesteia și infirmarea ordonanței procurorului ierarhic superior și trimiterea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale.

Examinând plângerea formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport de criticile formulate, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 340 C. proc. pen.., după respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare pronunțată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen.. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire este reglementată prin art. 341 C. proc. pen.., iar judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele de cercetare penală, respectiv a modului în care a fost dată soluția.

Așadar, se reține că, prin ordonanța de clasare contestată, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea petentei S.C. A. S.R.L., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., în cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evidentă, ab initio, incidența art. 16 lit. a) C. proc. pen.

În concret, prin plângerea formulată, petenta S.C. A. S.R.L., prin reprezentant C., a arătat că este nemulțumită de modalitatea de soluționare a unor dosare civile, invocând săvârșirea unor infracțiuni de serviciu de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Galați și a mai susținut că nu au fost audiată în calitate de persoana vătămată timp de doi ani de la formularea plângerii penale, astfel că inactivitatea organelor de urmărire penală echivalează cu o încălcare a drepturilor sale. Nemulțumirea petentei a vizat, așadar, inactivitatea organelor de urmărire penală, dar și împrejurarea că acestea nu au respectat deciziile Curții Constituționale.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală apreciază că soluția de clasare, din ordonanța ce face obiectul cauzei pendinte, este legală și temeinică. Verificarea ansamblului actelor existente la dosar arată că nu există indicii sau elemente care să ateste că judecătorul care a soluționat dosarele civile nr. x/2014 și nr. y/2018 ar fi săvârșit acțiuni sau inacțiuni care să se încadreze în elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu sau al altor fapte penale.

Pentru a se reține în sarcina unui judecător săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.), trebuie să se dovedească că acesta a avut un comportament contrar legii, comis cu intenția de a cauza o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. În desfășurarea pretinsei activități neconforme legii, un judecător sau un expert ar fi trebuit să acționeze cu intenție. Nu există probe sau indicii care să conducă la concluzia unei intenții în vederea producerii unei vătămări intereselor legale ale petentului, nici prin neîndeplinirea unor acte care trebuiau îndeplinite conform legii, nici prin îndeplinirea lor contrară legii (în sensul dat acestei sintagme prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016). Scopul cercetării penale apt de a identifica, dincolo de soluțiile emise, acel act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu care să se înscrise în verbum regens prevăzut de lege și care poate avea influență asupra soluției. În speță, însă, nu se identifică asemenea act de conduită ilicit, exterior și independent de soluțiile emise, care să poată fi circumscris unor fapte prevăzute de legea penală. Soluționarea dosarelor menționate în plângere a fost desfășurată de judecător în exercitarea atribuțiilor de serviciu, potrivit propriei interpretări a dispozițiilor legale incidente, în limitele competențelor stabilite prin Legile nr. 303/2004 și nr. 304/2004.

Împrejurarea că hotărârile pronunțate de judecătorul sindic sunt nefavorabile petentei sau că judecata nu s-a realizat în modalitatea în care aceasta din urmă consideră că ar fi trebuit să aibă loc nu poate conduce, de plano, la prezumția existenței unor fapte de natură penală, având în vedere, pe de o parte, că cererile adresate instanței au fost analizate în cadrul delimitat de dispozițiile legale incidente, iar, pe de altă parte, că activitatea magistraților poate fi cenzurată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Astfel, în actuala procedură, judecătorul de cameră preliminară examinează cauza în limitele prescrise de art. 341 C. proc. pen.., respectiv doar soluția de clasare atacată în speță. Sesizarea cu o plângere penală îndreptată împotriva unui magistrat nu este de natură a învesti organul judiciar cu atribuții de control al soluției date atunci când circumstanțele adoptării acesteia nu relevă existența unui ilicit penal, întrucât scopul cercetării penale nu îl constituie analiza legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate de judecător, ci identificarea unui act de conduită a magistratului care să se înscrie în verbum regens indicat în norma de incriminare și care, uneori, poate avea influențe asupra acelui act procesual, situație care, așa cum deja s-a arătat, nu se regăsește în speță.

Nu în ultimul rând, se apreciază că probele aflate la dosar au aptitudinea și sunt suficiente pentru formarea convingerii clare/juste în ceea ce privește aspectele sesizate, nefiind necesară suplimentarea probațiunii în acest sens.

În consecință, având în vedere că în conținutul plângerii formulate petenta nu a învederat date, fapte și împrejurări care să realizeze conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu sau al altor fapte de natură penală, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu a identificat indicii în sensul exercitării contrare legii a atribuțiilor de serviciu și nici probe suplimentare ce se impun a fi administrate, se constată că în mod corect s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii menționate.

În ceea ce privește nemulțumirea petentei cu privire la faptul că nu a fost audiată, se observă că din cuprinsul plângerii nu rezultă date sau informații minime cu privire la existența infracțiunii imputate, lipsind astfel o descriere a elementului material al infracțiunii. În absența altor date, pronunțarea unei hotărâri judecătorești nu poate reprezenta, prin ea însăși, elementul material al conținutului unei infracțiuni. Astfel, în absența altor date factuale, elementele existente în cuprinsul sesizării nu au avut aptitudinea necesară justificării necesității unei suplimentări a probațiunii (de exemplu: audierea în calitate de persoană vătămată a petentei). Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți reține că, potrivit art. 100 și art. 103 alin. (1) C. proc. pen.., sarcina administrării probelor, aprecierea și interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă determinate. Activitatea judiciară desfășurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independența magistraților care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluționa o cauză potrivit probelor administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens. În cauza de față, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, înscrisurile administrate de procuror sunt suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația intimatei față de care s-a dispus soluția de clasare atacată.

În mod similar s-a constatat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu absența indicării unui alt element al conținutului infracțiunii (Încheirea nr. 45 din 08 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022) că, atunci când nu există legătură de cauzalitate între actul de conduită imputat prin plângere și rezultatul pe care petentul, prin plângere, îl asociază cu vătămarea sa, iar, totodată, persoana care se consideră vătămată nu indică probe care să fie utile soluționării cauzei (în raport de intimații din plângere), soluția de clasare pe considerentul inexistenței faptei este corectă, față de înscrisurile aflate la dosar, chiar în absența administrării de probe suplimentare.

Este adevărat că nu se cere părții care sesizează organele judiciare să indice toate elementele pentru care o conduită este infracțiune. Totuși, pentru a se admisnitra și alte probe în afara unor înscrisuri, cu privire la o conduită care decurge în mod esențial din respectivele înscrisuri, cum este cazul criticilor legate de pronunțarea unei hotărâri judecătorești, în plângere ar trebui indicate elemente de fapt exterioare înscrisurilor deja administrate care să justifice audierea persoanelor ce au cunoștință despre respectivele împrejurări.

Pe cale de consecință, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți concluzionează că ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând motive pentru desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, nefiind indicii privind existența în materialitatea lor a infracțiunilor reclamante de petente.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva ordonanței de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 97/II-2/2025 din data de 25 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva ordonanței de clasare nr. 913/242/P/2023 din data de 30 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 97/II-2/2025 din data de 25 iulie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 14 octombrie 2025.