ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2221/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2221/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020
Asupra revizuirii de față constată următoarele:
I. Prin încheierea nr. 826/CC, pronunțată la 04.11.2014 de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, a fost admisă cererea formulată de debitoarea IN A. S.R.L. privind deschiderea procedurii de insolvență. În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolventa împotriva debitoarei IN A. S.R.L.
În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu C.I.I. B.. S-au stabilit în sarcina lichidatorului judiciar atribuțiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014 și s-a fixat o remunerație de 3.000 RON pe luna din averea debitoarei, pe baza unui raport de activitate.
În temeiul dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, s-a pus în vedere lichidatorului judiciar sa întocmească și să depună un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolventa, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, în termen de 40 de zile de la data desemnării.
II. Prin cererea înregistrată la 23.09.2016 pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, C.I.I. C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IN A. S.R.L., a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul încheierii nr. 826/CC/4.11.2014, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2014, în sensul că, în loc de "…dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvență a debitoarei IN A. SRL…" să se treacă "…deschiderea procedurii simplificate de faliment a debitoarei IN A. S.R.L. …", precum și să se menționeze expres dispozițiile art. 85 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.
Prin încheierea din 26.09.2016, Tribunalul Galați a admis cererea formulată de C.I.I. C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IN A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 442 C. proc. civ. a dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 826/CC/04.11.2014, în sensul că a dispus să scrie în mod corect "deschiderea procedurii simplificate de faliment a debitoarei IN A. S.R.L." în loc de "deschiderea procedurii simplificate de insolvență". A dispus ca, după paragraful al doilea, să se introducă un nou paragraf, cu conținutul "Dispune ridicarea dreptului de administrare a debitoarei".
Împotriva acestei încheieri a declarat apel, la 03.10.2016, debitoarea IN A. S.R.L., prin administrator statutar D., în calitate de administrator statutar al debitoarei.
Intimata-debitoare, prin lichidator judiciar, nu a formulat în termen legal întâmpinare, dar prin concluziile scrise și orale a invocat excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că dreptul de administrare al administratorului statutar a încetat la data deschiderii procedurii falimentului, conform dispozițiilor art. 85 alin. (4) din Lege, dar și respingerea apelului ca nefondat, deoarece prin încheierea apelată s-a dispus corect îndreptarea erorii materiale.
Prin decizia civilă nr. 413/A/21.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant a dnei D., în raport cu debitoarea IN A. S.R.L. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de debitoarea IN A. S.R.L., prin reprezentant legal D., împotriva încheierii de ședință din 26.09.2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.
III. Prin cererea înregistrată la 11.08.2016 pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, sub dosar nr. x/2014, societatea IN A. S.R.L., în faliment, prin reprezentant D., a solicitat, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar C., antrenarea răspunderii sale patrimoniale și suportarea din patrimoniul personal a întregului prejudiciu creat societății prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor cu care a fost învestită.
Prin sentința civilă nr. 734/13.12.2016, Tribunalul Galați a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant a dnei D., a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active și a respins ca nefondată cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a lichidatorului judiciar.
Prin decizia nr. 88/A/15.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D. împotriva sentinței civile nr. 734/13.12.2016 a Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.
IV. Prin cererea înregistrată la 28.12.2016 pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, apelanta D. a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în decizia civilă nr. 361/A/02.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
În motivare, apelanta arată că, prin decizia nr. 361/A/02.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în mod greșit s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei IN A. S.R.L., iar nu deschiderea procedurii falimentului. În aceste condiții, a apreciat că instanța de apel trebuia să dispună admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 379/14.06.2016 a Tribunalului Galați.
Prin încheierea din 25.01.2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2014, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială.
V. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014/a26 pe rolul Tribunalului Galați, la 10.06.2019, reclamanta IN A. S.R.L., prin administrator special D., a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu C.I.I. C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IN A. S.R.L., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- dacă, în perioada 4.11.2014-26.09.2016 D. a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei IN A. S.R.L., dacă a avut reprezentarea și dreptul de a face acte de administrare;
- dacă, în perioada 4.11.2014-26.09.2016, D., în calitate de administrator special, a avut calitate procesuală activă pentru apărarea intereselor debitoarei;
- dacă, în perioada 4.11.2014-26.09.2016, D., în calitate de administrator special, și-a menținut atribuțiile manageriale de administrare a averii debitoarei, conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014;
- dacă lichidatorul judiciar C.I.I. C., în perioada 27.01.2015-26.09.2016, a avut dreptul de a conduce activitatea debitoarei, știind că acesteia i s-a ridicat dreptul de administrare prin încheierea din 26.09.2016;
- dacă, în perioada 4.11.2014-26.09.2016, datorită faptului că debitoarea era în procedură simplificată de insolvență conform încheierii nr. 826/CC/4.11.2014, judecătorul-sindic era limitat la controlul judecătoresc al activității manageriale, întrucât debitoarei nu i s-a ridicat dreptul de administrare a averii.
Prin sentința civilă nr. 34 din 07.02.2020, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, excepția lipsei calității de reprezentant, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei de obiect a cererii și excepția lipsei de interes, toate invocate de pârât prin întâmpinare.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta IN A. S.R.L., prin administratorul special D., în contradictoriu cu pârâtul C.I.I. C., având ca obiect "alte cereri", ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat apel D., în calitate de administrator special al IN A. S.R.L., prin care a solicitat rejudecarea pe fond a cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.
Prin decizia nr. 108/A din 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de D., în calitate de administrator special al IN A. S.R.L.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, la 29 iunie 2020, sub nr. x/2020, revizuenta IN A. S.R.L., prin administrator special D., a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.I.I. C., în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 108/A din 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
În motivarea cererii s-a arătat că primul motiv de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. constă în faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe toate punctele cuprinse în cererea de apel, iar în ce privește motivele asupra cărora s-a pronunțat, au fost încălcate dispozițiile art. 45 alin. (2), art. 54, art. 56 alin. (2), art. 71 alin. (1) și art. 5 pct. 42 din Legea nr. 85/2014.
În ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire, formulat în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că prin această hotărâre s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 826/CC/04.11.2014 - de deschidere a procedurii simplificate de insolvență, a deciziei nr. 413/A/21.12.2016 a Curții de Apel Galați - dosar nr. x/2014 și, respectiv nr. 88/A/15.03.2017 a Curții de Apel Galați - dosar nr. x/2014, precum și a încheierii Curții de Apel Galați din 25.01.2017.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, atât judecătorul sindic, cât și instanța de apel, nu s-au pronunțat asupra obiectului acțiunii promovate, respectiv stabilirea responsabilității în conducerea activității debitoarei IN A. S.R.L. în perioada cuprinsă între 04.11.2014-26.09.2016, având în vedere că, prin încheierea nr. 826/CC/04.11.2014 a Tribunalului Galați, ce are autoritate de lucru judecat, a fost deschisă procedura simplificată de insolvență fără ridicarea dreptului de administrare.
S-a susținut că dreptul de administrare a fost ridicat de judecătorul sindic abia în data de 26.09.2016, prin încheierea rămasă definitivă prin decizia nr. 413/A/21.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2014.
Au fost invocate dispozițiile art. 45 alin. (2), art. 56 alin. (2) și art. 5 pct. 42 din Legea nr. 85/2014.
Intimata C.I.I. C., lichidator judiciar al debitoarei IN A. S.R.L, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată și aplicarea unei amenzi judiciare revizuentei, în temeiul art. 40 alin. (2) și art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv de 1.000 RON.
În ce privește excepția inadmisibilității cererii, s-a arătat că niciunul dintre motivele revizuentei nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 194/2020 din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererii de revizuire, formulată de revizuenta IN A. S.R.L. conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. împotriva deciziei nr. 108/A din 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.
Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (8) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Rezultă că, potrivit normelor aplicabile în prezenta cauză, raportat la data începerii procesului - 10.06.2019, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".
Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:
"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".
Se constată, astfel, din analiza acestor norme legale, că cerința identității de părți, obiect și cauză reprezintă o condiție care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).
Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).
Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).
Însă, dacă în al doilea proces, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat a hotărârilor din primul proces, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși autoritatea de lucru judecat asupra dezlegării date excepției respective.
În cauza de față, revizuenta a susținut că prin decizia nr. 108/A din 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 826 C. civ./04.11.2014 - de deschidere a procedurii simplificate de insolvență, a deciziei nr. 413/A/21.12.2016 a Curții de Apel Galați - dosar nr. x/2014 și, respectiv nr. 88/A/15.03.2017 a Curții de Apel Galați - dosar nr. x/2014, precum și a încheierii Curții de Apel Galați din 25.01.2017.
În motivare, revizuenta a arătat că prin încheierea nr. 826/CC/04.11.2014 a Tribunalului Galați, ce are autoritate de lucru judecat, a fost deschisă procedura simplificată de insolvență fără ridicarea dreptului de administrare și totodată, că acest drept de administrare a fost ridicat de judecătorul sindic abia la 26.09.2016 prin încheierea rămasă definitivă prin decizia nr. 413/A/21.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2014.
Instanța supremă constată că la originea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2014 se află cererea revizuentei-reclamante IN A. S.R.L., prin administrator special D., prin care a solicitat, în contradictoriu cu C.I.I. C., în calitate de lichidator judiciar al IN A. S.R.L., să se stabilească următoarele: (i) dacă, în perioada 4.11.2014-26.09.2016 D. a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei IN A. S.R.L., dacă a avut reprezentarea și dreptul de a face acte de administrare; (ii) dacă în perioada 4.11.2014-26.09.2016 D., în calitate de administrator special, a avut calitate procesuală activă pentru apărarea intereselor debitoarei; (iii) dacă în perioada 4.11.2014-26.09.2016 D., în calitate de administrator special, și-a menținut atribuțiile manageriale de administrare a averii debitoarei, conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014; (iv) dacă lichidatorul judiciar C.I.I. C., în perioada 27.01.2015-26.09.2016, a avut dreptul de a conduce activitatea debitoarei, știind că acesteia i s-a ridicat dreptul de administrare prin încheierea din 26.09.2016; (iv) dacă în perioada 4.11.2014-26.09.2016, datorită faptului că debitoarea era în procedură simplificată de insolvență conform încheierii nr. 826/CC/4.11.2014, judecătorul-sindic era limitat la controlul judecătoresc al activității manageriale, întrucât debitoarei nu i s-a ridicat dreptul de administrare a averii.
Prin sentința civilă nr. 34 din 07.02.2014 pronunțată de Tribunalul Galați, acțiunea revizuentei-reclamante a fost respinsă ca nefondată. Împotriva acestei sentințe, revizuenta a formulat apel, în cuprinsul căruia a invocat, în cadrul motivului nr. 3 de apel, autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 826/CC/04.11.2014, pronunțată Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2014, de deschidere a procedurii simplificate de insolvență și de desemnare a lichidatorului judiciar provizoriu, iar în cadrul motivului nr. 4 de apel, autoritatea de lucru judecat a dispozitivului deciziei nr. 413A/21.12.2016 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2014.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel invocate, instanța de apel a reținut că, în ce privește încălcarea autorității de lucru judecat derivând din încheierea nr. 826/CC/04.11.2014 "apelanta nu a explicat prin ce anume a fost aceasta încălcată, astfel că susținerea este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât prin aceasta a fost desemnat lichidatorul judiciar provizoriu, iar în prezenta cauză, cum însăși apelanta a susținut, obiectul este reprezentat de stabilirea responsabilității în conducerea activității debitoarei, a calității și a reprezentării debitoarei de către administratorul statutar și lichidatorul judiciar, iar nicidecum de desemnare a vreunuia dintre cei cu drept de administrare/reprezentare a societății debitoare, nefiind astfel în prezența unei identități de obiect."
În ce privește susținerea că a fost încălcată prin sentința apelată autoritatea de lucru judecat derivând din considerentele deciziei nr. 413A din 21.12.2016 a Curții de Apel Galați, instanța de apel a reținut că "nu poate fi primită întrucât prin aceste considerente din decizia nr. 413A din 21.12.2016 se menționează că aceeași chestiune din litigiul ce face obiectul dosarului x/2014, respectiv posibilitatea administratorului statutar de a continua administrarea debitoarei, a provocat dispute juridice între el și lichidatorul judiciar, însă prin aceasta nu s-a afirmat că administratorului statutar avea posibilitatea de a continua administrarea debitoarei, ci tocmai că acesta constituia obiect de dispută între acesta și lichidatorul judiciar." Prin urmare, instanța de apel a statuat că cele reținute de către judecătorul sindic în sentința apelată, în sensul că a încetat dreptul de administrare la data deschiderii procedurii de faliment, nu contravin celor statuate anterior în decizia civilă nr. 413A din 21.12.2016 a Curții de Apel Galați.
Totodată, instanța de apel a constatat ca neîntemeiată susținerea revizuentei-apelante privind încălcarea dispozițiilor art. 54, art. 45 alin. (2) și art. 56 alin. (2) din Legea insolvenței, întrucât nu a fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei, față de faptul că încheierea nr. 826/CC/04.11.2014 a produs efecte până la 26.09.2016. În motivare, instanța a reținut că "această problemă a constituit un lucru anterior judecat în mod definitiv, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 88/A din 15.03.2017 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul asociat x/2014, prin care s-a reținut faptul că "Este adevărat că abia la 26.09.2016 judecătorul-sindic a dispus îndreptarea/completarea sentinței civile nr. 826/CC/04.11.2014 a Tribunalului, în sensul că s-a dispus ridicarea dreptului de administrare a debitoarei în privința administratorului statutar, dar această eroare produce efecte de la momentul pronunțării sentinței civile, cu atât mai mult cu cât este prin efectul legii". Așadar, asupra acestei chestiuni nu pot fi făcute susțineri sau aprecieri în sens contrar, însăși instanța fiind ținută de această privință."
Nu în ultimul rând, constatând ca fiind neîntemeiat și ultimul motiv de apel, privind încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, instanța de apel s-a raportat la decizia nr. 413A din 21.12.2016 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul asociat x/2014, reținând că, "în analiza excepției lipsei calității procesuale active de a fi promovat apelul împotriva încheierii de îndreptare eroare materială de către administratorul statutar al debitoarei, Curtea a considerat că aceasta se impune a fi respinsă, având în vedere că "până la pronunțarea încheierii de îndreptare eroare materială ce a fost apelată în dosarul x/2014, administratorul statutar a avut reprezentarea că în continuare are dreptul de a face acte de administrare a debitoarei și că existența sau inexistența acestui drept a fost pusă în discuția părților abia prin formularea cererii de îndreptare. Judecătorul-sindic abia prin încheierea din 26.09.2016 dispune cu privire la dreptul de administrare și prin prezentul apel apelanta are posibilitatea de a supune cenzurii instanței de apel acest aspect"".
A conchis instanța de apel că motivarea deciziei nr. 413A din 21.12.2016 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul asociat x/2014 nu este contrară reținerilor din decizia civilă nr. 88/A/15.03.2017 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul asociat x/2014, în acord cu care a fost pronunțată și sentința apelată în dosarul nr. x/2014, "întrucât vorbesc despre faptul că apelanta din prezenta cauză ar fi avut reprezentarea că deține, iar nu că deținea efectiv dreptul de administrare, precum și despre faptul că asupra existenței sau inexistenței acestui drept s-a dispus prin încheierea din 26.09.2016, însă asupra momentului de la care produce efecte aceasta s-a statuat prin decizia civilă nr. 88/A/15.03.2017 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul asociat x/2014, prin care s-a reținut, intrând în puterea lucrului judecat definitiv, că această eroare produce efecte de la momentul pronunțării sentinței civile, cu atât mai mult cu cât este prin efectul legii".
Se constată că revizuenta a invocat, fără a aduce niciun fel de precizări, și faptul că, prin decizia a cărei revizuire se cere, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a celor dispuse prin încheierea din 25 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială strecurată în decizia nr. 361/A/02.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2014, formulată de petenta D..
Procedura îndreptării hotărârii judecătorești presupune, potrivit art. 442 alin. (1) C. proc. civ., corectarea unor erori materiale, apărute, cu ocazia redactării, în cuprinsul minutei, practicalei sau chiar dispozitivului unei hotărâri. Instanța supremă subliniază că, pe calea acestei proceduri nu pot fi remediate erori de judecată, ce privesc fondul procesului sau soluția dată unor excepții și incidente procedurale, ele putând fi corectate doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, încheierea din 25 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă în soluționarea unei cereri de îndreptare eroare materială, în dosarul nr. x/2014, nu are autoritate de lucru judecat, în raport de dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. Pe cale de consecință, pretinsa contrarietate cu încheierea indicată nu poate fi circumscrisă motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai cu seamă că revizuenta nu a invocat, în cauză, încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 361/A/02.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2014, a cărei îndreptare de eroare s-a solicitat.
În acest context, întrucât dezlegările date prin hotărârile invocate au făcut obiectul judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate; or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.
Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.
În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.
De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).
Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ținând cont și de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta IN A. S.R.L., prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 108/A din 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta IN A. S.R.L., prin administrator special D., împotriva deciziei nr. 108/A din 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca fiind inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.