ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 156/P/2024 din data de 16 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Bihor, în temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., cetățenia română, starea civilă necăsătorit, situația militară nesatisfăcut, studii liceale, profesia ori ocupația alpinist utilitar, recidivist postexecutoriu, la pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea si combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și 43 alin. (5) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestului preventiv luată față de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 63/DL/2024 din 10.05.2024 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2024, definitivă prin necontestare, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. x/2024 din 10.05.2024.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare durata reținerii și arestului preventiv de la data de 10.05.2024 la zi.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 995,03 grame de substanță cristalină care conține 4-MMC, 997,61 grame de substanță cristalină care conține 4-MMC, 994,41 de grame de canabis și 0,46 grame de substanță cristalină care conține cocaină.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpate în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.

Prin decizia penală nr. 701/A din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 156/P/2024 din data de 16 septembrie 2024 pronunțate de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în parte și în rejudecare:

A înlăturat dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. privind aplicarea de circumstanțe atenuate inculpatului A..

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare, în regim de detenție.

A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin deciziei.

În temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive la zi, respectiv 11.12.2024, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație recurentul A..

În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul a arătat că nu au fost valorificate dispozițiile art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor, deși, în timpul judecății, în fața Tribunalului Bihor, a formulat un denunț, înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea. Tribunalul Bihor a transmis o adresa către Parchet prin care a solicitat informații legate de valorificarea sau nu a denunțului formulat de către inculpat. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea a arătat că denunțul la care s-a făcut referire nu a fost valorificat, iar în consecință condamnarea inculpatului nu s-a făcut și prin raportare la dispozițiile art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor.

La data de 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat definitiv, iar la câteva zile, inculpatul A. a fost înștiințat de către DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea că, în urma denunțului formulat, persoana împotriva căreia l-a formulat a fost arestată preventiv, împreuna cu prietena sa. În speță, denunțul a fost valorificat de către DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, care a delegat un agent pentru a-l audia pe inculpat.

A solicitat să se constate că este incident motivul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., să se admită recursul în casație formulat și să se dispună judecarea cauzei de către instanța de apel competentă pentru a se aplica pedeapsa în limitele legale rezultate în urma aplicării art. 19 din Legea 682/2002.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind stabilit termen pentru admisibilitatea cererii de recurs în casație la data de 20.03.2025.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 20.03.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 701/A/2024 din 11 decembrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2024, fiind trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 6.

La termenul de judecată din data de 29.05.2025, cauza a rămas în pronunțare.

******

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de instanțele de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel. Noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, cuprinsă în dispozițiile art. 187 C. pen., este diferită de noțiunea de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. În cazul art. 187 C. pen., prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa din textul de lege ce incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. C. proc. pen. folosește o terminologie diferită, pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, care permite interpretarea noțiunii diferit față de explicația dată de art. 187 C. pen., respectiv cu luarea în considerare a cauzelor de majorare sau de reducere a pedepei".

În considerentele Deciziei nr. 3/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu referire la cauza de reducere a pedepselor prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor s-a arătat că "(…) Instituția reglementată de norma supusă interpretării are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă. Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecția martorilor, republicată. (…)"

Considerentele Deciziei nr. 3/28 februarie 2018 relevă astfel natura juridică de cauză de reducere a pedepsei a instituției reglementate de art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, și cantonează aplicarea acesteia la sfera procesului de individualizare a pedepsei, subliniind dependența aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea 682/2002 de existența unui proces penal, care are ca obiect fapta sau faptele comise de beneficiarul cauzei de reducere a pedepsei.

Înalta Curte, reținând că individualizarea judiciară a pedepsei, inclusiv din perspectiva determinării limitelor prevăzute de lege pentru aceasta, constituie o chestiune intrinsecă fondului cauzei, subliniază în același timp că, aplicarea și respectiv, neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea 682/2002 referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă, ca urmare a formulării unui denunț care a avut drept urmare facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, reprezintă, indiscutabil, un aspect ce se circumscrie legalității pedepsei, influențând în mod direct limitele acesteia în cauza dedusă judecății. Prin urmare, modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea/neaplicarea acestei cauze speciale de reducere a pedepsei face parte din sfera examenului de legalitate pe care instanța supremă este îndrituită să-l efectueze, în baza cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Ca urmare a examinării modului în care instanța de apel a soluționat acest aspect referitor la aplicarea cauzei speciale de reducere a pedepsei, Înalta Curte constată că prin decizia recurată s-a făcut o aplicare corectă a legii, nereținându-se în mod legal dispozițiile art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor, acestea nefiind aplicabile în cauză.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă cu evidență că nu sunt întrunite condițiile legale pentru aplicarea cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă cu jumătate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit art. 19 din Legea 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 lit. h), beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".

Prin Decizia nr. 79/2021, Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, "aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală, este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului."

Or, prin adresa înaintată la dosar de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, se arată, cu privire la denunțul din data de 08.07.2024, formulat de inculpat, că niciuna dintre persoanele denunțate nu a dobândit calitatea de suspect.

Totodată, în ceea ce privește ce-l de-al doilea denunț din data de 02.08.2024, DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj a comunicat că persoana împotriva căreia recurentul - inculpat a formulat denunț, respectiv B., a fost trimisă în judecată, rechizitoriul fiind finalizat la data de 28 mai 2025, însă la momentul formulării denunțului de către inculpat se efectuau cercetări in rem în dosarul nr. x/2021 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, iar B. era deja indentificat și, mai mult decât atât, fuseseră efectuate 2 cumpărări autorizate față de acesta, la datele de 19.03.2024 și 09.04.2024, concluzia DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj fiind că recurentul-inculpat A. nu a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanei denunțate, aceasta fiind identificată în prealabil în dosarul penal nr. x/2021 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj.

Pentru aplicarea art. 19 din Legea 682/2002 este necesar să existe, astfel cum s-a arătat mai sus, un denunț formulat împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, precum și o facilitare, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate, ambele cerințe având caracter cumulativ.

Or, în cauza de față, se observă că lipsește cea de-a doua condiție, întrucât nu a existat o facilitare a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanei denunțate, deoarece aceasta era deja identificată la momentul formulării denunțului de către recurentul inculpat, fiind desfășurare cercetări in rem și efectuate chiar două cumpărări autorizate, anterior acestui denunț.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală sub aspectul neaplicării cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă cu jumătate, pedeapsa aplicată inculpatului fiind în limitele legale, astfel că nu este incident motivul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Având în vedere aspectele mai sus menționate, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 701/A din 11 decembrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 701/A din 11 decembrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2025.