ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 mai 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3742 din data de 09.12.2024, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția penală:

În baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 332 alin. (1), (3) și (4) din C. pen. raportat la art. 333 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe o perioadă de 1 an, care se va executa în condițiile prescrise de art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., i-a fost interzisă inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. (constând în interzicerea dreptului de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere), care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare.

În temeiul art. 92 alin. (1) din C. pen., a fost stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, astfel cum prevede art. 92 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., i s-a impus inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile, la una dintre următoarele două instituții: Primăria comunei Băița sau Consiliul Local Deva - Serviciului Public de Întreținere și gospodărire Municipală Deva, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. și ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituție ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probațiune Hunedoara după evaluarea inculpatului.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune Hunedoara.

În baza art. 94 alin. (2) din C. pen., s-a stabilit ca supravegherea executării obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) și art. 93 alin. (3) din C. pen. să se facă de Serviciului de Probațiune Hunedoara.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 96 din C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse, precum și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege sau săvârșește o nouă infracțiune, instanța revocă suspendarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei în regim de detenție.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a luat act de faptul că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Prin decizia penală nr. 92/A din data de 19 februarie 2025, Curtea de Apel Timișoara, secția penală:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 3742 din data de 09.12.2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2024.

Împotriva deciziei penale nr. 92/A din data de 19 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a formulat recurs în casație inculpatul A..

Inculpatul A. a înțeles să indice cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, s-a invocat aceea că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 332 alin. (1) din C. pen., pentru că lipsește intenția directă sau indirectă. În speță, inculpatul nu ar fi avut intenția de a produce un pericol, ci a fost implicat într-un accident rutier, iar simpla coliziune a unui autovehicul cu un tren nu poate fi interpretată automat ca un act de distrugere intenționată.

S-a mai susținut că nu există o semnalizare falsă, art. 332 alin. (3) C. pen. sancționând acțiunile de falsificare sau folosire necorespunzătoare a semnalelor de circulație feroviară. Inculpatul nu a alterat, nu a falsificat și nu a modificat niciun semnal de circulație, iar omisiunea de a opri la semnal nu echivalează cu falsificarea semnalizării.

De asemenea, a menționat că lipsește pericolul iminent și direct întrucât trenul a oprit și a fost înlocuit cu un alt automotor. A considerat că aspectul omisiunii opririi la semnal nu constituie automat pericol concret și iminent asupra siguranței căii ferate, condiție esențială pentru reținerea infracțiunii.

În ceea ce privește incidența pct. 12 al art. 438 din C. proc. pen., inculpatul a susținut că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce este excesivă și disproporțonată, întrucât nu a săvârșit fapta cu intenție directă și nu a fost sub influența alcoolului sau drogurilor.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.

Recursul în casație declarat în prezenta cauză este inadmisibil deoarece, cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 332 alin. (1), (3) și (4) din C. pen. raportat la art. 333 din C. pen.

Potrivit art. 332 alin. (1) din C. pen., distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare, precum și a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori așezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dispozițiile alin. (3) prevăd că, dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Art. 332 alin. (4) din C. pen. prevede că atunci când faptele prevăzute în alin. (1) - (3) sunt săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

De asemenea, art. 333 din C. pen. prevede că accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea adusă mijloacelor de transport, materialului rulant sau instalațiilor de cale ferată în cursul circulației sau manevrei mijloacelor de transport, manevră, întreținere sau intervenție pe calea ferată.

Instanța de recurs constată că inculpatul critică, pe de o parte, latura subiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat. În acest sens, se reține că în conceptul de "faptă prevăzută de legea penală" nu poate fi inclusă și condiția privitoare la forma de vinovăție. Astfel, art. 15 alin. (1) din C. pen. distinge trăsătura esențială prevederii în legea penală de aceea a săvârșirii cu vinovăție.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, în analiza corespondenței obiective de incriminare a faptei, nu poate proceda la o analiză asupra laturii subiective, care ar presupune, în mod necesar, analiza probatoriului. Astfel, cazul de recurs în casație, prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să verifice existența corespondenței între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective, nu și sub aspectul laturii subiective, care nu poate fi cenzurată din perspectiva noțiunii de "faptă ce nu este prevăzută de legea penală".

De altfel, această interpretare a fost asumată la nivelul secției penale a instanței supreme prin minuta ședinței judecătorilor secției din data de 24 mai 2023 stabilindu-se, în unanimitate, în sensul inadmisibilității verificării condițiilor referitoare la latura subiectivă a infracțiunii în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Mai mult, se reține că aspectele invocate de inculpat cu privire la intenția directă sau indirectă sunt neîntemeiate atât timp cât a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii din culpă, în condițiile dispozițiilor art. 332 alin. (4) din C. pen.

În ceea ce privește susținerea sa, conform căreia nu a existat o semnalizare falsă, Înalta Curte constată că această critică vizează infracțiunea prevăzută de art. 332 alin. (2) din C. pen. (distrugerea sau semnalizare falsă), ce nu este reținută în sarcina sa. Astfel cum s-a arătat, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 332 alin. (1), (3) și (4) din C. pen. raportat la art. 333 din C. pen., ce prevede distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare, precum și a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori așezarea de obstacole pe linia ferată.

Pe de altă parte, se constată că prin intermediul căii extraordinare de atac inculpatul, în realitate, solicită o reaprecierea situației de fapt la care acesta a achiesat prin parcurgerea procedurii simplificate. Împrejurările de fapt au fost recunoscute în declarația sa, și anume că s-ar fi pus în pericol siguranța căii ferate. Or, astfel cum rezultă din situația de fapt la care inculpatul a achiesat, incidentul a pus în pericol siguranța circulației trenurilor deoarece instalația era în stare de funcționare acustică și optică pentru trecerea trenului IR 118-1, iar autovehiculul a intrat în gabaritul de liberă trecere pentru circulația feroviară în momentul trecerii trenului prin pasaj, lovind automotorul în dreptul boghiului nr. 1. Acest fapt a condus la scoaterea din funcțiune a automotorului și înlocuirea acestuia cu alt automotor, fiindcă nu mai putea continua mersul în condiții de siguranță. Această stare de fapt a intrat în autoritatea de lucru judecat excedând evaluării.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că inculpatul critică temeinicia pedepsei complementare apreciind că în mod eronat s-a dispus interzicerea dreptului de a conduce. Prin prisma cazului de casare invocat, instanța de recurs nu poate, în procedura pendinte, aprecia asupra temeiniciei măsurii complementare, ci poate analiza numai legalitatea acesteia.

În aceste condiții, se constată că potrivit art. 67 alin. (1) din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă a fost necesară. Alin. (2), aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.

Infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prevede aplicarea obligatorie a pedepsei complementare. Alegerea pedepsei prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., ce prevede interzicerea dreptului de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere este atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, acest aspect intră în conceptul de temeinicie, iar nu de legalitate. Evaluarea acestei chestiuni nu se mai poate realiza în procedura pendinte, aspectele invocate punând în discuție individualizarea judiciară alături de readministrarea probatoriului ori reaprecierea mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei.

Față de aceste aspecte, se constată că motivele invocate se circumscriu doar formal cazurilor de casare invocate, sens în care instanța urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 92/A din data de 19 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 92/A din data de 19 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2025.