ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 mai 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1051 din data de 02.09.2024, pronunțată de Judecătoria Brăila:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a din C. proc. pen. raportat la art. 239 alin. (1) din C. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor faptă din 21.07.2020 - persoană vătămată S.C. B..

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă a părții civile S.C. B. S.A..

Prin decizia penală nr. 346/A din 20 martie 2025, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și partea civilă B.. S.A, a desființat sentința penală nr. 1051/02.09.2024, pronunțată de Judecătoria Brăila și, în rejudecare:

A condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON (300 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 20 RON), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 239 alin. (1) din C. pen.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin. (1) și (3) din C. pen., privind înlocuirea zilelor-amendă neexecutate cu închisoare în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii stabilite.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B.. S.A și a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 178.101,34 euro, cu titlu de daune materiale, către partea civilă B.. S.A.

A menținut măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor inculpatului A., astfel cum a fost instituită prin ordonanța procurorului din data de 22.03.2021.

A respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale, ca nefondat.

Împotriva deciziei penale nr. 346/A din 20 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat recurs în casație inculpatul A..

Inculpatul A. a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, a invocat că instanța de apel a interpretat și echivalat în mod nepermis cuvântul "ascunde" din conținutul dispozițiilor art. 239 din C. pen., cu fapta de neindicare în concret a locului unde se aflau bunurile, aspect ce a condus la o soluție de condamnare în mod nelegal. S-a apreciat că nu se poate extinde norma penală și la o atitudine negativă (activitate de a nu face), sens în care fapta pentru care a fost pronuntată hotărârea de condamnare nu ar fi prevăzută de legea penală.

S-a mai susținut că instanța de apel în mod greșit a pronunțat o hotărâre de condamnare, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 239 din C. pen., în sensul că, bunurile presupus a fi ascunse, trebuiau să fie din patrimoniul inculpatului, aspect ce nu se regăsește în cauză, bunurile aparțininând patrimoniului S.C. C. S.R.L..

S-a apreciat că au fost înlăturate în mod greșit prevederile Decretului nr. 195/2020 și ale Decretului nr. 240/2020, iar instanța de apel și-a întemeiat soluția de condamnare pe procesul-verbal al executorului judecătoresc, deși s-a constatat că acesta a avut o depoziție mincinoasă și a întocmit procesul-verbal cu rea credință.

De asemenea, în raport de aspectele reținute în cuprinsul rechizitoriului cu privire la ascunderea bunurilor, a considerat că instanța a extins obiectul judecății, deși era ținută de limitele investirii prin actul de sesizare.

În egală măsură, a criticat soluția pe latură civilă, apreciind că prejudiciul material nu există.

De asemenea, a criticat dispoziția instanței cu privire la menținerea sechestrului asigurator, apreciind că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat în condițiile în care instanța de fond a ridicat în mod definitiv sechestrul asigurator.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.

Recursul în casație declarat în prezenta cauză este inadmisibil deoarece, astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa amenzii pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 239 din C. pen., reținându-se, în fapt, că la data de 21.07.2020, în calitate de reprezentant-mandatar special al C. S.R.L., a ascuns bunurile achiziționate de către această societate (6 utilaje agricole), în baza Contractului de credit pentru achiziționarea de bunuri nr. x/29.06.2018, încheiat cu B. S.A, împiedicând, la data de 21.07.2020, aplicarea sechestrului de către executorul judecătoresc și acționând astfel, în scopul fraudării societății creditoare B. S.A..

Potrivit art. 239 din C. pen., fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte fictive în scopul fraudării creditorilor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Elementul material cu relevanță, în cauză, al infracțiunii este reprezentat de ascunderea bunurilor, aceasta având semnificația unei operațiuni materiale prin care obiectul material al infracțiunii, în cauză bunurile ce făceau obiectul contractului de ipotecă mobiliară, respectiv bunuri mobile agricole (tractoare, semănătoare, plug, grapă de discuri și disc) este plasat astfel încât să nu fie depistat, găsit, identificat de către creditori.

Înalta Curte reține că, deși invocă în susținerea cazului de casare constând în neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, inculpatul critică, în realitate, considerentele, situația de fapt reținută cu titlu definitiv și forța probantă a mijloacelor de probă.

Sub acest aspect, se constată că instanța de apel a reținut că elementul material al laturii al infracțiunii este reprezentat de acțiunea inculpatului A. de a ascunde bunurile ce fac obiectul contractului de ipotecă mobiliară, respectiv a următoarelor bunuri mobile: Tractor, an de fabricație 2018, în valoare de 112.000 de euro; Tractor an de fabricație 2018, în valoare de 78.900 de euro; Semănătoare de păioase an de fabricație 2018, în valoare de 18.800 de euro; Plug reversibil, an de fabricație 2018, în valoare de 24.800 de euro; Grapă de discuri an de fabricație 2018, în valoare de 9.500 de euro; Disc scurt an de fabricație 2018, în valoare de 17.760 de euro.

În egală măsură, instanța de apel a reținut că ascunderea bunurilor reiese și din conduita inculpatului care nu a indicat locul unde se află bunurile. Acest aspect nu echivalează cu o extindere a obiectului judecății, ci reprezintă unul dintre aspectele decelate de instanță pentru a concluziona că prin atitudinea sa acesta a înțeles să ascundă bunurile vizate de ipotecă.

Instanța de apel a reținut în acest sens următoarele: chiar dacă o parte dintre martorii audiați în cauză (Zaharia Gheorghe, D.) au susținut în fața primei instanțe de judecată că, la momentul venirii executorului, utilajele se aflau în câmp, aceste depoziții nu pot exonera de răspunderea penală pe inculpat. În speță, este evident că, neindicarea în concret de către inculpat a locului unde se aflau bunurile, atunci când executorul i-a solicitat, echivalează cu o ascundere a bunurilor respective.

Astfel, instanța de apel, în urma evaluării întregului material probator, a apreciat că inculpatul a intenționat să ascundă bunurile reținând: coroborând aceste aspecte cu data când executorul judecătoresc a mers la sediul C. S.R.L., respectiv 21.07.2020, Curtea consideră că, este întemeiată concluzia procurorului în sensul că, inculpatul A. a premeditat intrarea societății în insolvență și, în rezoluția acestei acțiuni, a ascuns bunurile reprezentând garanția mobiliară, în acest sens împiedicând aplicarea sechestrului prin deposedare de către executorul judecătoresc.

Mai mult, inculpatul critică forța probantă a declarației executorului judecătoresc și a procesului-verbal întocmit de acesta, instanța de recurs nefiind abilitată să procedeze la o reevaluarea a acestor mijloace de probă.

Soluția pe latură civilă își are izvorul în faptul dedus judecății și este în interdependență cu soluția laturii penale, fiind consecința constatării îndeplinirii condițiilor necesare antrenării răspunderii penale. În aceste limite, aspectele invocate de recurent cu privire la inexistența prejudiciului intră în conceptul de temeinicie, nu de legalitate, drept urmare nu pot face obiectul evaluării în procedura pendinte.

De asemenea, recurentul evocă formal Decretele prezidențiale nr. 195/2020 și 240/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, fără niciun argument pertinent asociat acestora. Aceeași concluzie se impune și cu privire la măsura sechestrului asigurator, aceasta neputând face obiectul analizei în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Față de aceste aspecte, se constată că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de casare invocat, sens în care instanța urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 346/A din data de 20 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 346/A din data de 20 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2025.