ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 decembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 71/F din data de 06 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10)

din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON (200 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON), pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În temeiul art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10)

din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON (150 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite cele două pedepse, stabilind pedeapsa cea mai grea - 200 de zile amendă, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă (50 de zile amendă), pedeapsa finală stabilită fiind de 250 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON, respectiv de 7.500 de RON.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin rechizitoriul nr. x, din data de 03.04.2022, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

În fapt, în actul de sesizare s-a reținut că, la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, inculpatul A. a condus autoturismul în localitatea Ghermănești, pe DJ 101 B din direcția DN1 către Snagov, fiind depistat și oprit de organele de poliție din cadrul IPJ Ilfov - Poliția Stațiunii Snagov în dreptul imobilului cu nr. x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 2,48 g‰ și totodată a condus autoturismul menționat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Prin încheierea de ședință din data de 23.10.2024, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și a sesizării instanței cu rechizitoriul numărul 7388/166/P/2019, din data de 03.04.2022, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe inculpatul A..

La termenul de judecată din data de 06.03.2025, inculpatul A. a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea altor probe, conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut situația de fapt, așa cum a fost prezentată în rechizitoriul parchetului.

S-a apreciat că această situație de fapt rezultă din declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptelor, coroborate cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală: buletinul de analiză toxicologică nr. x (x/2022), rapoartele de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei având nr. x/2022, efectuate la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, declarațiile martorilor B., C., proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de înregistrare și imaginile video aferente, proces-verbal de control corporal din data de 19.09.2022; înscrisuri (fișa privind examenul clinic întocmit la data de 19.09.2022, ora 00:58 de către medicul din cadrul Spitalului de Urgență Elias București; procesul-verbal de recoltare mostre biologice), declarațiile inculpatului A. date în calitate de suspect și inculpat.

Astfel, cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că în data de 18.09.2022 se deplasa la sediul cabinetului din comuna Balotești către domiciliul din loc. Snagov, moment în care, ajungând în comuna Ghermanești, în jurul orelor 22:00, a oprit la un client care locuia în zonă pentru a-i înmâna niște documente. A rămas la acesta pentru a discuta anumite probleme juridice, iar în acest interval de timp a consumat cantitatea de 300 ml whisky. Ulterior, a plecat către domiciliu, iar pe drum a fost oprit de un filtru de poliție din zonă, care după ce i-au solicitat documentele personale și ale autoturismului, l-au întrebat dacă este de acord să fie testat cu aparatul etilotest, acceptând. Însă, s-a încercat testarea de 2-3 ori, dând eroare, ocazie în care a fost întrebat dacă dorește să meargă să-i fie recoltate 2 probe biologice, și cu acest aspect fiind de acord. De asemenea, la solicitarea organelor de poliție de a prezenta permisul de conducere, a comunicat faptul că nu deține un astfel de document, nefiind sigur dacă în acel moment avea sau nu dreptul de a conduce suspendat, întrucât niciodată nu a primit un răspuns cert în acest sens. Astfel, nu a avut niciodată certitudinea că permisul de conducere era suspendat, însă cu privire la fata de conducere sub influența alcoolului, a arătat că nu contestă valorile stabilite prin buletinul de analiză toxicologică și că regretă fapta comisă.

De asemenea, cu ocazia ascultării sale în calitate de inculpat, la termenul de judecată din data de 06.03.2025, inculpatul a precizat că recunoaște fapta așa cum a fost reținută în actul de sesizare și că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x, întocmit de INML Mina Minovici, la data de 19.09.2022, inculpatului A. i-au fost recoltate mostre biologice, iar cantitatea de alcool exprimată în g la 1000 ml sânge - g‰ a fost de 2.15 alcoolemie la prima probă recoltată la ora 01:06, respectiv 1.89 alcoolemie la proba a doua recoltată la ora 02:06.

Potrivit procesului-verbal din data de 20.02.2021, ora 17:30 al I.P.J. Dâmbovița, Poliția Orașului Răcari, semnat de agentul constatator și de inculpat, acestuia din urmă i s-a adus la cunoștință că, în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, începând cu data de 20.02.2021 s-a dispus reținerea permisului de conducere, până la soluționarea lucrării penale întocmite și că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule se va realiza doar cu respectarea art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, întrucât persoana în cauză nu avea asupra sa permisul de conducere, i s-a adus la cunoștință că în termen de 5 zile de la primirea procesului-verbal, este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală pentru a preda permisul de conducere, fiindu-i adus la cunoștință că potrivit art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare.

Conform adresei nr. x/26.04.2021 a I.P.J. Buzău, Serviciul Rutier, inculpatului A. i s-a comunicat (prin intermediul poștei civile) că începând cu data de 18.04.2021 nu mai are dreptul să conducă autovehicule, întrucât este cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., iar conducerea autovehiculelor fără permis de conducere ori când acesta a fost retras sau anulat se pedepsește conform art. 335 alin. (2) din Legea 286/2009.

În drept, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului A. care, la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, a condus autoturismul în localitatea Ghermănești, pe DJ 101 B din direcția DN1 către Snagov, fiind depistat și oprit de organele de poliție din cadrul IPJ Ilfov - Poliția Stațiunii Snagov în dreptul imobilului cu nr. x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 2,48 g‰ și totodată a condus autoturismul menționat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., instanța a reținut că elementul material îl reprezintă acțiunea de conducere în condiții ilicite, prin nerespectarea unei interdicții de a conduce autoturismul, având o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge (respectiv o alcoolemie de 2,48 g/‰).

În cauză, există și cerințele esențiale atașate elementului material și anume existența drumului public și a unui autovehicul.

Fiind o infracțiune de pericol, fapta inculpatului a avut ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea activității desfășurate efectiv de inculpat.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., instanța a reținut că elementul material al laturii obiective a fost realizat prin fapta inculpatului de a conduce vehiculul deși nu mai avea acest drept, întrucât exercitarea dreptului său de a conduce fusese suspendat anterior.

Urmarea imediată a acestei fapte este reprezentată de crearea unei stări de pericol atât pentru inculpat însuși, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Sub aspectul laturii subiective a celor două infracțiuni, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit faptele sub forma de vinovăție a intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât a avut reprezentarea faptelor sale, prevăzând rezultatul acestora - crearea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic, urmare pe care, chiar daca nu a urmărit-o, a acceptat posibilitatea producerii acesteia.

Examinând probele administrate în cursul urmăririi penale și declarația inculpatului de recunoaștere a faptelor reținute în actul de sesizare, în raport cu faptele care au făcut obiectul judecății, instanța de fond a constatat că inculpatul este vinovat de infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, urmând a i se angaja răspunderea penală potrivit dispozițiilor C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv: gravitatea infracțiunii săvârșite si periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările si modul de comitere a infracțiunii, precum si de mijloacele folosite, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii si scopul urmărit, natura si frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale, conduita după săvârșirea infracțiunii si în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârstă, starea de sănătate, situația familială si socială, reținând și aplicabilitatea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Cu privire la criteriile obiective, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește împrejurările si modul de comitere a infracțiunilor, precum si mijloacele folosite, inculpatul a săvârșit infracțiunile spre seară, în jurul orei 23:50, moment în care în trafic nu existau mulți participanți, șoferi și pietoni. Inculpatul a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice, ce a dus la reținerea unei alcoolemii de 2,48 g‰, cu mult peste limita maximă. Totodată, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni și fără a poseda permis de conducere. Astfel, instanța consideră că inculpatul a acționat într-un mod care a fost de natură a pune în pericol participanții la trafic.

Referitor la starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, instanța a avut în vedere că infracțiunile de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere sunt de pericol, astfel că simpla începere a activității de conducere sub influența alcoolului, cu o îmbibație de peste 0,80 g‰ alcool pur în sânge sau cu permisul de conducere suspendat este de natură a crea un real pericol pentru participanții la traficul rutier.

Cu privire la criteriile subiective, instanța a reținut că, în ceea ce privește natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, astfel cum rezultă din cazierul judiciar al inculpatului, acesta a mai săvârșit alte infracțiuni.

În ce privește la conduita avută de inculpat după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal, instanța a avut în vedere că acesta a avut o atitudine preponderent sinceră, recunoscând săvârșirea faptelor, arătând că regretă comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.. În ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., acesta a susținut că nu avea cunoștințe despre faptul că permisul de conducere era suspendat.

Totodată, instanța a avut în vedere și situația socială a acestuia, precum și caracterizările depuse la dosar.

De asemenea, Curtea a reținut că, referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, pedepsele se vor stabili în condițiile și modalitatea normativă de la data faptelor 18.09.2022, aceasta fiind legea penală mai favorabilă pentru inculpat.

Astfel, în ce privește individualizarea pedepsei, instanța, reținând aplicabilitatea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și a dispozițiilor prevăzute de art. 5 din C. pen., a aplicat, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, o pedeapsă cu amenda penală, într-un cuantum de 6.000 RON (200 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON), iar pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., o pedeapsă cu amenda penală, într-un cuantum de 4.500 RON (150 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON).

Având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite în concurs, în temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) din C. pen., instanța va contopi cele două pedepse, stabilind pedeapsa cea mai grea - 200 de zile amendă, la care va adăuga un spor obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă (50 de zile amendă), pedeapsa finală stabilită fiind de 250 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON, respectiv de 7.500 de RON.

În ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța a reținut că executarea amenzii este adecvată în raport cu circumstanțele speței și va asigura atingerea scopului pedepsei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin motivele formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat, în esență, nelegalitatea hotărârii apelate sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor legale privind concursul de infracțiuni.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, la data de 18.09.2022, a două infracțiuni, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (art. 336 alin. (1) C. pen.) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art

:

. 335 alin. (2) C. pen.). Potrivit cazierului judiciar al inculpatului, rezultă că aceste două infracțiuni - între care s-a reținut un concurs formal conform art. 38 alin. (2) C. pen. - sunt concurente și cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 2 ani și 7 luni prin sentința penală nr. 94/21.08.2024 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Cu toate acestea, instanța de fond a omis aplicarea dispozițiilor legale privind concursul de infracțiuni în raport cu această condamnare anterioară, deși Ministerul Public a solicitat în mod expres, cu prilejul dezbaterilor, contopirea acestor pedepse, pronunțând în acest fel o hotărâre nelegală, respectiv doar pedeapsa amenzii penale rezultante în cuantum de 7500 de RON.

În mod greșit, instanța a ignorat incidența prevederilor art. 38 alin. (2) și art. 40 alin. (1) C. pen., care impun, în mod obligatoriu, contopirea pedepsei anterioare cu cele aplicate în prezenta cauză.

Instanța de fond ar fi trebuit să aplice dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen., care reglementează ipoteza concursului între mai multe pedepse cu închisoarea și mai multe pedepse cu amendă, în sensul aplicării pedepsei închisorii conform literei b) - respectiv pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea - la care se adaugă, în întregime, pedeapsa amenzii stabilite conform literei c) - adică pedeapsa amenzii cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu amenda.

În consecință, inculpatul trebuia condamnat la o pedeapsă rezultantă compusă din pedeapsa închisorii de 2 ani și 7 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa amenzii penale de 7500 de RON.

Un alt motiv de apel invocat constă în netemeinicia hotărârii de condamnare sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.

Sentința penală apelată este, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, netemeinică, fiind rezultatul unei aplicări formale și incomplete a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen.. Deși instanța de fond a făcut o trecere în revistă a acestor criterii, lipsește analiza efectivă a tuturor circumstanțelor concrete ale cauzei, conducând la aplicarea unei pedepse nejustificat de blânde în raport cu pericolul social ridicat al faptelor, cu profilul infracțional al inculpatului și cu interesul general de protecție a siguranței rutiere.

Inculpatul a fost condamnat pentru doua fapte de o gravitate deosebită: conducerea unui vehicul sub influenta alcoolul (cu o alcoolemie de 2,48 g‰ alcool pur în sânge) și conducerea fără permis. Această valoare a alcoolemiei depășește cu mult limita de răspundere penală, indicând o stare avansată de ebrietate. În același timp, conducerea fără permis, în contextul în care inculpatul știa că dreptul său de a conduce era suspendat, arată o conduită sfidătoare față de autoritatea statului și față de lege.

Mai mult decât atât, inculpatul nu este la prima abatere, fiind anterior condamnat pentru alte fapte similare, conform cazierului judiciar.

Din aceste aspecte, rezultă comportamentul inculpatului ca fiind unul perseverent, în niciun caz ocazional, ce reflectă o conduită infracțională constantă și periculoasă, în ciuda sancțiunilor penale anterioare, inclusiv a unei pedepse cu închisoare executată efectiv, precum și o problemă de autocontrol în raport de consumul de alcool și decizia de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Astfel, inculpatul a ales să se urce la volan după consumul unei mari cantități de alcool (redată de concentrația ridicată de alcool, de peste 3 ori mai mare decât limita legală), în dispreț față de lege, față de ordinea publică și față de siguranța celorlalți participanți la trafic.

Este de reținut și faptul că inculpatul are calitatea de avocat, profesie care presupune un standard moral ridicat și atrage după sine o obligație profesională de a respecta legea și a manifesta o conduită responsabilă în societate. Tocmai de aceea, comiterea repetată a unor fapte penale grave din sfera siguranței rutiere denotă o atitudine de sfidare a legii, iar inculpatul nu poate pretinde circumstanțe atenuante în fața unui comportament constant antisocial.

Toate aceste elemente conturează un profil infracțional incompatibil cu ideea unei simple amenzi penale. O sancțiune atât de ușoară cum este amenda penală este, în acest caz, lipsită de eficiență și de proporționalitate și, în astfel de situații se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea în regim de detenție, cu atât mai mult cu cât, prin Legea nr. 172/2024 intrată în vigoare la data de 31.05.2024, legiuitorul a înțeles să înăsprească regimul sancționator al acestei infracțiuni, în sensul excluderii posibilității de condamnare la pedeapsa amenzii penale singura pedeapsă prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani. Desigur, această modificare nu se aplică inculpatului, acesta săvârșind fapta la data de 18.09.2022, dar această modificare reflectă o voință clară a legiuitorului de a trata cu maximă severitate astfel de fapte, având în vedere gravitatea lor socială și riscul major pentru siguranța circulației rutiere.

Chiar și în ipoteza, pur teoretică, în care instanța de fond s-ar fi orientat, în mod justificat, către aplicarea unei pedepse constând în amenda penală, parchetul a apreciat că cuantumul stabilit - 7.500 RON (corespunzător unui număr de 250 de zile-amendă a câte 30 RON/zi) - este vădit disproporționat în raport cu gravitatea faptelor, circumstanțele personale ale inculpatului și rezonanța socială a conduitei acestuia. Pedeapsa astfel aplicată este una care nu corespunde exigențelor sancțiunii penale, fiind inaptă să descurajeze reiterarea unei conduite similare.

În opinia Ministerului Public, se impunea condamnarea inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății la pedepse cu închisoarea, date fiind gravitatea faptelor și circumstanțele personale reflectate inclusiv în istoricul său infracțional.

De altfel, având în vedere că faptele deduse judecății - săvârșite la data de 18.09.2022 - se aflau în concurs formal între ele, conform art. 38 alin. (2) din C. pen., precum și în concurs cu pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 94/21.08.2024 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, se impunea efectuarea operațiunii de descontopire a acestei pedepse în componentele sale (1 an și 9 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare) și contopirea acestora cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, conform dispozițiilor legale incidente, precum și anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei conform dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. pen. și executarea pedepsei astfel rezultate în regim de detenție.

Față de aceste considerente, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice conform criticilor expuse anterior.

Prin notele scrise formulate, inculpatul A. a solicitat, în esență, respingerea apelului declarat de parchet, ca nefondat.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către Ministerul Public, constând în lipsa efectuării procedeului de contopire a pedepselor cu amenda stabilite prin sentința atacată cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 94 pronunțată la data de 21.08.2024 de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 307 din data de 14.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apărarea a apreciat că acesta este nefondat.

În acest sens, a arătat că instanța de fond a efectuat verificări asupra hotărârilor de condamnare anterioare în vederea verificării stării de concurs sau recidivă, fiind atașate în acest sens cele două hotărâri, judecătorul de la fond nefiind ținut, în procedura condamnării inculpatului, de efectuarea contopirii pedepselor aplicate.

Astfel, situația învederată de parchet în motivele de apel nu este una care să se subscrie nelegalității sentinței atacate, întrucât, ceea ce solicită parchetul este să se dispună, în apel, efectuarea operațiunii de contopire, operațiune juridică care nu poate fi efectuată având în vedere și Decizia nr. 70 din 15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secții Unite, în recursul în interesul legii fiind statuat că "instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță".

Cu privire la cel de al doilea motiv de apel formulat de parchet, constând în netemeinicia sentinței penale atacate, inculpatul a solicitat a dispune respingerea acestuia ca nefondat, judecătorul fondului efectuând o judicioasă analiză a circumstanțelor reale și personale de săvârșire a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, pedeapsa amenzii fiind aptă să își atingă scopul preventiv-educativ urmărit de legiuitor.

Cercetarea judecătorească în apel

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 mai 2025, având fixat prim termen de judecată la data de 23 septembrie 2025.

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2025, având în vedere Hotărârea nr. 2 adoptată în Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26 august 2025, precum și susținerile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că nu participă la soluționarea prezentului dosar, dar și dispozițiile art. 353 alin. (9) din C. proc. pen., conform cărora participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie, cauza a fost amânată și s-a acordat termen de judecată la 04 noiembrie 2025.

Prin încheierea din data de 04 noiembrie 2025, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelului formulat, iar în temeiul art. 391 alin. (1), art. 405 alin. (1) și art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., s-a stabilit deliberarea, redactarea și pronunțarea deciziei la data de 16 decembrie 2025.

Analizând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost corect stabilită, în sensul că, la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, inculpatul A. a condus autoturismul în localitatea Ghermănești, pe DJ 101 B din direcția DN1 către Snagov, fiind depistat și oprit de organele de poliție din cadrul IPJ Ilfov - Poliția Stațiunii Snagov în dreptul imobilului cu nr. x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 2,48 g‰ și totodată a condus autoturismul menționat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut situația de fapt, pe baza probelor administrate, respectiv din declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptelor (date în fața instanței de fond), coroborate cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală: buletinul de analiză toxicologică nr. x (x/2022), rapoartele de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei având nr. x/2022, efectuate la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, declarațiile martorilor B., C., proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de înregistrare și imaginile video aferente, proces-verbal de control corporal din data de 19.09.2022; înscrisuri (fișa privind examenul clinic întocmit la data de 19.09.2022, ora 00:58 de către medicul din cadrul Spitalului de Urgență Elias București; procesul-verbal de recoltare mostre biologice), declarațiile inculpatului A. date în calitate de suspect și inculpat în faza de urmărire penală.

De altfel, se constată că inculpatul A., cu prilejul judecării în fond a cauzei, a optat pentru judecata în procedura simplificată, fiindu-i aplicate dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare ce determină, de plano, soluționarea cauzei în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În acest sens, instanța de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanță, că inculpatul A. se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv.

În ceea ce privește procesul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului legalității individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, conduita după săvârșirea faptei, vârsta, situația familială și socială.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a acestuia.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român.

În lumina criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și celui ce a săvârșit-o.

În cadrul analizei privind sancțiunea aplicată, Înalta Curte subliniază că pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa manieră încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii și să evite în viitor comiterea unor fapte antisociale.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și se realizează prin funcția de constrângere a pedepsei (care implică o privațiune de drepturi la adresa inculpatului), funcția de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar și prin funcția de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept penal să evite săvârșirea de noi infracțiuni, datorită consecințelor la care se expun.

Or, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definit de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Prin urmare, este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii, pe de altă parte.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare este în măsură să orienteze instanța de apel în menținerea soluției dispuse de către instanța de fond, prin aplicarea pedepsei cu amenda penală.

Astfel, în privința inculpatului A. nu se poate ignora că aceasta este încadrat în muncă, exercitând profesia de avocat, este o persoană tânără, regretând săvârșirea infracțiunilor și dând dovadă de conștientizare a situației sale juridice.

Deși în mod formal se constată că ar fi îndeplinite condițiile legale pentru dispunerea unor pedepse cu închisoarea în regim de detenție, astfel cum a solicitat parchetul, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte consideră că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță pentru faptele supuse judecății răspunde scopului preventiv și educativ urmărit de legiuitor, având în vedere modalitatea concretă în care au fost săvârșite faptele și consecințele care s-ar fi putut produce, precum și faptul că inculpatul a conștientizat acest aspect, dând dovadă de redresare și conștientizare a situației sale juridice.

Înalta Curte consideră că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută de acesta anterior comiterii infracțiunilor, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, având în vedere modalitățile de individualizare a regimului sancționator reglementate de actualul C. pen. în care soluția de condamnare la pedeapsa închisorii cu executarea în regim de detenție este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporționalității, aplicarea pedepsei cu amenda penală este suficientă și răspunde scopului avut în vedere de legiuitor.

În consecință, având în vedere și toate aspectele detaliate de prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu există motive care să justifice o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei, tratamentul sancționator stabilit de instanța de fond fiind necesar și suficient în cauză.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate a sentinței apelate, formulat de parchet din perspectiva neaplicării de către instanța de fond a procedeului de contopire a pedepselor cu amenda stabilite în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 94 pronunțată la data de 21.08.2024 de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 307 din 14.11.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar constată că această critică este nefondată.

Astfel, conform Deciziei nr. 70/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.

Această regulă comportă însă două excepții, care se desprind din considerentele aceleiași decizii și conform cărora instanța de control poate efectua operațiunile de contopire direct în calea de atac dacă prima instanță a dispus contopirea (se are în vedere o operațiune de contopire greșită) sau atunci când prima instanță, fiind legal învestită, a omis să se pronunțe în această privință, ipoteză care se regăsește în speța de față, astfel cum rezultă din încheierea de ședința din data de 03 aprilie 2025.

În consecință, operațiunea de contopire a pedepselor, în sensul solicitat de parchet, poate fi dispusă direct în calea de atac a apelului.

Cu toate acestea, în ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunii aplicate inculpatului prin sentința apelată, Înalta Curte, urmând a menține pedeapsa cu amenda penală astfel cum a fost aplicată de către instanța de fond, apreciază că o eventuală contopire a pedepsei aplicate pentru infracțiunile care au făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, nu este posibilă.

Instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 97 alin. (1) și (2) C. pen., conform cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară, stabilindu-se că în caz de concurs de infracțiuni sau pluralitate intermediară, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 91, iar dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Or, din interpretarea acestor dispoziții penale rezultă că suspendarea se anulează numai în condițiile în care pentru infracțiunea nouă se aplică tot o pedeapsă cu închisoarea, nu și pedeapsa cu amenda penală, care determină imposibilitatea revocării suspendării executării pedepsei rezultante și astfel, nu poate opera contopirea unor pedepse cu regim de executare diferit, respectiv executare efectivă a pedepsei cu amenda penală și suspendare sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea.

Se reține că ceea ce solicită Ministerul Public este să se constate că faptele deduse judecății sunt în concurs formal între ele, conform art. 38 alin. (2) din C. pen., precum și în concurs cu pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 94/21.08.2024 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, și astfel se impune efectuarea operațiunii de descontopire a acestei pedepse în componentele sale (1 an și 9 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare) și contopirea acestora cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, precum și anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei conform dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. pen. și executarea pedepsei astfel rezultate în regim de detenție.

În concret, Ministerul public solicită aplicarea dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. pen. ca o consecință a unei modificări a tratamentului sancționator aplicat inculpatului prin sentința apelată.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) C. pen., se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța de control judiciar constată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, întrucât condamnarea inculpatului prin prezenta sentință este de 7.500 RON amendă penală, iar pentru faptele concurente cu cele din cauza pendinte, acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 94/21.08.2024 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Din punct de vedere al naturii pedepsei, dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen. reglementează posibilitatea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată numai în cazul în care pedeapsa principală aplicată este închisoarea, indiferent dacă aceasta este aplicată pentru o singură infracțiune sau este rezultanta unui concurs de infracțiuni.

Or, câtă vreme instanța de control judiciar a apreciat că nu se impune modificarea tratamentului sancționator aplicat inculpatului A. prin sentința penală apelată și a menținut pedeapsa cu amenda penală, în atare condiții, procesul de contopire ar viza pedepse de natură diferită și cu modalitate de executare diferită, context în care se apreciază că nu este posibilă efectuarea operațiunii de contopire, inculpatul A. urmând să execute atât pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză (amenda penală) cât și pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 94/21.08.2024 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 71/F din data de 06 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 71/F din data de 06 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16 decembrie 2025.