ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2025

Ședința publică din data de 15 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 57 din data de 28.01.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a respins contestația împotriva executării deciziei penale nr. 865/2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2024, formulată de petentul A.

Pentru a se pronunța în acest sens, curtea de apel a reținut că, la data de 17.01.2025, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, sub nr. x/2025, contestația la executare formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 865/2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2024.

În motivarea contestației la executare petentul a arătat, în esență, că persoanele cu diferite calități procesuale în cauză au întâmpinat probleme la oficiile de cadastru și bănci și, din acest motiv, trebuie lămurit dacă intimații mai au vreo obligație de plată față de petent și dacă aceeași intimați mai trebuie să apară în ordonanța procurorului de luare a măsurilor asigurătorii.

Analizând contestația la executare formulată de petent prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat că aceasta este nefondată.

În primul rând, și cel mai important, Curtea a arătat că, pentru a promova orice acțiune judiciară trebuie îndeplinite mai multe condiții, printre acestea fiind și aceea a justificării unui interes, interes care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Or, făcând referire la anumite probleme pe care alte persoane, cu diferite calități procesuale în dosarul nr. x/2024, le-ar fi întâmpinat la oficiile de cadastru sau bănci, petentul nu doar că nu justifică un interes, ci transferă, practic, această condiție în "patrimoniul" respectivelor persoane, singurele interesate să rezolve acele probleme, dacă acestea sunt reale.

În ceea ce privește măsurile asigurătorii instituite de procuror, în considerentele deciziei instanța de apel a arătat că soluția de ridicare a acestora cu privire la intimații B., C., D., E., F., G., H., I., J. și societatea K. S.R.L. este corectă, fiind menținută prin dispozitivul deciziei ("menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate"). Singura intervenție a instanței de control judiciar a fost în legătură cu măsurile asigurătorii luate asupra conturilor bancare, bunurilor mobile și imobile ale intimatelor L. și M. (ridicate și acestea) și, respectiv, asupra conturilor bancare, bunurilor mobile și imobile ale petentului. Dar nu se poate afirma că cele dispuse de instanța de apel lasă loc de interpretări.

În fine, Curtea a arătat că, pe calea contestația la executare nu pot fi rezolvate, sub nicio formă, diverse dificultăți întâmpinate în raport cu alte instituții ale statului sau cu entități private, cei în cauză având deschisă calea de acces la justiție, dacă alte metode alternative de soluționare a diferendelor nu au avut succesul scontat.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat contestație, calea de atac fiind nemotivată.

Înalta Curte, examinând admisibilitatea căii de atac formulate de contestatorul A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În motivarea contestației la executare petentul a arătat, în esență, că persoanele cu diferite calități procesuale în cauză au întâmpinat probleme la oficiile de cadastru și bănci și, din acest motiv, trebuie lămurit dacă intimații mai au vreo obligație de plată față de petent și dacă aceeași intimați mai trebuie să apară în ordonanța procurorului de luare a măsurilor asigurătorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, în înțelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanță de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentință, sau, după caz, instanța de apel ori de recurs în casație, când aspectul ce se urmărește a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanța de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (1) și (6), că, în materia executării pedepsei, competența aparține fie instanței de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanță de judecată), fie instanței în a cărei circumscripție se află locul de executare, pentru ca, la alin. (7), să se menționeze că doar hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe date în primă instanță, dar este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casație.

Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 865/2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2024, nu a fost pronunțată de prima instanță, ci de instanța de apel, vizând o nelămurire cu privire la o decizie dată în apel; prin urmare, și hotărârea pronunțată, conform art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., de instanța de apel asupra contestației la executare formulate de contestator are același regim juridic, fiind, la rândul său, definitivă la data pronunțării.

Se reține că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, iar aceasta indiferent de mențiunea făcută de curtea de apel în dispozitivul hotărârii atacate, respectiv "cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare". Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 57 din data de 28.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2025.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 57 din data de 28.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2025.