ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
24.06.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 27 din data de 13 mai 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A.. împotriva ordonanței de clasare din data de 13.02.2025 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul de urmărire penală nr. 10/78/P/2025.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia a reținut că petenta A. susține, prin plângerea penală formulată, că doamna magistrat judecător B. din cadrul Tribunalului Hunedoara învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2024, asupra căruia s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 2146/14.11.2024, a încălcat atribuțiile de serviciu și obligațiile prevăzute de art. 5 din C. proc. pen., prin raportare la faptul că a restrâns cadrul procesual, a schimbat obiectul cauzei și a respins ca inadmisibilă cererea petentei, cauzându-i acesteia o vătămare a intereselor legitime, respectiv că doamna magistrat procuror C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara nu s-a autosesizat cu privire la neîndeplinirea condițiilor de a candida la alegerile parlamentare de către unii candidați și la comiterea unor infracțiuni electorale de către aceștia, cauzându-i petentei o vătămare a intereselor legitime.

S-a reținut că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, examinând plângerea penală formulată de petentă, a constatat că actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și că nu există vreunul din cazurile ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., motiv pentru care, prin ordonanța din data de 03.02.2025, a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., pretins săvârșită de către un magistrat judecător din cadrul Tribunalului Hunedoara și a unui magistrat procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În urma analizei detaliate a actelor de urmărire penală din dosarele de urmărire penală vizate de plângere, s-a constatat că procurorul a stabilit că nu se conturează încălcarea unor norme primare de către magistratul judecător din cadrul Tribunalului Hunedoara și magistratul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara și a dispus clasarea la data de 13.02.2025, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

De asemenea, s-a reținut că plângerea petentei împotriva ordonanței de clasare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța nr. 18/II/2/2025 din data de 12.03.2025 dispusă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere că din probatoriul administrat nu se conturează încălcarea unor norme de legislație primară nici de către magistratul judecător din cadrul Tribunalului Hunedoara și nici de către magistratul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara în legătură cu modalitatea de instrumentare și soluționare a dosarului nr. x/2024

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții, prin raportare la nemulțumirile petentei cu privire la ordonanța din data de 13.02.2025, a constatat că procurorul a realizat acte de cercetare penală, și anume a accesat site-ul Curții de Apel Alba Iulia (curteadeapelalbaiulia.ro) și a atașat la dosarul penal următoarele acte esențiale aflării adevărului: motivele de apel formulate de A.. în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Alba Iulia; decizia civilă nr. 3917/2024 din 27.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosar nr. x/2024; sentința civilă nr. 2146/2024 din 14.11.2024 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă în dosar nr. x/2024; sentința civilă nr. 12/2024 din 05.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, Contestații Electorale în dosar nr. x/2024; decizia emisă de Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2024 privind contestația formulată de A.. împotriva procesului-verbal nr. x/PVC/28.10.2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 22 Hunedoara - Alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2024; procesul-verbal nr. x/PVC/28.10.2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 22 Hunedoara - Alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2024; informații persoane juridice selecție nume și județ; raportul privind execuția bugetului Camerei Deputaților la 31 decembrie 2023; cererea de chemare în judecată formulată de A.., prin avocatul ales D. din cadrul E..

În continuare, a evidențiat că criticile petentei privesc activitatea judiciară desfășurată de judecător și procuror, iar suspiciunile și interpretările acesteia pot face exclusiv obiectul analizei de către instanța de control judiciar competentă, fiind exclus ca un procuror care analizează o plângere a unei părți nemulțumite de o soluție pronunțată să aprecieze asupra modului în care un procuror sau un judecător a desfășurat un raționament logico-juridic și a pronunțat o soluție într-o cauză. S-a arătat că nemulțumirile părților din proces pot face doar obiectul criticilor în căile de atac legal reglementate și, în nicio situație, soluția dispusă nu poate să stea la baza răspunderii penale a magistratului.

În speță, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții a reținut că petenta nu a oferit niciun element din care să rezulte cel mai mic indiciu că magistratul judecător din cadrul Tribunalului Hunedoara și magistratul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au comis o faptă de natură penală în legătură cu modalitatea de instrumentare și soluționare a dosarului nr. x/2024, iar, în realitate, nemulțumirile petentei privesc exclusiv soluțiile pronunțate, cu care nu este de acord.

În procedura plângerii contra soluției de netrimitere în judecată, a opinat că că obiectul cauzei îl constituie strict analiza legalității și temeiniciei soluției de clasare cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, imputată magistraților care au pronunțat soluțiile neacceptate de către petentă.

Din acest punct de vedere, a subliniat că nu există niciun indiciu privind exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către magistrați, prin încălcarea unor norme legale primare, care să conducă la vătămarea intereselor legale ale petentei, nu rezultă niciun indiciu referitor la exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu de către magistrații reclamați, iar încercarea de a reforma o decizie a magistratului prin declanșarea unei anchete penale doar pentru că aceasta nu este conformă cu opinia reclamantului, în lipsa oricăror elemente care să contureze un raport juridic de drept penal, echivalează cu o imixtiune în actul de justiție, guvernat de principiul independenței magistraților.

Împotriva acestei încheieri apelanta A.. a formulat apel, solicitând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor două făptuitoare, admiterea apelului, desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării aspectelor invocate de petentă, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară amintește că legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală observă că dispozițiile art. 408 din C. proc. pen. definesc cadrul general de promovare a căii ordinare de atac a apelului, stabilind că sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. stabilește că "Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7

1

) este definitivă."

În acest context, Înalta Curte reține că petenta A.. a formulat plângere împotriva soluției dispuse prin ordonanța nr. 10/78/P/2025, emisă la data de 13 februarie 2025 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, menținută prin ordonanța nr. 18/II/2/2025 din data de 12 martie 2025 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, finalizată cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, respectiv încheierea penală nr. 27 din data de 13 mai 2025 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2025, prin care plângerea petentei a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva încheierii penale nr. 27 din data de 13 mai 2025 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2025, petenta a declarat apel.

În lumina celor de mai sus, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reține că prezentul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

În ceea ce privește cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de apărătorul ales al apelantei, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reține că dispozițiile art. 395 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că, dacă în cursul deliberării instanța apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită și este necesară reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol.

Prin urmare, Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că în speță nu se regăsește situația cuprinsă în această reglementare legală, având în vedere că în cauză a fost invocată excepția inadmisibilității declarării căii de atac, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra acestei excepții, pe care a și admis-o, astfel că nu s-a trecut la faza cercetării judecătorești ori la faza dezbaterii pe fond a cererilor petentei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară va respinge cererea de repunere a cauzei pe rol.

În temeiul art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta A.. împotriva încheierii penale nr. 27 din data de 13 mai 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanta la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 24 iunie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală
motivarea plângerii formulate, petenta a invocat, în esență, modalitatea superficială de cercetare și de redactare a ordonanței de clasare, modalitate din care rezultă că făptuitoarele au continuat activitatea infracțională, se sustrag de l
ÎCCJ 2022-05-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 296/2022
sesc în cuprinsul stării de fapt reclamate de petent, nefiind astfel întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 439 din C. pen. Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că soluția de clasare, disp
ÎCCJ 2025-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală
ale. În acest sens, se constată că, prin ordonanța din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracț
ÎCCJ 2024-12-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală
a magistratului în lipsa unor elemente concrete privind săvârșirea unor infracțiuni. Pe de altă parte, procurorul a notat că plângerea penală nu poate fi transformată într-o cale de atac neprevăzută de lege. Din actele existente la dosar s-
ÎCCJ 2025-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 13 din data de 12.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția p
Sursă