ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.11.2025 — cale de atac împotriva sentinței nr. 188/2025 a Curții de Apel Timișoara

În Mechelen, jurisdicția Anvers, la data de 16.04.2024, prin asociere cu C.,_în detrimentul lui H., au sustras un portofel care conținea o carte de identitate, un permis de conducere, un card bancar și suma de 140 euro (pct. B7 din hotărârea de condamnare);

În Temse, în districtul judiciar Flandra de Est, secția I., la data de 12.05.2024, prin asociere cu B., în detrimentul lui J., au sustras o carte de identitate, un card bancar și un card Bpaid (pct. B10 din hotărârea de condamnare);

În Oostakker, în districul judiciar al Flandrei de Est, divizia Gent, la data de 17.05.2024, în detrimentul lui K. și L., au sustras o brățară M. de culoare roșie, o carte de identitate și un permis de conducere, ambele pe numele L., 4 card-uri bancare, documente nespecificate și suma de 150 euro în numerar (pct. Bl. 1 din hotărârea de condamnare); Faptele sunt incriminate în legislația penală din România de dispozițiile art. 228 alin. (1) din C. pen. (furtul).

În Mechelen, jurisdicția Anvers, secția Mechelen, în data de 16.04.2024, prin asociere cu C., în detrimentul H., de mai multe ori, au efectuat tranzacții în valoare de 600 euro și achiziții de țigări/redbull în valoare de 2394,41 euro (pct. C8 din hotărârea de condamnare);

În Sint-Niklass, în districtul judiciar Flandra de Est, secția I., la data de 12.05.2025, prin asociere cu B., în detrimentul lui J., suma de 600 euro (pct. C13 din hotărârea de condamnare);

În Sint-Amandsberg, în districtul judiciar Flandra de Est, divizia Gent și/sau în Gent, în districtul judiciar Flandra de Eșt, divizia Gent, și/sau în I., în districtul judiciar Flandra de Est, divizia I., la data de 17.05.2024, prin asociere cu B., în detrimentul lui K. și L., tranzacții în valoare totală de 4943,11 euro. (pct. C14 din hotărârea de condamnare);

În Lint, la data de 17.05.2024, A., împreună cu B., C. și D. au, în detrimentul lui E. și F., suma totală de 2500 euro. (pct. C16 din hotărârea de condamnare); Faptele sunt incriminate în legislația penală din România de dispozițiile art. art. 249 din C. pen. (frauda informatică).

În Lint și/sau Edegem, la data de 27.05.2024, A., împreună cu B., C. și D., au constituit un grup infracțional, în vederea săvârșirii de infracțiuni (pct. E din hotărârea de condamnare).

În Mechelen, la data de 16.04.2024, A. s-a asociat cu C., în scopul săvârșirii de infracțiuni (pct. F4 din hotărârea de condamnare);

În Tewmse, Oostakker, Sint-Niklas și Sint-Amandsberg, în perioada 12.05.2024 - 17.05.2024, A. s-a asociat cu B., în scopul săvârșirii de infracțiuni (pct. F5 din hotărârea de condamnare); Faptele sunt incriminate în legislația penală din România de dispozițiile art. 367 alin. (1) din C. pen. (inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat). Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat faptul că persoana condamnată este cetățean român, domiciliat în municipiul Timișoara, jud. Timiș. Instanța a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167 din Legea 302/2004, necesare pentru recunoașterea și executarea sentinței nr. 2025/2467 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers - Departamentul Anvers, din data de 28.04.2025, rămasă definitivă la data de 28.05.2025, numitul A.. Astfel, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este definitivă și executorie (hotărârea a rămas definitivă la data de 28.05.2025), faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa constituie infracțiuni și în România și autorul ar fi sancționabil (conform C. pen. român, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. g) din C. pen., de furt prevăzut de art. 228 alin. (1) din C. pen., de fraudă informatică prevăzută de art. 249 C. pen. și de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.). De asemenea, instanța a constatat că, deși persoana condamnată nu a fost de acord cu executarea restului de pedeapsă în România, consimțământul acesteia nu este necesar întrucât, pe de o parte, este cetățean român și are domiciliul în România și, pe de altă parte, persoana condamnată va fi expulzată în România (conform ordinului nr. x din 31.07.2025 emis de Serviciul Public Federal Afaceri Interne, Oficiul pentru Imigrări fila 11-verso pct. b și filele x). Din cuprinsul ordinului de părăsire a teritoriului Belgiei rezultă că apărările persoanei condamnate legate de faptul că mama sa locuiește în Belgia și îl poate astfel vizita, invocate de apărătorul acesteia pentru a susține respingerea cererii de transfer în România, au fost analizate și s-a constatat că nu a solicitat reședință pe o perioadă mai lungă de 3 luni în calitate de cetățean UE, că nu are vreo relație sau copii pe teritoriul Belgiei, iar pentru protecția oferită de art. 8 din Convenția europeană, pe lângă existența relației de rudenie trebuie să existe și o formă de dependență care nu rezultă în prezenta cauză(fila x). Totodată, instanța de fond a apreciat că în cauză nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea 302/2004-numitul A. nu a fost condamnat în România pentru aceleași fapte și nici nu a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceleași fapte, nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală, răspunde penal potrivit legii române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei și nici amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptei, iar condamnatul a fost prezent personal la procesul în urma căruia a fost luată decizia, conform certificatului emis de autoritățile judiciare din Austria(fila 14-verso). Instanța a mai constatat și faptul că nu se impune o adaptare a pedepsei privative de libertate aplicată de instanța străină, în sensul art. 166 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 întrucât natura acestei pedepse corespunde, sub aspectul denumirii și al regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română, iar durata pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. A reținut că din cuprinsul certificatului emis de autoritățile judiciare din Regatul Belgiei, rezultă că din totalul pedepsei aplicate, persoana condamnată a executat o durată de 393 zile, începând din data de 27.05.2024 (data arestării sale), conform calcului din data de 24.06.2025, aceasta urmând a fi finalizată la data 26.05.2028. În prezent, persoana condamnată se află în Penitenciarul Turnhout, în executarea pedepsei, iar executarea integrală a pedepsei urmează a avea loc, în statul emitent, pe data de 26.05.2028. Împotriva acestei sentințe penale, persoana condamnată A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii penale atacate și pe cale de consecință, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Analizând apelul formulat de persoana condamnată, atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Înalta Curte reține că transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată. Obiectul procedurii de față îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine de condamnare. Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) si e din Legea nr. 302/2004 republicată, instanțele române recunosc și pun în executare hotărârile judecătorești de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe: hotărârea de condamnare este definitivă și executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracțiune potrivit legii penale române iar autorul ei este sancționabil; persoana condamnată este cetățean român și este de acord să execute pedeapsa în România și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracțiuni verificările menționate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracțiune în parte. În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparținând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală. Aplicând aceste dispoziții legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004. Așadar, reține Înalta Curte că hotărârea penală nr. 2025/2467 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers - Departamentul Anvers, din data de 28.04.2025, prin care numitul A. fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani (1460 zile) închisoare, pentru săvârșirea a 11 infracțiuni, respectiv: "furt cu violență sau amenințare, cu circumstanțe agravante" (o infracțiune), "furt simplu, cu circumstanțe agravante" (3 infracțiuni), "manipularea datelor computerizate pentru a obține un beneficiu economic ilegal"(4 infracțiuni), "parte dintr-un grup infracțional constituit în scopul săvârșirii de infracțiuni împotriva persoanelor sau a bunurilor, altele decât cele pedepsite cu închisoarea pe viață sau cu închisoare între 10 și 15 ani sau mai lungă" (o infracțiune), și "participare într-o asociere constituită cu scopul de a comite delicte asupra persoanelor sau bunurilor" (2 infracțiuni), conform C. pen. belgian, rămasă definitivă la data de 28.05.2025. În ceea ce privește condiția dublei incriminări, instanța de control judiciar reține că și aceasta este îndeplinită, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menționată au corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. g) din C. pen., de furt prevăzut de art. 228 alin. (1) din C. pen., de fraudă informatică prevăzută de art. 249 C. pen. și de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. Cu ocazia recunoașterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat și s-a constatat, în mod explicit, că pedepsele anterior menționate sunt compatibile cu legea penală română, atât ca natură, cât și ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, și în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanță română, conform principiului personalității, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse. Înalta Curte reține că din relațiile înaintate de autoritatea emitentă rezultă că persoana condamnată nu și-a dat consimțământul în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, însă acest aspect nu este de natură să împiedice recunoașterea hotărârii și admiterea solicitării autorității emitente, având în vedere că pe de o parte, este cetățean român și are domiciliul în România și, pe de altă parte, persoana condamnată va fi expulzată în România (conform ordinului nr. x din 31.07.2025 emis de Serviciul Public Federal Afaceri Interne, Oficiul pentru Imigrări fila 11-verso pct. b și dosarul Parchetului). Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. În raport de aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, apelantul nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleași fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, amnistia sau grațierea, neconturându-se existența niciunui motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii penale nr. 2025/2467 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers - Departamentul Anvers, din data de 28.04.2025. Înalta Curte reține că prin sentința penală atacată s-a dedus din pedeapsa de executat perioada de 393 zile executată din data de 27.05.2024 (data arestării sale) până la data de 24.06.2025 și în continuare, din data de 24.06.2025 până la data încarcerării într-un penitenciar din România și a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 188/PI din data de 02 octombrie 2025 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2025. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană condamnată a plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.