ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 martie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52/PI 01 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea formulată de autoritățile judiciare din Belgia, de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., cetățean român .

A fost recunoscută decizia penală nr. 2021/VJ11/644 a Curții de Apel Anvers, din data de 14.07.2021, rămasă definitivă la aceeași dată, prin care A. a fost condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 3650 zile (10 ani) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt săvârșit cu ajutorul unor violențe sau amenințări, cu circumstanțe agravante", conform C. pen. belgian, care își regăsește corespondența în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3650 zile închisoare.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost scăzută din pedeapsa de 3650 zile închisoare, durata de 787 de zile executată până la data de 18.10.2022, precum și durata executată ulterior acestei date, până la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul procedurii au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 1046 de RON, din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin sesizarea nr. 196/II/5/2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată pe rolul instanței sub nr. x/2023, la data de 26.01.2023, s-a solicitat admiterea cererii formulate de către autoritățile judiciare din Belgia de recunoaștere a hotărârii penale și transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

S-a notat că, prin adresa nr. x/29.12.2022, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în temeiul art. 10 alin. (1) și art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara adresa de înaintare a Serviciului Federal de Justiție al Belgiei nr. x, împreună cu certificatul emis de autoritățile judiciare belgiene la data de 03.11.2022, decizia de condamnare nr. 2021/VJ11/644 a Curții de Apel Anvers, din data de 14.07.2021, rămasă definitivă la aceeași dată, copia cărții de identitate a persoanei condamnate, formularul privind opinia persoanei condamnate cu privire la transferarea sa, specificată și în certificat (în limba statului de executare), ordinul de părăsire a teritoriului (în limba statului de executare) și copia interdicției de intrare pe teritoriul belgian (în limba statului de executare), pentru transferarea într-un penitenciar din România a numitului A., în vederea continuării executării pedepsei.

S-a precizat că, din cuprinsul certificatului emis de autoritățile judiciare din Belgia rezultă că numitul A. are de executat o pedeapsă de 3650 zile (10 ani) de închisoare. Din totalul pedepsei, persoana condamnată a executat 787 de zile, conform calculului efectuat la data de 18.10.2022, aceasta urmând a fi finalizată la data de 20.08.2030.

Totodată, a fost arătată că, prin la decizia penală nr. 2021/VJ11/644 a Curții de Apel Anvers, din data de 14.07.2021, rămasă definitivă la aceeași dată, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt săvârșit cu ajutorul unor violențe sau amenințări, cu circumstanțe agravante", conform C. pen. belgian.

În cuprinsul sesizării, procurorul a mai notat că fapta este incriminată în legislația penală din România prin dispozițiile art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen. (tâlhărie calificată).

S-a mai reținut că, potrivit certificatului, persoana condamnată nu a solicitat și nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, în vederea transferării sale într-un penitenciar din România.

Conform cazierului judiciar, transmis de către Inspectoratul Județean de Poliție Arad, persoana condamnată are antecedente penale, având înscrisă și pedeapsa aplicată de către autoritățile judiciare din Belgia, precum și faptul că, în data de 22.08.2020, aceasta a fost arestată preventiv de Curtea de Apel Timișoara, în baza unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Belgia.

În urma verificărilor efectuate cu privire la emiterea unui mandat european de arestare, s-a constatat că, prin ordonanța de reținere nr. 6228/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, din data de22.08.2020, numitul A. a fost reținut pentru o durată de 24 de ore, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Belgia, pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, în noaptea de 30.06 -01.07.2020. La aceeași dată, respectiv 22.08.2020, prin încheierea penală pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara a dispus arestarea provizorie a persoanei urmărite pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 22.08.2020 până la data de 05.09.2020, amânând judecarea cauzei pentru data de 31.08.2020, în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a mandatului european de arestare, tradus în limba română.

S-a notat că, prin sentința penală nr. 220/PI/31.08.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Belgia pe numele susnumitului, a dispus executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Belgia, precum și arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.08.2020 până la data de 29.09.2020, inclusiv.

Din cuprinsul adresei de înaintare a Serviciului Public Federal de Justiție al Belgiei nr. x, s-a constatat că persoanei condamnate i-au fost deduse din pedeapsă zilele în care s-a aflat arestat în România, în baza mandatului european de arestare, autoritățile judiciare din Belgia precizând că executarea pedepsei aplicate acestuia a început din data de 22.08.2020, urmând a fi executată în întregime la data de 20.08.2030.

În cuprinsul referatului întocmit de procuror s-a mai arătat că, la data de 25.01.2023, au fost efectuate verificări în baza de date B., cu privire la condițiile prevăzute de art. 165 din Legea nr. 302/2004, republicată, constatându-se că nu este incident nici unul din cazurile prevăzute expres de textul de lege menționat. De asemenea, au fost verificate și dispozițiile prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, privind motivele de nerecunoaștere și neexecutare, rezultând că nu există nici un motiv aplicabil persoanei condamnate.

Analizând cererea formulată de autoritățile judiciare din Belgia, precum și actele de la dosar, Curtea a reținut că, prin decizia penală nr. 2021/VJ11/644 a Curții de Apel Anvers, din data de 14.07.2021, rămasă definitivă la aceeași dată, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt săvârșit cu ajutorul unor violențe sau amenințări, cu circumstanțe agravante", conform C. pen. belgian.

În raport cu faptele și baza factuală reținută în hotărârea definitivă de condamnare, Curtea a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004. Astfel, s-a arătat că, faptele condamnatului au corespondent și în legislația penală română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

S-a mai menționat că, dispozițiile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Potrivit art. 167 alin. (1) din aceeași lege, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil; în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România; consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România; dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

În cauză, Curtea de Apel Timișoara a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată pentru recunoașterea hotărârii.

Deopotrivă, s-a arătat că, atât Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, cât și Legea nr. 302/2004 prevăd modul de adaptare a pedepsei în situația în care aceasta este incompatibilă cu legislația statului de executare în ceea ce privește durata sau natura acesteia, instanța statului de executare putând să adapteze pedeapsa, fără a agrava situația persoanei condamnate.

În privința adaptării pedepsei, Curtea a observat că, în cauză, s-ar impune această operațiune doar dacă pedeapsa de 3650 zile de închisoare aplicată prin hotărârea de condamnare străină, ar fi mai mare decât pedeapsa maximă prevăzută de legea română pentru aceleași fapte. Curtea a reținut, însă, că pentru infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin1 lit. d) și f) C. pen., se poate aplica o pedeapsă între 3 și 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin urmare, Curtea a constatat că și potrivit legii române, pedeapsa care s-ar putea aplica pentru faptele săvârșite de persoana condamnată, ar fi egală cu pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare belgiene, apreciind, prin urmare, că nu se impune adaptarea pedepsei privative de libertate aplicată de instanța străină, în sensul art. 166 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, în cauză nefiind incidentă o situație în care ar agrava situației persoanei condamnate.

S-a mai reținut de către prima instanță că, din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile belgiene, rezultă că persoana condamnată a executat 787 zile, conform calculului efectuat la data de 18.10.2022, aceasta urmând a fi finalizată la data de 07.11.2023.

A fost constatat, în prezent, condamnatul se află încarcerat în Belgia și conform certificatului prevăzut de art. 4 din Decizia Cadru nr. 431/16, nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, în vederea transferării sale într-un penitenciar din România.

În acest context, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 165 și art. 163 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, și Decizia Cadru 2008/909/JAI, ratificată de ambele state, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x, precum și dispozițiile art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României. Prin urmare, s-a considerat că, refuzul persoanei condamnate de a fi transferat într-un penitenciar din România nu constituie un impediment.

Pentru motivele expuse, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea hotărârii străine de condamnare și transferarea în România a condamnatului, astfel cum sunt prevăzute în art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 20 martie 2023, fiind fixat termen de judecată la data de 29 martie 2023, cu asigurarea apărării obligatorii a apelantului.

Criticile formulate de apărarea apelantului persoană condamnată redate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri au vizat, în principal, cuantumul ridicat al pedepsei aplicate de către autoritățile judiciare belgiene, precum și faptul că persona condamnată nu a consimțit la predare.

Examinând apelul declarat de persoana condamnată A., raportat la dispozițiile legale incidente și prin prisma actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

În raport de aceste dispoziții, verificând hotărârea penală nr. 2021/VJ11/644 din 14.07.2021 a Curții de Apel din Anvers (Belgia), definitivă la data de 14.07.2021, privindu-l pe cetățeanul român A., Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care se apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, se constată că, prin decizia pronunțată în data de 14.07.2021 a cărei recunoaștere se solicită în prezenta cauză, cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prin violență sau amenințări cu circumstanțe agravante, care potrivit legislației statului de condamnare se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 20 de ani (conform mențiunilor din cuprinsul certificatului - lit. h) pct. 1, dosar Curte).

În fapt, prin hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare belgiene s-a reținut, că, la data de 01.07.2020, în localitatea Veerle, inculpatul A. a săvârșit un jaf cu violență și amenințări asupra victimei C., în vârstă de 80 ani. Inculpatul împreună cu complicele său a legat și bătut victima timp de mai multe ore pentru a-i percheziționa locuința, din care au sustras mai multe bunuri care nu le aparțineau, respectiv suma de 130 euro, un telefon mobil, un ceas de buzunar, bibelouri antice din bronz, bijuterii, un tensiometru, un aparat foto x cu husă, o frânghie și o valiză rotundă maro cu cheie.

Din cuprinsul deciziei de condamnare mai rezultă că, fapta a fost săvârșită prin efracție, în toiul nopții, de către două persoane, prin utilizarea unui autovehicul care a facilitat săvârșirea faptei și pentru a-și asigura fuga, precum și în dauna unei persoane vulnerabile datorită vârstei.

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, în drept, faptele pentru care a fost condamnat, printre alții, A. constituie infracțiunea de furt săvârșit cu ajutorul unor violențe sau amenințări cu circumstanțe agravante, prev. de art. 461, art. 468, art. 471, art. 472 și art. 478 din C. pen. belgian.

În raport cu situația de fapt reținută în cuprinsul hotărârii autorității judiciare belgiene, se constată că și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, este îndeplinită, fapta pentru care a fost condamnat cetățeanul român A. având corespondent în legislația română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 (aflat la filele x pct. i) 2.1, dosar Curte), se observă că, pentru săvârșirea faptei penale mai sus arătate, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3650 zile (10 ani) închisoare, iar natura și cuantumul corespund cu cele prevăzute de legislația română, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzut de art. 234 alin. (1) C. pen. este de 10 ani închisoare, iar pedeapsa aplicată, în concret, apelantului nu depășește acest maxim.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile apărării sub aspectul cuantumului sancțiunii aplicate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (6) și (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța de executare adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent doar în ipoteza în care durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Prin urmare, se precizează că în această procedură de recunoaștere a hotărârilor penale străine și transfer a persoanelor condamnate, instanțele române nu pot proceda la reindividualizarea pedepsei stabilite de autoritățile judiciare străine, iar adaptarea pedepsei de 10 ani închisoare nu se impune în raport de cele expuse mai sus.

Înalta Curte constată, deopotrivă, că în cauză este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român conform mențiunilor din adresa Ministerului Justiției nr. x/29.12.2020 .

Referitor la condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte reține că, apelantul nu și-a dat acordul să execute în România pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare belgiene, însă consimțământul acestuia nu este necesar, având în vedere că este cetățean român, cu domiciliul în România. Mai mult, cu privire la persoana condamnată A. autoritățile din Belgia au emis un ordin de părăsire a teritoriului, precum și o interdicție de intrare pentru o durată de 15 ani pe teritoriul belgian .

Totodată, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile judiciare belgiene și dispunând executarea pedepsei de 3650 zile (10 ani) închisoare, într-un penitenciar din România.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 52/PI din data de 01 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 52/PI din data de 01 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2023.