ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 02 iulie 2024
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 219/F din data de 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) rap. la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
S-a recunoscut și s-a dispus punerea în executare a sentinței penale din data de 29.03.2023 cu nr. x, pronunțată de Curtea de Apel Anvers, Belgia, rămasă definitivă la data de 09.05.2023, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 1110 zile închisoare.
S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 1110 zile închisoare.
S-a dedus din durata pedepsei perioada executată de la data de 30.08.2022 la zi.
În baza art. 16 din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., cheltuielile constând în onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 1098 RON, a rămas în sarcina statului și s-a plătit conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Împotriva sentinței penale nr. 219/F din data de 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023. a formulat apel persoana condamnată A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu Completului 7 la data de 25 iunie 2024 și repartizată aleatoriu la data de 02 iulie 2024.
În dezbateri, apărătorul ales al apelantului condamnat și reprezentantul Ministerului Public, în raport de precizările autorităților judiciare din Belgia în sensul că își retrag certificatul, au solicitat desființarea hotărârii atacate și constatarea cererii de recunoaștere a sentinței penale din data de 29 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Antwerp, ca nesusținută.
Analizând apelul declarat în cauză de persoana condamnată A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este fondat, în considerarea următoarelor argumente:
Prin sentința penală nr. 219/F din data de 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a recunoscut și s-a dispus punerea în executare a sentinței penale din data de 29.03.2023 cu nr. c-448-2023, pronunțată de Curtea de Apel Anvers, Belgia, rămasă definitivă la data de 09.05.2023, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 1110 zile închisoare și s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 1110 zile închisoare.
Instanța de control judiciar constată însă faptul că la dosarul Curții de Apel București se află adresa în limba engleză transmisă de autoritățile judiciare din Regatul Belgiei, prin poșta electronică, prin care au declarat că își retrag certificatul emis la data de 26 septembrie 2023. Tot din dosarul instanței de fond rezultă că persoana condamnată a fost transferată în Italia în data de 08 decembrie 2023 în baza unui mandat european de arestare .
De asemenea, se constată că la fila x se regăsește adresa Curții de Apel București către Ministerul Justiției din Italia prin care s-a adus la cunoștință faptul că față de persoana condamnată A. autoritățile judiciare din Regatul Belgiei au retras certificatul emis la data de 26 septembrie 2023.
Examinând dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța trebuie să respingă cererea ca nesusținută.
Dispozițiile art. 166 din Legea nr. 302/2004 reglementează durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine în vederea transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, iar la alin. (5) al acestui articol se prevede că dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută.
Norma evocată reglementează, așadar, în mod expres, atât momentul până la care manifestarea de voință a statului de condamnare urmează a fi valorificată juridic, în mod necondiționat, de către statul de condamnare (acesta fiind momentul rămânerii definitive a hotărârii), cât și efectele juridice ale acestei poziții (respectiv respingerea cererii).
Prin urmare, față de opțiunea statului belgian de a-și retrage certificatul în speță, Înalta Curte nu mai are abilitarea legală de a cenzura aspecte de legalitate ori de temeinicie a sentinței primei instanțe, urmând să constate că nesusținerea cererii de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine impune respingerea ca atare a acesteia și implicit, modificarea hotărârii apelate sub acest aspect.
În consecință, pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte va admite apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 219/F din data de 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Desființează sentința penală nr. 219/F din data de 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și rejudecând:
Respinge, conform art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, ca nesusținută, cererea formulată de către autoritățile judiciare din Belgia.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 280 RON, va rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 219/F din data de 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Desființează sentința penală nr. 219/F din data de 22 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și rejudecând:
Respinge, conform art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, ca nesusținută, cererea formulată de către autoritățile judiciare din Belgia.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 280 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 02 iulie 2024.