ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 139/F din data de 18 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul dispozițiilor art. 162 și urm. din Legea nr. 302/2004 rep. s-a recunoscut sentința nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunțată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani (4017 zile) închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani (4017 zile) închisoare.

S-a dedus perioada executată de la data de 27.07.2020 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, la data de 01.09.2023, pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală a fost înregistrată sub nr. x/2023, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep., prin care s-a solicitat recunoașterea sentinței nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunțată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, privind pe cetățeanul român A. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de statul solicitant.

La dosarul cauzei au fost depuse adresa nr. x/2023 din data de 18.08.2023 a Ministerului Justiției, certificatul menționat în art. 4 din Decizia - cadru 2008/909/JAI din data de 27 noiembrie 2008, sentinței nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunțată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, procesul-verbal de audiere a condamnatului A. în fața Tribunalului de primă instanță Rheinbach din data de 20.12.2022, procese-verbale de verificare a condamnatului A., copie de pe cazierul judiciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, prin sentința nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, definitivă la data de 17.03.2022, a condamnat pe cetățeanul român A. la pedeapsa de 11 ani (4017 zile) închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și vătămare corporală periculoasă, prevăzute de art. 177 alin. (1), alin. (5), nr. 2, alin. (6), teza I, teza 2, nr. 1, 223, 224 alin. (1), nr. 2, nr. 5 și 52 din C. pen. german.

În fapt, s-a reținut, în esență, că persoana transferabilă A., în perioada 25 - 27 iulie 2020, i-a provocat persoanei vătămate B., în apartamentul din Waldenburger Ring 5 din Bon, leziuni masive prin lovire cu un corp contondent (a lovit-o de cel puțin 18 ori cu un cadru pentru deplasare și un cablu în diferite părți ale corpului, respectiv piciorul drept, brațul, fesele, labele picioarelor, cu pumnii și cu palma în spatele, fața și partea superioară a corpului, cu o cataramă de curea pe tălpile picioarelor, cu mânerul unui cuțit în cap) și prin aplicarea de șocuri electrice în mod repetat (a luat un cablu de cupru și a introdus un capăt în priză, în timp ce celălalt capăt al cablului l-a plasat pe picioarele persoanei vătămate.

Totodată, a forțat-o să se așeze în cada plină cu apă, i-a scufundat capul sub apă și a aruncat în apă un uscător de păr, care era conectat la rețea și era pornit.

De asemenea, în aceeași perioadă a penetrat-o pe persoana vătămată pe cale rectală, prin împingeri violente, împotriva voinței acesteia, în timp ce ținea mâinile persoanei vătămate legate cu o eșarfă, pentru ca aceasta să nu opună rezistență.

Persoana vătămată a suferit multiple leziuni, inclusiv numeroase hematoame și răni la nivelul capului, trunchiului, extremităților și părții din spate a corpului, umflături la nivelul creierului, fracturi la nivelul osului nazal și a osului zigomatic stâng, fracturi costale, o lacerație la nivelul rinichiului și rupturi în zona anală/rectală.

Din cauza edemului cerebral, a pătrunderii aerului între pleură și plămâni, a rupturii țesutului renal și a multiplelor hemoragii în țesuturile moi, persoana vătămată s-a aflat în pericol de moarte din cauza fiecăreia acestor leziuni.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Examinând dosarul cauzei, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.

S-a reținut că sentința de condamnare este definitivă și executorie, iar transferul a fost consimțit de condamnatul A., cetățean român, în mod liber și în deplină cunoștință de cauză.

Totodată, Curtea a constatat că și condiția dublei incriminări este îndeplinită, faptele reținute în sarcina condamnatului A. prin hotărârea de condamnare susmenționată având corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzură de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. și pedepsită cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 15 ani, 7 luni și 15 zile și viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (2) din C. pen. și pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

De asemenea, s-a apreciat că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, modificată.

Curtea a avut în vedere și împrejurarea că din procesul-verbal de audiere a condamnatului A. rezultă că acesta dorește continuarea executării pedepsei în România, reinserția sa socială și reabilitarea putând fi realizate prin transferarea sa în statul de origine unde se află, de altfel, și familia sa.

Ca atare, Curtea a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, că felul și durata pedepselor aplicate condamnatului A. nu sunt incompatibile cu legislația națională, astfel că a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 162 și urm. din Legea nr. 302/2004 rep., a recunoscut sentința nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunțată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani (4017 zile) închisoare și a dispus transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani (4017 zile) închisoare.

Împotriva sentinței penale nr. 139/F din data de 18 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, a declarat apel persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2023.

Examinând hotărârea apelată, în raport de dispozițiile legale incidente și de motivele invocate, Înalta Curte constată că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin prin sentința nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, definitivă la data de 17.03.2022, a condamnat pe cetățeanul român A. la pedeapsa de 11 ani (4017 zile) închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și vătămare corporală periculoasă, prevăzute de art. 177 alin. (1), alin. (5), nr. 2, alin. (6), teza I, teza 2, nr. 1, 223, 224 alin. (1), nr. 2, nr. 5 și 52 din C. pen. german.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 25 - 27 iulie 2020, persoana transferabilă A. i-a provocat persoanei vătămate B., în apartamentul din Waldenburger Ring 5 din Bon, multiple leziuni, inclusiv numeroase hematoame și răni la nivelul capului, trunchiului, extremităților și părții din spate a corpului, umflături la nivelul creierului, fracturi la nivelul osului nazal și a osului zigomatic stâng, fracturi costale, o lacerație la nivelul rinichiului și rupturi în zona anală/rectală prin lovire cu un corp contondent (a lovit-o de cel puțin 18 ori cu un cadru pentru deplasare și un cablu în diferite părți ale corpului, cu o cataramă de curea pe tălpile picioarelor, cu mânerul unui cuțit în cap) și prin aplicarea de șocuri electrice în mod repetat (a luat un cablu de cupru și a introdus un capăt în priză, în timp ce celălalt capăt al cablului l-a plasat pe picioarele persoanei vătămate, care s-a aflat în pericol de moarte.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârii penale nr. 23 KLs 31/20 din data de 16.04.2021, pronunțată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, definitivă la data de 17.03.2022, privind pe cetățeanul român A. într-un penitenciar din România.

Reținând că statul emitent - Germania a transpus Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Europei din 27.11.2008 referitoare la aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, examinând solicitarea autorităților judiciare din Germania prin prisma dispozițiilor prevăzute de Titlul VI Capitolul I (Dispoziții generale) și Capitolul II (Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene) Secțiunea I, a II-a și a III-a din Legea nr. 302/2004, republicată.

În conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din aceeași lege și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine.

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Dispozițiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 reglementează condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, potrivit cu care instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

Astfel cum rezultă din actele dosarului, hotărârea penală din data de 16.04.2021, pronunțată de Tribunalul Regional Bonn, Republica Federală Germană, este definitivă și executorie, la data de 17.03.2022.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil;

Faptele pentru care a fost condamnat A. ar fi constituit infracțiuni și dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, având corespondent în legislația penală română, realizând elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. și și viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (2) din C. pen.

De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate A. i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancționată penal în cazul în care ar fi comis fapta pe teritoriul României.

c) persoana condamnată are cetățenie română

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român).

e) nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte mai constată că, în cauză, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că persoana condamnată A. răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, amnistia sau grațierea ori dezincriminarea faptei.

De altfel, și apărătorul ales al contestatorului cu ocazia dezbaterilor a apreciat că hotărârea atacată este legală și temeinică și nu există niciun motiv de nelegalitate care să impună nerecunoașterea și neexecutarea hotărârii străine pe teritoriul României.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 139/F din data de 18 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 139/F din data de 18 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2024.