ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34/F din 27 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută hotărârea penală din 23.11.2023 a Tribunalului Nurnberg -Fürth, Germania, din dosarul nr. x, definitivă la data de 30.04.2024, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. (...), în vederea continuării executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 6 (șase) ani și 8 (opt) închisoare.

S-a dedus din pedeapsa sus-menționată perioada executată de la 21.05.2023, la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 05.02.2025, pe rolul instanței a fost înregistrată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind persoana condamnată A. pentru a aprecia cu privire la cererea de transfer formulată de autoritățile judiciare din Germania, referitor la continuarea executării pedepsei cu închisoarea într-un penitenciar din România.

În referatul parchetului, s-a reținut că, la data de 16.01.2025, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, adresa nr. x/09.01.2025 a Ministerului Justiției - Direcția Drept internațional și Cooperare Judiciară prin care, în temeiul art. 164, 165 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost transmisă cererea de transfer formulată de autoritățile judiciare din Germania, privind pe numitul A., condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani și 8 luni (2.435 zile) închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată în concurs formal cu vătămare corporală periculoasă, prevăzută de art. 249 alin. (1), art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) nr. 2 52 din C. pen. german, în prezent în stare de detenție în penitenciarul din St. Georgen-Bayreuth - Germania.

La dosar, au fost înaintate următoarele înscrisuri: certificatul emis de către Ministerul Federal de Justiție din Germania; copia hotărârii de condamnare nr. x, pronunțată de Tribunalul Nürnberg - Fürth (Germania), la data de 23.11.2023, rămasă definitivă la data de 30.04.2024.

În referatul întocmit de Parchet s-a reținut că, prin hotărârea pronunțată la data de 23.11.2023, de către Tribunalul Nürnberg - Fürth, definitivă la data de 30.04.2024, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată în concurs formal cu vătămare corporală periculoasă, prevăzută de art. 249 alin. (1), art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) nr. 2 52 din C. pen. german.

Din cuprinsul referatului și al documentelor înaintate, a rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită și judecată în România pentru faptele ce fac obiectul sentinței penale din Germania, conform fișei de cazier judiciar a acesteia.

De asemenea, din interogarea bazei de date ECRIS Global Persons Search, s-a stabilit că persoana condamnată nu este cercetată în România pentru faptele ce fac obiectul hotărârii judecătorești amintite anterior.

În ceea ce privește verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reținut că hotărârea este definitivă și executorie, faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen., persoana condamnată are cetățenia română, și-a dat acordul să fie transferată în România, nefiind incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Procurorul a mai reținut că, numitul A. a fost arestat în Danemarca la data de 21.05.2023 și a rămas în stare de arest în vederea predării până la transferarea sa în Germania, la data de 16.06.2023, iar, începând cu data de 26.06.2023, s-a aflat în arest preventiv la penitenciarul Nürnberg.

Așadar, s-a arătat că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate este de 519 zile la data de 30.10.2024, iar, pedeapsa va fi executată complet la data de 28.01.2030.

La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: proces-verbal de accesare a aplicației Ecris GPS, proces-verbal de efectuare verificări în aplicația informatizată aparținând "Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor", proces-verbal de efectuare verificări în aplicația informatizată ROCRIS, copie de pe cazierul judiciar al persoanei transferabile A., adresa din 09.01.2025 emisă de Ministerul Justiției - Direcția drept internațional și cooperare judiciară, cerere de preluare a executării pedepsei, certificat menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, proces-verbal înregistrat în cadrul ședinței nepublice a judecătoriei Bayreuth la 04.10.2024, hotărârea pronunțată în dosarul nr. x la data de 23.11.2023, definitivă din 30.04.2024, de Tribunalul Nürnberg-Fürth - Camera penală a 2-a (în limbile română și germană).

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că a fost învestită în procedura de recunoaștere și executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate în procedura prevăzută de art. 153-170 din Legea 302/2004, prin care au fost transpuse în legislația internă dispozițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, autoritatea judiciară din statul de condamnare înaintând în statul de executare certificatul prevăzut în anexa 5 la lege.

S-a reținut că cetățeanul român A. a fost condamnat prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Nürnberg-Fürth, la data de 23.11.2023, rămasă definitivă la data de 30.04.2024, nr. dos. x, la pedeapsa privativă de libertate de 6 ani și 8 luni (2435 zile) închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată în concurs formal cu vătămare corporală periculoasă prev. de art. 249 alin. (1), art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) nr. 2 52 din C. pen. german.

Sub aspectul situației de fapt, în sarcina persoanei condamnate s-a reținut că, la data de 12.06.2022, în jurul orei 01:10, martora B. a intrat în Fürth venind de pe Gustavstraße și îndreptându-se în direcția Ludwigsbrücke, cu scopul de a se întoarce la locuința sa din Rudolf-Schießl-Straße. Anterior fusese însoțită de o prietenă, iar acum se îndrepta spre casă pe jos. În dreptul Henri-Dunant-Straße 11, condamnatul a atacat-o pe B. de la spate, cu scopul de a-i fura bunurile de valoare, așa cum de altfel plănuise de la bun început. Condamnatul a prins-o cu brațul în jurul gâtului și i-a cerut să meargă cu el. Când persoana păgubită vătămată nu s-a conformat cerinței condamnatului, acesta a tras-o puțin în direcția unui tufiș aflat lateral pe marginea drumului. Persoana păgubită vătămată a început să țipe, moment în care condamnatul i-a acoperit gura cu cealaltă mână. Temând-se de o agresiune sexuală, persoana păgubită vătămată s-a lăsat apoi să cadă în genunchi și a izbucnit o încăierare între ea și condamnat, în timpul căreia acesta din urmă a încercat în mod repetat să o tragă pe persoana păgubită vătămată B. în tufișul de lângă drum. Martora B. își purta poșeta din piele cu cureaua de piele prinsă în diagonală în jurul părții superioare a corpului. Când condamnatul și-a dat seama că persoana păgubită vătămată nu va merge cu el, a scos un briceag pe care îl avea cu el având lama de aproximativ 8 cm lungime, l-a ținut cu vârful îndreptat spre corpul persoanei păgubite vătămate, i-a spus acesteia "Uite ce am eu" și i-a cerut persoanei păgubite vătămate să îi dea poșeta. Persoana păgubită vătămată a observat cuțitul și s-a gândit "Alarmă! Alarmă! Ascuțit! Ascuțit!" și s-a temut de intenția condamnatului de a-i face mai mult rău.

În momentul în care persoana păgubită vătămată nu s-a conformat nici cerinței condamnatului de a-i preda poșeta, acesta a tăiat cu cuțitul cureaua din piele a poșetei și i-a smuls poșeta, pe care martora încerca în continuare să o țină bine cu ambele mâini. În timp ce mânuia cuțitul, așa cum de altfel cel puțin a anticipat și a acceptat în mod tacit el însuși, condamnatul a rănit-o pe martoră în zona antebrațului stâng și i-a provocat două leziuni sub formă de tăieturi de aproximativ 2 cm lungime, care au sângerat abundent și au necesitat tratament la clinica Fürth cu pansament Adaptic și benzi sterile. Apoi condamnatul a luat poșeta și conținutul acesteia asupra lui cu scopul de a păstra bunurile pentru el însuși și a fugit cu ele, inițial fără a fi detectat.

Poșeta și obiectele valoroase din aceasta aveau o valoare totală de aproximativ 2.000,00 Euro. În poșetă se aflau telefonul x aparținând persoanei păgubite vătămate, având o valoare justă de cel puțin 1.200,00 Euro, un portmoneu cu numerar în valoare de cel puțin 200,00 Euro, un card Eschen [card cadou] cu credit de 120,00 Euro, acte de identitate, cârduri bancare și chei. Poșeta în sine avea o valoare de cel puțin 500,00 Euro.

Din cauza consumului de bere și vin din seara precedentă, în momentul comiterii faptei condamnatul avea - ceea ce nu poate fi contestat - un comportament dezinhibat pe fondul influenței alcoolului.

Incidentul a afectat grav stilul de viață al persoanei păgubite vătămate, care nu mai iese singură din locuință seara și nu mai poate lucra în ture târzii la locul său de muncă în calitate de vânzătoare, în special când au loc diferite târguri. Pe lângă acestea, persoana păgubită vătămată are două cicatrici, care între timp mai sunt foarte puțin vizibile.

Curtea a mai constatat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, sentința a cărei recunoaștere se solicită a rămas definitivă la data de 30.04.2024, iar persoana condamnată se află în arest din data de 21.05.2023 și până în momentul de față.

S-a reținut că, în speță, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 166 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 3 pct. 1 lit. b) și e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, hotărârea de condamnare fiind definitivă, iar faptele care au atras condamnarea numitului A. au corespondent în legislația penală română, tâlhăria calificată fiind incriminată de dispozițiile 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a mai reținut că numitul A. este cetățean român și că acesta și-a manifestat consimțământul în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea în România, astfel încât este realizată condiția prevăzută de lege.

Potrivit certificatului menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană s-a arătat că persoana condamnată a solicitat transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului.

Pe de altă parte, din actele aflate la dosar a mai rezultat că persoana condamnată A. nu a fost urmărită și judecată în România pentru faptele ce fac obiectul sentinței penale din Germania, conform fișei de cazier judiciar a acesteia. De asemenea, din interogarea bazei de date ECRIS Global Persons Search, s-a stabilit că persoana condamnată nu este cercetată în România, pentru faptele ce fac obiectul hotărârii judecătorești amintite anterior.

Așadar, instanța de fond a constatat că, în speță, nu este incident niciunul dintre motivele pentru care se poate refuza recunoașterea hotărârii străine prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, apreciind totodată că executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu sunt depășite limitele maxime prevăzute de legea română, iar, pedeapsa aplicată este compatibilă cu legea penală română.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., fără a expune în scris motivele invocate.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelant a arătat, că în Germania condițiile de detenție sunt mai bune decât cele din penitenciarele din România.

Examinând apelul promovat de persoana condamnă A., prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004, republicată la data de 27 mai 2019, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 167 și nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere reglementate de art. 163 din actul normativ.

Față de aceste dispoziții, verificând sentința penală pronunțată de Tribunalul Nürnberg-Fürth, la data de 23.11.2023, nr. dos. x, rămasă definitivă la data de 30.04.2024, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Așa cum rezultă din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetățeanului român s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată în concurs formal cu vătămare corporală periculoasă prev. de art. 249 alin. (1), art. 250 alin. (2) nr. 1, art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1) nr. 2 52 din C. pen. german.

Având în vedere situația de fapt descrisă în certificat și preluată în referatul procurorului, se constată că este îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentința penală pronunțată de autoritățile judiciare din Germania având corespondent în legislația română și realizând elementele de conținut ale infracțiunilor de tâlhărie calificată, prevăzută de dispozițiile art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este întrunită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român.

Referitor la condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte observă că, potrivit mențiunilor de la lit. k) din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, persoana condamnată, aflată în statul emitent, a solicitat transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, precum și declarația acestuia prin care și-a dat consimțământul să fie transferat în România.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția ori dezincriminarea faptei).

Împrejurarea că în Germania persoana condamnată ar beneficia de condiții de detenție mai bune decât cele din penitenciarele din România, pe lângă faptul că nu este dovedită, nu este aptă să conducă la admiterea apelului promovat, acest aspect neregăsindu-se printre motivele de nerecunoaștere și neexecutare expres reglementate de Legea nr. 302/2004.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, se observă că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârșirea faptelor penale mai sus amintite, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, care corespunde ca natură și cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislației române pentru fapte similare, condiții în care nu se impune adaptarea acesteia.

Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile judiciare germane, dispunând transferul persoanei condamnate în România, recunoscând pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și deducând din durata acesteia perioada executată de la 21.05.2023, la zi.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 34/F din 27 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 34/F din 27 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1159 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2025.