ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 03 iunie 2025

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56/F din 05 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 172 rap. la art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentința penală nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a dispus executarea de către A. a pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din această pedeapsă prevenția de la data de 24.08.2022 și până la data de 9.11.2023.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1) rap. la art. 167 din Legea 302/2004 republicată, s-a solicitat recunoașterea sentintei penale nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg prin care A. a fost condamnat la pedeapsele de 3 ani închisoare.

În sesizare s-a arătat că solicitarea formulată de autoritățile judiciare din Germania a fost însoțită de următoarele documente: certificatul prevăzut de lege, copia certificată pentru conformitate a hotărârii de condamnare, dovada rămânerii definitive a hotărârii, dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate.

Din verificările efectuate de Ministerul Justiției a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 rep.

De asemenea, din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că cetățeanul român A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede, definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de jaf prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. german și vătămare corporală prev. de art. 223 alin. (1) C. pen. german.

În fapt, s-a reținut că, atunci când reclamanta B. se îndrepta spre casă, pe jos, în noaptea de 25.01.2020 spre 26.01.2020, în jurul orei 01:00 noaptea, după ce a participat la o petrecere de firmă în restaurantul C., la intersecția An den Eichen, în Wiefestede, acuzatul a atacat-o din spate pentru a-i sustrage geanta de mână. Acesta era mascat cu batic cu model roșu și alb, astfel încât era vizibilă doar zona ochilor și a frunții. Acuzatul a ținut cu o mână partea superioară a corpului persoanei vătămate și cu cealaltă mână i-a strâns gura și nasul. Întrucât persoana vătămată s-a apărat, cei doi s-au îmbrâncit inițial și s-au deplasat câțiva metri pe stradă, dar în cele din urmă ambii au căzut la pământ, unde, în ciuda rezistenței considerabile, acuzatul a continuat să strângă gura și nasul persoanei vătămate. După ce persoana vătămată nu a mai putut opune rezistență, inculpatul și-a slăbit și el strânsoarea și a rostogolit-o pe jos pe persoana vătămată. Astfel cum planificase, i-a smuls geanta purtată pe umăr împreună cu conținutul ei și a fugit. Persoana vătămată a suferit vânătăi și zgârieturi la tâmpla stângă și la obrazul drept. În plus, în urma atacului, a suferit deficiențe psihice grave sub formă de tulburare de stres post-traumatic, care se manifestă printre altele prin tulburări de somn și anxietate, din cauza cărora, imediat după comiterea faptei, a fost și continuă să fie în concediu medical la intervale neregulate.

În continuare, Curtea a reținut că, în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 167 lit. b) din Legea nr. 302/2004, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română si realizând conținutul constitutiv al infractiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. pedepsită cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

În ceea ce privește infracțiunea prin care s-a adus atingere integrității corporale și sănătății persoanei vătămate (calificată drept vătămare corporală potrivit legislației germane), aceasta este absorbită legal în infracțiunea de tâlhărie.

De asemenea, instanța de fond a constatat că, în cauză nu este incident vreunul dintre motivele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004, de refuz de recunoaștere a hotărârii penale străine și de neexecutare.

Potrivit certificatului, persoana condamnată nu a putut fi audiata în vederea exprimării consimțământului cu privire la executarea pedepsei întrucât se află în România. Din verificările efectuate de lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Ilfov- SIC, a rezultat că numitul A. este încarcerat în Penitenciarul București-Jilava din data de 06.11.2024, fiind transferat din Cehia pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare.

Astfel, prin sentința penală nr. 70/F din data de 17.05.2024 a Curții de Apel București, s-a dispus recunoașterea hotărârii din data de 03.02.2021 a Tribunalului Regional Ceske Budejovice, definitivă la data de 03.02.2021 și transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. Persoana condamnată a fost de acord cu transferarea sa.

Totodată, din informațiile comunicate de autoritățile judiciare germane, a rezultat că, din pedeapsa de 3 ani închisoare, persoana condamnată a executat în stare de arest preventiv 401 zile, de la data de 24.08.2022 și până la data de 28.09.2023.

Așadar, având în vedere că nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, pentru aceleași fapte, hotărâre care să fi fost recunoscută în România, Curtea a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede, definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. De asemenea, constatând că persoana condamnată este cetățean român, hotărârea pronunțată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii române, Curtea a dispus executarea de către A. a pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Împotriva sentinței penale nr. 56/F din 05 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a declarat apel persoana condamnată A., fără a o motiva în scris.

Examinând apelul promovat de persoana condamnată A., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în ipoteza în care persoana condamnată se află în România, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din același act normativ și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine.

Astfel, conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie (lit. a); fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil, iar, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte (lit. b); persoana condamnată are cetățenie română (lit. c); persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România, consimțământul său nefiind, însă, necesar dacă este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România (lit. d); nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 (lit. e).

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește sentința penală nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, întrucât aceasta este definitivă și executorie.

De asemenea, așa cum rezultă din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetățeanului român s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de jaf prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. german și vătămare corporală prev. de art. 223 alin. (1) C. pen. german, constând în aceea că, în noaptea de 25.01.2020 spre 26.01.2020, în jurul orei 01:00 noaptea, când reclamanta B. se îndrepta spre casă, pe jos, la intersecția An den Eichen, în Wiefestede, acuzatul a atacat-o din spate pentru a-i sustrage geanta de mână, a ținut cu o mână partea superioară a corpului persoanei vătămate și cu cealaltă mână i-a strâns gura și nasul, însă întrucât persoana vătămată s-a apărat, cei doi s-au îmbrâncit inițial și s-au deplasat câțiva metri pe stradă, dar în cele din urmă ambii au căzut la pământ, unde, în ciuda rezistenței considerabile, acuzatul a continuat să strângă gura și nasul persoanei vătămate, iar după ce persoana vătămată nu a mai putut opune rezistență, inculpatul și-a slăbit și el strânsoarea, a rostogolit-o pe jos pe persoana vătămată și, astfel cum planificase, i-a smuls geanta purtată pe umăr împreună cu conținutul ei și a fugit, persoana vătămată suferind vânătăi și zgârieturi la tâmpla stângă și la obrazul drept, precum și tulburare de stres post-traumatic.

Având în vedere situația de fapt descrisă în certificat și în hotărârea de condamnare, se constată că este îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentința penală pronunțată de autoritățile judiciare din Germania având corespondent în legislația română și realizând elementele de conținut ale infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. (infracțiunea prin care s-a adus atingere integrității corporale și sănătății persoanei vătămate, calificată drept vătămare corporală potrivit legislației germane, fiind absorbită legal în infracțiunea de tâlhărie potrivit legislației din România), ce este sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este întrunită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român cu domiciliul în România.

Referitor la condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte observă că persoana condamnată nu a putut fi audiată de autoritățile judiciare din Germania în vederea exprimării consimțământului cu privire la executarea pedepsei întrucât se afla în România, încarcerată în Penitenciarul București-Jilava din data de 06.11.2024, fiind transferat din Cehia pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare (aplicată prin hotărârea din data de 03.02.2021 a Tribunalului Regional Ceske Budejovice, definitivă la data de 03.02.2021, recunoscută prin sentința penală nr. 70/F din data de 17.05.2024 a Curții de Apel București).

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Sub aspectul sancțiunii stabilite, se observă că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, pentru săvârșirea infracțiunilor, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, care corespunde ca natură și cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislației române pentru fapte similare, apelantul având executate 443 zile la data de 16 decembrie 2024.

De asemenea, contrar susținerilor persoanei condamnate privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat de statul german, fiind liberat condiționat după executarea unei perioade de 1 an și 3 luni închisoare, Înalta Curte constată că, din informațiile transmise de autoritățile din Germania rezultă că apelantul A. mai are de executat 635 de zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 41 Ls 8/22 din data de 18.10.2022 a Judecătoriei Westerstede definitivă prin decizia penală nr. x din data de 29.09.2023 a Tribunalului Olderburg, acesta nefiind eliberat condiționat, ci transferat înapoi în Cehia (de unde, inițial, a fost transferat temporar în Germania pentru desfășurarea procedurii), și ulterior, în România, pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin hotărârea din data de 03.02.2021 a Tribunalului Regional Ceske Budejovice, definitivă la data de 03.02.2021, pedeapsă recunoscută prin sentința penală nr. 70/F din data de 17.05.2024 a Curții de Apel București.

Așadar, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, republicată, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile judiciare din Germania și pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare, dispunând executarea sancțiunii penale recunoscută într-un penitenciar din România și deducând din durata acesteia perioada executată de la data de 24.08.2022 până la data de 09.11.2023.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 56/F din 05 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 56/F din 05 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1159 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iunie 2025.