ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 116/F din data de 30 septembrie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Suedia.

În baza art. 166 alin. (1)-(4) și art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut sentința penală nr. B 690-19 pronunțată de Tribunalul de primă instanță Solna, secția 3, Suedia, din data de 28.11.2022, rămasă definitivă la data de 19.12.2022, privind condamnarea cetățeanului român A., la pedeapsa de 3 luni (90 zile) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, prevăzută de capitolul 12 articolul 1 din C. pen. suedez și vătămare corporală, prevăzută de capitolul 3 articolul 5 din C. pen. suedez, având corespondent în infracțiunile de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. și lovirea sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen. și dispune executarea pedepsei în România.

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3 luni (90 zile) închisoare aplicată cetățeanului român A., conform C. proc. pen. român pentru infracțiunile de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. și lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen. la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Galați a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu consecința recunoașterii efectelor sentinței de condamnare sus-menționate, dar și a executării pedepsei de 3 luni închisoare (90 de zile) aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sentința rămasă definitivă și certificatul atașate cauzei.

A reținut că persoana condamnată A., cetățean român, se află pe teritoriul României, fiind prezent în fața instanței de fond la termenul din data de 29.09.2025.

În speță, prin hotărârea nr. B 690-19 pronunțată de Tribunalul de primă instanță Solna, secția 3, Suedia, din data de 28.11.2022, rămasă definitivă la data de 19.12.2022, numitul A., cetățean român, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni de închisoare (90 de zile), pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, prevăzută de capitolul 12 articolul 1 din C. pen. suedez și vătămare corporală, prevăzută de capitolul 3 articolul 5 din C. pen. suedez.

Prin hotărârea de condamnare s-a reținut în sarcina numitului A., cu privire la infracțiunea de vătămare corporală, că în data de 21 decembrie 2018, la adresa din orașul Stockholm, împreună cu numitul B. și de comun acord, l-au strâns de gât și l-au lovit la cap cu lovituri de cap și l-au bătut cu picioarele pe C.. Ei au aruncat mai departe o sticlă înspre C.. Furtul a reprezentat daună, iar lui C. i-au fost cauzate răni care au constat în abraziuni pe piele, în cap, hematoame pe față, pe gât, pe ambele brațe, pe piept și pe spate, precum și durere, amețeli și dificultăți de respirație, iar în ceea ce privește infracțiunea de distrugere, s-a reținut că în data de 21 decembrie 2018, A. a lovit și a rupt o ușă de la un apartament de la adresa din orașul Stockholm, astfel încât au fost produse daune de o valoare care nu este neînsemnată. De asemenea, s-a arătat că apartamentul și ușa corespunzătoare lui au aparținut firmei D..

A arătat că faptele pentru care numitul A. a fost condamnat prin sentința penală menționată anterior sunt prevăzute de legea română, constituind infracțiunile de "distrugere", prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. și "lovire sau alte violențe" prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen.

Instrumentul juridic european care reglementează instituția recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești prin care s-au pronunțat pedepse sau alte măsuri privative de libertate în scopul executării lor în alt stat decât cel în care au fost pronunțate este Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Scopul elaborării Deciziei-cadru 2008/909/JAI este acela de a stabili norme în baza cărora un stat membru urmează să recunoască o hotărâre judecătorească și să execute pedeapsa, în vederea facilitării reabilitării sociale a persoanei condamnate.

România, contribuind prin propria sa atitudine la perfecționarea activității de cooperare judiciară în materie penală, a transpus în legislația sa internă instrumentele juridice europene care reglementează instituția recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Actul normativ intern care reglementează acest domeniu este Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, conform art. 162 din Legea nr. 302/2004, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.

Potrivit art. 167 alin. (1) din actul normativ menționat, instanța română poate recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.

Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Potrivit art. 163 - Motive de nerecunoaștere și neexecutare

(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1).

Verificând actele și lucrările dosarului, dar și dispozițiile legale incidente menționate anterior, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine prevăzute de Legea nr. 302/2004 și aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, întrucât nu este incident vreun motiv de nerecunoaștere sau de neexecutare dintre cele prevăzute de aceeași lege.

În același timp, Curtea a considerat că executarea în România a pedepsei închisorii de către condamnat este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acestuia, având în vedere că domiciliul său este în România.

Împotriva acestei sentințe penale, persoana condamnată A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii penale atacate și pe cale de consecință, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Analizând apelul formulat de persoana condamnată, atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată.

Obiectul procedurii de față îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine de condamnare.

Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) si e din Legea nr. 302/2004 republicată, instanțele române recunosc și pun în executare hotărârile judecătorești de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe: hotărârea de condamnare este definitivă și executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracțiune potrivit legii penale române iar autorul ei este sancționabil; persoana condamnată este cetățean român și este de acord să execute pedeapsa în România și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracțiuni verificările menționate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracțiune în parte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparținând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală.

Aplicând aceste dispoziții legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Așadar, reține Înalta Curte că hotărârea nr. B 690-19 pronunțată de Tribunalul de primă instanță Solna, secția 3, Suedia, din data de 28.11.2022, prin care numitul A., cetățean român, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni de închisoare (90 de zile), pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, prevăzută de capitolul 12 articolul 1 din C. pen. suedez și vătămare corporală, prevăzută de capitolul 3 articolul 5 din C. pen. suedez, a rămas definitivă la data de 19.12.2022.

În ceea ce privește condiția dublei incriminări, instanța de control judiciar reține că și aceasta este îndeplinită, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menționată au corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor de "distrugere", prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. și "lovire sau alte violențe" prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen.

Cu ocazia recunoașterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat și s-a constatat, în mod explicit, că pedepsele anterior menționate sunt compatibile cu legea penală română, atât ca natură, cât și ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, și în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanță română, conform principiului personalității, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.

De asemenea, Înalta Curte reține că persoana condamnată A., cetățean român, se află pe teritoriul României, fiind prezent în fața instanței de fond la termenul din data de 29.09.2025.

În raport de aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, apelantul nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleași fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, amnistia sau grațierea, neconturându-se existența niciunui motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii nr. B 690-19 pronunțată de Tribunalul de primă instanță Solna, secția 3, Suedia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 116/F din data de 30 septembrie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 116/F din data de 30 septembrie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.