ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2024

Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din data de 16 mai 2024, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 193 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 396 alin. (1), (2) și (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON (150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind în cuantum de 30 RON), pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În temeiul art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (1), (2) și (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON (150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind în cuantum de 30 RON), pentru infracțiunea de amenințare.

Conform art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului în cauza de față, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea dintre acestea de 4.500 RON, la care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1.500 RON, în total 6.000 RON (200 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind în cuantum de 30 RON).

A atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 63 alin. (1) și (3) din C. pen., care prevăd că, dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare și, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

A respins cererea de constituire ca parte civilă, formulată de persoana vătămată B., ca tardivă.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, la data de 19.12.2021, în jurul orei 14

50

, persoana vătămată B. (care a fost împreună cu martorul C.) a oprit autovehiculul marca D., cu numărul de înmatriculare x, pe care îl conducea, în zona parcării din apropierea magazinului S.C. E. S.R.L. Gugești, județul Vrancea, cu intenția de a parca, în mod regulamentar, în locul autoturismului al cărui conducător auto semnaliza intenția de a pleca din zonă.

După plecarea autoturismului respectiv, persoana vătămată a sesizat faptul că, în locul acestuia, a parcat, imediat, un autoturism, marca F., cu numărul de înmatriculare provizoriu BC094326, condus de către inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Vrancea, ce era însoțit de prietena acestuia G..

În continuare, persoana vătămată a parcat autovehiculul, pe care îl conducea, în spatele autoturismului marca F., a coborât din mașină, cu intenția de a merge la magazin, în vederea cumpărării unor bunuri pentru uz personal.

În timp ce trecea prin apropierea autoturismului marca F., persoana vătămată B. l-a văzut pe inculpat și i-a reproșat atitudinea avută, mai precis pentru că a parcat mașina în locul pe care îl voia și pentru care și-a manifestat intenția, prin semnalizare.

Între cele două părți a existat un schimb de replici, după care persoana vătămată și-a continuat deplasarea și a mers în magazin, cu intenția de a face cumpărături.

După ce a părăsit magazinul, persoana vătămată a fost așteptată de către inculpatul A., care voia să-i aplice o corecție fizică, pentru reproșurile adresate acestuia anterior.

Curtea de apel a mai reținut că, profitând de faptul că nu erau alte persoane în zonă, inculpatul A. s-a apropiat de persoana vătămată B., pe care a lovit-o, violent, cu pumnul în zona feței. În urma impactului, din buzunarul stâng de la pantalonii persoanei vătămate, a căzut portmoneul acesteia, pe pavajul parcării (declarație persoană vătămată filele x; CD filele x, planșă fotografică dosarul de urmărire penală).

Persoana vătămată a fugit spre cabina autovehiculului, de unde a luat un levier, cu scopul de a riposta.

Inculpatul A. a urcat în autoturismul acestuia, a blocat portierele mașinii, iar martorul G. s-a îndreptat spre persoana vătămată, care avea un levier în mână.

Martorul G. a discutat cu persoana vătămată, a reușit să o liniștească și a determinat-o să se întoarcă la mașina acesteia (declarație martor fila x, declarație persoană vătămată dosarul de urmărire penală).

Persoana vătămată a urcat în autovehiculul acesteia și a apelat organele de poliție, prin intermediul apelului unic de urgență "112".

În apropierea autovehiculului persoanei vătămate, au venit inculpatul A. și numitul H., care au avut un comportament recalcitrant și care au lovit cu pumnii, în geamul de la portiera stânga față.

Pentru a preîntâmpina orice alt conflict, persoana vătămată a părăsit zona și s-a îndreptat cu autovehiculul pe care îl conducea spre Postul de Poliție Bolotești, iar organele de poliție au întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu (proces-verbal filele x).

Între timp, la Postul de Poliție Bolotești a venit și inculpatul A., care a adresat amenințări persoanei vătămate, în sensul că îi va ucide copilul și că îi va face rău (plângere penală fila x, declarație persoană vătămată filele x, CD-înregistrări audio cu telefonul mobil, depuse de persoana vătămată fila x).

Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată B. a formulat plângere prealabilă, în termenul legal, și a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului A., pentru săvârșirea faptelor de lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare. De asemenea, a precizat că nu se constituie parte civilă, ci doar solicită ca inculpatul să răspundă, pentru faptele comise. (declarație persoană vătămată filele x).

Fiind audiat, cu respectarea drepturilor procesuale, în calitate de suspect și de inculpat, numitul A. a recunoscut doar săvârșirea faptei de lovire în modalitatea că, pe fondul unui conflict spontan, a împins-o cu mâna, în zona feței sau în zona toracică, și că i-a atras atenția persoanei vătămate să înceteze. De asemenea, a susținut că, după această altercație, persoana vătămată a revenit în locul în care se afla inculpatul cu un levier în mână și că aceasta a încercat să o lovească, însă a evitat lovitura și a urcat în autoturismul său. (declarație suspect filele x, declarație inculpat filele x).

În faza de judecată, inculpatul A. a recunoscut faptele, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prin înscris autentic, respectiv prin declarația notarială autentificată sub nr. x/18.10.2023 emisă de Biroul Notarial Individual I. din mun. Focșani, jud. Vrancea, depusă la dosarul cauzei.

În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că situația de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarație persoană vătămată, declarații martori, declarații suspect/inculpat, declarația de recunoaștere a inculpatului din cursul judecății.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. constând în aceea că, în ziua de 19.12.2021, în jurul orei 14:50, în apropierea magazinului mixt S.C. E. S.R.L. Găgești, județul Vrancea, pe fondul unor discuții contradictorii și a unui conflict spontan, a lovit cu pumnul, în zona feței, pe persoana vătămată B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.

Totodată, fapta aceluiași inculpat constând în aceea că, în ziua de 19.12.2021, în timp ce se afla în incinta sediului Poliției Orașului Odobești, județul Vrancea, inculpatul A. a adresat amenințări persoanei vătămate B. cu diferite repercusiuni fizice împotriva acesteia și a familie sale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, prev. de art. 206 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, având în vedere că acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale pe care le-a urmărit, așa cum se prevede la art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.

La individualizarea sancțiunilor, curtea a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. coroborat cu împrejurarea că inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura recunoașterii vinovăției, limitele de pedeapsă în cazul fiecărei infracțiuni deduse judecății urmând a fi reduse cu o treime conform dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța a reținut vârsta acestuia (44 de ani), că a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul judecății, a recunoscut fapta comisă, astfel cum rezultă din declarația notarială depusă la dosarul cauzei, este o persoană bine integrată în societate, de profesie avocat și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului reținute anterior, instanța s-a orientat către pedeapsa amenzii penale pentru fiecare infracțiune ce i-a fost reținută prin actul de sesizare, pedeapsa închisorii chiar urmată de suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, fiind, în opinia instanței, o sancțiune prea aspră față de modalitatea de săvârșire a faptelor (fapte ce prezintă caracter izolat în viața inculpatului), a urmărilor produse (fiind în speță, limitate sub aspectul gravității lor) și față de conduita inculpatului, persoană integrată din punct de vedere social, atât profesional, cât și familial.

Faptul că a aplicat persoanei vătămate o singură lovitură, dar și împrejurarea că de la data comiterii infracțiunilor (lovire și amenințare) și până în prezent au trecut mai mult de doi ani, este de natură să conchidă, în opinia instanței, că alegerea pedepsei închisorii dintre pedepsele alternative ar fi excesivă, disproporționată cu gravitatea faptelor și contextul în care au fost comise, îndreptarea comportamentului inculpatului putând fi realizată și prin aplicarea unei amenzi penale pentru fiecare dintre infracțiunile comise.

Pe de altă parte, instanța a ținut să sublinieze că, circumstanțele personale, deși deosebit de pozitive, care îl caracterizează pe inculpat, nu pot reduce cu nimic pericolul generic deosebit al infracțiunilor deduse judecății, care afectează dreptul persoanei la protecția integrității corporale și sănătății sale, punând în real pericol victima atât sub aspect fizic, cât și psihic, mai ales în ipoteza unor situații de vulnerabilitate precum în cauză, aspecte de care inculpatul trebuie să țină seama pe viitor și să evite astfel de situații contrare legii și deosebit de periculoase, atât prin urmările cauzate, cât și, mai ales, prin consecințele ce se pot produce.

Prin urmare, instanța de judecată a apreciat nefondată solicitarea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 80 din C. pen., având în vedere că din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a lovit persoana vătămată într-un loc public, pe fondul unui conflict spontan, iar ulterior a amenințat-o cu diferite repercusiuni fizice împotriva acesteia și a familiei sale chiar în timp ce se afla în incinta sediului poliției. Așadar, având în vedere modul și împrejurările în care au fost comise, instanța a apreciat că infracțiunile săvârșite nu au o gravitate redusă și a constatat neîndeplinite condițiile cumulative prev. la art. 80 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Reținând dispozițiile prevăzute de art. 61 alin. (2) și alin. (4) lit. b) din C. pen. coroborat cu dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că limitele de pedeapsă pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în actul de sesizare sunt cuprinse între 90 și 180 zile-amendă și a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON, reprezentând 150 zile amendă și cuantumul unei zile fiind de 30 RON pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe și la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON, reprezentând 150 zile amendă și cuantumul unei zile fiind de 30 RON pentru infracțiunea de amenințare.

Fiind incidente dispozițiile art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., instanța a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului în cauza de față și a obligat pe inculpat la plata unei amenzi penale rezultante în cuantum de total 6.000 RON (200 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind în cuantum de 30 RON).

A atras atenția inculpatului asupra art. 63 alin. (1) și (3) din C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că, la data de 22.08.2022, fiind audiat în cursul urmăririi penale, persoana vătămată B. a precizat că dorește tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru faptele comise și nu se constituie parte civilă în cauză.

Tot în cursul urmăririi penale, la data de 01.09.2022, fiind audiat în calitate de persoană vătămată, numitul B. a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu privire la infracțiunea de distrugere, constând în aceea că este îndoită o parte din portiera stânga față, cu suma de 1.000 RON.

În cursul judecății, respectiv la ultimul termen de judecată (18.03.2024), persoana vătămată B. a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a menționat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 6.000 euro, constând în suma de 3.000 euro daune materiale, din care suma de 1.000 euro bani pe care i-a avut asupra sa în portofel, 1.000 euro daune provocate autoturismului x și 1.000 euro contravaloarea a trei drumuri Focșani-Galați parchet și retur și suma de 3.000 euro daune morale.

Notând dispozițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen., curtea de apel a reținut că cererea persoanei vătămate B. de a se constitui parte civilă este tardivă, urmând a fi respinsă ca atare, față de formularea acestei cereri la ultimul termen de judecată, respectiv cu nerespectarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din C. proc. pen.

A mai reținut art. 371 din C. proc. pen., potrivit căruia judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței și a constatat că inculpatul A. a fost trimis în judecată doar cu privire la comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare împotriva persoanei vătămate B., pentru care persoana vătămată nu a formulat o cerere de constituire ca parte civilă în termenul prevăzut de lege. Astfel, instanța nu are un temei legal pentru a dispune acordarea despăgubirilor solicitate de persoana vătămată, reprezentând contravaloarea distrugerilor cauzate autoturismului față de împrejurarea că, deși în cursul urmăririi penale persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 de RON, ce constituie prejudiciul rezultat în urma distrugerii autoturismului său, infracțiunea de distrugere nu face obiectul judecății prezentei cauze.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A..

În motivele de apel depuse la dosar, inculpatul a criticat sentința atacată exclusiv sub aspectul modalității de executare a pedepsei și a solicitat amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 din C. pen.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel

În al doilea grad de jurisdicție, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 iunie 2024, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 03 octombrie 2024, când față de lipsa prezentării apelantului inculpat la apelul nominal coroborat cu modalitatea de citare a acestuia (afișarea înștiințării la domiciliu), precum și cu lipsa motivelor de apel, Înalta Curte a amânat cauza și a fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2024, pentru când a dispus efectuarea de verificări în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor privind pe apelantul inculpat A. și a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia.

La termenul de judecată din data de 17 octombrie 2024, constatând procedura legal îndeplinită cu apelantul inculpat A., care a fost citat inclusiv prin notă telefonică de către grefierul de ședință pentru termenul de judecată din 17 octombrie 2024, cauza fiind în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri și a stabilit termen pentru pronunțare, în condițiile art. 391 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 14 noiembrie 2024.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reține următoarele:

Soluționarea cauzei în primă instanță, în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii, s-a făcut cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1

1

) și art. 377 din C. proc. pen., anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul A. recunoscând faptele, așa cum au fost descrise în rechizitoriu și solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prin înscris autentic, respectiv prin declarația autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1259 din 18 octombrie 2023, emisă de un notar public din cadrul Biroul Notarial Individual I..

Subsecvent valorificării acestei opțiuni procesuale, probatoriul administrat în cauză a fost judicios evaluat de către instanța de fond și a rămas necontestat pe parcursul celor două grade de jurisdicție, Înalta Curte conchizând, în urma propriei analize a probelor existente, că acesta are aptitudinea de a dovedi acuzațiile penale, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În contextul procedurii simplificate parcurse în cauză și a poziției asumate în apel de către inculpat, care nu a criticat statuările factuale ale primei instanțe, Înalta Curte apreciază superfluă o eventuală analiză detaliată a probatoriului, limitându-se la a face trimitere, sub acest aspect, la considerentele ample ale sentinței apelate.

Constată, la rândul său, că examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă acuzațiile aduse apelantului inculpat, respectiv că:

Faptele inculpatului A., astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) din Codul penale, și amenințare, prev. de art. 206 alin. (1) din C. pen., săvârșite în concurs real, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Criticile inculpatului A. privind netemeinicia modalității de executare a pedepsei aplicate sunt nefondate.

În ce privește procesul de individualizare judiciară a pedepsei, Înalta Curte reține că acesta reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului, în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.

Infracțiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală și ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecințe negative ale infracțiunii este necesar să se reacționeze din partea societății, să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârșesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniștii și tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârșit infracțiuni să fie trase la răspundere penală.

Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală evaluează, determină și diferențiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte.

Aplicarea și executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de-o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora și din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniștii sociale și al reintegrării ordinii juridice.

De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiții, conștiința socială are încă vie și exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta și făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârșite și va reacționa mai adecvat.

În contextul acestor argumente teoretice, referitor la individualizarea pedepsei principale rezultante și a modalității de executare a acesteia, Înalta Curte reține, sub un prim aspect, că, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) din C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei, se face în raport cu gravitatea faptei săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

În ceea ce privește criteriile referitoare la faptele comise de inculpat, Înalta Curte reține circumstanțele factuale în care acestea au fost săvârșite, respectiv prin lovirea persoanei vătămate într-un loc public și adresarea de amenințări verbale într-un sediu de poliție, pe fondul unui conflict spontan ivit cu privire la ocuparea unui loc de parcare lângă un magazin alimentar.

Referitor la criteriile privind persoana inculpatului A., Înalta Curte reține că acesta este o persoană bine integrată în societate, aflată la primul conflict cu legea penală, divorțat și are un nivel de instrucție superior, fiind de profesie avocat.

Reevaluând în aceste coordonate modalitatea de aplicare a regimului sancționator de către prima instanță, Înalta Curte reține că acesta corespunde criteriilor generale de individualizare judiciară, prevăzute de art. 74 din C. pen., în considerarea naturii faptelor comise, a valorilor sociale afectate prin acțiunile săvârșite de inculpat, a consecințelor agresiunii asupra integrității corporale și psihice a persoanei vătămate, a circumstanțelor personale ale inculpatului, precum și a atitudinii procesuale manifestate în cadrul procedurii judiciare derulate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

În cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect s-a orientat spre pedeapsa amenzii penale pentru fiecare din cele două infracțiuni săvârșite de inculpatul A., aceasta fiind proporțională cu gravitatea faptei și cu periculozitatea inculpatului și de natură a contribui la realizarea procesului de reeducare a acestuia.

Cuantumul pedepselor principale este corect stabilit, atât ca număr de zile amendă, cât și privitor la cuantumul unei asemenea zile, în condițiile reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/4 conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., reflectând adecvat gravitatea concretă a infracțiunilor comise și periculozitatea inculpatului.

De altfel, în cadrul prezentei căi de atac, nu au fost formulate de către apelantul inculpat critici privind cuantumul pedepselor amenzii penale, ci doar în ceea ce privește modalitatea de executare a acestora.

Din această perspectivă, instanța de apel constată că prima instanță a dispus ca pedepsele cu amendă să fie executate efectiv.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte subliniază că aceasta se dispune raportat la scopul executării pedepsei, așa cum este acesta stabilit prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv asigurarea echilibrului dintre protecția societății prin menținerea ordinii de drept, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și menținerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea penală.

Similar instanței de fond, Înalta Curte apreciază că numai aplicarea și executarea pedepsei cu amenda penală este de natură a asigura în mod efectiv conștientizarea, de către inculpat, a gravității și a consecințelor socialmente periculoase ale faptelor comise, asumarea acestora și atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Amânarea aplicării pedepsei, astfel cum a solicitat inculpatul A., nu reprezintă o alternativă proporțională de individualizare a executării pedepsei principale rezultante stabilite în speță, deoarece gravitatea concretă a infracțiunilor comise și circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului susțin necesitatea executării efective a pedepsei amenzii penale pentru ca inculpatul să își asume consecințele faptelor comise și pe viitor să adopte o conduită conformă cu normele juridice de conviețuire socială.

Înalta Curte reține că atitudinea sinceră manifestată în fața instanței de fond, prin înscris autentic, trebuie apreciată în contextul în care activitatea sa infracțională a fost dovedită fără dubiu prin mijloace de probă tehnice a căror obiectivitate nu a fost contestată, respectiv prin înregistrările audio cu telefonul mobil în ceea ce privește infracțiunea de amenințare și înregistrările video în cazul infracțiunii de lovirea sau alte violențe), inculpatul urmărind exclusiv să își asigure beneficiul aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., referitor la reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă.

Astfel, după vizionarea înregistrării video a camerei de supraveghere a magazinului J. din localitatea Găgești, jud. Vrancea din data de 19.12.2021, în intervalul 14:41:31- 14:49:50, organele de cercetare penală au procedat la efectuarea de capturi foto, conform procesului-verbal din data de 31.08.2022, care atestă, printre altele, că: inculpatul A. a aplicat persoanei vătămate B. o lovitură cu mâna dreaptă (foto nr. 9 și nr. 10); persoana vătămată s-a dezechilibrat în urma loviturii, moment în care i-a căzut un obiect personal pe pavajul parcării (foto nr. 11); persoana vătămată a fugit de inculpat, spre șosea (foto nr. 12 și nr. 13); inculpatul a mutat autoturismul său și l-a parcat în fața autoutilitarei, după care a coborât din autovehicul și s-a îndreptat spre autoturismul persoanei vătămate, care se afla în interior (foto nr. 23).

În ceea ce privește infracțiunea de amenințare, la Postul de Poliție Bolotești, inculpatul A. a adresat amenințări persoanei vătămate, în sensul că îi va ucide copilul și că îi va face rău, faptă atestată probator de CD-ul cu înregistrările audio cu telefonul mobil, depuse de persoana vătămată .

Totodată, sub aspectul atitudinii manifestate în cauza de față, în care, deși a recunoscut comiterea faptelor în fața primei instanțe, inculpatul nu și-a asumat pe deplin gravitatea și consecințele acestora, Înalta Curte reține că, inițial, în ceea ce privește conduita concretă după săvârșirea infracțiunii și în faza urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut faptele de agresiune exercitate asupra persoanei vătămate și nici amenințările proferate la adresa acesteia, chiar dacă ulterior în fața primei instanțe și-a reconsiderat poziția procesuală, adoptând o conduită procesuală de recunoaștere și regret a faptelor antisociale comise.

Se constată, așadar, că în cuprinsul declarației de suspect dată în cursul urmăririi penale la data de 16 septembrie 2022, inculpatul a arătat următoarele: "Nu recunosc săvârșirea faptelor de care sunt acuzat, respectiv de lovire și amenințare. (...) Tot în acel moment, am pus mâna pe B., nu mai știu dacă în zona feței sau în zona pieptului, dar știu că l-am împins, atrăgându-i atenția să înceteze. (...).".

La data de 26 octombrie 2022, când a fost audiat în calitate de inculpat, apelantul a arătat că își menține declarația dată în calitate de suspect.

Or, de abia la data de 18 octombrie 2023, respectiv la aproximativ 2 ani de la comiterea infracțiunilor imputate (19 decembrie 2021), inculpatul apelant și-a reconsiderat poziția procesuală, adoptând o conduită procesuală corectă, de recunoaștere și regret a faptelor antisociale săvârșite.

Toate aceste aspecte factuale susțin aprecierea că eventuala dispunere a amânării aplicării pedepsei amenzii penale nu este justificată obiectiv și nu servește în mod real dezideratului atingerii finalității preventiv-educative a sancțiunii penale.

Se mai reține că obiectul juridic al infracțiunii de lovirea sau alte violențe este reprezentat de relațiile sociale care presupun ocrotirea persoanei împotriva violențelor producătoare de suferințe fizice, iar prin infracțiunea de amenințare, legiuitorul a înțeles să sancționeze o faptă îndreptată împotriva libertății psihice a persoanei.

Or, în raport cu modalitatea concretă de săvârșire a celor două infracțiuni, pe fondul unui conflict spontan, în loc public, amânarea aplicării pedepsei amenzii penale ar fi de natură a crea impunitate, lăsând practic nesancționat comportamentul inculpatului.

Astfel, trebuie subliniat și faptul că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin pedeapsa aplicată, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală.

Pentru considerentele expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea primei instanțe, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 79 din data de 16 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 79 din data de 16 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată azi, 14.11.2024, prin punerea hotărârii redactate la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei.