ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 653/29.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a constatat că, la data de 14.05.2025, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II- a penală, sub nr. x/2025, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 653/29.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, în cuprinsul căreia condamnatul, prin apărător desemnat din oficiu, a arătat că apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 623/22.09.2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București este nelegal, neconstituțional, iar completul care a judecat cauza în apel a fost completul care a dat decizia penală împotriva sentinței penale nr. 794/22.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018. Astfel, contestatorul a considerat că este încălcat art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit căruia judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.

În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare pe disp. art. 426 alin. (1) lit. b) și d) din C. proc. pen.

Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare care face obiectul cauzei penale de față, curtea de apel a reținut că, la data de 19.10.2022, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2021, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 623/22.09.2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.

S-a mai reținut că prin decizia penală 653/29.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, printre altele, a fost respinsă, ca nefondată, cererea apelantului - inculpat de repunere a cauzei pe rol și, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 623/22.09.2022 a Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, desființată în parte sentința penală apelată și, în rejudecare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 5 (cinci) luni închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 213 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 44 alin. (1) din C. pen. (fapta săvârșită în perioada 18.06.2020-02.06.2021), nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 342 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 04.06.2021) și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, în formă continuată, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și a art. 44 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă în perioada 29.04.2021 - 15.05.2021, 3 acte materiale), săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 268/08.10.2020 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curții de Apel București, secția I Penală și, respectiv, cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 202/17.09.2020 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin decizia penală nr. 240/A/26.02.2021 a Curții de Apel București.

În baza art. 422 teza a II-a, art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. și art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului reținerea și arestarea preventivă de la 03.06.2021 la zi, precum și reținerea de la 11.04.2017-12.04.2017 (o zi) din sentința penală nr. 268/08.10.2020 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curții de Apel București.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) raportat la art. 162 din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a unor bunuri, conform dispozitivului.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate în măsura în care nu contraveneau prezentei.

A mai reținut curtea de apel că, la data de 22.10.2024, a fost înregistrată, sub nr. x/2024, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală contestația în anulare declarată contestatorul-apelant A. împotriva deciziei penale nr. 653/29.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Totodată, s-a constatat că, printre altele, prin decizia penală nr. 423/A/20.03.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatorul A. cu privire la decizia penală nr. 653/A din 29.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Deopotrivă, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a deciziei penale nr. 653/A din 29.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A. în conformitate cu dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., curtea de apel a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Astfel, reținând dispozițiile prevăzute de art. 431, art. 426 și art. 429 din C. proc. pen., curtea de apel a arătat că în cadrul primei etape procesuale se examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a contestației în anulare, condiții ce rezultă din prevederile art. 426 și ale art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. și se verifică dacă cererea de contestație în anulare privește o hotărâre penală definitivă, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susținerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. și, în fine, dacă în sprijinul contestației sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Referitor la cazul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., curtea a constatat că apelantul-contestator A. a mai formulat contestație în anulare prin care a invocat același temei, care a fost respinsă ca inadmisibilă.

În concret, s-a reținut că prin decizia penală nr. 423/A/20.03.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 653/A din 29.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Curtea a constatat că există identitate de temei legal, de motive și de apărări între cererea soluționată anterior prin sentința penală antereferită și cea care face obiectul cauzei de față.

În considerente, curtea a reținut că persoana condamnată a formulat o contestație în anulare împotriva unei hotărâri definitive, invocând formal dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., în condițiile în care motivele cererii nu au legătură cu cazurile de contestație în anulare expres prevăzute de C. proc. pen., fiind deci incidente dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. pen. și nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii.

Cum asupra acestei solicitări s-a pronunțat deja o soluție definitivă, curtea a reținut că nu se poate reanaliza, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, care este un principiu de interes general și potrivit căruia ceea ce s-a hotărât în mod definitiv se consideră că exprimă adevărul (res judicata pro veritate habetur) și judecata nu mai poate fi reluată; autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat de căile de atac puse la dispoziția lor de către lege.

În ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., curtea a reținut că apelantul-contestator A. a criticat faptul că nu a fost legal constituit completul care a pronunțat decizia penală 653/29.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, întrucât a fost pronunțată de același complet care a soluționat dosarul nr. x/2018. Astfel, a considerat că este încălcat art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.

Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., se poate formula contestație în anulare atunci când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

Compunerea instanței semnifică alcătuirea acesteia cu numărul de judecători prevăzut de lege (determinarea cantitativă a compunerii instanței), care au capacitatea funcțională de a îndeplini acte de jurisdicție penală în cazurile și condițiile cerute de lege (determinarea calitativă a compunerii instanței).

Potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., incompatibilitatea există doar atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.

Curtea de apel a reținut că, în speța de față, simpla împrejurare că un judecător a soluționat anterior un apel într-o altă cauză penală nu constituie, prin ea însăși, un motiv de incompatibilitate.

Pentru a reține incompatibilitatea, trebuie demonstrate elemente concrete care să creeze o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată, dincolo de simpla sa participare anterioară într-o altă cauză.

S-a mai reținut că jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat această interpretare, statuând că pentru a se putea reține o stare de incompatibilitate este necesară existența unor dovezi concrete care să ateste un interes personal al judecătorului sau o influență efectivă asupra obiectivității acestuia. În lipsa unor asemenea probe, participarea anterioară a completului sau a judecătorului la soluționarea altor cauze penale nu poate fi interpretată ca un motiv de incompatibilitate în sensul art. 64 din C. proc. pen.. Această abordare a fost consacrată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a arătat în mod constant că imparțialitatea se prezumă până la proba contrarie, iar simpla suspiciune sau aparență, nesusținute de elemente obiective, nu sunt suficiente pentru a justifica desființarea hotărârilor judecătorești.

Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în mai multe rânduri, că imparțialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (Hanschildt c. Danemarcei, 24 mai 1989, par. 47), iar simpla circumstanță ca un magistrat să se fi pronunțat deja în cadrul unui alt proces, privindu-l pe același reclamant, nu poate aduce, prin ea însăși, atingere imparțialității judecătorului.

Prin urmare, curtea a reținut că nu pot constitui motive de incompatibilitate situații precum participarea judecătorului la soluționarea unui alt apel într-o cauză distinctă, chiar dacă persoana inculpatului este aceeași, astfel de situații fiind inerente activității judiciare și nu afectează, prin ele însele, principiul imparțialității. A admite contrariul ar însemna să se creeze un cadru în care eficiența actului de justiție ar fi grav afectată, iar repartizarea aleatorie a cauzelor ar fi lipsită de finalitate practică.

Împotriva deciziei penale nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat apel condamnatul A., susținând, în esență, că are dreptul la două grade de jurisdicție, dreptul la un proces echitabil, iar curtea de apel a reținut în mod greșit că a formulat anterior o altă contestație în anulare întemeiată pe același temei legal, întrucât, în realitate, temeiul juridic invocat nu este identic.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 28.08.2025, sub nr. x/2025.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluționarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentințelor și încheierilor pronunțate în primă instanță.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudența a statuat în mod constant că această dispoziție vizează hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestației în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidența dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare. Astfel, deși dezlegarea vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată împotriva unei sentințe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situațiile în care instanța respinge contestația în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanța supremă reține în decizia amintită că hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.

Așadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziții în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunțate cu apel, iar dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

Ca atare, decizia atacată de condamnat este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată. Or, hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2025.