ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 19 aprilie 2023
Asupra conflictului negativ de competență,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 23/F din data de 10.02.2021 Tribunalul Ialomița a dispus următoarele:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. (aflat în prezent în Penitenciarul Tulcea), la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice); lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat); și lit. c) (dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen. din 1969, cu art. 12 din Legea nr. 187/2012.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012.
Conform art. 66 din vechiul C. pen. executarea pedepsei interzicerii unor drepturi, ca pedeapsă complementară, s-a dispus a fi începută după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 12 și 13 din Legea nr. 241/2005 cu privire la inculpatul A., în sensul dispunerii interdicției de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societății comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi, precum și în sensul comunicării Oficiului Național al Registrului Comerțului a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătorești de condamnare la data rămânerii definitive a acesteia.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 1357, art. 1381 și art. 1382 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, cu sediul în Mun. Slobozia, județul Ialomița.
Inculpatul A. a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. Țăndărei către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița la plata sumei de 1.402.916,02 RON (impozit pe profit = 641.333,19 RON și TVA = 761.582,83 RON), sumă ce va fi actualizată cu dobânzi și penalități de întârziere calculate potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, de la data scadenței obligației fiscale și până la achitarea integrală a debitului, reprezentând prejudiciul material produs bugetului general consolidat al statului prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală. [...]."
Împotriva sentinței penale nr. 23/F din data de 10.02.2021 Tribunalul Ialomița a declarat apel partea civilă ANAF - DGRFP Ploiești - AJFP Ialomița.
Prin decizia penală nr. 714/A din data de 11.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva sentinței penale nr. 23/F din data de 10 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Penală în Dosarul nr. x/2020.
La data de 15.12.2022, sub nr. unic 1540/98/2022, pe rolul Tribunalului Ialomița a fost înregistrată contestația în anulare formulată de condamnatul A., împotriva sentinței penale nr. 23/F din data de 10.02.2021 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 714/A din data de 11.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, solicitându-se să se dispună, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Prin sentința penală nr. 24/F din data de 25 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Penală în dosar nr. x/2022, în baza art. 47 C. proc. pen. combinat cu art. 429 C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița, invocată de instanță din oficiu.
În baza art. 50 C. proc. pen., competența de soluționare a contestației în anulare formulată de petentul - condamnat A. a fost declinată în favoarea Curții de Apel București.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu în sumă de 340 RON, s-a dispus a rămâne în sarcina statului.
Prin decizia penală nr. 631/A din data de 05 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a Penală, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a II a Penală, excepție invocată din oficiu.
În baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a, 598 alin. (2) și 597 alin. (1) C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a cauzei avand ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 714/11.05.2021 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul cu nr. x/2020, în favoarea Tribunalului Ialomița spre competentă soluționare.
S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Ialomița și Curtea de Apel București, secția a II a Penală și s-a sesizea Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că, în cauza de față, prin decizia penală nr. 714/11.05.2021 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul cu nr. x/2020 s-a respins apelul declarat exclusiv pe latura civilă a cauzei penale, apelul declarat doar de partea civilă din dosar. Prin urmare, latura penală a cauzei nu a fost apelată, hotărârea rămânând definitivă, sub aspectul laturii penale, la data expirării termenului de apel, prin neapelare.
În aceste condiții, Curtea de Apel București a considerat că instanța în fața căreia latura penală a cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 23/F din data de 10 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Penală în Dosarul nr. x/2020 a rămas definitivă nu este Curtea de Apel ci Tribunalul Ialomița.
Analizând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Tribunalului Ialomița cu privire la competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația în anulare formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Potrivit art. 429 alin. (1) C. proc. pen. "Contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere".
Analizând dosarul cauzei, Înalta Curte constată că prin decizia penală nr. 714/A din data de 11.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva sentinței penale nr. 23/F din data de 10 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Penală în Dosarul nr. x/2020.
Prin urmare, latura penală a cauzei nu a fost apelată, hotărârea rămânând definitivă, sub aspectul laturii penale, la data expirării termenului de apel, prin neapelare.
Totodată, condamnatul a invocat ca temei al cererii de contestație în anulare dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. " când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal".
Prin urmare, Înalta Curte constată că, instanța în fața căreia latura penală a cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 23/F din data de 10 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Penală în Dosarul nr. x/2020 a rămas definitivă este Tribunalul Ialomița.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Ialomița, instanță căreia i se trimite dosarul.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Ialomița, instanță căreia i se trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2023.