ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123/07.07.2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Penală s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, care începe, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii,prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reținerii din data de 18.06.2018.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.. pe o perioadă de 3 ani care începe, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii,prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea de dare de mită prev de art. 290 din C. pen. rap la art. 6 din Lg 78/2000 pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 211 din 24.11.2021 pronunțată de către Tribunalul Olt în dosarul penal nr. x/2021, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2021, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 97 din C. pen. s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev de art. 290 din C. pen., dispusă prin sentința penală nr. 211 din 24.11.2021 pronunțată de către Tribunalul Olt în dosarul penal nr. x/2021, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2021.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. a contopit cele două pedepse și i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care i-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 5 luni și 10 zile închisoare, inculpatul urmând a executa în total 9 ani, 5 luni și 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii,prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, care începe, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 45 alin. (5) rap la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reținerii din data de 18.06.2018.

În temeiul art. 45 alin. (4) din C. pen., a scăzut din pedeapsa complementară perioada executată de la 11.12.2021 la zi.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19, 25 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1349 alin. (1) și (2) din C. civ., art. 1357 din C. civ., art. 1373 din C. civ., art. 1381 din C. civ. și art. 1382 din C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București, în contradictoriu cu inculpatii A. și B. și partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. și, în consecință, au fost obligați inculpații A. și B. și partea responsabilă civilmente în solidar la plata către aceasta a sumei totale de 2 443 416 RON, după cum urmează: 2 356 280 RON reprezentând impozit pe profit și 87136 RON taxa pe valoare adăugată, sume la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile Codului de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte, până la data achitării obligaților bugetare principale.

A fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov nr. 185/P/2017 din 28.01.2019 asupra bunurilor bunurilor imobile ale inculpatului A. astfel:

- teren intravilan în suprafață de 530 m.p., situat în comuna Putineiu, sat Putineiu, tarla x, parcela x, județ Teleorman, dobândit în baza titlului de proprietate nr. x/25.07.2003 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- construcție în suprafață de 48 m.p., situată în comuna Putineiu, sat Putineiu, județ Teleorman;

toate până la concurența sumei de 2 443 416 RON, reprezentând valoarea pagubei cauzate părții civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatilor A., B. și partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. până la concurența sumei de 2 443416 RON.

S-a menționat că, potrivit art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., dispoziția din hotărâre privind luarea măsurii sechestrului asigurător este executorie.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

În baza art. 398 din C. proc. pen. rap. la art. 272 din C. proc. pen. și art. 274 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. la plata la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 9.000 RON fiecare.

Prin decizia penală nr. 886/A din 27 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții - inculpați B. și A. împotriva sentinței penale nr. 123/F/07.07.2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Penală.

Pentru a hotărî în acest sens, cu privire la motivul principal de apel, care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel a reținut că apelanții inculpați au invocat faptul că cercetarea judecătorească la prima instanță este incompletă, deoarece la primul termen de judecată, din 07.11.2019, dar și după schimbarea completului, la 26.11.2021, nu s-a dat citire actului de sesizare a instanței, astfel încât inculpații, care au un nivel redus de școlarizare, nu au fost întrebați dacă înțeleg să se prevaleze de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, ceea ce echivalează cu o cercetare judecătorească defectuoasă, fiind o încălcare a art. 6 alin. (1) din CEDO și art. 2 din Protocolul 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la dublul grad de jurisdicție. Prin urmare, dacă există o încălcare a drepturilor care nu este sancționată cu nulitatea absolută de C. pen. român, totuși este și o încălcare a normei europene, care atrage nulitatea absolută, făcând referire în acest sens la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează că lipsa unei cercetări judecătorești complete atrage sancțiunea nulității absolute, încălcându-se dreptul la apărare și la un proces echitabil și mai ales principiul dublului grad de jurisdicție, astfel cum este reglementat de art. 2 al Protocolului 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apărarea a apreciat că această excepție procesuală a nulității absolute a hotărârii primei instanțe reclamă cu necesitate desființarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru rejudecare, pentru a da posibilitatea inculpatului de a beneficia de procedura simplificată și de dublul grad de jurisdicție. A solicitat a se constata că, în situația în care, instanța de apel se va pronunța dând eficiență circumstanțelor atenuante, cu efectul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, tot nu este respectat dublul grad de jurisdicție, viciu procedural care nu va putea fi acoperit, deoarece a determinat o cercetare judecătorească defectuoasă, cu sancțiunile pe care legislația internațională le prevede în acest caz.

Curtea a observat că la data de 07.11.2019, într-o primă compunere, președintele completului de judecată a întrebat părțile și avocații prezenți dacă au probe de solicitat și dacă inculpații doresc să dea declarație în cauză, în încheiere consemnându-se următoarele:

"La apelul nominal făcut în ședința publică, răspund inculpații A., personal și asistat de apărătorul ales, av. D. cu împuternicirea nr. x/2019 emisă de Baroul București, depusă în copie la dosar și inculpatul B., personal și asistat de apărător ales, av. E., care depune delegație de substituire pentru av. F. cu împuternicirea avocatială nr. x/2019 emisă de Baroul București, la dosar, lipsind părțile civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică și partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că d-na av. H. a depus la dosar cerere de majorare a onorariului parțial ce i-a fost acordat în cauză, după care,

Tribunalul ia act de cererea de majorare a onorariului depusă la dosar de către d-na av. H., urmând a se pronunța cu privire la această cerere, prin încheiere.

Tribunalul, în temeiul disp.art. 91 C. proc. pen., constată încetata delegația pentru asistență judiciară obligatorie a apărătorului desemnat din oficiu, av. I. pentru inculpatul B., față de prezența apărătorului ales al acestuia, urmând ca instanța să se pronunțe prin încheiere asupra onorariului parțial.

Apărătorul ales al inculpatului B., depune la dosar dovada imposibilității de prezentare pentru termenul anterior de judecată.

La interpelarea Tribunalului, inculpatul A. personal și asistat de apărător ales învederează că nu dorește să dea o declarație la acest termen de judecată, înțelegând să își rezerve dreptul la tăcere.

De asemenea, la interpelarea instanței, inculpatul B. personal și asistat de apărător ales, învederează că la acest termen de judecată își rezervă dreptul la tăcere, urmând a da o declarație la un termen viitor, față de împrejurarea că doamna av. are delegație de substituire, apreciind că audierea ar trebui să aibă loc în prezența avocatului titular.

Tribunalul ia act de poziția procesuală a inculpaților și, nefiind cereri sau excepții prealabile, acordă cuvântul asupra probelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are solicitări.

Apărătorul ales al inculpatului B. solicită audierea martorilor din rechizitoriu, respectiv J., K., L., M., N. care pot susține apărarea în sensul dovedirii faptului că inculpatul B. a fost angajat al societății și nicidecum administrator în fapt. De asemenea, solicită emiterea unei adrese către ITM pentru a dovedi faptul că inculpatul B. a fost angajat cu contract de muncă la societatea C. S.R.L., apreciind că este utilă soluționării cauzei, la urmărirea penală nefiind efectuată o astfel de adresă. Totodată, solicită emiterea unei adrese către societățile O. S.R.L., P. S.R.L. și Q. S.R.L. pentru a comunica înregistrările camerelor video de supraveghere pentru perioada reținută în rechizitoriu, respectiv februarie- aprilie 2016, perioadă în care inculpatul a transportat efectiv mărfuri către aceste societăți, pentru a dovedi faptul că era șofer, așa cum rezultă și din contractul de muncă de la ITM. Totodată, solicită încuviințarea unui nou raport de expertiză financiar-contabilă întrucât în raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, deși se reține că societatea S.C. C. S.R.L. ar fi vândut deșeuri într-un cuantum, expertul a stabilit un prejudiciu ignorând achiziția acestor mărfuri, susținut de faptul că nu a regăsit documente financiar-contabile de achiziție a mărfurilor, apreciind că acestea sunt fictive în lipsa unor documente. Apreciază că în raport de decizia nr. 4011 din 12.12.2013 a Înaltei Curti de Casație și Justiție, trebuie stabilit un preț de achiziție mediu pentru că atât timp cât mărfurile s-au vândut și s-au identificat aceste vânzări fiind stabilit faptul că au fost vânzări efective legale. De asemenea, mai solicită și proba cu și înscrisuri în circumstanțiere.

Apărătorul ales al inculpatului A., având cuvântul, solicită o nouă expertiză contabilă, înregistrările video de la societățile comerciale anterior menționate de av. inc. B., martorii din rechizitoriu, adresa la ITM și înscrisuri în circumstanțiere.

Tribunalul pune în discuție probele solicitate de apărătorii aleși ai inculpaților.

Reprezentantul Ministrului Public, având cuvântul, arată că se opune administrării probei constând în efectuarea unei noi expertize întrucât în temeiul art, 181 C. proc. pen., o nouă expertiză se poate efectua atunci când concluziile primei expertize sunt neclare sau contradictorii. Pentru aceste motive apreciază că ar fi oportun ca instanța să se pronunțe cu privire la această probă după administrarea celorlalte probe. Cu privire la celelalte probe solicitate, arată că este de acord."

După audierea înregistrării ședinței de judecată de la data de 07.11.2019, Curtea a constatat că cele consemnate în încheiere corespund realității, singurul aspect de remarcat fiind faptul că mai întâi președintele întreabă părțile cu privire la solicitarea de probe, apoi inculpații dacă doresc să dea declarație în cauză.

Cu privire la termenul din data de 26.11.2021, când s-a modificat compunerea completului de judecată, Curtea a constatat, după audierea înregistrării, că aceasta corespunde celor consemnate în încheierea de ședință, în care au fost menționate următoarele: " La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde inculpatul A. personal, aflat în stare de libertate și asistat de apărătorul desemnat din oficiu - av. R. cu delegație pentru asistență juridică obligatorie, seria x nr. x/2021 atașată la dosar, precum și de apărătorul ales - av. S. care depune împuternicirea avocațială seria x nr. x/2021 emisă de Baroul București în timpul ședinței de judecată, și inculpatul B. personal, aflat în stare de libertate și asistat de apărătorul ales - av. F. cu împuternicirea avocatială nr. x/2019 emisă de Baroul București, la dosar, lipsind părțile civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică și partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul, în temeiul disp. art. 91 C. proc. pen., constată încetata delegația pentru asistență judiciară obligatorie a avocatului desemnat din oficiu, avocat R. pentru inculpatul A., față de prezența apărătorului ales al acestuia - avocat S. și, se va pronunța asupra onorariului parțial prin încheierea de ședință.

Tribunalul, față de modificarea compunerii completului de judecată în cursul judecății, pune în discuție readministrarea probatoriului în cauză și reaudierea martorilor din rechizitoriu.

Avocatul ales al inculpatului A., având cuvântul, arată că este de acord cu readministrarea probatoriului în cauză.

Avocatul ales al inculpatului B., având cuvântul, arată că este de acord cu readministrarea probatoriului în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu măsura pusă în discuție de către instanța de judecată.

Tribunalul, deliberând, încuviințează readministrarea probatoriului în cauză.

Avocatul ales al inculpatului B., având cuvântul, solicită reaudierea tuturor martorilor menționați în rechizitoriu, efecuarea unui nou raport de expertiză contabilă, sens în care arată că a depus și un obiectiv suplimentar la dosarul cauzei cu privire la acest aspect, emiterea unei adrese către I.T.M., pentru a dovedi că inculpatul B. a fost angajat cu contract individual de muncă în cadrul societații S.C. C. S.R.L., menționând că acest lucru dovedește faptul că inculpatul B. a fost angajat în calitate de șofer, și nu în calitate de administrator al societății.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere ca și probatorii CD - urile aflate la dosarul cauzei, care conțin înregistrările video de la camerele de supraveghere din cadrul societăților comerciale: Q. S.R.L., O. S.R.L. și P. S.R.L., învederând faptul că aceste înregistrări relevă faptul că inculpatul B. intra în depozitul acestor societăți în calitate de șofer pe o autoutilitară.

În continuare, insistă în refacerea unei expertize financiar contabile, apreciind că expertiza contabilă efectuată în cursul urmării penale nu corespunde exigențelor și practicilor actuale în domeniul evaziunii fiscale, învederând și Decizia nr. 401/12.12.2013 a ÎCCJ, care arată că aceste expertize în care se apreciază că achizițiile de marfă care au avut un caracter fictiv, așa cum este situația de față, iar în cazul în care s-au încasat bani pe societate ca urmare a vânzării acestor produse, în mod clar ele au fost și achiziționate, menționând, în final, că va depune și în scris această solicitare.

Avocatul ales al inculpatului A., având cuvântul, învederează aceleași concluzii ca ale colegei sale, avocatul ales al inculpatului B..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu reaudierea martorilor menționați în rechizitoriu, iar în ceea ce privește efectuarea unei noi expertize financiar contabile, solicită respingerea acestei cereri, apreciind că este o încercare de tergiversare a procesului penal, toate aspectele au fost lămurite prin expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, apreciind că nu se mai impune efectuarea unei noi expertize.

Avocatul ales al inculpatului B., având cuvântul, în replică, arată că trebuie respectat principiul continuității completului de judecată și principiul nemijlocirii administrării probelor, sens în care învederează faptul că, în cazul în care instanța de judecată își va însuși poziția de admitere sau de respingere a raționamentului judecătorului anterior, care a trecut prin prisma unui proces propriu de raționalizare și gândire a utilității probei, consideră că se încalcă aceste principii."

De asemenea, în încheierea de la termenul din 27.05.2022 se consemnează că "La interpelarea Tribunalului, conform art. 389 C. proc. pen., inculpatul A. arată că se prevalează de dreptul la tăcere."

În aceste condiții, Curtea a constatat că, deși inculpaților nu li s-a adus la cunoștință, în mod expres și formal posibilitatea de a solicita ca judecata să se desfășoare conform procedurii simplificate, prevăzută de dispozițiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., din întreaga atitudine procesuală a acestora și a avocaților aleși rezultă cu certitudine că nu au avut intenția de a recunoaște faptele în fața primei instanțe, inculpatul A., fiind asistat de avocat ales și precizând în mod expres, atât la termenul din 07.11.2019, cât și la termenul din 27.05.2022, că își rezervă dreptul la tăcere.

Inculpatul B. a precizat la termenul din 07.11.2019, în prezența avocatului ales în substituire, că va da declarație la termenul următor, când va fi prezent avocatul său ales, însă la termenul din 16.12.2021 avocatul ales - același care a susține cauza în apel - a arătat că a reziliat contractul de asistență juridică, pentru ca ulterior să se prezinte din nou în fața primei instanțe, la termenul din 04.02.2022. Inculpatul nu a mai solicitat în nici un moment să dea declarație în cauză, la unele termene lipsind de la judecată.

Totodată, cu ocazia dezbaterilor, ambii inculpați au solicitat achitarea, în încheiere consemnându-se următoarele:" Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului A., având cuvântul, solicită, în principal, achitarea inculpatului, apreciind că din probatoriul administrat în cauză nu sunt suficiente probe din care să rezulte că acesta a săvârșit fapta cu intenția și vinovăția prevăzută de lege, fiind evidentă lipsa de pregătire școlară a acestuia și nu putea să comită cu intenție această faptă, solicitând totodată și acordarea unui termen în vederea depunerii de concluzii scrise.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului B., având cuvântul, solicită achitarea inculpatului, sens în care arată că nici acest inculpat nu a săvârșit fapta cu intenția și vinovăția prevăzută de lege.

Apărătorul ales al inculpatului B., având cuvântul, învederează aceleași concluzii de achitare ca și colega sa, precizând că va depune concluzii scrise în amănunt dacă este vorba de o achitare pe lit. b) sau c), urmând să concluzioneze doamna avocat G., menționând faptul că B. nu a avut nicio calitate oficială în această societate, nu a fost nici asociat, nici administrator, doar a acordat un ajutor socrului său, coinculpat în prezenta cauză, acesta fiind un simplu șofer, nu el lua deciziile, nu el completa facturile sau contractele și nu există probe că acesta ar fi săvârșit cu intenție fapta de evaziune fiscală.

În final, solicită amânarea pronunțării în cauză pentru a avea posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Inculpatul A., având ultimul cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză."

De asemenea, fiind audiat de instanța de apel, inculpatul B., deși susține că recunoaște fapta, afirmă că "nu înțelege de ce prejudiciul e atât de mare".

În aceste condiții, așa cum am reținut anterior, s-a constatat că, în realitate, inculpații, asistați de avocați aleși, nu au avut nici un moment intenția de a solicita instanței ca judecata să se desfășoare conform procedurii simplificate, inculpatul A. arătând în mod expres că își rezervă dreptul la tăcere, iar inculpatul B. a contestat cuantumul prejudiciului reținut în cauză și implicit încadrarea juridică dată faptelor, care depinde de acest prejudiciu, astfel că atitudinea procesuală a inculpaților a fost, în mod evident, una de nerecunoaștere a faptelor.

De asemenea, inculpații prin avocați aleși au contestat probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv expertiza contabilă, solicitând efectuarea unei noi expertize contabile, inculpatul B. a solicitat audierea a cinci martori și emiterea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă și înregistrări video, pentru a demonstra că nu a avut calitatea de administrator de fapt al societății, ci a fost un simplu angajat, probe însușite și solicitate și de inculpatul A..

Mai mult, în motivele scrise de apel inculpatul B. a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., invocând împrejurarea că nu a avut calitatea de administrator al societății S.C. C. S.R.L., ci doar o procură notarială prin care a fost împuternicit să reprezinte societatea în raport cu terțe persoane.

Or, potrivit art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., pentru parcurgerea procedurii simplificate și pentru a beneficia de dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. este necesar, pe de o parte, ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, iar pe de altă parte ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în sarcina sa, niciuna dintre condițiile prevăzute de lege nefiind îndeplinită în prezenta cauză.

Susținerile inculpatului B., în sensul că nu cunoaște ce înseamnă procedura simplificată sunt neverosimile, din moment ce anterior a fost condamnat prin sentința penală nr. 211/24.11.2021 a Tribunalului Olt, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cu reținerea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., întrucât la termenul din 27.10.2021 inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, acesta precizând că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Faptul că inculpații au dat declarații în apel, afirmând că recunosc faptele, nu constituie un argument nici pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind încălcat sub nicio formă principiul dublului grad de jurisdicție și nici nu poate constitui temei pentru reținerea beneficiului prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Curtea a constatat, totodată, că situația invocată de apărare nu este prevăzută de dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., conform cărora instanța de apel b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Ca atare, trebuie analizată împrejurarea dacă omisiunea instanței de a aduce la cunoștință inculpatului, în mod expres, drepturile prev. de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. atrage nulitatea absolută a hotărârii sau este sancționată cu nulitatea relativă.

S-a menționat că aspectul invocat de apărare nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., fiind sancționat cu nulitatea relativă, ceea ce presupune că inculpații, prin avocați aleși, aveau posibilitatea de a proceda conform art. 282 alin. (3) din C. proc. pen.

Cu alte cuvinte, inculpații și avocații lor aleși puteau solicita expres urmarea procedurii simplificate încă de la termenul din 07.11.2019, sau la termenul următor, lucru pe care nu l-au făcut. Mai mult, inculpații au avut o a doua șansă de a solicita să recunoască faptele și să își modifice poziția procesuală, în condițiile în care compunerea completului de judecată s-a modificat, astfel că s-a reluat cercetarea judecătorească, dar nu au făcut-o, menținându-și poziția procesuală de contestare a probelor din cursul urmăririi penale și solicitând readministrarea acestora nemijlocit în fața noului complet de judecată. De asemenea, inculpatul A. și-a reiterat poziția expresă de a-și rezerva dreptul la tăcere.

Mai mult, contrar celor susținute de apărare, inculpații au beneficiat de un proces echitabil în sensul art. 6 din Carta Europeană a Drepturilor Omului, cererile de probatoriu fiind admise, în parte, fiind emise adrese în sensul solicitat de inculpați și fiind audiați martorii nemijlocit atât de primul complet de judecată, cât și după modificarea compunerii completului de judecată.

De asemenea, hotărârea penală este motivată atât în fapt cât și în drept, amplu, cu referiri la declarațiile martorilor audiați în cauză, la concluziile expertizei contabile, astfel că nu se poate susține că a fost încălcat un grad de jurisdicție.

Inculpații au afirmat în fața instanței de apel că recunosc faptele pentru care s-a dispus condamnarea în primă instanță, iar verificând din oficiu dosarul cauzei instanța de apel a constatat că soluția de condamnare a acestora este temeinică.

Conform adresei nr. x/28.04.2017 transmise de Oficiul Registrului Comerțului al Județului Ilfov a reieșit că S.C. C. S.R.L. a fost înființată în data de 29.07.2015, fondator și administrator fiind inculpatul A..

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declarațiile contabilei societății S.C. C. S.R.L. - martora K. - a rezultat că societatea a declarat în fața organelor fiscale operațiuni economice nereale, în scopul diminuării impozitului pe profit și al TVA; fiind audiați în cauză, administratorii societăților comerciale cu care C. S.R.L. pretinde că ar fi avut relații comerciale au precizat că nu cunosc această societate și nu au derulat nicio activitate economică cu aceasta.

Așa cum temeinic a reținut prima instanță, din conturile bancare ale societății C. S.R.L. nu au fost efectuate plăți către T. S.R.L., CUI x, U. S.R.L. (fostă V.), CUI x, W. S.R.L., CUI x, X. S.R.L., CUI x și Y. S.R.L., CUI x, furnizori care apar în cuprinsul declarațiilor fiscale 394 depuse de societate, în perioada februarie- aprilie 2016.

Din analiza borderourilor de achiziție folosite pentru retragerile de numerar din conturile bancare aparținând societății C. S.R.L. s-a constatat că datele de identificare înscrise pe borderourile de achiziție, care se presupune că ar fi trebuit să aparțină persoanelor fizice de la care societatea a achiziționat deșeuri, aparțin altor persoane; au fost identificate date (serie și număr carte de identitate) care, potrivit evidențelor DEPABD, nu aparțin niciunei persoane și de asemenea au fost identificate borderouri de achiziție incomplete, fără a fi menționate datele de identificare ale persoanelor fizice. Fiind audiate, persoanele menționate în borderourile respective au arătat că nu cunosc nimic despre societatea S.C. C. S.R.L..

Relativ la susținerea inculpatului B. că nu ar fi avut decât calitatea de reprezentare în raport cu terții, Curtea a reținut că persoanele împuternicite să efectueze operațiuni bancare în numele societății au fost inculpatul A. și fiica sa J., precum și inculpatul B..

Prin adresele cu nr. x/05.05.2017 și y/25.11.2019 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov și conform Registrului de Evidență a Salariaților (REVISAL), în perioada 01 septembrie 2015 - 30 noiembrie 2016, S.C. C. S.R.L. a avut șase salariați.

Contrar susținerilor apărării, potrivit adresei nr x/25.11.2019 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, inculpatul B. nu a figurat cu contract de muncă înregistrat la C. S.R.L..

S-a menționat că, având în vedere probatoriul administrat în cauză, susținerile inculpatului B., în sensul că nu ar fi participat la administrarea de fapt a societății, nu corespund realității.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului și implicit încadrarea juridică dată faptei, în mod legal au fost avute în vedere la stabilirea prejudiciului numai acele operațiuni cu privire la care s-a stabilit caracterul fictiv (operațiunile comerciale derulate in perioada februarie 2016 - aprilie 2016 intre C. S.R.L., in calitate de client și T. S.R.L., CUI x, U. S.R.L. (fostă V.), CUI x, W. S.R.L., CUI x, X. S.R.L., CUI x, Y. S.R.L., CUI x, in calitate de furnizori), nu și cele reale, înregistrate legal în contabilitatea societății, expertiza contabilă constatând că au fost diminuate obligațiile fiscale față de bugetul general consolidat al statului cu suma de 2.443.416 RON, stabilită astfel: pentru impozitul pe profit, cu suma de 2.356.280 RON (435.681 + 14.291.068) x 16%, iar pentru TVA, cu suma de 87.136 RON.

S-a menționat că încadrarea juridică dată faptelor, cu reținerea alin. (3) al art. 9 din Legea 241/2005 este temeinică.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpați, prin care se solicită reducerea pedepselor aplicate, Curtea a constatat că este nefondat.

Din coroborarea tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că A. - în calitate de administrator în drept și în fapt și B. - în calitate de administrator în fapt și cu puteri depline de administrare din data de 09.12.2015 al societății C. S.R.L., în perioada februarie 2016 - aprilie 2016, au folosit în mod fraudulos identitatea societăților T. S.R.L., CUI x, U. S.R.L. (fostă V.), CUI x, W. S.R.L., CUI x, X. S.R.L., CUI x și Y. S.R.L., CUI x, prin declararea la organele fiscale achiziții fictive de deșeuri/și alte mărfuri de la aceste societăți ca fiind furnizoare, achiziții în valoare totală de 14.813.885 RON, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată datorate bugetului de stat, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 2.443.416 RON (echivalent euro 544.687 euro), format din impozit pe profit în valoare de 2.356.280 RON (echivalent euro 525.210 euro) și taxa pe valoare adăugată în valoare de 87.136 RON (echivalent euro 19.477 euro).

Faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., reținându-se incidența dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea 245/2005, urmare a stabilirii unui prejudiciu ce depășește 500.000 de euro, echivalent în RON.

Prima instanță a aplicat inculpaților pedepse în cuantumul minim posibil prevăzut de lege, în condițiile în care inculpatul A. este recidivist, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 9 la 15 ani.

În privința inculpatului A. s-a reținut în mod legal și temeinic săvârșirea faptei în stare de recidivă postexecutorie, raportat la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 41/07.03.2012 a Judecătoriei Turnu Măgurele, definitivă prin decizia penală nr. 1689/10.09.2012 a Curții de Apel București, fiind liberat condiționat la data de 23.04.2014, cu un rest de 235 de zile de închisoare, faptele deduse prezentei judecăți fiind săvârșite în perioada februarie 2016 - aprilie 2016.

Ca atare, pedeapsa minimă pentru inculpatul A. era de 13 ani și 6 luni închisoare.

Pedeapsa de 14 ani închisoare este foarte apropiată de minimul special prevăzut de lege și majorat conform art. 43 alin. (5) C. pen., neexistând temeiuri pentru reducerea cuantumului acesteia.

În privința inculpatului B. s-a dispus condamnarea la o pedeapsă minimă prevăzută de lege, de 9 ani închisoare, însă s-a constatat că fapta dedusă prezentei judecăți este concurentă cu infracțiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 pentru care a fost condamnat la prin sentința penală nr. 211/24.11.2021 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2021 la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare. Se constată că prima instanță a procedat în mod legal și temeinic la aplicarea dispozițiilor art. 97 C. pen. și ale art. 39 C. pen., făcând o corectă aplicare a dispozițiilor privind tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni.

Contrar celor arătate de apărare, în privința inculpatului B. nu poate fi reținută o atitudine sinceră, pentru argumentele expuse în analiza primului motiv de apel, din moment ce atitudinea inculpatului nu a fost una de recunoaștere a faptelor.

Nici faptul că în fața instanței de apel inculpatul a arătat că recunoaște faptele nu poate constitui motiv de reducere a pedepsei, nefiind îndeplinite nici condițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nici cele ale art. 75 alin. (2) din C. pen., așa cum s-a arătat anterior.

Apelantul-inculpat A. a solicitat să se dispună reindividualizarea pedepsei, raportat la poziția de recunoaștere pe care inculpatul a exprimat-o în fața instanței de apel, să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, la dosar existând documente medicale din care rezultă că acesta suferă de boli grave, care i-ar agrava starea de sănătate prin încarcerarea de lungă durată.

Ca și în cazul inculpatului B., se constată că revenirea asupra poziției de nerecunoaștere a faptelor, ori bolile de care pretinde inculpatul că suferă nu constituie argumente pentru reducerea pedepsei prin reținerea dispozițiilor art. 75 alin. (2) din C. pen.

Curtea a apreciat că nu există temeiuri pentru reducerea pedepselor, nefiind incidentă vreuna dintre situațiile ce pot constitui circumstanțe atenuante legale ori acelea ce pot constitui circumstanțe atenuante judiciare, prev. de art. 75 din C. pen., în condițiile în care nu se identifică nicio împrejurare legată de fapta comisă, care să diminueze gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Împotriva deciziei penale nr. 886/A din 27 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, inculpații A. și B. au declarat recursuri în casație.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11.07.2023, când s-a stabilit termen la data de 7 seotembrie 2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Inculpații au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Sub aspectul motivării cazului invocat, inculpatul A. a arătat, în esență, că instanța de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât nu a redus limitele pedepsei cu închisoarea ce i-a fost aplicată inculpatului, deși acesta a declarat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa și dorește să fie judecat în baza procedurii simplificate.

În cuprinsul cererii inculpatul B. a arătat, în esență, că instanța de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, ca urmare a aplicării procedurii simplificate, limitele pedepsei ce urma a fi aplicată trebuiau să fie reduse cu o treime, respectiv acestea să fie cuprinse între 6 și 10 ani, astfel încât pedeapsa minimă prevăzută de lege ar fi trebuit să fie de 6 ani; inculpatul a fost condamnat la minimul special, minim care însă a avut în vedere alte limite de pedeapsă.

Prin încheierea de ședință din data de 7 septembrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B..

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În motivarea cazului de recurs întemeiat pe art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., în esență, inculpații au arătat că nu li s-a pus în vedere faptul că se pot judeca în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, astfel că nu au beneficiat de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nefiind reduse limitele pedepselor. Or, deși aceștia au declarat că recunosc faptele reținute în sarcina lor și doresc să fie judecați în baza procedurii simplificate, nici instanța de apel nu a aplicat prevederile menționate.

Înalta Curte constată că acest aspecte au fost invocate ca și motive de apel, iar, în acest sens, instanța de apel a reținut că, deși inculpaților nu li s-a adus la cunoștință, în mod expres și formal posibilitatea de a solicita ca judecata să se desfășoare conform procedurii simplificate, prevăzută de dispozițiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., din întreaga atitudine procesuală a acestora și a avocaților aleși a rezultat cu certitudine că nu au avut intenția de a recunoaște faptele în fața primei instanțe, inculpatul A., fiind asistat de avocat ales și precizând în mod expres, atât la termenul din 07.11.2019, cât și la termenul din 27.05.2022, că își rezervă dreptul la tăcere.

Inculpatul B. a precizat la termenul din 07.11.2019, în prezența avocatului ales în substituire, că va da declarație la termenul următor, când va fi prezent avocatul său ales, însă la termenul din 16.12.2021 avocatul ales - același care a susține cauza în apel - a arătat că a reziliat contractul de asistență juridică, pentru ca ulterior să se prezinte din nou în fața primei instanțe, la termenul din 04.02.2022. Inculpatul nu a mai solicitat în nici un moment să dea declarație în cauză, la unele termene lipsind de la judecată.

Totodată, cu ocazia dezbaterilor, ambii inculpați au solicitat achitarea.

Sub alt aspect, în completarea argumentelor, Curtea de Apel București a menționat că motivul invocat nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., fiind sancționat cu nulitatea relativă, ceea ce presupune că inculpații, prin avocați aleși, aveau posibilitatea de a proceda conform art. 282 alin. (3) din C. proc. pen.

Astfel, având în vedere cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte precizează că inculpatului judecat în procedura abreviată a recunoașterii vinovăției îi sunt înlăturate din patrimoniul procesual dreptul la tăcere, tocmai pentru că recurgerea la această procedură exprimă libertatea de opțiune a inculpatului de a coopera cu organele judiciare și presupune implicit renunțarea la exercitarea acestui pivilegiu, iar recunoașterea vinovăției reprezintă manifestarea sa de voință.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. îi permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să aprecieze dacă pedeapsa aplicată este în limitele legale ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, însă în recursul în casație nu se mai poate proceda la o reevaluare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 375 din C. proc. pen.

În acest context, se constată că pedepsele aplicate inculpatului A. de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă agravată, continuată, în stare de recidivă postexecutorie și inculpatului B. de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă agravată și continuată sunt în limitele legale.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 886/A din 27 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 886/A din 27 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 februarie 2024.