ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.10.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de contestatorul-petent A. împotriva deciziei penale nr. 684/A din data de 30 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 684/A din data de 30 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată, printre alții, de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 892/A din 11.05.2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022, iar în baza art. 275 alin. (2) și (4) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea din data de 12.03.2025 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală, sub nr. x/2025, contestatorul A., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 892/A/11.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

În esență, a invocat nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma nerespectării incidentelor procedurale privitoare la incompatibilitatea președintelui de complet, raportat la decizia Curții Constituționale a României nr. 501/2016 pct. 18, art. 281 C. proc. pen., precum și prevederile art. 99

1

din Legea 303/2004 .

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că, în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a-II-a Penală, în care a fost pronunțată decizia penală nr. 892/A din data de 11.05.2023, printre alții, contestatorul A. nu au avut nicio calitate, decizia penală contestată vizând numai persoana condamnată B., în ceea ce îi privește pe contestatorii din prezenta cauză nedispunându-se nicio măsură.

Ca atare, având în vedere că, în raport de dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. pen., contestatorul A. nu a avut posibilitatea legală de a exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare, neavând calitatea procesuală cerută de lege, Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 892/A/11.05.2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțate în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatorul A., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, sub dosar nr. x/2025, fiind stabilit aleatoriu termen de judecată la data de 21 octombrie 2025.

La termenul de judecată din 21 octombrie 2025, prezent personal prin videoconferință, contestatorul A. a susținut că înțelege să-și retragă apelului declarat împotriva deciziei penale nr. 684/A din data de 30 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

Fiind pusă în discuția părților cererea de retragere a apelului formulat de contestatorul A., apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta și reprezentantul Ministerului Public au solicitat să se ia act de retragerea apelului.

Examinând cauza, raportat la declarația de retragere a apelului formulat de apelantul A., Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face, fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

În speță, apelantul A., prezent personal, prin intermediul videoconferinței, la termenul stabilit în cauză, a solicitat instanței supreme să ia act de manifestarea sa de voință în sensul retragerii apelului declarat.

Având în vedere dispozițiile anterior menționate, Înalta Curte constată că până la închiderea dezbaterilor la instanța învestită cu judecarea apelului, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage orice cale de atac, implicit apelul formulat, în considerarea principiului disponibilității. Retragerea trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie personală (efectuată direct de parte sau prin mandatar special), clară, expresă, neechivocă, iar dacă partea se află în stare de deținere, este necesară ca declarația să fie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța învestită cu soluționarea contestației.

Înalta Curte, văzând, pe de o parte, cererea de retragere a apelului formulată de apelantul A., aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea apelului declarat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 684/A din data de 30 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Ia act de retragerea apelului declarat de contestatorul-petent A. împotriva deciziei penale nr. 684/A din data de 30 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-petent în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 216/A din data de 07 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022
ÎCCJ 2024-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2024
Ședința publică din data de 09 ianuarie 2024 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1897/A din 21 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
ÎCCJ 2024-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2024
Ședința publică din data de 16 mai 2024 Asupra contestației de față, constată următoarele: 1. Prin decizia penală nr. 366/A din data de 28 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 431 C. proc. p
ÎCCJ 2022-04-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 12 aprilie 2022 Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 03 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021(3
ÎCCJ 2025-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 30 octombrie 2025 Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, Curtea de Apel București, secția a II
Sursă