ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 2 octombrie 2025

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1114/A din 3 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2025, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 23 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2022, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și avansarea de către stat a onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 720 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

La data de 7 martie 2025 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2025, contestația în anulare (redirecționată, pe cale administrativă, de către Înalta Curte de Casație și Justiție) formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 23 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2022.

În motivarea căii de atac, condamnatul a invocat, în fapt, că decizia contestată este ilegală întrucât nu respectă Deciziile nr. 302/2017 și nr. 88/2019 ale Curții Constituționale, prin aceasta fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil. În drept, a invocat art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Oral, în fața instanței de contestație în anulare, condamnatul a invocat ca temeiuri de drept ale cererii dispozițiile art. 426 lit. b) și f) C. proc. pen., susținând, raportat la cea dintâi normă, faptul că a fost condamnat deși exista o cauză de încetare a procesului penal, nefiind aplicate Deciziile nr. 88/2019 și nr. 302/2017 ale Curții Constituționale, iar raportat la cea de a doua - că, deși asistența sa juridică era obligatorie, judecata în apel a avut loc în lipsa unui avocat, întrucât persoana care l-a asistat nu avea o astfel de calitate.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare prin prisma dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., instanța a reținut, prioritar, că prin decizia penală contestată (nr. 99/A din 23 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2022), s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul A. împotriva sentinței penale nr. 320 din 25 septembrie 2024, prin care Judecătoria Călărași a respins, în temeiul art. 459 alin. (5) raportat la alin. (3) lit. e) C. proc. pen., ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 268 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin decizia penală nr. 794 din 22 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală), formulată de aceeași parte.

Ca urmare, a constatat, că, fiind îndreptată împotriva unei decizii pronunțate în revizuire, în faza apelului, contestația în anulare formulată de condamnatul A. este inadmisibilă întrucât nu vizează o hotărâre penală definitivă prin care s-a soluționat fondul cauzei, singurele care, potrivit art. 426 C. proc. pen., pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În al doilea rând, a constatat că în cauză nu sunt incidente cazurile de contestație în anulare invocate de condamnatul A., prev. de art. 426 lit. b) sau f) C. proc. pen., sens în care a reținut că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Or, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege. Dându-se eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor prevăzute de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în legislația procesual penală s-a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, context în care recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalității, aspect inadmisibil.

Pentru argumentele prezentate, instanța a respins, ca inadmisibilă în principiu, calea extraordinară de atac, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

****

Împotriva deciziei sus-menționate, la data de 14 iulie 2025, a formulat "contestație" condamnatul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 31 iulie 2025, sub nr. x/2025, ca și "apel-contestație în anulare".

La termenul fixat în cauză, 2 octombrie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, concluziile procurorului sub acest aspect, ca și cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul lipsă, fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea căii de atac formulate de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1114/A din 3 iulie 2025, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția I penală a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de aceeași parte împotriva deciziei penale nr. 99/A din 23 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2022.

Decizia astfel contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sau art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:

Dispozițiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (reflectată, exemplificativ, în deciziile nr. 599/2014, nr. 392/A/2016, nr. 313/A/2017, nr. 319/A/2018, nr. 376/A/2019 și nr. 251/A/2020, toate ale I.C.C.J., secția penală) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că "sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

În același sens s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015) reținându-se explicit aplicabilitatea prevederilor art. 432 C. proc. pen. numai în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestației, după admiterea acesteia în principiu.

În consecință, indiferent de soluția dispusă, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct prin dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen.:

"calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speță, condamnatul A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea vreunei căi ordinare de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de acesta împotriva deciziei penale nr. 1114/A din data de 3 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea apelantului condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 377 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1114/A din data de 3 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2025.