ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 196/A din data de 11 februarie 2025, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 138/A/05.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr. x/2025.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, la data de 30.10.2024, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2024, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 138/A din 05.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2025, întemeiată, în drept, pe cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că se impune admiterea acesteia, fiind aplicabile disp. art. 426 lit. b) din C. proc. pen. coroborate cu art. 16 alin. (1) lit. c) și art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., apreciind că prin decizia penală nr. 138/A din 05.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2025, s-a dispus condamnarea acestuia, deși în cursul judecății nu a fost prezentată niciun fel de probă directă, concludentă și pertinentă din care să rezulte că a comis infracțiunea reținută în sarcina sa.

În esență, a susținut că hotărârea de condamnarea are la bază mai multe copii, cu conținut diferit, ale unei pretinse facturi și chiar instanța de apel a recunoscut și a confirmat că la dosarul cauzei nu a existat niciodată originalul acestei facturi.

A mai arătat, totodată, că nu există nicio probă din care să rezulte că această factură ar fi fost evidențiată în actele contabile sau în alte documente legale și, mai mult, chiar instanța de apel a recunoscut și a afirmat că pretinsa factură nr. x/01.05.2010 nu poate fi înregistrată în contabilitate la capitolul "cheltuieli" (cu implicații negative asupra obligațiilor de plată la impozitul pe profit) întrucât, "la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris, instrument de plată, din care să rezulte că S.C. B. S.R.L. a achitat efectiv contravaloarea facturii."

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut că prin decizia penală nr. 138/A, din data de 05.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1079/F din data de 22 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2015, a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 alin. (1), (2) din C. pen. 1969 corob. cu art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (de a fi administrator al unei societăți comerciale din România) din C. pen. 1969, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

A menținut dispoziția de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare și a pedepsei accesorii, aplicate prin sentința penală nr. 217/S din data de 28 noiembrie 2016 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 23 martie 2017 a Curții de Apel Brașov.

În temeiul art. 36 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) din C. pen. 1969, a contopit pedepsele anterior menționate cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 217/S din data de 28 noiembrie 2016 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 23 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, și a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale din România), pe o perioadă de 2 ani după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din C. pen. 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. 1969.

În temeiul art. 81 din C. pen. 1969, a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, care curge începând cu data de 23 martie 2017, conform art. 85 alin. (3) din C. pen. 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. 1969, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 din C. pen. 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. să plătească părții civile A.N.A.F., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București suma de 528.000 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 249 din C. proc. pen., a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în vederea reparării prejudiciului produs prin infracțiune și în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate, potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. art. 426 lit. b) din C. proc. pen. invocate de contestator, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Raportat la aceste dispoziții legale, curtea a constatat inadmisibilitatea contestației în anulare. Astfel, cu privire la motivul de contestație invocat, curtea a reținut că, potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen.

În cauză, contestatorul a invocat art. 426 lit. b) din C. proc. pen.. prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., susținând că a fost condamnat fără a exista la dosarul cauzei vreo probă directă, concludentă și pertinentă că ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.

Curtea de apel a reținut că potrivit art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.

Curtea de apel a constatat că motivarea contestației în anulare dedusă judecății, prin prisma cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (care constituie, de fapt, temei juridic în virtutea căruia se dispune achitarea potrivit art. 396 alin. (5) din C. proc. pen.), este total neavenită.

În plus, s-a mai reținut că examinarea cauzei în care a fost pronunțată decizia contestată nu relevă date despre existența niciuneia dintre cauzele de achitare anterior enunțate și, de altfel, nici motivele invocate de contestatorul condamnat în susținerea contestației în anulare obiect al judecății nu se circumscriu vreuneia dintre acestea, ci tind spre o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, în sensul neangajării răspunderii sale penale, ori aspectele ce țin de temeinicia acuzațiilor aduse contestatorului condamnat au intrat deja în puterea lucrului definitiv judecat, fiind inadmisibil a fi cenzurate pe calea contestației în anulare, care se exercită doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Mai mult, curtea a constatat că autorul cererii de față a mai formulat o contestație în anulare împotriva aceleiași decizii penale, întemeiată inclusiv pe motivul pe care se bazează și cererea de față, contestație care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 568/A/13.05.2024 a Curții de Apel București, secția I penală și a reținut că, întrucât această din urmă hotărâre este definitivă, nu mai poate fi formulată o nouă contestație în anulare întemeiată pe aceleași motive, indiferent de modul în care aceste motive sunt prezentate în noua cerere, dat fiind că hotărârea pronunțată anterior a dobândit autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, contestația în anulare examinată este inadmisibilă și din această perspectivă.

Împotriva deciziei penale nr. 196/A din data de 11 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat apel condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 17.04.2025, sub nr. x/2024.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac formulată de condamnatul A., invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluționarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentințelor și încheierilor pronunțate în primă instanță.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudența a statuat în mod constant că această dispoziție vizează hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestației în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidența dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare. Astfel, deși dezlegarea vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată împotriva unei sentințe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situațiile în care instanța respinge contestația în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanța supremă reține în decizia amintită că hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.

Așadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziții în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunțate cu apel, iar dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată. Or, hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 196/A din data de 11 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

În stabilirea cuantumului onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că obiectul cauzei este reprezentat de o cale de atac neprevăzută de lege, context în care devin aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. q) din Actul adițional nr. x din data de 16.04.2025 la Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, nr. MJ-2/4880/08.02.2024, nr. MP-P.Î.C.C.J.-226/C/08.02.2024 și nr. UNBR 8-DCAJ-08.02.2024, încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România, potrivit cărora "(1) Valorile onorariilor care se cuvin avocaților pentru acordarea asistenței juridice a suspectului, inculpatului sau a condamnatului când aceasta este obligatorie sau în situația în care organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată apreciază că suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu și-ar putea face singură apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege în care se impune desemnarea unui avocat din oficiu sunt următoarele:

q) 377 RON pentru asistența juridică acordată în alte cazuri decât cele menționate anterior, la solicitarea organelor de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară, a instanțelor de judecată sau a locurilor de detenție, în condițiile legii penale. ".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 196/A din data de 11 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2025.