ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând, asupra cauzei penale de față, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1.286/A din 18 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. cu privire la Decizia penală nr. 1.619 din 26.11.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut că, prin Sentința penală nr. 189 din 01.07.2020 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în temeiul art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 377 din 02.07.2015 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul penal nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 1.619 din 26.11.2015 a Curții de Apel București.
În baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. cu privire la Decizia penală nr. 1.619 din 26.11.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva Sentinței penale nr. 189 din 01.07.2020 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, contestatorul A. a formulat apel, care a fost admis, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală C. proc. pen. prin Decizia penală nr. 1.062/A din data de 19.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.
A fost desființată sentința penală atacată și s-a dispus rejudecarea contestației în anulare formulată împotriva Sentinței penale nr. 377 din 02.07.2015 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, definitivă prin Decizia penală nr. 1.619 din 26.11.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, de către instanța competentă, Curtea de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 20.10.2020 sub nr. x/2020.
Analizând contestația formulată, Curtea de Apel București a constatat că aceasta este inadmisibilă, reținând, în esență, că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestație, ci sunt aspecte care țin de fondul cauzei. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac și poate fi promovată numai pentru motivele expres prevăzute de art. 426 lit. a) - i) C. proc. pen. și nu pot fi puse în discuție aspecte care țin de reinterpretarea probatoriului, stabilirea vinovăției ori reindividualizarea pedepsei, hotărârea de condamnare având autoritate de lucru judecat.
Împotriva Deciziei penale nr. 1.286/A din 18 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, a declarat apel contestatorul A.
Examinând calea de atac exercitată, cu prioritate, sub aspectul admisibilității acesteia, Înalta Curte reține următoarele:
Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
În prezenta cauză, contestatorul A. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 1.286/A din 18 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020. Această decizie, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestator împotriva Deciziei penale nr. 1.619 din 26.11.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, (pronunțată în apel), este definitivă, potrivit art. 432 alin. (4) teza ultimă din C. proc. pen.
Prin urmare, contestatorul A. a exercitat apel împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1.286/A din 18 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1.286/A din 18 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,25 februarie 2021.