ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 570/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 108/C din data de 30 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7), (8) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 835 din data de 16 mai 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata către stat a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (6) raportat la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 100 RON, a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin Sentința penală nr. 835 din data de 16 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 595 C. proc. pen.. raportat la art. 4 C. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind intervenirea unei legi penale noi, formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 387/28.10.2015, pronunțate de către Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunțată de către Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. x/2015.

Dosarul s-a constituit ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare a Sentinței penale nr. 2067/13.10.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, prin Decizia penală nr. 440/29.11.2018 a Curții de Apel București, secția I penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 pronunțată de către Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, petentul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În sarcina petentului, s-a reținut că, în perioada 2009 - 27.11.2013, cu știință, în exercitarea atribuțiilor care decurgeau din calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Constanța, în mai multe rânduri și, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile care îi incumbau, potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006, în raport de funcția publică deținută, neasigurând finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța; neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia; dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a Centrului Militar Zonal Constanța; încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa; fapte care au provocat vătămări ale intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naționale, din care face parte Centrul Militar Zonal Constanța, a cărei activitate a fost grav tulburată și căruia i s-a produs o pagubă în patrimoniu.

Prin Sentința penală nr. 2067/13.10.2017 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de constatare a dezincriminării formulată de către petentul A., apreciindu-se că există autoritate de lucru judecat prin raportare la Sentința penală nr. 37/F/15.03.2017, pronunțată de către Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 177/10.05.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Instanța de fond a reținut că cererea formulată de către persoana condamnată a mai fost analizată de către Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. x/2017.

S-a reținut că Sentința penală nr. 2067/13.10.2017 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, a fost desființată prin Decizia penală nr. 440/29.11.2018 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Instanța de control judiciar a dispus casarea cu rejudecare, pentru a asigura dublul grad de jurisdicție, reținând că soluția instanței de fond nu este legală, întrucât în momentul în care aceasta s-a pronunțat (13.10.2017), Sentința penală nr. 37/F/15.03.2017 a Tribunalului Ialomița nu era încă definitivă (această din urmă hotărâre a rămas definitivă în data de 10.05.2018 prin Decizia penală nr. 177/10.05.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală). În plus, instanța de control judiciar a reținut că soluția pronunțată de către instanța de fond nu este prevăzută printre soluțiile reglementate de dispozițiile art. 599 C. proc. pen.

Prin Sentința penală nr. 37/F/15.03.2017, pronunțată de către Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 177/10.05.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins o cerere identică formulată de către persoana condamnată, însă, instanța de fond a apreciat că nu poate fi vorba despre autoritate de lucru judecat în raport de această hotărâre (spre deosebire de instanța de fond din acest dosar, în primul ciclu procesual). S-a reținut că dispozițiile art. 595 C. proc. pen.. nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, nu este vorba despre o lege penală nouă, întrucât deciziile Curții Constituționale nu pot fi considerate "legi", nefiind acte emise de către puterea legiuitoare. S-a precizat că aceeași optică a avut-o și instanța de control judiciar, în Decizia penală nr. 177/10.05.2018 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Prin urmare, potrivit instanței de fond și instanței de control judiciar, s-a reținut că Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016 nu intră sub incidența art. 595 alin. (1) C. proc. pen.

În legătură cu Decizia de neconstituționalitate nr. 405/2016 și incidența ei în cauză, instanța de fond a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 vechiul C. pen. și art. 297 alin. (1) N. C. pen. a fost invocată chiar în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Constanța, în calea de atac a apelului. Prin urmare, s-a apreciat că persoana condamnată solicită, pe calea procedurii prevăzute de art. 595 alin. (1) C. proc. pen.., să i se aplice Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016 și să se constate dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 pronunțată de către Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, în condițiile în care chiar în dosarul respectiv a invocat această excepție, admisă de altfel.

Totodată, s-a reținut că, întrucât excepția de neconstituționalitate invocată a fost admisă de către Curtea Constituțională, persoana condamnată a beneficiat de calea de atac a recursului în casație [dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală], precum și de calea de atac a revizuirii [dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. - hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicată în cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate], ambele căi extraordinare de atac au fost respinse.

Astfel, exemplificând, prin Decizia penală nr. 50/08.02.2017, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016, instanța supremă a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de persoana condamnată împotriva Deciziei penale nr. 768/29.06.2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015. De asemenea, s-a arătat că Tribunalul Constanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către persoana condamnată, prin Sentința penală nr. 601/08.12.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 504/26.04.2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

S-a observat din ambele căi extraordinare de atac că persoana condamnată a reiterat aceleași apărări ca și în prezentul dosar, însă, după o analiză pe fondul cererii, s-a constatat că instanța de apel a analizat ambele apărări invocate de către persoana condamnată, și anume: faptele pentru care petentul a fost condamnat nu constituie contravenții, ci infracțiuni; petentul a încălcat norme de legislație primară, și anume, dispozițiile art. 76 - 78 din Legea nr. 446/2006, modificate prin Legea nr. 128/2012, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 53/1994, privind apărarea națională, dispozițiile art. 103 și art. 104 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală și a apreciat că nu este incidentă Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016.

S-a menționat că rațiunea pentru care instanța de apel a făcut o amplă analiză a legislației primare încălcate de către persoana condamnată a fost aceea că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața ei, iar, la momentul pronunțării Deciziei nr. 768/29.06.2016 (29.06.2016), Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016 nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial (08.07.2016), dar fusese pronunțată (15.06.2016). Pentru aceste motive, deși, în mod formal, instanța de apel nu a analizat incidența Deciziei Curții Constituționale a României nr. 405/2016, în considerente, s-au făcut aprecieri asupra aplicabilității acesteia în speță, atunci când s-a respins cererea petentului de repunere pe rol, pentru a se relua dezbaterile după publicarea excepției, indicând în mod expres legislația primară încălcată.

Pe de altă parte, s-a arătat că, în calea de atac a revizuirii nu s-a realizat o analiză pe fond a cererii, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de art. 459 C. proc. pen.., s-a pus în discuție doar admisibilitatea în principiu. Astfel, s-a arătat că cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru motivul că publicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 405/2016 nu este de natură să schimbe soluția pe fond, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 453 alin. (4) C. proc. pen.. [cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. constituie motiv de revizuire, dacă a dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice].

Pentru motivele expuse, instanța de fond a constatat că apărările formulate de persoana condamnată au fost amplu analizate atât de către instanța de apel, cât și în cadrul căilor extraordinare de atac ale recursului în casație, cât și ale revizuirii.

S-a apreciat că, deși legiuitorul a reglementat dispozițiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen.., care permit să se constate dezincriminarea unei infracțiuni după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, iar teoretic persoana condamnată din prezentul dosar s-a folosit de această posibilitate, totuși, în concret, acesta a beneficiat și de căile de atac ale revizuirii și recursului în casație, ca o consecință a faptului că a fost invocată excepția de neconstituționalitate în propria cauză. De aceea, deși cererea nu poate fi respinsă, ca inadmisibilă, întrucât legiuitorul a reglementat instituția prevăzută de art. 595 alin. (1) C. proc. pen.., totuși, s-a apreciat că nu se pot reanaliza apărările persoanei condamnate, întrucât sunt identice cu cele din Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Constanța și nr. 3978/1/2016 al Înaltei Curți, dosare în care s-au pronunțat hotărâri penale definitive.

Pentru aceste motive, în baza art. 595 C. proc. pen.. rap. la art. 4 C. pen., instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea privind intervenirea unei legi penale noi, formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 387/28.10.2015, pronunțată de către Tribunalul Constanța în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunțată de către Curtea de Apel Constanța în Dosar nr. x/2015.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație condamnatul A. la data de 22 mai 2019.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat netemeinicia contestației declarate în cauză pentru următoarele considerente:

Curtea a reținut că, pe durata cercetării judecătorești în apel, în cauza anterior menționată, inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C. pen. 1969 și art. 297 alin. (1) C. pen.

Ulterior condamnării sale în primă instanță, prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din data de 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din data de 08 iulie 2016, s-a stabilit că dispozițiile art. 246 din C. pen. 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Curtea a mai reținut că, dat fiind faptul că inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitatea în cursul cercetării judecătorești în cauza în care a fost condamnat definitiv, acesta avea dreptul de a formula calea de atac a revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală, care, după ce hotărârea a devenit definitivă a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Prin Sentința penală nr. 601/08.12.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 504/26.04.2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 387/28.10.2015 pronunțate de către Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015.

Astfel, s-a reținut că, în cauză, pronunțarea și publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 405 din data de 15 iunie 2016 nu conferă în niciun caz caracter de nelegalitatea sau netemeinicie hotărârii de condamnare, iar motivul de revizuire că, prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 pronunțată de către Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosar nr. x/2014, nu au fost indicate dispozițiile legale încălcate de inculpatul (cele prevăzute de art. 76 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare), a fost invocat în mod formal de condamnat și nu constituie un motiv de revizuire a sentinței penale anterior menționate.

În mod similar, s-a făcut trimitere la considerentele Deciziei penale nr. 504/26.04.2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în care s-a menționat că decizia Curții Constituționale nr. 405 din data de 15 iunie 2016 nu este aplicabilă în cauză față de actele materiale constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată pentru care a fost condamnat revizuentul.

Curtea a constatat totodată că petentul condamnat a formulat și recurs în casație împotriva deciziei penale 768/29.06.2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2015. Prin Decizia penală nr. 50/08.02.2017, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, instanța supremă a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de către persoana condamnată împotriva Deciziei penale nr. 768/29.06.2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2015.

Instanța de control judiciar a constatat că, în ambele căi de atac extraordinare exercitate de inculpat au fost analizate motivele pentru care inculpatul a formulat contestație la executare în prezenta cauză. Astfel, din considerentele hotărârilor penale anterior menționate, a rezultat că faptele pentru care petentul a fost condamnat nu constituie contravenții, ci infracțiuni; petentul a încălcat norme de legislație primară, și anume dispozițiile art. 76 - 78 din Legea nr. 446/2006, modificată prin Legea nr. 128/2012, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 53/1994, a apărării naționale, dispozițiile art. 103 și art. 104 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, situație în care s-a apreciat că nu este incidentă Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016.

Prin urmare, s-a precizat că argumentele invocate prin Sentința penală nr. 601/08.12.2017 a Tribunalului Constanța, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 504/26.04.2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală, și prin Decizia penală nr. 50/08.02.2017, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, anterior expuse, se impun cu putere de lucru judecat prezentei instanțe de control judiciar, nemaiputându-se realiza o nouă verificare a apărărilor formulate de condamnat cu privire la pretinsa incidență a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din data de 15 iunie 2016 prin raportare la condamnarea sa definitiv stabilită.

Astfel, s-a apreciat că, în mod corect prima instanță a respins contestația la executare formulată în cauză, contestația formulată de petent împotriva acestei din urmă sentințe penale fiind neîntemeiată.

Împotriva Deciziei penale nr. 108/C din data de 30 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, la data de 14.09.2020, sub nr. x/2017*.

Contestatorul condamnat A. a formulat contestație motivat de faptul că abuzul în serviciu, prevăzut de dispozițiile art. 297 C. pen. a suferit modificări ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale a României nr. 405/15.06.2016.

Examinând admisibilitatea contestației, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 597 alin. (7) C. proc. pen.., hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, iar potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (8) C. proc. pen.., decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă. Instanța se pronunță prin decizie, care este definitivă, potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen.., care prevăd expres că decizia dată în calea de atac a contestației nu este supusă niciunei căi de atac.

Dispozițiile art. 4251 C. proc. pen. definesc cadrul general de promovare a căii ordinare de atac a contestației, stabilind că se poate exercita această cale de atac numai atunci legea o prevede expres. Hotărârile supuse contestației sunt, de regulă, încheierile prin care se dispun măsuri în cursul procesului penal și sentințele, inclusiv cele pronunțate conform dispozițiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

Înalta Curte notează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procesuală îndreptată împotriva unui act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.

În acest context normativ și teoretic, formularea contestației de către condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 108/C din data de 30 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația împotriva Sentinței penale nr. 835 din data de 16 mai 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind intervenirea unei legi penale noi împotriva Sentinței penale nr. 387/28.10.2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 pronunțată de către Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. x/2015, reliefează exercitarea căii de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea acesteia, în condiții nereglementate de legea procesual penală.

Prin urmare, condamnatul a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac care nu este prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.. cu referire la art. 597 alin. (7) și (8) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 108/C din data de 30 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 108/C din data de 30 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.

GGC - GV