ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 165 din 05 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Recurentul contestator a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că prin încheierea nr. 38 din 17 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosar nr. x/2019, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată de contestatorul petent A., în dosarul nr. x/2019 și a contestației formulată de petent împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut, în esență, că petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei încheieri definitive.

Împotriva acestei încheieri a petentul A. a formulat contestație în anulare.

Prin Decizia penală nr. 165 din 05 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 38 din 17 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, cu obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul A. a formulat recurs în casație, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, totodată, admiterea căii extraordinare de atac, pentru a se asigura judecarea cauzei în mod legal și corect prin valorificarea actelor probatorii.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de contestatorul A. este inadmisibilă, întrucât Decizia penală nr. 165 din 05 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, recurată, nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs în casație, nefiind pronunțată de Înalta Curte ca instanță de apel, nefiind o hotărâre care să vizeze fondul cauzei prin care să se pronunțe o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. De asemenea, Înalta Curte a apreciat că recurentul nu are calitatea prev. de art. 436 alin. (1) C. proc. pen. pentru a promova recurs în casație.

Împotriva încheierii nr. 321/RC, A. a formulat revizuire întrucât nu a fost citat pentru a fi prezent la judecarea cauzei și nici nu i-a fost comunicată încheierea, solicitând desființarea tuturor hotărârilor abuzive pronunțate împotriva familiei sale.

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - constată că este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În ceea ce privește hotărârea atacată, respectiv încheierea nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată în procedura prev. de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., și potrivit acestui text de lege, încheierea prin care s-a respins cererea de recurs în casație este definitivă.

Prin urmare, hotărârea fiind pronunțată de instanța de recurs în casație nu este supusă niciunei căi ordinare sau extraordinare de atac, fiind definitivă, astfel că petentul A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale și nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării niciunei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în materia recursului în casație, a admite că o atare cale de atac este admisibilă ar încălca principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 noiembrie 2020.

GGC - CL