ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 237/2020

HOTĂRÂRE
07.12.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 237/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, instanța a reținut că a fost sesizată cu un recurs formulat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 271/RC din data de 13 noiembrie 2019, încheiere care, potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., este definitivă.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, s-a constatat că petentul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a recursului în casație ce a vizat o încheiere definitivă, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Prin Decizia penală nr. 110 din 06 iulie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 22 din 11 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

Instanța a reținut că potrivit art. 425

1

din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Prin urmare, această cale de atac poate fi exercitată doar dacă legea o prevede expres, or, decizia pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac, neputând fi cenzurată într-o altă cale de atac neprevăzută de lege, însă în speță, petentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Prin încheierea nr. 232/A din data de 15 septembrie 2020, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului având ca obiect apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 06 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020 la Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Examinând apelul formulat, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil, pentru considerentele următoare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive (Decizia penală nr. 110 din 06 iulie 2020), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul petent A. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 06 iulie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul petent A. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 06 iulie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-05
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 162/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 28 din 24 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Jud
ÎCCJ 2020-07-06
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 110/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 22 din 11 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Jud
ÎCCJ 2020-10-19
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 184/2020
Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Încheierea nr. 127/RC din data de 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/201
ÎCCJ 2020-05-26
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 67/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia nr. 13/A din 17 ianuarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost res
ÎCCJ 2020-10-19
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 183/2020
Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Încheierea nr. 258/RC din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr.
Sursă