ÎCCJ, Decizia nr. 162/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 162/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 28 din 24 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 268 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători - Penal 3 - 2019, în dosarul nr. x/2019.
Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte a reținut că petentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 268 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători - Penal 3 - 2019, în dosarul nr. x/2019, hotărâre prin care a fost respins ca inadmisibil recursul formulat de petentul A., împotriva încheierii penale nr. 187/RC din data de 18 septembrie 2019, pronunțată în procedura de filtru a recursului în casație în dosarul nr. x/2019.
II. Împotriva deciziei penale nr. 28 din 24 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, petentul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 5 octombrie 2020.
Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători-P1-2020 constată că este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Prin urmare, această cale de atac poate fi exercitată doar dacă legea o prevede expres, or, decizia pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac, neputând fi cenzurată într-o altă cale de atac neprevăzută de lege.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, examinând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente în speța dedusă judecății, constată că în speță, petentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de apelantul revizuent A. împotriva deciziei penale nr. 28 din 24 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 28 din 24 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2020.