ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 175/2020

HOTĂRÂRE
05.10.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 175/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în cauză, recurentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 295 din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători - Penal 3 - 2019 în dosarul nr. x/2019, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului liberului acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că a fost sesizat cu apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 49 din 25 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, decizie definitivă, prin care a fost soluționat anterior recursul formulat de petent împotriva unei decizii definitive prin care fusese respins, ca inadmisibil, recursul în casație formulat de petent.

Prin urmare, apelantul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 49 din 25 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 49 din 25 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-05
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 166/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 71 din 26 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecător
ÎCCJ 2020-11-02
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 206/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 55 din 25 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecător
ÎCCJ 2020-10-05
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 162/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 28 din 24 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Jud
ÎCCJ 2020-12-07
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 235/2020
suspusă niciunei căi de atac, apelul declarat de acesta a fost respins ca inadmisibil. II. Împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 05 martie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petent
ÎCCJ 2020-07-06
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 111/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 4 din 14 ianuarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judec
Sursă