ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 54/2021

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Încheierii nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, fiind obligat petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, din examinarea cererii de recurs în casație formulate, s-a constatat că prin Încheierea nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 165 din 05 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Recurentul contestator a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Înalta Curte a reținut că prin Încheierea nr. 38 din 17 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. x/2019, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată de contestatorul petent A., în Dosarul nr. x/2019 și a contestației formulată de petent împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Prin Decizia penală nr. 165 din 05 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 38 din 17 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, cu obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În cauza de față, s-a constatat că cererea de recurs în casație formulată de contestatorul A. este inadmisibilă, întrucât Decizia penală nr. 165 din 05 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, recurată, nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs în casație, nefiind pronunțată de Înalta Curte ca instanță de apel, nefiind o hotărâre care să vizeze fondul cauzei prin care să se pronunțe o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. De asemenea, Înalta Curte a apreciat că recurentul nu are calitatea prev. de art. 436 alin. (1) C. proc. pen. pentru a promova recurs în casație.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

S-a constatat, așadar, că petentul A. a învestit Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării niciunei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în materia recursului în casație, a admite că o atare cale de atac este admisibilă ar încălca principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Împotriva acestei decizii, petentul A. a formulat prezenta cale de atac intitulată contestație în anulare, înregistrată pe rolul secției penale a acestei instanțe la data de 14.12.2020, sub nr. x/2020.

Prin cererea formulată în cauză, petentul A. a arătat că formulează contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, pe care o consideră în esență, ilegală și abuzivă.

Examinând calea de atac formulată de petentul A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

În speță, obiectul prezentei contestații în anulare îl constituie Decizia penală nr. 784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Prin această decizie, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Așadar, conform legii, hotărârile supuse contestației în anulare sunt hotărârile penale definitive prin care se soluționează acțiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală, așadar, prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Or, în cauză, petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Încheierii nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Decizia penală nr. 784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, nu poate fi supusă examinării pe calea contestației în anulare, întrucât nu a fost pronunțată în apel și nici nu a soluționat fondul cauzei, astfel că, decizia atacată de petentul A. prin prezenta cale extraordinară de atac, nu poate fi supusă contestației în anulare, în condițiile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În concluzie, Înalta Curte va constata că prezenta cale de atac formulată în cauză este inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Reținând culpa procesuală în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.

GGC - ED