ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2020

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2020

HOTĂRÂRE
17.11.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra căii de atac declarate de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 290/RC din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 290/RC din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii finale nr. 68 din data de 10 iunie 2020 a Judecătoriei Bicaz și a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin Încheierea nr. 68 din 10 iunie 2020 pronunțată de Judecătoria Bicaz, în baza art. 431 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 53 din 13 martie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bicaz, în Dosarul nr. x/2020 al aceleiași instanțe.

La data de 13 august 2020, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de recurs în casație formulată de recurentul A.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în raport, cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., a constatat că cererea este inadmisibilă, reținând că cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele recurentului, hotărârea care se atacă, precum și semnătura acestuia, însă în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nefiind indicat vreun caz de recurs în casație. De asemenea, s-a constatat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., care prevede o condiție esențială, respectiv că pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel.

Potrivit art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., recursul în casație are ca obiect hotărâri ale curților de apel și ale instanței supreme, pronunțate exclusiv în calitate de instanțe de apel. În acest context, s-a observat că hotărârea atacată, respectiv încheierea nr. 68 din data de 10 iunie 2020 a Judecătoriei Bicaz, nu a fost dată în calea de atac a apelului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte a respins cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii finale nr. 68 din data de 10 iunie 2020 a Judecătoriei Bicaz și în conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva Încheierii nr. 290/RC din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 17 noiembrie 2020.

Examinând calea de atac declarată în cauză de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 290/RC din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin Încheierea nr. 290/RC din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii nr. 68 din data de 10 iunie 2020 a Judecătoriei Bicaz, prin care în baza art. 431 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 53 din 13 martie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bicaz, în Dosarul nr. x/2020.

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Prin urmare, contestatorul A. a formulat prezenta cale de atac împotriva unei încheieri penale definitive, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul în casație declarat, hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Prin urmare, contestatorului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva Încheierii nr. 290/RC din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care i-a fost respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casație, întrucât potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. este o hotărâre definitivă nefiind susceptibilă de reformare printr-o cale de atac.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 290/RC din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 și în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 290/RC din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2020
în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 38 din 17 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, cu
ÎCCJ 2021-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 54/2021
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respins,
ÎCCJ 2020-10-19
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 184/2020
Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Încheierea nr. 127/RC din data de 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/201
ÎCCJ 2020-05-25
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 43/2020
inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 202 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017. Împotriva Deciziei penale nr. 228
ÎCCJ 2020-01-27
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 11/2020
Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 271/RC din 26 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă
Sursă