ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 401/2019

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termen formulată de contestatorul - inculpat.

S-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul - inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția I Penală.

În baza art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în raport de dispozițiile art. 11, 16, 20, 21, 124 din Constituția României, excepție ridicată de contestatorul - inculpat.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) și 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de contestatorul - inculpat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 260 RON (împuternicire nr. x), cheltuieli care rămân în sarcina statului.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare doar cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituțională a României. Definitivă în rest.

Analizând actele și lucrărilor dosarului, atât din perspectiva admisibilității în principiu a contestației în anulare, cât și în raport de excepțiile de neconstituționalitate ridicate, Curtea de apel a reținut că prin Sentința penală nr. 1199 din 30 decembrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 48 C. pen. raportat art. 297 C. pen. raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat .

În baza art. 39 C. pen.,art. 45 alin. (2) C. pen. s-a decis ca A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

Curtea de apel a verificat dacă în speță contestația în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege, urmând a se aprecia și asupra cererii de repunere în termen. În condițiile în care se invocă dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., ca și caz de contestație în anulare, este evident că sunt aplicabile prevederile art. 428 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora contestația în anulare poate fi introdusă în această situație în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

S-a constatat că A. nu susține că cererea ar fi fost formulată în termenul de 30 de zile de la data comunicării încheierii deciziei instanței de apel, din dosarul atașat reieșind cu evidență faptul că Decizia penală nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția I Penală i-a fost comunicată la data de 16 septembrie 2015, astfel că ultima zi în care putea fi exercitată această cale extraordinară de atac a fost pe data de 19 octombrie 2015.

Prin urmare, în condițiile în care abia la data de 28 decembrie 2018 contestatorul - inculpat a formulat cererea dedusă judecății, Curtea de apel a apreciat că termenul prevăzut de lege nu a fost respectat.

Curtea de apel a reținut susținerile contestatorului - inculpat în sensul că, de fapt, dreptul său de a formula contestație în anulare s-a născut la data de 29 noiembrie 2018, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale a României, prin care a fost admisă sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României și s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013.

Sub un prim aspect, Curtea de apel a remarcat că însăși Curtea Constituțională a României, în decizia menționată, la par. 198, arată că, ținând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare. Chiar plecând așadar de la premisa că această decizie a Curții Constituționale a României s-ar aplica în legătură cu toate celelalte completuri de judecată, cum invocă contestatorul - inculpat, s-a apreciat că acesta nu mai este în termenul de exercitare a contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen. Așadar, dacă raționamentul contestatorului - inculpat este în sensul aplicabilității acestei decizii și în cazul său, ar fi trebuit ca această construcție juridică să fie dusă până la capăt, inclusiv din perspectiva efectelor acestora asupra cauzelor pendite, a celor în care termenul de introducere a căii extraordinare de atac nu a expirat, respectiv asupra celor în care termenul de exercitare s-a împlinit (situațiile trecute).

Contrar celor susținute de contestator, s-a apreciat de către Curtea de apel faptul că simpla publicare a unei decizii a Curții Constituționale a României nu poate avea vreo înrâurire asupra momentului de la care începe să curgă termenul de formulare a contestației în anulare, care este expres indicat în dispozițiile art. 428 alin. (1) C. proc. pen. (data comunicării deciziei instanței de apel). A raționa altfel ar însemna o încălcare gravă a principiului legalității procedurilor și al căilor de atac, principiu consacrat chiar de art. 129 din Constituția României, după cum și contestatorul a observat.

Referitor la repunerea în termen, Curtea de apel a reținut că această instituție este reglementată în art. 411 din C. proc. pen., în materia apelului. Conform dispozițiilor menționate, apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia. Art. 425

1

alin. (2) C. proc. pen. face trimitere de asemenea la dispozițiile art. 411 alin. (1) C. proc. pen., rezultând că instituția repunerii în termen este reglementată și în cazul contestației. C. proc. pen., la Cap. III al Titlului VI din Partea Generală, repunerea în termen nu beneficiază de o reglementare generală, spre deosebire de C. proc. civ. (art. 186 C. proc. civ.).

Curtea de apel a considerat că, în condițiile în care în cazul contestației în anulare nu se face trimitere la art. 411 alin. (1) C. proc. pen., cererea de repunere în termen formulată de contestatorul - inculpat este inadmisibilă. Opțiunea legiuitorului de a opta în sensul inaplicabilității acestei instituții în cazul căilor extraordinare de atac se înscrie chiar în marja oferită de legea fundamentală, fiind în definitiv o expresie a legalității căilor de atac, orice excepție fiind de strictă interpretare, orice analogie fiind nepermisă. De altfel, anticipând o astfel de soluție, s-a reținut că inculpatul contestator a invocat împrejurarea că nelegata compunere a completului era motiv de recurs conform vechiul C. proc. pen., iar în acea situație repunerea în termen era posibilă. Cu toate acestea, Decizia penală nr. 825/A a Curții de Apel București, secția I penală a rămas definitivă după intrarea în vigoare a C. proc. pen., în temeiul art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013, astfel că inculpatul a avut la dispoziție doar căile extraordinare reglementate de legea nouă (conform principiului tempus regit actum - art. 13 alin. (1) C. proc. pen.). Așadar, referirile la recursul reglementat de vechiul C. proc. pen. sunt nefondate, nefiind permisă analogia în materia exercitării căilor de atac, după cum deja s-a arătat, cu consecința încălcării principiului legalității.

În ceea ce privește "excepția de neconvenționalitate", este evident că aceasta nu este o veritabilă excepție, ci mai degrabă o apărare de fond, contestatorul solicitând aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului (din perspectiva accesului la justiție), cu înlăturarea în consecință a prevederilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen.

În final, Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de repunere în termen formulată de contestatorul - inculpat.

În consecință, în condițiile în care contestația în anulare nu a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul - inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ridicate de contestator, Curtea de apel a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în raport de dispozițiile art. 11, 16, 20, 21, 124 din Constituția României, excepție ridicată de contestatorul - inculpat.

În schimb, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) și 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de contestatorul - inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018 a formulat recurs A.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală la data de 16 iunie 2019, fiind acordat termen aleatoriu la data de 18 iunie 2019. La acest termen de judecată, Înalta Curte a luat act că cererea formulată de condamnatul A. la data de 29 martie 2019 este intitulată apel împotriva Deciziei penale nr. 387 din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, iar dosarul a fost înregistrat ca fiind recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) și 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de contestatorul - condamnat. Având în vedere această împrejurare, a amânat cauza pentru ca partea să precizeze obiectul căii de atac, respectiv dacă vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau vizează soluția de respingere, ca inadmisibilă, a contestației în anulare.

La termenul de astăzi, 10 septembrie 2019, Înalta Curte a luat act că recurentul A. nu a precizat obiectul căii de atac, motiv pentru care, față de nemulțumirile acestuia, pentru a nu fi prejudiciată partea, a apreciat că această cale de atac vizează hotărârea în integralitatea sa, respectiv toate soluțiile pronunțate de Curtea de apel.

În dezbateri, reprezentantul Parchetului a invocat excepția tardivității căii de atac în ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale, precizând că hotărârea Curții de Apel a fost pronunțată la data de 22 martie 2019, iar această cale de atac a fost declarată la data de 29 martie 2019, termenul legal de declarare fiind de 48 de ore, astfel că este tardivă. Pe fondul contestației, a susținut că hotărârea pronunțată de prima instanță este definitivă, potrivit art. 432 C. proc. pen., astfel că această cale de atac este inadmisibilă.

Concluziile apărării au fost în același sens cu cele ale procurorului.

Analizând cu prioritate recursul declarat de recurentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018 prin prisma excepției tardivității declarării căi de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) și 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de contestatorul - inculpat. Această soluție a fost atacată de recurent în cauza de față.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Totodată, dispozițiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că, atunci "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen".

Așadar, având în vedere că hotărârea Curții de Apel a fost pronunțată la data de 22 martie 2019, dată de la care a început să curgă termenul de 48 de ore prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, Înalta Curte constată că recurentul A. nu a formulat calea de atac în termenul prevăzut de lege, cererea sa fiind transmisă prin poșta electronică și înregistrată la dosar la data de 29 martie 2019 .

În această situație, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Examinând calea de atac formulată împotriva soluției pronunțate asupra contestației în anulare cauza de față, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În speța dedusă judecății, se constată că recurentul A. a atacat și soluția prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziții reglementând procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen.

În această cauză, prin decizia pronunțată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestații în anulare promovate de A. și a respins-o ca inadmisibilă față de nerespectarea termenului de 30 de zile în care a fost introdusă (una dintre condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea în principiu). În dispozitivul acestei hotărâri s-a menționat faptul că aceasta este definitivă.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și publicată în Monitorul Oficial din 10 aprilie 2015, în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Așadar, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

Înalta Curte constată, așadar, că recurentul A. a atacat o hotărâre nesusceptibile de reformare, în privința Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Având în vedere dispozițiile art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii, precum și dispozițiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiție, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțata de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv recursul formulat de recurentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Respinge, ca inadmisibil recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunțata de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM