ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 639/2025

Ședința publică din data de 01 octombrie 2025

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100/F, pronunțată la data de 27.06.2025 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. .

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În esență, pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că prin contestația la executare dedusă judecății, contestatorul condamnat A. urmărește ca prin invocarea Deciziilor nr. 358/2022 și nr. 297/2018 ale Curții Constituționale să obțină înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131A/25.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale în raport cu acele fapte.

A reținut instanța de fond că acest motiv invocat nu se circumscrie cazului de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și nici vreunuia dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Astfel, Curtea a subliniat că pe calea contestației la executare nu pot fi repuse în discuție chestiuni de fond, tranșate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea definitivă care se execută, această procedură având ca scop, în mod exclusiv, rezolvarea unor incidente ivite în cursul executării.

Totodată, s-a reținut că analiza incidenței cauzei de stingere a acțiunii penale referitoare la prescripția răspunderii penale nu se circumscrie cazului de contestație prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (care face trimitere la cauzele de micșorare ori de stingere a pedepsei, cum ar fi amnistia, grațierea ori prescripția executării pedepsei, intervenite în faza de executare), ci constituie o chestiune de fond, care, în mod excepțional, ar putea fi invocată și analizată și după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, însă prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a reținut că solicitarea contestatorului condamnat nu poate fi analizată nici prin prisma dispozițiilor art. 595 din C. proc. pen., întrucât aceste dispoziții legale se referă la aplicarea art. 4 și, respectiv art. 6 din C. pen., în cazul intervenirii, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a unei legi penale noi, care fie nu mai incriminează faptele săvârșite, fie este mai favorabilă, prevăzând o pedeapsă mai ușoară, ceea ce nu este cazul în speță, în condițiile în care prin deciziile antereferite nu s-a statuat cu privire la dezincriminarea infracțiunii pentru care petentul contestator a fost condamnat sau la vreo reducere a limitelor de pedeapsă aplicabile pentru acea infracțiune, ci s-a stabilit, în esență, că în perioada cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), nu a existat niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabil astfel numai termenul de prescripție generală.

De altfel, s-a reținut că însăși Curtea Constituțională a precizat în jurisprudența sa obligatorie care anume decizii emise de aceasta ar putea constitui temei al contestației la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 595 din C. proc. pen., rap. la art. 4 și, respectiv art. 6 din C. pen.

Prin urmare, s-a reținut că motivul invocat de către petent și anume pretinsa intervenire a prescripției răspunderii penale, nu se regăsește între cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., în care poate fi formulată contestație la executare.

În această privință, s-a mai subliniat că petentul face o confuzie între prescripția răspunderii penale și prescripția executării pedepsei, acestea fiind instituții distincte, doar prescripția executării pedepsei, ca incident ce privește faza executării pedepsei, putând face obiectul contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

*****

Împotriva sentinței penale nr. 100/F din data de 27.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în termen legal, a formulat contestație contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21.07.2025, fiind stabilit termen de judecată la data de 01.10.2025, ocazie cu care au fost luate concluziile contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil, Înalta Curte reamintește că, în ceea ce privește contestația la executare, aceasta reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârilor definitive, prin intermediul căreia se pot invoca numai aspecte ce țin de executarea acestora, nu și de legalitatea și temeinicia lor, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură respectivele hotărâri.

Dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen. reglementează expres cazurile în care se poate face contestație împotriva executării unei hotărâri penale, unul dintre acestea vizând situația când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei - lit. d) - invocată în cauza de față.

În acest caz, contestația trebuie să vizeze situații intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripție a executării pedepsei, grațiere, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Înalta Curte reține că obiectul prezentei cauze este reprezentat de contestația la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 249/F din data de 22.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 131/A din 25.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani și 8 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la mărturie mincinoasă.

Prin intermediul acestui mijloc procesual, în esență, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 6 C. pen., art. 597 alin. (5) raportat la art. 599 C. proc. pen., contestatorul A. a solicitat desființarea sentinței penale nr. 249/F/2017, modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 05.01.2018 și a deciziei penale nr. 131/A/25.05.2018, modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.01.2019, susținând că, în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina acestuia, a intervenit prescripția specială, sens în care a făcut trimitere la Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, precum și la Deciziile nr. 356/26.05.2022, 67/25.10.2022, nr. 37/17.06.2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul A. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen. pentru considerentele care vor fi dezvoltate în continuare.

Astfel, spre deosebire de prescripția executării pedepsei (cauză de înlăturare a executării pedepsei - încadrată de legiuitor printre cazurile în care se poate formula contestație la executare - în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.), prescripția răspunderii penale reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală și care poate interveni numai până la momentul stingerii acțiunii penale.

Atât timp cât, așa cum s-a arătat anterior, prin intermediul contestației la executare nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării, în această procedură nu pot fi examinate solicitările condamnatului de desființare a hotărârii de condamnare și de încetare a procesului penal în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale).

În concret, în prezenta cauză, instanța a stabilit cu titlu definitiv condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la mărturie mincinoasă, soluție care nu mai poate fi modificată în calea de atac a contestației la executare.

Astfel, în condițiile în care prin intermediul contestației la executare se solicită încetarea procesului penal în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se de către contestator că a intervenit prescripția răspunderii penale a faptelor reținute în sarcina acestuia (pentru care, de altfel, a fost condamnat), Înalta Curte constată că aceste critici nu pot forma obiectul examinării în această procedură, care să facă necesară o intervenție întemeiată pe dispozițiile art. 598 C. proc. pen.

Deopotrivă, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 595 C. proc. pen., câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile vizând aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. pen.. Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 din C. pen. este necesar ca, ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă, legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai ușoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării, respectiv pedeapsa pronunțată prin hotărârea definitivă să depășească maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea respectivă. Or, în prezenta cauză nu este incidentă o atare situație.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 100/F, pronunțată la data de 27.06.2025 de către Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.

Având în vedere că se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 100/F din data de 27 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2025.