ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025:

Prin sentința penală nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) rap. la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect recunoașterea și executarea sentinței penale nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunțată de Tribunalul Ordinar Napoli, parțial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curți de Casație a Republicii Italia, privind pe persoana condamnată A., prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 416 bis alin. (1), (3), (4), (5), (6) din C. pen. Italian.

În temeiul art. 172 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 Republicată, s-a dispus că sentința definitivă se va comunica autorității competente a statului emitent și Direcției de Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că la data de 18 iunie 2025, prin adresa din 17.06.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, a fost înaintată Curții de Apel Pitești cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, având ca obiect recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunțată de Tribunalul Ordinar Napoli, parțial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curți de Casație a Republicii Italia, privind persoana condamnată A. pentru pedeapsa de 14 ani închisoare și transferarea acesteia într-un penitenciar din România în vederea executării restului de pedeapsă neexecutat.

În continuare s-a reținut că din înscrisurile și informațiile transmise de autoritățile judiciare din Italia, a rezultat faptul că, cetățeanul italian A., care se află încarcerat într-un penitenciar din Italia, a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunțată de Tribunalul Ordinar Napoli, parțial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curți de Casație a Republicii Italia, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 416 bis alin. (1), (3), (4), (5), (6) din C. pen. Italian, constând în aceea că:

"Numitul A., a desfășurat funcții operaționale stabile în cadrul grupării criminale, devenind persoana de contact pentru conducerea activității antreprenoriale în interesul clanului, gruparea Zagaria. și deci în interesul liderului clanului B.; a favorizat indisponibilitatea numitului B.; s-a ocupat de interesele economice și antreprenoriale ale aceluiași lider de clan făcând investiții în societăți în Italia, dar mai ales în străinătate (România); înregistra pe numele său sau a membrilor familiei sale societăți și imobile; a investit banii proveniți din activități infracționale atribuite grupării criminale Zagaria în afaceri financiare lucrative mai întâi în Italia și apoi, din anul 2004 în România, unde a deschis o serie de societăți în sectorul construcțiilor, printre care C. S.R.L..

De asemenea, a asigurat sprijinul financiar ai altor afiliați prin donarea sumelor de bani provenite din activitățile economice pe care le conducea în România și prin restituirea capitalului acumulat ilicit prin livrarea sumelor de bani în favoarea familiei Zagaria, în principal prin numitul D., fratele lui Michele. E. s-a ocupat de unele dintre interesele economice ale aceluiași lider de clan pentru a-i favoriza insinuarea în țesutul economic antreprenorial prin compania Iui (Zagaria), care îi era atribuită, printre care F.., G. S.r.l., G. S.r.l. cât și alte companii: a desfășurat activități de ajutorare a fugarului B., îngrijindu-se, printre altele, de construirea și întreținerea buncărelor din interiorul clădirilor în care a fost găzduit numitul Zagaria; a reinvestit resurse financiare provenite de la companiile finanțate inițial de B. și. în mod special, a transferat resurse de la compania G. S.r.l, la G. S.r.l. și către alte companii din sectorul confecțiilor (H. și I. S.r.l.);

-J. a participat la gruparea infracțională de tip mafiot al cărei șef era numitul B. după arestarea tatălui său K. (din 11.12.2002 până în 01.08.2008) și apoi, în perioada în care tatăl său era supus controlului judiciar la Poliția Judiciară în orașul Castelfranco di Sotto și succesiv în Venafro, locuri în care acesta se afla sub control judiciar din partea autorităților cu obligația de a rămâne sub supravegherea specială și obligația de nu a părăsi orașul (din 01.08.2008 și până în 31.03.2010) precum și în perioada ulterioară de detenție a tatălui, din 3l.03.2010 la zi în mod special:

- făcea legătura între tatăl său (pe perioada deținerii sale și atunci când se afla sub controlul judiciar impus pentru care nu putea părăsi orașul) și alți afiliați ai clanului, printre care L., ocupându-se de asemenea să colecteze veniturile din activitățile de extorcare care erau alocate întreținerii familiilor din clanurile M. legate de B.;

- s-a activat în înființarea unor inițiative antreprenoriale pe teritoriul României alături de numitul A., din care să-și extragă un mijloc de existență pentru el personal și familia sa. Mulțumită resurselor care i-au fost puse la dispoziție de către numitul A. în numele lui B., a furnizat informații continue membrilor familiilor celor deținuți, în special tatălui, cu privire la relațiile întreținute cu alți membri ai clanului privind gestionarea resurselor disponibile pe provizii primite și prin terți afiliați: a efectuat o seric de schimburi de file de cec de-a lungul timpului cu alți afiliați ai clanului, inclusiv cu N. și frații O. și E. ziși "P."; împreună cu frații O. și N., s-a dedicat gestionării aparatelor sloi machine care au generat venituri în numerar pentru clanul B..

- infracțiuni comise în circumstanțele agravante prevăzute la art. 416 bis, alineatele IV. V și VI din C. pen. italian, întrucât se vorbește de o grupare criminala armată care urmărește săvârșirea de infracțiuni, precum și urmărirea dobândirii și menținerii controlului asupra activităților economice prin resurse financiare de origine infracțională, în Casapesenna (locul unde Q. este hegemonie), în alte locuri din provincia Caserta și la nivel național cât și în România, de la sfârșitul anilor 90 și până în decembrie 2017 (pentru J., din 11.12.2002 și până în ianuarie 2018)."

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că executarea pedepsei a început la data de 31.05.2018, iar pedeapsa în statul emitent trebuie executată în totalitate la data de 30.05.2032.

În raport cu mențiunile specifice din certificatul emis de către autoritățile italiene, s-a notat faptul că persoana condamnată A. este de acord să fie transferată în România, context procesual în care este exceptată de la aplicarea regulii specialității, conform art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004 Republicată.

În fine, s-a reținut că din informațiile cuprinse în certificatul înaintat de autoritățile din Italia a rezultat că persoana condamnată este cetățean italian și este posesoare a permisului de ședere în România seria x nr. x/97761.

Examinând actele și lucrările dosarului în contextul anterior precizat, instanța de fond a apreciat că, nu sunt îndeplinite cerințele legale cumulative prevăzute de dispozițiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu consecința recunoașterii efectelor sentinței de condamnare sus-menționate, dar și a transferării persoanei condamnate pentru executarea pedepsei 14 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sentința rămasă definitivă și în certificatul emis de autoritățile judiciare italiene, ce sunt atașate cauzei.

Așadar, s-a constatat că persoana condamnată A. nu este cetățean român, ci italian, nefiind întrunită condiția intrinsecă reglementată de prevederile art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 Republicată.

De asemenea, având în vedere cuantumul pedepsei de 14 ani închisoare, amploarea fenomenului infracțional în care a fost angrenat A., natura și gravitatea ridicată a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea de către autoritățile judiciare italiene, reținându-se în sarcina sa comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 416 bis alin. (1), (3), (4), (5), (6) din C. pen. Italian, cu corespondent procesual în dispozițiile art. 367 C. pen. român, apartenența persoanei condamnate la gruparea infracțională de tip mafiot al cărei șef era numitul B., cu ramificații extinse nu numai pe teritoriul Italiei, ci și la nivel global, prima instanță a considerat, din perspectivă procesuală, dar și a oportunității aplicării unui astfel de instrument juridic de cooperare judiciară internațională în materie penală, că în cauză, nu sunt întrunite condițiile legale privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare, în ceea ce privește executarea restului de pedeapsă.

Împotriva sentinței penale nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23.10.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 29.10.2025, termen la care s-au luat concluziile apărării persoanei condamnate și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Examinând apelul formulat în cauză de persoana condamnată A., prin prisma criticilor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004 (republicată) prevăd că:

(1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

(2) Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română, dar trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și nu va pierde dreptul de ședere permanentă în România. Consimțământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Reținând acest context normativ, Înalta Curte, constată că prima instanță în mod judicios a apreciat că, în ceea o privește pe persoana condamnată A., nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile privind recunoașterea sentinței penale nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunțată de Tribunalul Ordinar Napoli, parțial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curți de Casație a Republicii Italia și transferarea acesteia într-un penitenciar din România în vederea executării restului de pedeapsă neexecutat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții(menționate în precedent), printre care și aceea prevăzută la lit. c), ce) impune obligativitatea ca persoana condamnată să aibă cetățenie română, or, în cauză, A. deține doar cetățenie italiană, aspect ce atrage neîndeplinirea condiției intrinseci anterior precizată.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu este incidentă nici condiția prevăzută de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), prin care legiuitorul a reglementat și posibilitatea ca și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română dar dacă aceasta trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani se poate dispune recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești străine de condamnare, din moment ce, din conținutul certificatul emis de autoritățile judiciare italiene, reiese că persoana condamnată A. este încarcerat în Italia încă de la data de 31.05.2018. Așadar, se poate observa că, în raport cu faptul că persoana condamnată este încarcerată în Italia începând cu data de 31.05.2018, nu este posibilă reținerea elementelor obligatorii prevăzute de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ce vizează obligativitatea ca aceasta să trăiască în România și să aibe o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

În acest sens reglementează și dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, conform cărora, într-o astfel de situație, trebuie îndeplinită condiția ca persoana condamnată să trăiască pe teritoriul statului de executare iar punctul 17 din Preambulul Deciziei-cadru definește noțiunea de "trăiește" ca fiind locul de care este legată respectiva persoană pe baza reședinței obișnuite și a altor elemente de tipul relațiilor familiale, sociale și profesionale.

Suplimentar, conform dispozițiilor art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, spre deosebire de prevederile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (care nu sunt îndeplinite, prin raportare la condiția prevăzută la lit. c), referitoare la cetățenia română), Înalta Curte precizează că, și în situația în care ar fi întrunite condițiile stabilite pentru persoana condamnată de altă cetățenie, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent este doar facultativă, iar nu obligatorie, textul legal analizat (art. 167 alin. (2) folosind expresia "hotărârea (...) poate fi recunoscută și pusă în executare", în timp ce textul de comparație (art. 167 alin. (1) utilizează sintagma "instanța română recunoaște și pune în executare".

Din această perspectivă, dincolo de impedimentul legal anterior evidențiat, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază, totodată, și că nu există argumente temeinice pentru recunoașterea și punerea în executare în România a hotărârii de condamnare pronunțate de instanța italiană față de persoana condamnată cetățean italian A., în condițiile în care, din chiar considerentele hotărârii respective, rezultă că legăturile sale cu statul român au constat în desfășurarea activităților sale infracționale prin intermediul unor societăți înființate în sectorul construcțiilor iar natura și gravitatea ridicată a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea de către autoritățile judiciare italiene nu pot satisface în România scopul reabilitării sociale a acesteia.

În sens se reține și punctul 9 din Preambulul Deciziei-cadru 2008/909/JAI, conform căruia executarea condamnării în statul de executare ar trebui să sporească șansele de reabilitare socială ale persoanei condamnate.

În fine, Înalta Curte reține că prin intermediul art. 8, Convenția europeană a drepturilor omului consacră dreptul oricărei persoane la respectarea vieții de familie, însă permite și ingerința, dacă este prevăzută de lege și necesară într-o societate democratică, în exercitarea acestui drept, din partea autorităților publice, între altele, din considerente referitoare la siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale.

Or, existența unei hotărâri definitive de condamnare pronunțate în Italia și plasarea persoanei condamnate într-un penitenciar din acea țară, pentru executarea pedepsei aplicate, justifică o astfel de ingerință, care este proporțională și necesară în raport cu motivul și scopul care au determinat-o și de o intensitate minimă, inerentă situației sale juridice, neexistând informații pertinente că acea persoană ar fi împiedicată, indiferent de motiv, să păstreze legături apropiate cu familia și că astfel de legături s-ar putea manifesta numai în cazul continuării executării pedepsei de către aceasta într-un loc de deținere din România.

Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de recunoașterea și executarea sentinței penale nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunțată de Tribunalul Ordinar Napoli, parțial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curți de Casație a Republicii Italia, privind persoana condamnată A..

Față de cele menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2025.