ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 193/2025

Ședința publică din data de 24 aprilie 2025

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 28 martie 2025, prin avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 aprilie 2025, sub nr. x/2025, petentul B. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Constanța, susținând că asupra judecătorilor care alcătuiesc completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei planează o suspiciune rezonabilă de lipsă de imparțialitate din cauza împrejurărilor cauzei și a calității părților.

În argumentare, apărarea a arătat, în esență, că, în anul 2015, a mai existat un dosar penal vizându-l pe petentul B., care a fost instrumentat, în faza de urmărire penală, de procurorul C., care a instrumentat și prezentul dosar (nr. x/2023).

Or, în prezenta cauză, apărarea a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la modul în care domnul procuror C. a înțeles să o instrumenteze, întrucât acesta și-a exercitat funcția cu rea-credință, în special din perspectiva faptului că a înțeles să se abtină în dosar doar după ce petentul a formulat cerere de recuzare împotriva sa, fapt ce a determinat rămânerea fără obiect a acestei din urmă solicitări. De altfel, declarația de abținere a fost făcută de către domnul procuror după ce actele de urmărire penală erau deja efectuate, în proporție majoritară, în dosar și deși cunoștea că în trecut fusese avocatul lui B., context în care a avut o relație de amiciție cu acesta până la momentul la care D. a decis să întrerupă legăturile profesionale cu C..

De la acel moment, între domnul procuror și D., inclusiv B., relațiile au devenit extrem de tensionate, culminând cu trimiterea în judecată a petentului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. Or, în mod surprinzător, deși avea cunoștință despre toate aceste aspecte, procurorul a înțeles să efectueze acte de urmărire penală și în prezenta cauză, în care, previzibil, petentul a fost din nou trimis în judecată.

Apărarea a mai arătat că un alt motiv pentru admiterea cererii de strămutare îl constituie faptul că din completul care judecă dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Constanta face parte doamna judecător E.. Or, prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța, la data de 22.06.2017, în dosarul penal nr. x/2017, petentul B. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare. Formulând apel împotriva acestei hotărâri, petentul a constatat că din completul de judecată făcea parte doamna judecător E., care a formulat cerere de abținere în cauză, argumentată pe aspectul că imparțialitatea și obiectivitatea i-ar fi putut fi afectate urmare a informării cu privire la o emisiune difuzată pe postul de televiziune "F.", în care s-au adus insulte la adresa acesteia și a doamnei judecător G., fiind numite "paparude".

Declarația de abținere a doamnei judecător fost respinsă, însă, din fericire, a fost admisă cererea de strămutare a cauzei sus­-menționate, dosarul fiind soluționat de Curtea de Apel București.

Coincidență sau nu, în cauza obiect al cererii de strămutare petentul se află în prezent în aceeași situație din anul 2018, întrucât urmează să fie judecat în apel, în mod definitiv, tot de doamna judecător E.. În acest context, este rezonabilă întrebarea: cum este posibil ca lucrurile să se desfășoare în mod identic, respectiv dosarul să fie instrumentat de domnul procuror C., iar din completul de apel să facă parte doamna judecător E..

Practic, este imposibil ca doamna judecător E. să fi uitat că a luat parte la judecata dosarului nr. x/2015, în care au fost implicate multe părți, încadrările juridice date faptelor fiind de tentativă la omor calificat, tulburarea liniștii publice, complicitate la tentativă la omor, etc, dosar în care, de altfel, magistratul nominalizat a formulat declarație de abținere.

Tocmai de aceea este imposibil să nu se anticipeze soluția care se va pronunța în cauză, în condițiile în care dosarul a fost instrumentat, în faza de urmărire penală și cea de judecată, într-o manieră identică celei vizând dosarul din 2015. De altfel, într-un fel sau altul, toate soluțiile din dosar au fost pronunțate de magistrați care au legătură cu domnul procuror C., care, de la momentul amintit anterior, se află în conflict deschis și declarat pe plan local cu petentul și familia acestuia.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a concluzionat că, pentru o justă și obiectivă soluționare a cauzei, se impune admiterea cererii de strămutare, cu consecința trimiterii dosarului la una dintre curțile de apel învecinate.

În anexa cererii au fost atașate, în copie, înscrisurile aflate la dosar, respectiv: sentința nr. 414 din 5 iulie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018 prin care, urmare admiterii cererii formulate de petenții H. și B., dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Constanța a fost trămutat la Curtea de Apel București; mandate de aducere emise în octombrie 2015 în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, de procurorul C.; ordonanța din 23 iunie 2023 emisă de același magistrat în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța; încheierea din 23 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017 (de respingere a declarației de abținere formulată în cauză, printre altele, de doamna judecător E.); încheierile din 11 iulie 2018, 11 mai 2018, 12 august 2018, 8 august 2018, 27 iunie 2018 și 24 aprilie 2028 pronunțate în aceeași cauză; decizia penală nr. 63/P/C din 26 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. x/2015; încheierea din 25 aprilie 2016 dispusă în aceeași cauză; decizia penală nr. 1003/A din 30 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2017; decizia penală nr. 1715/A din 16 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019; cerere de recuzare a procurorului C. formulată de petent în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța; încheierile din 16 noiembrie 2023 și 23 noiembrie 2023 pronunțate, în procedura camerei preliminare, în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Orșova; contestația formulată de petentul-inculpat B. împotriva încheierilor anterior menționate; sesizarea adresată Inspecției Judiciare - Procurori, formulată de petentul B., printre alții, împotriva procurorului C.; cererea de trimitere a dosarului nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la un alt parchet, formulată de I.; cerere de recuzare a procurorului C. formulată de I. în aceeași cauză; sentința civilă nr. 1814 din 12 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024; ordonanța de clasare din 29 noiembrie 2024 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmăsire penală în dosarul nr. x/2024;

La data de 17 aprilie 2025, Curtea de Apel Constanța a transmis dovezile de încunoștințare a părților prev. de art. 73 alin. (2), precum și referatul de informații prevăzut de art. 72 alin. (6) din C. proc. pen., în cuprinsul căruia a arătat obiectul cauzei ce face obiectul cererii de strămutare - apelurile declarate de inculpatul B. și partea civilă J. împotriva sentinței penale nr. 122 din 22 octombrie 2024 pronunțată de Judecătoria Hârșova, prin care cel dintâi a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare (a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere) pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen.. termenele acordate în cauză și măsurile dispuse de instanță.

Deopotrivă, a comunicat și un succint punct de vedere cu privire la cererea de strămutare, susținând că aspectele invocate de petent nu sunt de natură să conducă la concluzia existenței unei suspiciuni de lipsă pe imparțialitate a judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei ori a celorlalți judecători din cadrul Curții de Apel Constanța.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 24 aprilie 2025, apărătorul ales al petentului și reprezentantul Ministerului Public au expus concluziile asupra cererii de strămutare, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

Analizând cererea formulată de petentul B., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey vs. Austria). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea judecătorilor care compun instanța trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calității părților și a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate, cererea de strămutare formulată de petentul B., Înalta Curte constată că afirmațiile acestuia nu sunt susținute, la un nivel rezonabil, de elemente obiective care să genereze suspiciuni veridice și temeinice asupra imparțialității instanței învestite cu soluționarea, în apel, a dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Constanța, în care, în fond, a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare (a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere) pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. față de persoana vătămată J..

Cu titlu prealabil, se impune precizarea că aspectele invocate de petent în susținerea cererii de strămutare se circumscriu, pe de o parte, în mod determinant, manierei pretins defectuoase și vătămătoare de efectuare a urmăririi penale în cauză de către domnul procuror C..

Altfel spus, ab initio, temerile petentului se fundamentează nu pe o anumită conduită a judecătorilor Curții de Apel Constanța aptă să contureze o bănuială legitimă de parțialitate, ci pe existența unei pretinse parțialități a procurorului C. din cadrul parchetului de pe lângă aceeași instanță.

În acest sens, apărarea susține că, în pofida unor notorii relații tensionate cu D. (apărute ca urmare a renunțării acesteia din urmă la serviciile acordate de domnul C., ca avocat, pe vremea când deținea această calitate) și a faptului că, anterior, a mai instrumentat un dosar penal, în care petentul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, procurorul C. a efectuat acte de urmărire penală și în cauza obiect al cererii de strămutare.

Altfel spus, deși, în contextul prezentat, procurorul C. era obligat să se abțină în dosarul de strămutat, acesta a făcut un astfel de demers numai după ce petentul a formulat cerere de recuzare împotriva sa și, oricum, după ce în cauză se efectuaseră, în proporție majoritară, actele de urmărire penală, ceea ce denotă reaua sa credință în exercitarea funcției de magistrat.

Pe de altă parte, apărarea susține că din completul de apel învestit cu soluționarea cauzei de strămutat face parte doamna judecător E., magistrat care a fost membru și al completului învestit, tot în apel, cu judecarea dosarului instrumentat anterior de procurorul C.. Or, în respectiva cauză, magistratul nominalizat a formulat declarație de abținere ca urmare a unor luări de poziție ale unui membru al D., în cadrul unei emisiuni TV, cu privire la completul de apel învestit cu soluționarea cauzei. Deși declarația de abținere a doamnei judecător a fost respinsă, cauza a fost judecată în cele din urmă de Curtea de Apel București, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de petent.

Evaluând aceste susțineri, Înalta Curte constată, prioritar, că modalitatea de efectuare a urmăririi penale în dosarul în care petentul a fost trimis în judecată se impune a fi valorificată de către acesta în cadrul procedurilor prevăzute de lege. Modul în care s-au efectuat actele de cercetare penală și, în acest context, pretinsa atitudine abuzivă manifestată de procurorul C. pe fondul unui presupus conflict preexistent al acestuia cu membrii D. (care, în anterioritate, ar fi determinat și trimiterea în judecată a acestuia, de către același procuror, sub acuzația comiterii infracțiunii de tentativă de omor calificat) sunt împrejurări ce aduc în discuție, exclusiv, conduita respectivelor organe de urmărire penală, iar nu a judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza a cărei strămutare se solicită.

Ca atare, o asemenea împrejurare nu este de natură a evidenția nici măcar aparent suspiciuni cu privire la imparțialitatea instanței învestite, în prezent, cu soluționarea aceleiași cauze, în apel.

Reglementând strămutarea ca mijloc procedural de care se poate uza în cursul judecății, legiuitorul a instituit, limitativ, ca temeiuri ale strămutării, doar suspiciunile cu privire la imparțialitatea judecătorilor, nu și a organelor de anchetă. Ca urmare, toate argumentele petentului B. relativ la conduita procurorului C., care a instrumentat, până la momentul admiterii declarației sale de abținere, cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Constanța, nu se raportează pertinent la instituția strămutării și nu pot fundamenta o eventuală admitere a prezentei cereri.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că suspiciunile exprimate de petent se raportează, în mod concret, doar la unul dintre judecătorii Curții de Apel Constanța (doamna judecător E. - membră a completului de apel învestit cu soluționarea cauzei obiect al cererii de strămutare). Petentul B. nu a indicat, iar instanța supremă nu a decelat temeiuri distincte referitoare la ceilalți judecători ai instanței și nici argumente pentru care situația invocată cu privire la respectivul magistrat ar fi fost de natură să afecteze obiectivitatea restului judecătorilor.

Or, suspiciunea de parțialitate limitată la persoana unui singur judecător poate fi supusă evaluării judiciare, în procesul penal, exclusiv prin recurgerea la mijlocul procesual reglementat explicit de art. 67 C. proc. pen.

Astfel de suspiciuni nu pot fundamenta însă, în mod pertinent, strămutarea judecării cauzei, deoarece împrejurările la care face referire art. 71 C. proc. pen. sunt distincte de cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba, în principiu, despre atitudini sau comportamente ale mai multor magistrați, care nu pot fi încadrate strict în niciunul dintre cazurile de recuzare, dar care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate a întregii instanțe, reflex al influenței exercitate de climatul în care se desfășoară procesul penal.

Din actele dosarului rezultă însă că, fără a uza de mijlocul procesual prev. de art. 67 C. proc. pen., petentul B. a recurs direct la instrumentul juridic al strămutării pentru a aduce în discuție suspiciunile exprimate față de imparțialitatea magistratului sus-menționat.

Împrejurarea relevată de apărare - în sensul că toate cererile de recuzare formulate de petent, în anul 2018, până la strămutarea cauzei, în dosarul penal în care a fost judecat anterior de Curtea de Apel Constanța, au fost respinse - confirmată, de altfel, de actele dosarului, nu legitimează, în prezenta cauză, recursul său, exclusiv și direct, la instituția strămutării, pentru a-și valorifica temerile legate de obiectivitatea unui magistrat judecător care, deși a făcut parte și din completul de apel investit cu judecarea cauzei anterioare, nu a pronunțat și o soluție, întrucât cauza a fost strămutată la o altă instanță de același grad.

În actuala procedură, Înalta Curte nu este însă îndreptățită să cenzureze astfel de suspiciuni decât în măsura în care ele ar viza parțialitatea întregii instanțe pe rolul căreia se află cauza obiect al cererii de strămutare.

Or, ceea ce susține petentul B. în actualul cadru procesual este faptul că situația care, în urmă cu 7 ani, a determinat-o pe doamna judecător E. să formulaze declarație de abținere în dosarul penal anterior în care a fost judecat, ar da naștere unor suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea magistratului și în actuala cauză.

Susținerile petentului nu relevă, însă, nici direct și nici indirect, elemente obiective, verificabile, referitoare la imparțialitatea tuturor judecătorilor instanței Curții de Apel Constanța, astfel încât Înalta Curte să evalueze în concret pe ce se grefează suspiciunea petentului sub acest aspect. Simplul fapt al participării magistratului nominalizat, în anul 2018, până la strămutarea cauzei, la judecarea, în apel, a unui alt dosar penal în care B. a avut calitatea de inculpat, context în care a formulat și declarație de abținere în respectiva cauză - nu poate constitui un indiciu al lipsei de obiectivitate a întregii instanțe a Curții de Apel Constanța.

În fine, Înalta Curte constată că, deși inerente în contextul modului de organizare actuală a organelor judiciare, relațiile de colegialitate dintre magistrații Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța/Curții de Apel Constanța implicați în soluționarea dosarului petentului nu generează, în mod automat, o suspiciune colectivă de parțialitate a întregii instanțe, fiind necesar a se corobora cu alte informații obiective, de natură a da naștere unor îndoieli rezonabile asupra imparțialității tuturor judecătorilor instanței, informații neevidențiate în cauză.

Prin urmare, în contextul informațiilor transmise conform art. 72 alin. (6) C. proc. pen. și în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmațiile petentului B., simpla susținere că instanța Curții de Apel Constanța nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Constanța.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Constanța.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2025.