ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 17/2026

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2026

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 110 din 06 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul contestator A., împotriva sentinței penale nr. 468/2025 din 29.07.2025 a Tribunalului Iași, dată în dosar nr. x/2025. În baza art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, dispunându-se, totodată, ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 377 RON, să fie avansat Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției conform art. 272 C. proc. pen., și să rămână în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că, prin sentința penală nr. 468 din 29.07.2025 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2025, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de către condamnatul A., reținându-se, în esență, că aspectele invocate de contestator cu privire la greșita reținere a stării de recidivă postcondamnatorie de către instanțele care au dispus condamnarea sa reprezintă o critică expresă a modalității în care acestea au înțeles să soluționeze situația sa juridică, chestiune ce nu mai poate fi repusă în discuție după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cu excepția ipotezelor reglementate în mod strict și limitativ în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, instanța de fond nu a identificat vreo eroare de calcul la stabilirea pedepsei, în sensul adăugării în mod nejustificat a unui rest de pedeapsă din alt dosar penal, așa cum a susținut contestatorul. În plus, prima instanță a mai reținut că, de la data sentinței penale nr. 83/P/2021 din 13.09.2021 pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2021, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 917/20.12.2021 a Curții de Apel Bacău, nu a intervenit nicio cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei rezultante stabilite și că nu au intervenit modificări ale legii penale care să fie incidente în cauză și nicio decizie de neconstituționalitate sau element de noutate care să privească situația juridică a contestatorului A..

Analizând contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 468 din 29.07.2025 a Tribunalului Iași, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, constatând că motivele invocate privesc aspecte de fond care au intrat în puterea lucrului judecat, prin rămânerea definitivă a sentinței penale prin care s-a constatat și incidența stării de recidivă, aspecte stabilite definitiv de instanța de apel și care nu au intervenit în cursul executării pedepsei. S-a subliniat că verificarea condițiilor pentru reținerea stării de recidivă nu poate forma obiectul contestației la executare, pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac și procedura de executare a hotărârilor penale. Datorită naturii juridice a contestației la executare, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

A concluzionat că prin contestația la executare nu se poate invoca greșita aplicare a dispozițiilor legale privind recidiva sau alte aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei și care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 noiembrie 2025 a Curții de Apel Iași, la data de 07 noiembrie 2025, a formulat contestație condamnatul A., învederând, în esență, că operațiunea de contopire a pedepselor trebuia realizată potrivit regulilor pluralității intermediare, iar nu ale recidivei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2025 și repartizată aleatoriu Completului nr. 7 cu termen de judecată la 13 ianuarie 2026, când reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac formulată.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o contestație formulată de condamnatul A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 110 din 06 noiembrie 2025 pronunțată, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Totodată, potrivit art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., decizia pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că persoana condamnată A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțată într-o contestație care, conform art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., este definitivă, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2026.