ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 iunie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 235 din 12 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

A fost recunoscută pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată numitului A. prin sentința penală pronunțată la data de 13.02.2020 de Tribunalul din Aosta, definitivă la data de 28.06.2022 prin sentința penală nr. 2604/12.04.2022 la Curtea de Apel Torino, secția IV, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 110, 112, 624, 625 și 61 din C. pen. italian (având corespondent în legislația penală românească în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1), lit. b) și d), cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.).

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare.

S-a dedus din durata pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare, perioada deja executată din data 28.07.2023, la zi.

S-a constatat că, potrivit legii statului italian, pedeapsa va fi executată la data de 26.10.2026.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare a pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare și 1.000 euro amendă aplicată prin sentința penală nr. 2604/2022 pronunțată la data de 12.04.2022, rămasă definitivă la data de 28.06.2022 la Curtea de Apel Torino, secția IV, pentru comiterea infracțiunii de infracțiuni de furt, prevăzută de art. 110, 112, 624, 625 și 61 din C. pen. italian, ca urmare a cererii formulate în acest sens de către autoritățile judiciare din Italia.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 166 și următoarele din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a constatat sesizarea ca fiind întemeiată.

Astfel, s-a reținut că, prin sentința penală pronunțată la data de 13.02.2020 de Tribunalul din Aosta, rămasă definitivă la data de 28.06.2022 prin sentința penală nr. 2604/12.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel Torino, secția IV, numitului A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 3 luni și a amenzii penale de 1000 euro pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 110, 112, 624, 625 și 61 din C. pen. italian (având corespondent în legislația penală românească, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin. (1), art. 229, alin. (1), lit. b) și d), cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Sub aspectul situației de fapt, s-a arătat că, în sarcina persoanei condamnate, s-a reținut că, în noaptea de 6/7 noiembrie 2016, acesta împreună cu alte patru persoane au pătruns, prin efracție, într-un magazin comercial al firmei B. de unde au sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte și diferite echipamente sportive destinate vânzării precum și harddiskul care înregistra imaginile de pe camerele de supraveghere video, prejudiciul creat fiind în valoare de 150.000 euro.

S-a arătat că durata pedepsei privative de libertate nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, astfel încât, nu este necesară adaptarea pedepsei.

Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a dispus admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., arătând că urmează a fi liberat condiționat după executarea unei fracții de 1/2 din pedeapsă, potrivit legislației statului străin, până în prezent, fiind deja executați 2 ani de închisoare.

Examinând apelul promovat de persoana condamnă A., prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 167.

Față de aceste dispoziții, verificând sentința penală nr. 2604/2022 pronunțată la data de 12.04.2022, rămasă definitivă la data de 28.06.2022, la Curtea de Apel Torino, secția IV, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare și 1000 euro amendă, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Așa cum rezultă din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetățeanului român s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de furt, prevăzută de art. 110, 112, 624, 625 și 61 din C. pen. italian, constând în aceea că, în noaptea de 6/7 noiembrie 2016, acesta împreună cu alte patru persoane au pătruns, prin efracție, într-un magazin comercial al firmei B. de unde au sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte și diferite echipamente sportive destinate vânzării precum și harddiskul care înregistra imaginile de pe camerele de supraveghere video, prejudiciul creat fiind în valoare de 150.000 euro

Având în vedere această situație de fapt, se constată că este îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentința penală pronunțată de autoritățile judiciare din Italia având corespondent în legislația română și realizând elementele de conținut ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1), lit. b) și d), cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român și a fost de acord să fie transferat în țară, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Pe de altă parte, se observă că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Sub aspectul sancțiunii aplicate, se observă că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârșirea faptelor penale mai sus amintite, persoanei condamnate C. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare, care corespunde ca natură și cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislației române pentru fapte similare, condiții în care nu se impune adaptarea acesteia.

Contrar susținerilor apărării, posibilitatea de eliberare anticipată din închisoare nu constituie un impediment la transfer, de vreme ce nu se numără printre motivele de nerecunoaștere și neexecutare expres prevăzute în Legea nr. 302/2004 și cu atât mai mult cu cât o asemenea posibilitate este recunoscută și de legislația română, atunci când sunt respectate condițiile expres reglementate în acest sens.

Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile judiciare din Italia, dispunând transferul persoanei condamnate în România, recunoscând pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare (după ce, în prealabil, a considerat că nu se impune a fi adaptată) și deducând din durata acesteia, durata din pedeapsă executată (de la 28.07.2023 la zi).

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 235 din 12 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 235 din 12 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1.159 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2025.