ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Asupra apelului de față, examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin sentința penală nr. 47/F din 20 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați având ca obiect transferul persoanei condamnate A. (…).

A recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei închisorii:

- sentința penală nr. 794/2016 din 24.06.2016 (SIEP 794/2016-R.G. 8/2016), pronunțată de Curtea de Apel Roma (Italia), rămasă definitivă la data de 08.09.2016;

- sentința penală nr. 439/2022 din 13.05.2021(SIEP 439/2022-R.G. 8450/2020), pronunțată de Curtea de Apel Roma (Italia), rămasă definitivă la data de 16.10.2021;

A recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei închisorii, certificatul de executare nr. x/2022 din 25.11.2022 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma (Italia).

A constatat că A. a fost condamnat:

- prin sentința penală nr. 794/2016 din 24.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel Roma (Italia), la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea, la data de 22.09.2014, a infracțiunii prev. de art. 575, art. 442 din C. pen. italian, având corespondent în art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. român;

- prin sentința penală nr. 439/2022 din 13.05.2021, Curtea de Apel Roma (Italia), la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea în cursul anului 2012, a infracțiunii prevăzută de art. 609 alin. (1), alin. (5), ter și art. 442 din C. pen. italian, având corespondent în art. 219 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen. român;

A constatat că prin certificatul de executare nr. x/2022 din 25.11.2022 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma (Italia) s-a stabilit că persoana condamnată A. are de executat pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată a dispus executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepsei de 18 ani (6570 zile) închisoare.

A dedus din pedeapsa de 18 ani închisoare perioadele executate, astfel: 5 zile închisoare (executate în perioada 22.03.2012-26.03.2012); 3051 zile închisoare (executate neîntrerupt în perioada 23.09.2014-30.01.2023); 675 zile eliberare anticipată (calculate până la data de 30.01.2023); perioada executată de la data de 30.01.2023 la zi.

A constatat că persoana condamnată A. trebuie liberată din executarea pedepsei de 18 ani închisoare cel mai târziu la data de 12.11.2030.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Galați a reținut că, prin sesizarea nr. 3056/II/5/2023 din 03.04.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, înregistrată pe rolul instanței sub nr. x/2023, s-a solicitat, în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Italia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare (6.570 zile).

S-au atașat la sesizarea formulată de procuror: adresa nr. x. 033 008.004-63/2019 GR BO din 15.03.2023 a Ministerului de Justiție din Roma, împreună cu traducerea acesteia în limba română; certificatul emis de către autoritățile italiene în baza Deciziei cadru nr. 2008/909/GAI, din 15.02.2023, împreună cu traducerea acestuia în limba română; sentința nr. SIEP/439/2022 din 30.03.2022, pronunțată de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, definitivă și irevocabilă la data de 16.10.2021, împreună cu traducerea acesteia în limba română; sentința nr. 4446/2021, din J3.05.2021, a Curții de Apel din Roma. împreună cu traducerea acesteia în limba română; certificatul de executare nr. SIEP

:

439/2022. 25.11.2022. a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, împreună cu traducerea acestuia în limba română, fișa de cazier judiciar a persoanei condamnate A., precum și fișa de evidență DEPABD, privind pe persoana condamnată A..

S-a menționat în sesizarea înaintată de procuror că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România, precum și că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a constatat existența vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. a), b), c) și d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

S-a arătat că, prin sentința penală nr. 794/2016 din 24.06.2016 (SIEP 794/2016-R.G. 8/2016), pronunțată de Curtea de Apel Roma (Italia), persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea, la data de 22.09.2014, a infracțiunii prev. de art. 575, art. 442 din C. pen. italian, având corespondent în art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. român.

În fapt, s-a reținut că, în data de 22.09.2014, a cauzat voluntar moartea lui B., lovind-o pe aceasta în mod repetat în torace și la gat cu un cuțit de bucătărie cu lama de otel cu lungimea de 10 cm, în așa fel încât să-i provoace acesteia un număr de 13 răni, din care un număr de 5 penetrante în țesuturile moi ale regiunii laterale stângi a gatului, la țesuturile moi mediastinale, la plămânul stâng, la țesuturile moi ale gâtului, la plămânul stâng până la superficia externă a pericardiului; răni care determinau o anemie secundară a sângerării care a provocat moartea victimei.

Prin sentința penală nr. 439/2022 din 13.05.2021 (SIEP 439/2022-R.G. 8450/2020) pronunțată de Curtea de Apel Roma (Italia), persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea în cursul anului 2012, a infracțiunii prevăzută de art. 609 alin. (1), alin. (5), ter și art. 442 din C. pen. italian, având corespondent în art. 219 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen. român.

În fapt, s-a reținut că, în cursul anului 2012, a efectuat acte sexuale cu minora C., fiica conviețuitoarei C., constând în atingerea cu limba a vaginului minorei, iar în perioada septembrie 2010 până în aprilie 2012, a maltratat-o pe conviețuitoarea C., supunând-o la continuate acte de violență fizică și psihologică, în particular impunându-i un regim de autoritate de soț/patron în interiorul locuinței, umilind-o si amenințând-o în timpul sarcinii pentru orice motive legate de dificultatea femeii de a-i satisface în timpul sarcinii dorințele sale sexuale, ajungând să o lovească în februarie 2011, în ciuda faptului că era în luna a cincea de sarcină (mai precis, întoarsă după amiaza acasă, după ce a găsit-o pe femeie în pat că se odihnea, după ce i-a spus vorbe cu următorul conținut "de ce ești în pat, fă-mi de mâncare", la refuzul femei i-a dat o palmă peste față făcând-o să-i curgă sânge din nas și apoi o lovea cu forța cu palma deschisă peste burta), adresându-i în continuu expresii cu următorul conținut "curva, curvă proastă", lovind-o în mai multe ocazii cu palmele peste față, cu finalitatea de a o menține într-un stare de supunere continuă.

Prin certificatul de executare nr. x/2022 din 25.11.2022 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma (Italia) s-a stabilit că persoana condamnată A. are de executat pedeapsa rezultantă de 18 (6570 zile) ani închisoare.

Analizând faptele pentru care persoana transferabilă A. a fost condamnată prin hotărârile penale menționate, Curtea a constatat că acestea sunt incriminate și de legislația penală română, constituind infracțiunile de omor calificat, prevăzut de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., și agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen.. Prin urmare, a reținut îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele având caracter de infracțiuni de drept comun și nefiind de natură politică sau militară.

În temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Curtea a reținut că hotărârile penale transmise de autoritățile judiciare italiene sunt definitive și executorii, acestea rămânând definitive la datele de 08.09.2016, respectiv 16.10.2021, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei de 18 ani închisoare.

Curtea a mai constatat că persoana transferabilă A. este cetățean român, și că aceasta și-a exprimat consimțământul pentru continuarea executării pedepsei în România. Totodată, din certificatul emis de autoritățile italiene a rezultat că persoana condamnată se află pe teritoriul statului emitent și urmează a fi expulzată în statul de punere în aplicare.

De asemenea, Curtea a reținut că nu rezultă aplicarea pedepsei pe criterii de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social și că nu există niciun motiv pentru care persoana condamnată nu ar fi răspuns penal potrivit legii române, în ipoteza săvârșirii faptelor pe teritoriul României.

În ceea ce privește motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente, întrucât persoana transferabilă nu figurează cu alte condamnări în România pentru aceleași fapte, nu a beneficiat de imunitate de jurisdicție penală, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, iar procedurile desfășurate în fața autorităților judiciare italiene au avut loc în prezența persoanei condamnate.

În consecință, Curtea a apreciat că sunt întrunite toate condițiile legale pentru recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor penale străine în România.

Împotriva acestei sentințe, persoana condamnată A. a declarat apel, motivele promovării căii de atac fiind susținute de apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua hotărârii.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacată, Înalta Curte apreciază apelul ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentința penală nr. 794/2016 din data de 24.06.2016, rămasă definitivă la data de 08.09.2016, Curtea de Apel Roma (Italia) a dispus condamnarea cetățeanului român A., la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 575 și art. 442 din C. pen. italian, iar prin sentința penală nr. 439/2022 din 13.05.2021 (SIEP 439/2022-R.G. 8450/2020), aceeași instanță l-a condamnat pe cetățeanul român la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea în cursul anului 2012, a infracțiunii prevăzută de art. 609 alin. (1), alin. (5), ter și art. 442 din C. pen. italian.

Prin certificatul de executare nr. x/2022 din 25.11.2022 al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma (Italia) s-a stabilit că persoana condamnată A. are de executat pedeapsa rezultantă de 18 (6570 zile) ani închisoare.

La solicitarea autorităților judiciare din Italia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a sesizat instanța în vederea recunoașterii hotărârilor de condamnare pronunțate în Italia și transferarea persoanei condamnate A. , pentru a continua executarea pedepsei rezultante de 18 (6570 zile) ani închisoare, într-un penitenciar din România.

Reținând că statul emitent - Italia a transpus Decizia - cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Europei din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a admis sesizarea, hotărârea atacată respectând cerințele de legalitate și temeinicie.

Solicitarea autorităților judiciare italiene este supusă exigențelor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile din Titlul VI Capitolul I (Dispoziții generale) și Capitolul II (Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene) Secțiunea I și a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) cuprinse în Titlul VI Capitolul I din legea nr. 302/2004 "prezentul titlu se aplică în relația cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.".

În temeiul dispozițiilor art. 167 cuprinse în Titlul VI Capitolul II Secțiunea a II-a (Transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România) din Legea nr. 302/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 300/2013, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei se poate dispune numai în următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea infracțiunii se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din aceeași lege.

Ca atare, verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea de condamnare pronunțată de Curtea de Apel din Roma, Italia față de cetățeanul român A. este definitivă și executorie, persoana transferabilă aflându-se în executarea pedepsei rezultante de 18 (6570 zile) ani închisoare, iar condiția dublei incriminări este îndeplinită, întrucât faptele pentru care acesta a fost condamnat în Italia au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. (omor calificat - pedepsit cu închisoare de la 15 la 25 ani) și art. 219 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen. (agresiune sexuală - pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani), în concurs real în condițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin hotărârea apelată, prima instanță a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadelor executate, astfel: 5 zile închisoare (executate în perioada 22.03.2012-26.03.2012); 3051 zile închisoare (executate neîntrerupt în perioada 23.09.2014-30.01.2023); 675 zile eliberare anticipată (calculate până la data de 30.01.2023); perioada executată de la data de 30.01.2023 la zi.

În cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 166 alin. (6) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la adaptarea pedepsei, deoarece, raportat la pedepsele prevăzute pentru încadrările juridice corespondente în legislația română și regulile concursului de infracțiuni prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., maximul pedepsei aplicabile persoanei transferabile, conform legislației române, ar fi fost cu mult mai mare decât pedeapsa aplicată de autoritățile italiene.

Referitor la condiția de a nu fi incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că nu a rezultat niciun indiciu cu privire la posibilitatea derulării unor cercetări față de condamnat într-un dosar aflat în prezent pe rolul organelor judiciare din România, sau cu privire la cercetarea, judecarea, condamnarea sa pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat în Italia; nu a existat niciun motiv pentru reluarea verificărilor efectuate de procuror, în baza art. 165 alin. (2) lit. a), b) și c) din Legea nr. 302/2004, anterior sesizării instanței de judecată, executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent în România nefiind contrară principiului non bis in idem și nici regulii specialității.

Totodată, în cauză, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că persoana transferabilă A. răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, amnistia sau grațierea ori dezincriminarea faptei.

În ceea ce privește cerința art. 167 lit. d) din Legea 302/2004, republicată, se are în vedere că autoritățile italiene au hotărât expulzarea cetățeanului român A. de pe teritoriul Italiei, așa încât consimțământul persoanei transferabile nu ar fi fost necesar, chiar și în situația în care nu și-ar fi exprimat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România.

Prin urmare, neconturându-se existența niciunui motiv de nerecunoaștere și neexecutare a sentinței de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Italia, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, apelul fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse și având în vedere că hotărârea pronunțată de instanța penală italiană este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravine ordinii publice a statului român, Înalta Curte va respinge, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 47/F din 20 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 47/F din 20 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1159 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2025.