ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 06 noiembrie 2024 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-au respins cererile și excepțiile ridicate de inculpatul A..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2018 din data de 30 mai 2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 424/147/P/2018 al aceluiași parchet, privindu-l pe inculpatul A., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale).

S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 30 mai 2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 07 iunie 2024, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).

Prin actul de sesizare, s-a reținut, în esență, că inculpatul A., în calitate de titular al Cabinetului de Avocat A., în baza aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale, a omis evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale, respectiv în declarațiile privind venitul realizat - D 200, aferente perioadei 2011 - 2017, a veniturilor suplimentare rezultate din activitatea de asistență juridică, respectiv suma de 200.717 RON în 2011, suma de 259.491 RON în 2012, suma de 86.991 RON în 2013, suma de 241.733 RON în 2014, suma de 84.115 RON în 2015, suma de 202.522 RON în 2016 și suma de 109.228 RON în 2017, cauzând prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 435.107 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată în sumă de 323.403 RON (23.761 RON în 2011, 79.541 RON în 2012, 18.169 RON în 2013, 68.478 RON în 2014, 37.310 RON în 2015, 54.754 RON în 2016 și 41.389 RON în 2017) și impozit pe venit în sumă de 111.704 RON (27.399 RON în anul 2011, 29.797 RON în anul 2012, 7.263 RON în anul 2013, 23.424 RON în anul 2014,0 RON în anul 2015, 12.581 RON în anul 2016 și 11.241 RON în anul 2017).

Au fost reținute următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal din data de 26.10.2018 întocmit de către inspectorii din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice și înscrisuri constând în acte puse la dispoziție de reprezentantul contribuabilului Cabinetul de Avocatură A., verificări privind contractele de asistență juridică încheiate de acesta din urmă, respectiv privind sumele de bani achitate cu titlu de onorariu de către persoanele fizice sau juridice, clienți ai cabinetului de avocatură;

- raport de constatare tehnico-științifică întocmit de către specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 16.06.2023, cu anexe;

- punct de vedere întocmit de specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 16.06.2023 cu privire la obiecțiunile formulate la raportul de constatare tehnico-științifică din data de 16.06.2023;

- înscrisuri privind verificări în baza de date ANAF și centralizări efectuate de către specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov;

- date financiare și documente privind conturile bancare aparținând inculpatului A., numitei B. și Cabinetului de Avocat A.;

- date privind operațiunile financiare efectuate prin serviciul C. de către A., în calitate de expeditor sau beneficiar;

- declarații fiscale privind impozitul pe profit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, declarații privind veniturile realizate din România, depuse de inculpatul A.;

- procesul-verbal din data de 22.11.2017 întocmit de către inspectorii din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice;

- înscrisuri privind cereri adresate Baroului Brașov în vederea obligării inculpatul A. la restituirea onorariilor;

- plângeri penale formulate împotriva inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, ce au făcut obiectul altor dosare penale;

- declarații martori

Ulterior sesizării instanței, s-a dispus comunicarea rechizitoriului către inculpatul A. căruia i s-a adus la cunoștință obiectul procedurii camerei preliminare, dreptul de a angaja un apărător, precum și termenul de 20 de zile în interiorul căruia putea invoca cereri și excepții.

În interiorul termenului stabilit conform art. 344 alin. (2) C. proc. pen., la data de 28.06.2024, inculpatul a depus cereri sau excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpatul a solicitat constatarea neregularității actului de sesizare a instanței, având în vedere încălcarea dreptului la un proces echitabil, a principiului predictibilității actului de sesizare, imposibilitatea stabilirii limitelor și a obiectului dedus judecății, încălcarea dreptului la apărare și, pe cale de consecință, restituirea dosarului la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea drepturilor inculpatului și a dispozițiilor C. proc. pen., precum și pentru refacerea actului de sesizare.

În motivarea solicitării, în esență, s-a invocat că fiecare act material trebuia prezentat prin rechizitoriu cu toate elementele ce au relevanță penală sub aspectul conținutului infracțiunii, fiind totodată necesar să rezulte manifestarea de voință a procurorului în sensul trimiterii sale în judecată.

S-a opinat că dreptul la apărare ar fi fost încălcat prin faptul că pe toată durata urmăririi penale, organul de urmărire penală nu a adus la cunoștința inculpatului niciun act de urmărire penală, probă care urma să se efectueze în cauză, pentru ca inculpatul să-și poată exercita în mod real dreptul la apărare.

S-a mai învederat că cererile în apărare ar fi fost respinse fără argumente pertinente.

De asemenea, s-a susținut că inculpatul a fost hărțuit în cursul urmăririi penale, fiindu-i audiați toți clienții pe care i-a avut, fără a cunoaște de aceste proceduri.

În completarea argumentelor scrise, la termenul din data de 18 octombrie 2024, fixat potrivit art. 344 alin. (4) C. proc. pen., apărătorul ales al inculpatului a subliniat că în faza de urmărire penală inculpatului A. i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat în noiembrie 2023, ocazie cu care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, dată până la care au fost administrate toate probele, deși încă din 2018 se știa cine este autorul și cine ar putea să aibă calitatea de inculpat. În opinia apărării, organele de cercetare penală în mod greșit au continuat urmărirea penală "in rem" și nu i-au adus la cunoștință calitatea de suspect și nici pe cea de inculpat, pentru ca acesta să poată beneficia de drepturile și obligațiile care decurg din această calitate, cum ar fi dreptul de a participa la audierea martorilor și de a le adresa întrebări pentru lămurirea cauzei și de a putea propune obiective sau să formuleze obiecțiuni la momentul la care s-a stabilit expertiza, iar obiecțiunile formulate de inculpat ulterior întocmirii expertizei au fost respinse printr-o motivare foarte succintă, fără a se aduce lămuriri cu privire la motivul pentru care a fost respinsă și pentru care nu ar putea fi refăcută expertiza care să aibă în vedere și aspectele pe care acesta le-a sesizat, respectiv aceste date legate de modalitatea de stabilire a TVA-ului, data de la care trebuia plătit.

S-a solicitat a se avea în vedere că o mare parte din acuzația adusă se bazează pe note de explicații date în fața organelor fiscale, apreciindu-se că ar fi vorba despre o nelegalitate a acelor probe pentru că nu se poate confunda Codul de procedură fiscală cu cel de procedură penală, întrucât acele note explicative se dau în fața organelor fiscale cu privire la anumite modalități, plăți și operațiuni fiscale și nicidecum nu trebuie luate ca și probatoriu în fața organelor de cercetare penală.

S-a argumentat că organele fiscale au greșit în momentul în care au formulat sesizarea în sensul că în mod eronat au constatat că fac parte din sumele de bani care sunt datorate cu titlu de TVA sau impozit toate sumele care au fost încasate de avocat în perioada activității 2011 - 2017. S-a susținut că o astfel de abordare este greșită pentru că în acel raport de expertiză trebuia să se lămurească aspecte legate de ceea ce reprezintă efectiv TVA-ul care trebuia plătit, trebuia stabilită data de la care inculpatul a devenit plătitor de TVA pentru că acesta nu avea o declarație de a fi plătitor de TVA la momentul la care a început activitatea de control, ci acesta a devenit plătitor de TVA pe parcursul desfășurării activității sale, depășind pragul de la care devenea plătitor de TVA.

Cu privire la imposibilitatea stabilirii limitelor deduse judecății, s-a arătat că nu s-a stabilit până la ce dată se consideră că a avut loc activitatea infracțională a inculpatului, ci se indică doar "până în 2017", aspect relevant și prin prisma prescripției răspunderii penale.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu se impune ridicarea din oficiu a vreunei excepții în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul cererilor și excepțiilor invocate de inculpatul A., în limitele stabilite de art. 342 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:

Prin ordonanța din data de 15.05.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, relativ la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, rep. și prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (7 fapte).

După administrarea probelor relevante, prin ordonanța din data de 04.06.2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de A. pentru șapte infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal.

Prin ordonanța din data de 06.09.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectului A. din infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (7 fapte), în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale aferente anilor fiscali din intervalul 2011-2017 în care s-a desfășurat activitatea infracțională).

La data de 15.11.2023, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de A. sub aspectul infracțiunii mai sus menționate.

Inculpatului A. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale doar în calitate de suspect, ulterior acesta sustrăgându-se urmăririi penale.

În continuare, s-a arătat că înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală contrazic susținerile apărării conform cărora inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat abia în noiembrie 2023, ulterior punerii în mișcare a acțiunii penală. Acesta deja din data de 24.09.2019 cunoștea fapta sub aspectul căreia se derulau cercetări penale, dată la care, conform procesului-verbal întocmit de procurorul de caz, i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, conform dispozițiilor art. 307 alin. (2) C. proc. pen., fapta pentru care era învinuit și încadrarea juridică a acesteia, precum și dreptul de a fi asistat de un apărător în procesul penal . Cu acea ocazie, inculpatul, personal, a făcut o mențiune olografă la finalul procesului-verbal, în sensul că a luat la cunoștință de dosar, de calitatea de suspect, de drepturile și obligațiile sale procesuale și că nu dorește să dea declarații sau să propună probe, semnând, fără obiecțiuni, actul de procedură prezentat de procuror.

În aceste condiții, s-au apreciat ca fiind complet nefondate susținerile inculpatului privind încălcarea dreptului său la apărare și împiedicarea formulării de obiecțiuni la raportul de constatare și a participării la efectuarea actelor de urmărire penală.

Sub acest aspect, s-a subliniat că organul de urmărire penală a respectat principiul loialității administrării probelor, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect și a apreciat că existau probe din care rezulta suspiciunea rezonabilă că A. ar fi comis infracțiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor art. 305 alin. (3) C. proc. pen.

Contrar susținerilor apărării, majoritatea probelor au fost administrate ulterior dobândirii calității de suspect de către A., atât audierea martorilor, cât și întocmirea raportului de constatare realizându-se după acest moment procesual. Astfel, s-a considerat că inculpatul avea posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, să formuleze cereri și obiecțiuni și să își angajeze un avocat ales care să solicite conform art. 92 alin. (2) C. proc. pen., să fie încunoștințat despre efectuarea actelor de urmărire penală, beneficiind astfel de toate instrumentele necesare organizării unei apărări eficiente și efective.

În schimb, s-a reținut că inculpatul a rămas în pasivitate, fără să se intereseze de situația sa juridică și de stadiul dosarului de urmărire penală în care se efectuau cercetări împotriva sa. Mai mult, inculpatul a fost citat în repetate rânduri la adresa cu care figura în evidențele oficiale, fără rezultat, procedura de comunicare fiind realizată prin afișare, iar dovada de îndeplinire a citațiilor fiind restituite la parchet . S-a subliniat că parchetul a făcut eforturi suplimentare pentru identificarea sa și a emis adrese către instituțiile abilitate a furniza informații cu privire la persoana inculpatului (ANP, serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, IPJ, direcția generală de pașapoarte), însă demersurile efectuate nu au avut efectul scontat, din acest motiv neputând fi adusă la cunoștința lui A. calitatea de inculpat.

Într-adevăr, conform procesului-verbal din 26.04.2024, inculpatul a luat legătura telefonic cu procurorul de caz cu care, de comun acord, a stabilit un nou termen de a se prezenta, respectiv data de 17.05.2024, ora 15:00, însă nici cu acea ocazia nu și-a respectat angajamentul, ci a solicitat, fără nicio justificare obiectivă, o nouă amânare. Atitudinea inculpatului a determinat procurorul de caz să concluzioneze că acesta urmărește tergiversarea cauzei .

Comportamentul inculpatului care timp de aproximativ patru ani și jumătate de la data luării la cunoștință a calității sale de suspect în cauză a înțeles să nu manifeste niciun interes față de probatoriul existent în dosar, nu poate să afecteze legalitatea actelor de urmărire penală și a probelor administrate.

Inculpatul a înțeles să își exercite dreptul la apărare abia la finalul urmăririi penale, angajându-și un avocat în data de 14.05.2024 (conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar u.p.) ale cărui cereri au fost respinse prin ordonanța din 28.05.2024, anterior întocmirii rechizitoriului. Faptul că procurorul de caz a apreciat că nu se impune reaudierea tuturor martorilor și nici întocmirea unei expertize judiciare pentru stabilirea prejudiciului, pentru motivele prezentate în cuprinsul ordonanței, nu poate echivala cu încălcarea dreptului la apărare, condițiile administrării probatoriului și posibilitatea de a respinge cereri în probațiune fiind reglementate expres de art. 100 C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară nu a putut reține nici susținerile conform cărora nu se pot stabili limitele sesizării instanței.

Sub aspectul condițiilor de formă reglementate de art. 328 C. proc. pen., s-a constatat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.

Astfel, s-a apreciat că procurorul de caz a indicat toate detaliile relevante privind data și modul comiterii presupuselor fapte de către inculpat, a descris în mod detaliat fapta, permițând astfel judecătorului stabilirea limitelor sesizării.

În opinia judecătorului de cameră preliminară, acuzația formulată respectă și cerințele Directivei nr. 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procesului penal.

De asemenea, s-a reținut că prin art. 6 alin. (1) din Directiva, s-a stabilit în sarcina statelor membre obligația de a se asigura că persoanele suspectate sau acuzate primesc informații cu privire la fapta penală de a cărei comitere acestea sunt suspectate sau acuzate. Informațiile respective se furnizează cu promptitudine și cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea efectivă a dreptului la apărare. Conform alin. (3) din același articol, statele membre trebuie să se asigure că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță, se oferă informații detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura și încadrarea juridică a infracțiunii, precum și forma de participare a persoanei acuzate.

Or, cu respectarea exigențelor impuse la nivelul Uniunii Europene, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a stabilit limitele sesizării instanței fiind indicate clar în cuprinsul descrierii în fapt a acuzațiilor aduse împotriva inculpatului și redate succint și la secțiunea "În drept" a actului de sesizare, acesta putându-și organiza apărarea în deplină cunoștință de cauză și în mod eficient, existând elemente necesare identificării acțiunilor ilicite de comiterea cărora este acuzat, fiind indicat în mod expres de procurorul de caz că cele 7 acte materiale reținute în sarcina inculpatului sunt aferente celor șapte ani fiscali cuprinși în intervalul de timp 2011-2017, în care, conform acuzațiilor, s-ar fi desfășurat activitatea infracțională. Astfel, s-a apreciat că nu este nefondată critica inculpatului privind neindicarea conținutului celor șapte acte materiale.

Totodată, s-a reținut că în faza de judecată urmează a fi verificată temeinicia acuzațiilor, precum și caracterul fondat sau, din contră, neîntemeiat al afirmațiilor procurorului de caz criticate de inculpat printre care și cele privind cuantumul prejudiciului care, conform celor susținute de apărare în cursul soluționării contestației, nu ar fi corecte, judecătorul de cameră preliminară neputându-și exprima opinia sub acest aspect întrucât în caz contrar și-ar depăși în mod evident atribuțiile ale căror limite sunt fixate de art. 342 C. proc. pen.

Referitor la modul de calcul al prejudiciului și indicarea datei de la care inculpatul a devenit plătitor de TVA, s-a reținut că nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor de urmărire penală sau a probelor, putând fi suplimentat probatoriul în faza de judecată dacă se constată a fi necesar.

În final, în ceea ce privește notele explicative date în fața organelor fiscale, judecătorul a constatat că apărarea nu a indicat niciun text de lege care ar fi fost încălcat de procuror prin atașarea respectivelor înscrisuri la dosar și nici nu se poate identifica vreun temei legal care ar justifica îndepărtarea lor din dosarul de urmărire penală, astfel că s-au menținut, urmând a fi analizate abia în faza de judecată prin raportare la restul materialului probator prezentat.

Verificând, din oficiu, restul probelor și actelor de urmărire penală efectuate în cauză, necontestate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat motive de nulitate absolută sau relativă care să afecteze valabilitatea acestora.

Pentru aceste considerente, în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost respinse cererile și excepțiile ridicate de inculpatul A. și, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea actului de sesizare, legalitatea administrării probelor, precum și legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză și, pe cale de consecință, s-a dispus începerea judecății în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpatul A., solicitând admiterea contestației și, pe fond, constatarea neregularității actului de sesisare și, pe cale de consecință, restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale, readministrării probelor în condiții de egalitate și pentru refacerea actului de sesizare.

Contestatorul a apreciat că dreptul la apărare i-a fost încălcat prin faptul că pe toată durata urmăririi penale, organul de urmărire penală nu i-a fost adus la cunoștință niciun act de urmărire penală ori probă care urma să se efectueze în cauză, pentru a-și putea exercita în mod real dreptul la apărare.

Prin rechizitoriu, s-a reținut trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată care presupune existența mai multor acte materiale care fiecare în parte conține elementele infracțiunii de evaziune fiscală și care trebuie prezentate în rechizitoriu cu toate elementele ce au relevanță penală sub aspectul conținutului infracțiunii, fiind totodată necesar să rezulte manifestarea de voință a procurorului în sensul trimiterii în judecată.

De asemenea, a susținut că cererile în apărare i-au fost respinse fără argumente pertinente.

Totodată, a precizat că a fost hărțuit în cursul urmăririi penale, fiindu-i audiați toți clienții pe care i-a avut, apreciind că în cursul acestor audieri a existat o agendă ascunsă a organului de urmărire penală care nu avea legatură cu obiectul dosarului de urmărire penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2024/a1, fiind repartizată completului C7-2jud A, pentru termenul din 14 ianuarie 2025, când, pentru a-i da posibilitatea contestatorului A. să își angajeze un apărător, a amânat cauza pentru termenul din 25.02.2025.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate și prin raportare la dispozițiile legale incidente art. 347 și art. 425

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază contestația formulată de inculpatul A. ca fiind nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.

Prealabil analizării criticilor formulate de contestatorul A., Înalta Curte, raportându-se la dispozițiile art. 342 C. proc. pen. care stabilesc obiectul camerei preliminare, constată că în această fază a procesului penal competențele sale sunt limitate la a verifica legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, și nu în ultimul rând, competența instanței învestite prin rechizitoriu.

Ca atare, organul judiciar este chemat să verifice dacă actele procedurale îndeplinesc exigențele de formă și conținut, precum și concordanța acestora cu actele și măsurile procesuale dispuse și consemnate în conținutul lor, bineînțeles prin prisma dispozițiilor legale incidente.

Și evaluarea probelor se realizează în această etapă doar din perspectiva legalității, sau, după caz a loialității administrării de către organele de urmărire penală, fiind exclusă examinarea suficienței, relevanței și utilității acestora, precum și a oportunității actului prin care au fost încuviințate, putând fi înlăturate doar acele probe obținute prin mijloace de probă sau procedee probatorii nelegale.

Astfel, caracterul incomplet al urmăririi penale și măsura în care acuzațiile formulate sunt susținute de probatoriul administrat în această fază, pot fi cenzurate doar în ipoteza începerii judecății.

În procedura camerei preliminare, verificarea legalității efectuării urmăririi penale se realizează asupra actelor procedurale, dar și a măsurilor și actelor procesuale pe care le conțin numai din perspectiva regimului de nulități, situație în care constatarea vreunei încălcări a dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea anchetei penale atrage nulitatea actului în condițiile expres prevăzute în art. 281 - art. 282 C. proc. pen.

Prin raportare la regimul actual al nulităților conform ultimelor modificări legislative, se reține că sfera nulităților absolute a fost restrânsă în faza de urmărire penală doar la trei cazuri, respectiv competența după calitatea persoanei și materială a organului de urmărire penală, lipsa suspectului sau a inculpatului atunci când prezența sa este obligatorie și asistarea suspectului, inculpatului și a celorlalte părți de către avocat atunci când asistența este obligatorie.

Din interpretarea dispozițiilor art. 282 C. proc. pen., rezultă că nulitatea relativă operează nu doar ca efect al simplei invocări în termenul legal a unei încălcări a legii, ci presupune, cumulativ, dovedirea unei vătămări aduse drepturilor/intereselor procesuale ale celui care o invocă, dar și constatarea că desființarea actului nelegal este unicul remediu pentru înlăturarea vătămării.

În cazul în care se constată încălcări ale dispozițiilor procedurale privind administrarea probelor, sancțiunea care intervine, conform art. 102 C. proc. pen., este cea a excluderii probelor obținute în mod nelegal, acestea neputând fi folosite în procesul penal. Astfel că, sancțiunea excluderii probelor este, conform prevederilor art. 102 alin. (3) C. proc. pen., rezultatul constatării nulității actului prin care s-a dispus/autorizat/confirmat proba sau s-a însușit mijlocul de probă ori procedeul probatoriu prin care a fost obținut.

Altfel spus, constatarea nulității, de principiu relativă, a mijlocului de probă sau a procedeului probatoriu prin intermediul căruia proba a fost obținută atrage excluderea acesteia.

Contestatorul inculpat A. a invocat neregularitatea rechizitoriului, criticând, în esență, aspecte ce vizează descrierea faptelor într-o manieră clară și previzibilă sub aspectul evidențierii numărului actelor materiale care compun infracțiunea continuată de evaziune fiscală. Totodată, a reclamat și neindicarea momentului de pornire și de finalizare a infracțiunii continuate.

Procedând la verificarea conținutului rechizitoriului nr. x din data de 30 mai 2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, supus verificării sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, din perspectiva criticilor invocate de contestatorul A., Înalta Curte constată că acesta a debutat prin prezentarea modalității de sesizare a organelor judiciare, s-a continuat cu expunerea detaliată a acuzației pentru care au fost efectuate cercetări în cauză și a situației de fapt circumscrisă acesteia, în care au fost menționate împrejurările în care s-a desfășurat activitatea presupus infracțională, inclusiv intervalul de timp, regăsindu-se datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, făcându-se referire în acest context și la probele și mijloacele de probă (depozițiile martorilor, înscrisuri), pe baza cărora au fost stabilite respectivele împrejurări, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute de art. 330 și art. 331 C. proc. pen., dispoziția de trimitere în judecată, semnătura procurorului, precum și celelalte mențiuni necesare soluționării cauzei.

Se constată că rechizitoriul cuprinde toate elementele prevăzute în art. 328 C. proc. pen., care face trimitere la dispozițiile art. 286 alin. (2) C. proc. pen., prin urmare, organul de urmărire penală s-a conformat exigențelor legale, dând inculpatului posibilitatea reală și efectivă de a fi informat cu privire la toate aspectele relevante ce vizează fapta pentru care a fost trimis în judecată, cu consecința realizării unei apărări efective, pentru ca, ulterior terminării cercetării judecătorești, instanței de judecată să-i revină atribuția de a hotărî în ce măsură faptele menționate se pot integra în conținutul constitutiv al infracțiunii de care a fost acuzat contestatorul.

Astfel, în actul de sesizare, în esență, se reține că, în perioada 2011-2017, inculpatul A., în calitate de titular al Cabinetului de avocat A., în baza aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale, a omis evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale, respectiv în declarațiile privind venitul realizat - D 200, a veniturilor suplimentare rezultate din activitatea de asistență juridică, respectiv suma de 200.717 RON în 2011, suma de 259.491 RON în 2012, suma de 86.991 RON în 2013, suma de 241.733 RON în 2014, suma de 84.115 RON în 2015, suma de 202.522 RON în 2016 și suma de 109.228 RON în 2017, cauzând prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 435.107 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată în cuantum de 323.403 RON (23.761 RON în 2011, 79.541 RON în 2012, 18.169 RON în 2013, 68.478 RON în 2014, 37.310 RON în 2015, 54.754 RON în 2016 și 41.389 RON în 2017) și impozit pe venit în sumă de 111.704 RON (27.399 RON în anul 2011, 29.797 RON în anul 2012, 7.263 RON în anul 2013, 23.424 RON în anul 2014,0 RON în anul 2015, 12.581 RON în anul 2016 și 11.241 RON în anul 2017), ceea ce justifică concluzia judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță că procurorul redactor al rechizitoriului a menționat într-o manieră clară, inteligibilă, care sunt acțiunile/inacțiunile presupus ilicite ale inculpatului subsumate elementului material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

În privința criticilor contestatorului A., se observă că descrierea faptei ce formează obiectul trimiterii sale în judecată s-a făcut de procurorul de caz de o manieră rezonabilă și inteligibilă, aptă să îi permită inculpatului cunoașterea și înțelegerea întocmai a acuzației aduse și pregătirea unei apărări corespunzătoare, dar și stabilirea exactă a obiectului judecății, cum se prevede în art. 371 C. proc. pen.

În aceste condiții, criticile contestatorului A. referitoare la lipsa indicării datei fiecărui act material ce formează infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată sunt neîntemeiate, întrucât în actul de sesizare este indicată perioada temporală în care s-au săvârșit actele materiale, fiind indicat în mod expres de procurorul semnatar al rechizitoriului că cele 7 acte materiale reținute în sarcina inculpatului sunt aferente celor șapte ani fiscali cuprinși în intervalul de timp 2011-2017, în care, conform acuzațiilor, s-ar fi desfășurat activitatea infracțională, ceea ce permite individualizarea faptei și susține legalitatea sesizării instanței.

Procedând, în continuare, la verificarea legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a respins solicitările formulate sub acest aspect.

Ca atare, se constată că au fost respectate prevederile legale ce reglementează succesiunea etapelor acestei faze procesuale, ordonanțele de începere a urmăririi penale in rem, de efectuare în continuare a urmăririi penale cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală, de schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa, punerea în mișcare a acțiunii penale fiind emise cu respectarea dispozițiilor de formă, inculpatului fiindu-i aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale, fapta pentru care este învinuit și încadrarea juridică a acesteia, precum și dreptul de a fi asistat de un apărător în procesul penal.

Astfel, prin ordonanța nr. 424/P/2018 din data de 15.05.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal, astfel cum au fost sesizate de DGRFP Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Fiscală împotriva numitului A. .

Ulterior, prin ordonanța nr. 424/P/2018 din 4.06.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (7 fapte), în legătură cu omisiunea înregistrării tuturor veniturilor obținute în anii fiscali 2011-2017, inclusiv, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscal către bugetul de stat . La data de 24 septembrie 2019, prin proces-verbal, i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, prilej cu care A. a precizat că a luat la cunoștință de dobândirea calității de suspect, de drepturile și obligațiile prevăzute de lege și a arătat că nu dorește să formuleze declarații și nici să propună probe .

Prin ordonanța nr. 424/P/2018 din data de 6.09.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectului A. din infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (7 fapte), în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale aferente anilor fiscali din intervalul 2011-2017 în care s-a desfășurat activitatea infracțională) .

Prin ordonanța nr. 424/P/2018 din 15.11.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva suspectului A., sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale aferente anilor fiscali din intervalul 2011-2017 în care s-a desfășurat activitatea infracțională) .

În ceea ce privește critica contestatorului A. privind încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte constată că după ce a dobândit calitatea de suspect, la data de 4.06.2019, acesta s-a prezentat la organul de urmărire penală, în data de 24 septembrie 2019, ocazie cu care i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale, conform dispozițiilor art. 78 C. proc. pen. rap. la art. 83 C. proc. pen., art. 108 C. proc. pen. și art. 309 alin. (2) C. proc. pen., fapta pentru care este învinuit și încadrarea juridică a acesteia, precum și dreptul de a fi asistat de un apărător în procesul penal . Ulterior acestui moment, suspectul nu s-a mai prezentat la chemările organului de urmărire penală, la datele de 11.09.2023, 12.09.2023, 27.09.2023, 03.10.2023, procedura de comunicare a citațiilor cu suspectul realizându-se în toate cazurile prin afișarea înștiințărilor la adresa de domiciliu, precum și la adresa de corespondență indicată de suspect, la data de 28.08.2019, fără ca acesta să se prezinte la sediul parchetului în vederea înmânării citațiilor. În temeiul art. 257 coroborat cu art. 259 alin. (5) C. proc. pen., s-a procedat la afișarea înștiințărilor la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2018, în vederea realizării procedurii de citare a suspectului, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. x/P/2018 din 03.10.2023, ora 13:00 .

Ulterior, prin ordonanța nr. 424/P/2018 din 15.11.2023, acesta a dobândit calitatea de inculpat, ocazie cu care a fost citat în vederea audierii și aducerii la cunoștință a calității dobândite, la datele de 17.11.2023 și 28.11.2023, procedura de comunicare a citațiilor cu inculpatul realizându-se prin afișarea înștiințărilor la adresa de domiciliu și la adresa de corespondență indicată, însă acesta nu s-a prezentat la chemările organului de urmărire penală și nici la sediul parchetului în vederea înmânării citațiilor. În temeiul art. 257 coroborat cu art. 259 alin. (5) C. proc. pen., s-a procedat la afișarea înștiințărilor la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2018, în vederea realizării procedurii de citare a inculpatului, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. x/P/2018 din 28.11.2023, ora 14:00 .

Din actele și lucrările dosarului rezultă că după dobândirea calității de suspect și până la momentul angajării apărătorului ales, la data de 14.05.2024 (conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar u.p.), căruia i s-a pus la dispoziție spre studiu dosarul cauzei și copii de pe înscrisuri, contestatorul A. nu a formulat nicio cerere prin care să solicite administrarea de probatorii sau participarea la efectuarea acestora.

În aceste condiții, întrucât contestatorul nu a formulat cereri de participare la efectuarea actelor de urmărire penală, ulterior dobândirii calității de suspect și nici nu s-a prezentat la demersurile efectuate de procuror, în lipsa unei astfel de cereri, în conformitate cu art. 90 și art. 92 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală nu avea obligația legală de a-i comunica datele la care urmează să administreze sau să efectueze acte de urmărire penală.

Ca atare, se constată că inculpatului i-au fost respectate drepturile procesuale pe parcursul urmăririi penale, împrejurare care rezultă chiar din actele dosarului, acesta refuzând să se prezinte la organele de urmărire penală, ulterior dobândirii calității de suspect, în anul 2019, deși a fost citat la domiciliul legal și la adresa indicată pentru corespondență.

De asemenea, la data de 05.02.2024, procurorul a solicitat Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, IPJ, Direcția Generală de Pașapoarte, Poliția de Frontieră, ANP, conform adreselor de la f.70-78, vol. II d.u.p., date cu referire la inculpatul A., comunicându-se că acesta figurează cu aceeași adresă de domiciliu ca cea indicată organelor de urmărire penală și nu este încarcerat în niciun loc de detenție pe teritoriul României.

Ulterior angajării unui avocat, inculpatul a transmis, în scris, la data de 27.05.2024, că se prevalează de dreptul la tăcere și nu dorește să formuleze declarații în această fază procesuală, solicitând reaudierea tuturor persoanelor pentru stabilirea condițiilor încheierii contractelor de asistență juridică, respectiv a achitării onorariilor și efectuarea unei expertize judiciare în vederea calculării pretinsului prejudiciu.

În acest context, respingerea cererii contestatorului de readministrare a probatoriului nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare a inculpatului, întrucât procurorul a făcut demersuri după ce inculpatul a dobândit calitatea de suspect solicitându-i să se prezinte la datele la care urmează să administreze sau să efectueze acte de urmărire penală, astfel că neprezentarea inculpatului nu este imputabilă organelor de urmărire penală. De altfel, încălcarea dreptului la apărare s-ar fi putut reține în cazul în care s-ar fi administrat majoritatea probatoriului relevant în susținerea acuzației în faza de urmărire penală in rem și procurorul nu ar fi făcut demersuri după începerea urmăririi penale in personam și punerea în mișcare a acțiunii penale să-l aducă și să-l încunoștințeze pe inculpat despre datele la care urmează să administreze sau să efectueze acte de urmărire penală.

În ceea ce privește criticile contestatorului inculpat referitoare la respingerea de către procuror a cererii privind obiecțiunile la raportul de constatare tehnico- științifică întocmit la data de 16.06.2023, privind modul de calcul al prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, pentru activitatea desfășurată în perioada 2011- 2017, precum și a faptului că procurorul și-ar fi întemeiat acuzația, inclusiv prejudiciul produs pe anumite note explicative date în fața organului fiscal, Înalta Curte constată că aceste aspecte reprezintă chestiuni de temeinicie și, ca atare, excedează controlului de legalitate ce se efectuează în procedura de cameră preliminară, urmând a fi lămurite în etapa cercetării judecătorești, fiind apărări care țin de fondul cauzei.

Ca urmare, se constată că, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Brașov a dispus respingerea cererilor și excepțiilor formulate, constatând legalitatea sesizării instanței și dispunând începerea judecății în cauză.

Față de solicitarea Parchetului de a fi verificate din oficiu în contestația inculpatului măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale și menținute prin rechizitoriul nr. x/2018 din 30 mai 2024, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Înalta Curte, Completul de 2 judecători constată că judecătorul de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriu are obligația de a verifica din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța din data de 17.05.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pentru toate aceste considerente, apreciind încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, în baza art. 347 și art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 06 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 06 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, azi, 25 februarie 2025.