ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița, la data de 15 ianuarie 2025, sub nr. x/15.01.2025, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au solicitat obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, să actualizeze cu rata inflației sumele reprezentând restanțe salariale datorate în baza Ordinului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 551/12.04.2023, precum și obligarea pârâților să calculeze și să plătească reclamanților daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor reprezentând drepturi salariale datorate în baza aceluiași ordin.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38, art. 159, art. 161, art. 166, art. 170 și art. 166 din Codul Muncii, cele ale art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din C. civ., dispozițiile O.G. nr. 13/2011, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/17 februarie 2014, Legea nr. 304/2022, Hotărârea secției pentru procurori a CSM nr. 1106/31.08.2023.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17 martie 2025, pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., iar, în temeiul dispozițiilor art. 269 Codul Muncii raportat la art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, în raport de locul de muncă al reclamanților.

Prin întâmpinarea depusă la data de 31 martie 2025, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, potrivit art. 75 alin. (4) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Prin sentința civilă nr. 826 din data de 14 mai 2025, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

În considerente, tribunalul a reținut, raportat la obiectul pretențiilor deduse judecății, că prezentul litigiul este unul asimilat conflictului de muncă, precum și faptul că între drepturile pretinse de reclamanți prin cererea de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, fiind astfel incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În opinia primei instanțe sesizate, dispozițiile din Codul muncii derogă de la prevederile C. proc. civ. cu caracter general, astfel încât a considerat că dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., invocate de reclamanți în susținerea competenței Tribunalului Dâmbovița, nu pot fi aplicate în completarea primelor.

Mai mult, consideră că, în privința conflictelor de muncă, este vorba despre o competență teritorială exclusivă, pe care nici părțile și nici instanța nu o pot înlătura, astfel că aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ. intervine doar în ipoteza în care instanța competentă la care își desfășoară activitatea sau instanța inferioară acesteia, vizată de legiuitor, este cea în a cărei circumscripție reclamantul își are atât domiciliul, reședința, cât și locul de muncă.

Subliniază instanța de trimitere că reclamanții aveau un drept de opțiune între mai multe instanțe, respectiv tribunalul în a cărui circumscripție își aveau domiciliul/reședința (Tribunalul Argeș, Tribunalul București, Tribunalul Olt, Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Mehedinți) și cel în care era situat locul de muncă (Tribunalul Argeș). Întrucât reclamanții nu au invocat și nici dovedit că au domiciliul/reședința ori locul de muncă în circumscripția Tribunalului Dâmbovița, a reținut că nu are competență din punct de vedere teritorial, conform art. 269 din Codul muncii.

Raportându-se la domiciliul reclamantei P., instanța de trimitere a considerat că Tribunalul Olt ar fi competent să soluționeze prezentul litigiul, reținând totodată că reclamanții nu își desfășoară activitatea în cadrul acestei instanțe, iar acest tribunal nu are calitatea de parte în proces.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 11 iunie 2025 care, prin sentința civilă nr. 627 din 2 decembrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalului Dâmbovița.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea soluției, instanța de conflict, având în vedere atât dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., cele ale deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, cât și incidența dispozițiilor 59 din C. proc. civ., precum și decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a constatat că, odată ales, Tribunalul Dâmbovița a devenit instanța competentă absolut. În consecință, această instanță nu mai putea să dispună declinarea competenței, nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părți, dată fiind alegerea operată de reclamanți, în conformitate cu dispozițiile art. 116 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 12 ianuarie 2025 și, prin rezoluția de primire, a fost stabilit termen de judecată la data de 27 ianuarie 2026.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Prin prezentul demers judiciar, mai mulți reclamanți au învestit Tribunalul Dâmbovița cu o acțiune prin care au solicitat plata unor drepturi de natură salarială, în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și în cadrul unor servicii teritoriale ale D.I.I.C.O.T., respectiv D.N.A., fiind dedus judecății un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Reclamanții au acționat împreună, în virtutea dispozițiilor art. 59 din C. proc. civ., având în vedere strânsa legătură între pretențiile formulate, fiind vorba despre pretenții ce derivă din interpretarea și aplicarea acelorași dispoziții legale privind drepturile salariale.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține tribunalului în circumscripția căruia reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz sediul, iar potrivit alin. (3), în cazul cererilor formulate de mai mulți reclamanți, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Totodată, calitatea reclamanților de procuror în cadrul unor unități de parchet distincte determină incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, iar potrivit alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Dispozițiile textului de lege evocat reprezintă norme speciale, derogatorii de la normele de competență teritorială, care stabilesc un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care/pe lângă care își desfășoară activitatea judecătorul/procurorul, asistentul judiciar sau grefierul care are calitate de reclamant al unei pricini de competența instanței respective ori a uneia inferioare acesteia.

Totodată, norma legală instituie un caz de prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul.

Cu alte cuvinte, atunci când reclamantul este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. impun, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea/instanța inferioară acesteia.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că, la data sesizării instanței, reclamanții H., I., J., M., O. își desfășurau activitatea (și încă o desfășoară) ca procurori în cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș (adeverința emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, aflată la dosarul de la Tb. Dâmbovița). Prin urmare, pentru acești reclamanți este atrasă incidența art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., dispoziții care se opun învestirii Tribunalului Argeș, atât timp cât o parte dintre reclamanți își desfășoară activitatea de procurori în cadrul parchetului de pe lângă acest tribunal.

Prin urmare, în litigiul pendinte, competența aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș.

Astfel, de vreme ce Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Pitești, rezultă că Tribunalul Dâmbovița este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, cu respectarea dreptului de opțiune al reclamanților, exercitat potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2026.