ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, la data de 21 ianuarie 2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 428,72 RON, reprezentând debit principal; a sumei de 67,12 RON cu titlu de penalități de întârziere, până la data cesiunii de creanță; a penalităților de întârziere de 0,5%/zi, calculate asupra valorii debitului principal, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării integrale a sumelor restante; a dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii cererii până la data plății și a sumei de 123,06 reprezentând daune reziliere/taxe reziliere și echipamente.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.026 și următoarele din C. proc. civ.

Deși cererea introductivă a fost comunicată pârâtului, acesta nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat alte apărări.

La termenul de judecată din 20 mai 2025, instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze litigiul, a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și a reținut cauza spre soluționare, amânând pronunțarea succesiv până la data de 10 iunie 2025.

Prin sentința civilă nr. 3744/2025 din 10 iunie 2025, Judecătoria Turda a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Hunedoara.

În considerentele hotărârii, instanța de trimitere, reținând calitatea de consumator a pârâtului în raport cu reclamanta, a apreciat, față de prevederile art. 121 din C. proc. civ., că litigiul este de competența exclusivă a instanței de la domiciliul consumatorului.

Cu privire la domiciliul pârâtului, instanța inițial învestită a subliniat că, potrivit înscrisului aflat la dosar, pârâtul are reședința în municipiul Hunedoara, iar la domiciliul activ din evidențe procedura de citare nu s-a îndeplinit, fiind restituită cu mențiunea "destinatarul nu mai locuiește la adresă".

Cauza a fost înregistrată la data de 10 iulie 2025, pe rolul Judecătoriei Hunedoara, care, prin sentința civilă nr. 4924/2025 din 3 decembrie 2025, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 121 din C. proc. civ., atât prin raportare la calitatea de consumator al pârâtului, cât și la domiciliul acestuia, astfel cum a rezultat din evidențele DEPAB.

Mai mult, instanța de conflict a subliniat că, la termenul din 20 mai 2025, prima instanța învestită a procedat, în acord cu prevederile art. 131 din C. proc. civ., la verificarea competenței, reținându-și în mod expres competența teritorială, prin raportare la prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ.. Așadar, a considerat că invocarea excepției necompetenței teritoriale cu ocazia pronunțării hotărârii judecătorești a fost făcută cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 15 decembrie 2025, iar prin rezoluția de primire s-a stabilit termen de judecată la data de 27 ianuarie 2026.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu prin care reclamanta urmărește valorificarea unui drept de creanță născut dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator.

Potrivit dispozițiilor art. 121 din C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, interpretarea acestora relevând că, în prezentul litigiu, competența este una exclusivă, de ordine publică.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică este dată de termenul la care părțile din proces pot pune și concluzii asupra competenței.

În speță, se constată că, la termenul din 20 mai 2025, primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii în fața sa, prima instanță învestită a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze litigiul; la același termen, a declarat închisă cercetarea judecătorească, potrivit art. 394 din C. proc. civ., depășind, astfel, momentul procesual privind verificarea competenței.

Efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență este consolidarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu mai poate fi ulterior invocat.

Aceeași concluzie derivă și din statuările Înaltei Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, din decizia 31/2019, în care s-a reținut expres că "dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) C. proc. civ. (...)"

Relevante sunt și considerentele paragrafului 71 din decizia de unificare a practicii judiciare, potrivit cărora:

"instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență."

În cauză, Judecătoria Hunedoara, învestită de Judecătoria Turda prin hotărârea de declinare a competenței, și-a invocat, la rândul său, necompetența teritorială în legătură cu nerespectarea termenului legal în care putea fi ridicată excepția de necompetență de către prima instanță sesizată.

În acest context juridic, Înalta Curte subliniază că, urmare a neinvocării excepției de necompetență teritorială cu respectarea termenului legal, în favoarea primei instanțe sesizate a operat o prorogare legală de competență.

Pe cale de consecință, dând eficiență textelor de lege enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Turda, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2026.