ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1426/2025

HOTĂRÂRE

16.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1426/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la data de 04.11.2024 sub nr. de dosar x/2024, reclamanta A. a solicitat, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, obligarea pârâtei B. la plata sumei de 2975,89 RON debit principal, penalități de întârziere de 0,5%/zi de întârziere calculate de la data introducerii cererii și dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii și până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1026 și urm. C. proc. civ., art. 1566 și urm. C. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca:

Prin sentința civilă nr. 3096/CC/2025 din data de 07.03.2025, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând, în esență, că pârâta are calitatea de consumator, fiind astfel incidente prevederile art. 121 C. proc. civ. care stabilesc o competență teritorială exclusivă, precum și faptul că domiciliul pârâtei se află în com. Hidișelu de Sus, jud. Bihor și care potrivit H.G. nr. 1217/2023, se află în circumscripția Judecătoriei Oradea.

III. Hotărârea Judecătoriei Oradea:

Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunțat sentința civilă nr. 1202/2025 din 11.04.2025 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a arătat că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. consacră un caz de competență teritorială relativă și nu exclusivă, prin aceea că permit - dată fiind trimiterea la dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., - înlăturarea competenței inițial stabilite "numai la instanța domiciliului consumatorului". Or, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Drept urmare, invocarea necompetenței teritoriale relative din oficiu de către instanță nu se afla la îndemâna acesteia, iar neinvocarea necompetenței teritoriale de către pârât atrage competența instanței învestite de către reclamantă, respectiv a Judecătoriei Cluj Napoca.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 pct. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Cluj-Napoca și Judecătoria Oradea.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Judecătoria Cluj-Napoca și Judecătoria Oradea și-au declinat reciproc competența teritorială de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a litigiului.

Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a dat eficiență dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., între părți neexistând vreo înțelegere privind instanța competentă, în timp ce Judecătoria Oradea a reținut incidența prevederilor art. 121 C. proc. civ. prin raportare la art. 130 alin. (3) C. proc. civ. motivată de faptul că a calificat ca fiind guvernată de reguli de ordine privată competența teritorială de soluționare a cererii, considerând că aceasta putea fi invocată doar de pârât prin întâmpinare, sau cel mai târziu la primul termen de judecată, fapt ce nu s-a întâmplat în cauză, drept urmare, rămâne competentă instanța inițial învestită, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca.

Procedura specială de soluționare a unor atare cereri este reglementată în C. proc. civ. Titlul X - art. 1026 - 1033.

Potrivit dispozițiilor art. 1027 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.

Potrivit art. 1028 alin. (1) C. proc. civ., competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei. Alin. (2) al aceluiași text de lege prevede: competența teritorială în cazul unor astfel de cereri se stabilește potrivit dreptului comun.

Referitor la normele de competență de drept comun aplicabile cauzei, se reține că reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 2975,89 RON și a penalităților de întârziere, inclusiv a dobânzii legale penalizatoare, ca urmare a contractului de furnizare de servicii de telecomunicații nr. x, încheiat între C. S.A. și pârâtă. Începând cu data de 23.09.2022 pârâta nu a mai achitat facturile emise de furnizor, iar la data de 18.03.2024 a avut loc transferul de proprietate al creanței în baza Contractului de cesiune de creanță încheiat între C. S.A., D.. S.A. și reclamanta A., având ca obiect și creanța deținută de C. S.A. împotriva pârâtei. Cesiunea creanței a fost adusă la cunoștința pârâtei prin notificarea de cesiune din data de 15.04.2024, potrivit filei 66 aflate la dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca.

În speță, se constată că litigiul a fost inițiat de către un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum aceste categorii sunt definite prin art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Prin "consumator" se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, conform dispozițiilor art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992.

De asemenea, în sensul Legii nr. 193/2000, prin "consumator" se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000, prin "profesionist" se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

Definiția "profesionistului" se regăsește și în cuprinsul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora noțiunea de "profesionist", prevăzută la art. 3 din C. civ., include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni erau prevăzute de lege la data intrării în vigoare a C. civ.

În cauza de față, reclamanta A. are calitatea de profesionist în sensul dispozițiilor legale menționate anterior, precum și calitatea de creditor începând cu data de 18.03.2024 în raport cu pârâta B., ca urmare a Contractului de cesiune de creanțe nr. x menționat anterior.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict nu se află în dezacord în ceea ce privește dispozițiile legale care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului (consumatorul) potrivit art. 121 C. proc. civ., ci în privința faptului că cea de-a doua instanță, Judecătoria Oradea a apreciat în mod greșit faptul că părțile au posibilitatea să înlăture această competență exclusivă față de prevederile art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetența devenind astfel de ordine privată și care trebuia invocată în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar de pârât prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Potrivit dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile.". Acest articol prevede un caz de competență teritorială exclusivă, iar singura excepție de la această regulă este prevăzută în teza a II-a, respectiv a situației în care, ulterior nașterii dreptului la despăgubire, părțile pot conveni alegerea instanței competente.

Astfel, întrucât în cauză nu a intervenit o astfel de convenție, în cauză rămân aplicabile dispozițiile art. 121 teza I C. proc. civ., instanța competentă teritorial fiind exclusiv cea de la domiciliul consumatorului, respectiv a pârâtei B. care se află în sat Hidișelu de Sus, com. Hidișelul de Sus, jud. Bihor, respectiv a Judecătoriei Oradea.

Fiind o competență de ordine publică, părțile nu au posibilitatea de alegere a competenței decât în cazul prevăzut la teza a II-a a art. 121 C. proc. civ., situație care nu a intervenit în speță deoarece între părți nu s-a încheiat nicio convenție cu privire la alegerea competenței ulterior nașterii dreptului la despăgubire, drept urmare, în cauză, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 130 alin. (3), astfel cum în mod greșit s-a reținut prin hotărârea Judecătoriei Oradea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, ca instanță de la domiciliul consumatorului potrivit art. 121 teza I C. proc. civ.