ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 667/2025

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" S.A., Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Fondul Proprietatea S.A., a solicitat instanței să constate faptul că revocarea sa din funcția de membru neexecutiv definitiv în cadrul consiliului de administrație a fost efectuată fără justă cauză și să oblige pârâta Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" S.A. la plata sumei de 24.168 RON, ca urmare a revocării fără justă cauză din funcția de membru neexecutiv definitiv în cadrul consiliului de administrație.

Judecătoria Timișoara, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 4572 din 7 aprilie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 5 mai 2021.

Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 119/PI din 4 martie 2022, a respins cererea având ca obiect acțiune în constatare și pretenții formulată de reclamanta A., după cum urmează:

- în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- în contradictoriu cu pârâtul Fondul Proprietatea S.A, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" S.A., ca inadmisibilă, cu privire la capătul de cerere prin care se solicită să se constate că revocarea mandatului de administrator al reclamantei, membru neexecutiv definitiv în consiliul de administrație, a avut loc fără justă cauză;

- în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" S.A., ca nefondată, cu privire la capătul de cerere prin care se solicită să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 24.168 RON reprezentând daune-interese;

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta A. a declarat apel, solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Apelanta-reclamantă a invocat în scris excepția puterii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 344/2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. x/2020.

La termenul de judecată din 7 decembrie 2023 Curtea de Apel Timișoara a constatat că la termenul anterior s-a pus în discuție excepția puterii de lucru judecat, însă instanța a omis să se pronunțe asupra acestei excepții. După deliberare, instanța a respins excepția puterii de lucru judecat, având în vedere că în litigiul invocat este vorba despre alte părți, astfel cum a fost consemnat în partea introductivă a încheierii de ședință.

Prin decizia civilă nr. 156/A din 29 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/2020, s-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 119/PI din 4 martie 2022 a Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă.

La data de 15 iulie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 decembrie 2023 și a deciziei civile nr. 156/A din 29 martie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/2020.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea încheierii din 7 decembrie 2023 și a deciziei civile nr. 156/A din 29 martie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. În subsidiar, recurenta a solicitat casarea hotărârilor atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de apel astfel cum a formulată, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a reținut, în considerentele hotărârii, că "justa cauză pentru revocarea administratorului A. o constituie art. 18.6 din contractul de mandat: 1) încălcarea prevederilor legislației relevante; s-a reținut prin Raportul de control în sarcina reclamantei și a celorlalți membri ai consiliului de administrație al pârâtei...", în condițiile în care raportul de control nu exista la data revocării reclamantei. La dosar exista convocatorul ședinței în vederea revocării membrilor consiliului de administrație, însă anterior acestei date, intimata Societatea Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. a decis revocarea. Mai mult decât atât, inclusiv în încheierea de ședință din 22 februarie 2024, reprezentanta intimatei a susținut faptul că "raportul de control nu este înregistrat în cadrul societății și nu are data de înregistrare în cadrul societății intimate", astfel că instanța de judecată nu poate motiva hotărârea pe motivele cuprinse în raportul corpului de control având în vedere că acest raport nu a ajuns în societate la data revocării, iar apărările inițiale ale intimatei vizau alte neregularități, respectiv "lipsa nemotivată de la ședințele consiliului de administrație din 17.01.2020 și 31.01.2020", aspecte care nu au mai fost analizate de instanță și, nicidecum, nu face referire la nerespectarea procedurii de selecție pentru numirea directorului general. Or, motivele din cuprinsul întâmpinării trebuiau analizate pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei. Instanța de judecată a reținut că decizia de reînnoire a mandatului directorului general B. a fost emisă fără temei legal, în condițiile în care față de acesta nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în dosarul nr. x/2020, la data formulării recursului acesta având nr. 4230/30/2020*. În cadrul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, urmează a se stabili dacă revocarea acestuia s-a făcut cu justă cauză, respectiv dacă a fost respectată procedura de selecție.

Or, față de aceste aspecte, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii.

Prin încheierea de ședință din data de 7 decembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara a interpretat, în mod greșit, excepția puterii de lucru judecat, prezumție legală, de fond prevăzută de dispozițiile art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.. Instanța de judecată a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile puterii de lucru judecat, întrucât este vorba despre alte părți.

Potrivit recurentei, pentru soluționarea excepției puterii de lucru judecat nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci trebuie probată identitatea între problema soluționată irevocabil și cea dedusă judecății. Instanța de judecată este ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Or, în dosarul nr. x/2020 este vorba despre aceeași situație de fapt, avându-l ca reclamant pe un alt membru al Consiliului de Administrație, respectiv pe domnul C., care a câștigat procesul în primă instanță și în apel.

Recurenta-reclamantă a mai criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material. Astfel, a arătat că nu există niciun impediment legal care să împiedice aplicabilitatea procedurii de reînnoire prevăzute de dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011 și în cazul mandatului de director general, ceea ce înseamnă că instanța de judecată a încălcat principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem). Potrivit definiției oferite de O.U.G. nr. 109/2011, contractul de mandat este un contract civil reglementat de C. civ.. Astfel, în concordanță cu principiile de drept comun, atunci când legea nu interzice, părțile au posibilitatea de a reglementa prin propria manifestare de voință condițiile în care urmează să se deruleze obligațiile contractuale. În aceste condiții, reținerile instanței de apel referitoare la faptul că nu se prevede o procedură de reînnoire a mandatului directorului general și, pe cale de consecință, în cazul acestuia trebuie reluată procedura de selecție prevăzută de art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011, este nefondată.

În urma raportului de control nr. x/16.04.2020, sunt enumerate o serie de aspecte pe care echipa de control le apreciază ca nesocotiri ale legislației în vigoare, însă la o analiză atentă a acestora, nicio neregularitate nu este imputată reclamantei, ci unor terțe persoane sau entități. În cea mai mare măsură, neregularitatea este imputată intimatei-pârâte. Cu alte cuvinte, intimata-pârâtă Societatea Națională Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. și-a invocat propria culpă, întrucât reclamanta nu a avut calitatea de persoană responsabilă de organizarea și conducerea procedurii de reînnoire a mandatului, ci pe aceea de candidat pentru un nou mandat în consiliul de administrație. Așadar, reclamanta nu a avut atribuții cu privire la stabilirea pașilor și a condițiilor de desfășurare a procesului de selecție. Echipa de control a indicat expres cine se face vinovat de neregulile constatate.

Autoarea căii de atac apreciază că instanța de apel trebuia să stabilească inclusiv dacă reclamanta a avut sau nu atribuții legate de organizarea și conducerea procedurii de reînnoire a mandatului directorului sau dacă a avut doar calitatea de candidat pentru un nou mandat în Consiliul de Administrație, întrucât neregularitățile din raportul de control nu sunt imputate acesteia. Așadar, titulara demersului judiciar consideră că a fost revocată din funcție fără justă cauză și că instanța nu a acordat prevalență forței obligatorii a contractului, în conformitate cu prevederile art. 1270 C. civ.. Prin intermediul contractului de mandat părțile au stabilit de comun acord cazurile în care o revocare din funcția de mandatar poate fi considerată cu "justă cauză", acestea fiind prevăzute limitativ în art. 18.6, într-un număr de 7 ipoteze în care era permisă revocarea fără acordarea de daune interese. Or, nicio concluzie din raportul de control nr. x/16.04.2020 nu poate fi încadrată în prevederile art. 18.6 din contractul de mandat. Mai mult decât atât, la o analiză a aspectelor pe care echipa de control le apreciază ca nesocotiri ale legislației în vigoare, nu sunt imputate reclamantei, ci unor terțe persoane. Raportul de control stabilește că revocarea reclamantei a intervenit cu justă cauză, însă în contextul lecturării cu atenție a conținutului Raportului de control se poate reține că motivele pentru care se propune măsura revocării mandatului reclamantei nu prezintă nicio legătură de cauzalitate cu cele expuse în articolul 18.6 din contractul de mandat, întrucât aceste aspecte nu sunt provocate și nici întreprinse de către reclamantă, în calitatea sa de mandatar. Prin urmare, Curtea de Apel Timișoara nu a acordat prevalență principiului forței obligatorii a contractului și nu a stabilit că motivele invocate nu se încadrează în cazurile reglementate contractual. Instanța de judecată nu a aplicat prevederile art. 30 alin. (8) și art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, care trebuiau coroborate cu prevederile contractuale în baza principiului forței obligatorii a contractului, mai exact, cu art. 18.5. și art. 18.6. Astfel, prin clauzele anterior menționate, s-a efectuat respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011 agreându-se nivelul daunelor interese în caz de revocare fără justă cauză din calitatea de director sau de administrator.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Societatea Națională Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2024 s-a fixat termen la data de 23 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

La termenul de judecată din 23 ianuarie 2025, Înalta Curte a luat act de faptul că la 22 ianuarie 2025 Cabinetul de Avocat D. a transmis la dosar o cerere de renunțare la mandat, prin care a solicitat citarea recurentei-reclamante la domiciliul său; instanța supremă a amânat soluționarea cauzei la data de 27 martie 2025, dispunând citarea recurentei-reclamante A. la domiciliul său din București, str. x, cu un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ AEROPORTUL INTERNAȚIONAL TIMIȘOARA TRAIAN VUIA S.A.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Astăzi, în ședință publică, excepția nulității a fost respinsă, în considerarea celor expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Sub aspectul limitelor căii extraordinare de atac, din cererea de recurs rezultă că reclamanta a formulat critici împotriva încheierii din 7 decembrie 2023, termen la care instanța de apel a respins excepția puterii de lucru judecat, având în vedere că în litigiul invocat este vorba despre alte părți, astfel cum a fost consemnat în partea introductivă a încheierii de ședință.

Potrivit susținerilor recurentei-reclamante, prin încheierea de ședință din data de 7 decembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara a interpretat, în mod greșit, excepția puterii de lucru judecat, prezumție legală, de fond prevăzută de prevederile art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.

În concret, s-a criticat soluția dată excepției puterii de lucru judecat din perspectiva faptului că instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile puterii de lucru judecat, întrucât este vorba despre alte părți. Recurenta apreciază că nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, pentru soluționarea excepției puterii lucrului judecat, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Or, în dosarul nr. x/2020 este vorba despre aceeași situație de fapt, avându-l ca reclamant pe un alt membru al Consiliului de Administrație, respectiv domnul C., care a câștigat procesul în primă instanță și în apel.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică și urmează să fie înlăturată.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun, între aceleași părți, într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior.

În timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv implică existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, ce nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior.

Așadar, recurenta-reclamantă din prezenta cauză a invocat încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În raport de dispozițiile art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., critica recurentei privind încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi încadrată în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod. Critica nu se încadrează nici în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât acesta se referă numai la efectul negativ al autorității de lucru judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), din moment ce soluția pe care o poate pronunța Înalta Curte în cazul reținerii acestui motiv de casare este respingerea cererii, ca inadmisibilă, astfel cum prevede art. 497 teza finală din C. proc. civ.

Cu toate acestea, critica recurentei ce vizează încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia va fi analizată.

Procedând la analiza în concret a susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate.

Efectul pozitiv al autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești.

Cu privire la acest aspect, instanța de apel a reținut, în mod corect, faptul că decizia civilă nr. 344/A din 21 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi nu se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu prezenta cauză, câtă vreme în dosarul nr. x/2020 nu a fost parte reclamanta A., ci reclamantul C..

Următorul motiv de recurs invocat de autoarea căii de atac este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și aduce în dezbatere existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate. Astfel, recurenta a susținut faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât s-a reținut, în considerentele hotărârii, că "justa cauză pentru revocarea administratorului A. o constituie art. 18.6 din contractul de mandat: 1) încălcarea prevederilor legislației relevante; și anume, s-a reținut prin Raportul de control în sarcina reclamantei și a celorlalți membri ai consiliului de administrație al pârâtei...", în condițiile în care raportul de control nu exista la data revocării reclamantei.

Aceste critici se cuvin a fi înlăturate, Înalta Curte reținând, cu prioritate, că nu orice inadvertență pe care consideră că o identifică recurenta-reclamantă în cadrul considerentelor deciziei are aptitudinea de a determina casarea ei; dimpotrivă, ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., când se referă la motive contradictorii, are în vedere o contradicție de o asemenea amploare, încât să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată; este cazul, cu titlu de exemplu, al situației în care considerentele ar justifica adoptarea unei soluții care nu are corespondent în cea regăsită în dispozitiv ori al celei în care considerentele ar reflecta caracterul întemeiat a două cereri, deși ele s-ar exclude reciproc.

Înalta Curte reamintește că o motivare contradictorie, pentru a constitui temei al casării, trebuie să vizeze considerente care, simultan, infirmă și susțin dispozitivul hotărârii, făcând, în realitate, neclar raționamentul judiciar care ar trebui să explice coerent rezultatul deliberării. Cazul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 are o sferă de aplicabilitate determinată la situațiile în care hotărârea supusă recursului nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În situația unei hotărâri pronunțate în apel, respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. presupune ca instanța să dea un răspuns pertinent motivelor de apel și apărărilor intimatului; decizia recurată reflectă respectarea acestor cerințe, întrucât prezintă raționamentul care a stat la baza respingerii criticilor recurentei-reclamante de către instanța de prim control judiciar.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, reținând că decizia instanței de apel este legală din perspectiva criticii formulate.

Autoarea recursului invocă, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., faptul că au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material. Astfel, a arătat că nu există niciun impediment legal care să împiedice aplicabilitatea procedurii de reînnoire prevăzute de art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011 și în cazul mandatului de director general, ceea ce înseamnă că instanța de judecată a încălcat principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de apel că nu se prevede o procedură de reînnoire a mandatului directorului similară celei de reînnoire a mandatelor membrilor consiliului de administrație, iar în cazul acestuia trebuie reluată procedura de selecție menționată în cuprinsul art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.

Contrar celor susținute de recurentă, art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011 nu se aplică pentru directorul general.

Procedura de reînnoire a mandatului directorului se realizează de consiliul de administrație în mai multe etape: stabilirea criteriilor de selecție, publicarea anunțului, selectarea candidaților dintr-o listă scurtă, numirea directorului, publicarea deciziei, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate.

Or, în speța de față, consiliul de administrație al pârâtei Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" S.A., al cărui membru era și reclamanta, nu a procedat în această modalitate, ceea ce echivalează cu încălcarea prevederilor legale incidente, respectiv justa cauză prevăzută de art. 18.6.1 din contractul de mandat pentru revocarea din funcție.

Înalta Curte constată că sunt lipsite de importanță susținerile formulate în recurs, atâta timp cât fapta reclamantei, ca membru al consiliului de administrație, de a ratifica contractul de mandat nr. x/22.05.2019 al directorului general, fără a urma și respecta procedura de selecție prevăzută de art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011, nu reprezintă singurul motiv just de revocare.

Instanțele anterioare au reținut și o altă justă cauză pentru revocarea reclamantei din funcție, respectiv incidența art. 18.6.5. din contractul de mandat, anume "fraudează interesele legitime ale societății, oricare dintre acestea, fără limitare, fiind de natură să conducă la pierderea încrederii mandantului în mandatar".

În realitate, recurenta-reclamantă este nemulțumită de concluzia la care au ajuns cele două instanțe inferioare de fond, cu privire la caracterul justificat al revocării sale din funcție.

Raportat la motivarea căii de atac, Înalta Curte reamintește că, prin controlul exercitat în recurs, în acord cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verifică exclusiv aplicarea corectă a legii de către instanțele devolutive și nu realizează un control de fond, de temeinicie, a hotărârilor atacate.

Opus acestui principiu, finalitatea urmărită de recurentă este ca instanța de recurs să conchidă asupra caracterului injust al revocării sale din funcția de membru al consiliului de administrație, prin reexaminarea datelor factuale, ceea ce reflectă învestirea instanței supreme cu un demers incompatibil cu calea de atac exercitată.

Argumentele părții recurente, sintetizate în cuprinsul prezentei decizii, eludează tocmai obligația ce îi revenea în temeiul cazului de casare de care s-a prevalat, de a dovedi, printr-un raționament explicit, modul în care instanța a transgresat dispozițiile legale aplicate în soluționarea căii de atac devolutive. Însă, concluzia la care s-au oprit instanțele de fond, privitoare la caracterul just al revocării, ca urmare a evaluării și interpretării probatoriului administrat, reprezintă un aspect ce privește temeinicia soluției, iar nu legalitatea acesteia, neputând fi supusă analizei instanței de recurs.

Prin urmare, nu corespunde motivului de casare determinat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. suma criticilor care converg spre acest obiectiv și, de aceea, acestea vor fi înlăturate fără a fi examinate în fond.

De altfel, aceleași susțineri au fost formulate și prin memoriul de apel, recurenta primind un răspuns din partea primei instanțe de control judiciar.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Constatând că hotărârilor recurate nu li se poate imputa niciun viciu de nelegalitate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 decembrie 2023 și a deciziei civile nr. 156/A din 29 martie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2025.