ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 57/2026

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 01.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să îl oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 324.791,83 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a efectuării de servicii de operare și menținere în stare de funcționare a instalației de umectare a plajei iazului Boșneag Extindere, Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, începând cu data de 01.01.2021 și până la data de 14.06.2021, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea de ședință din data de 12.02.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale (funcționale) a secției a V-a Civilă, invocată din oficiu, și a fost declinată cauza spre competentă soluționare secției a VI-a Civilă, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2024*. Prin încheierea de ședință din data de 26.02.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a VI-a civilă și a fost declinată cauza în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2024**. Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost declinată cauza în favoarea secției a VI-a civile a Tribunalului București, s-a constatat existența unui conflict negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență, judecata cauzei fiind suspendată din oficiu. Prin sentința civilă nr. 69/15.05.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024, s-a stabilit competența materială procesuală de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a civile a Tribunalului București.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2742/23.10.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și, totodată, a fost admisă cererea de chemare în judecată în sensul că a fost obligat pârâtul să achite reclamantelor în solidar suma de 324.791,83 RON, cu titlu de despăgubiri.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Prin decizia civilă nr. 728 din 08 mai 2025 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului împotriva sentinței civile nr. 2742/23.10.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. S.R.L. și B. S.R.L., ca nefondat.

Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 728/08.05.2025 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 06.06.2025, a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei sub toate aspectele și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantelor. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susținând că prin hotărârea definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2021 instanța a constatat că nu poate exista o obligație contractuală decât în cadrul unui contract și, prin urmare, nu se poate susține că un contract a expirat dar serviciile vor continua să fie prestate și plătite conform contractului. Inadmisibilitatea acțiunii rezultă din faptul că reclamantele nu se pot prevala de răspunderea civilă delictuală pentru a continua prestarea serviciilor din cadrul unui contract și în final să invoce acel contract pentru stabilirea întinderii prejudiciului. Un contract de achiziție publică reprezintă un acord de voință realizat între autoritatea contractantă și contractant, un act juridic bilateral, sinalagmatic, în care cele două părți stabilesc care este întinderea drepturilor și obligațiilor pe care și le asumă, în conformitate cu dispozițiile art. 1270 C. civ.. Acesta trebuie să respecte atât limitele impuse de legislație, cât și cerințele prevăzute în documentația de atribuire. În concluzie, recurenta a apreciat că instanța de judecată a încălcat autoritatea de lucru judecat. Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că înțelege să critice decizia recurată cu privire la analizarea excepției prescripției dreptului material la acțiune. A susținut astfel că, în mod greșit a apreciat instanța de apel că nu sunt fondate criticile formulate, cu privire la întreruperea termenului de prescripție și în mod greșit a considerat tribunalul că termenul de prescripție a fost întrerupt, în conformitate cu prevederile art. 2537 pct. 2 C. civ., prin formularea cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, întrucât cererea respinsă definitiv în acest dosar a avut ca obiect pretenții rezultate din executarea unui contract administrativ, dreptul material la acțiune nefiind perpetuu. De asemenea, recurenta a apreciat ca nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, neexistând niciun comportament intenționat, păgubitor din partea ministerului, ori o vinovăție sau culpă a acestuia, prejudiciul pretins fiind creat ca urmare a prestării serviciilor în afara contractului. A opinat recurenta că raportul de cauzalitate lipsește, prejudiciul fiind produs exclusiv datorită faptei reclamantelor, fiind incidente dispozițiile art. 1352 C. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata B. S.R.L. a solicitat admiterea excepției inadmisibilității recursului și respingerea acestuia, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 07.08.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10.11.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepție nulității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Înalta Curte reține că recursul trebuie să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel. În cauză, cererea a fost întemeiată formal pe motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat. Acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici propriu-zise privind încălcarea autorității de lucru judecat, în cauză excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât în fața Tribunalului București, secția a VI-a civilă fiind respinsă la termenul din data de 08.10.2024 și nefiind contestată prin motivele de apel formulate. Astfel cum s-a reținut de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin cererea de apel au fost formulate critici cu privire la soluția primei instanțe de respingere a excepției dreptului material la acțiune și cu privire la soluția primei instanțe de admitere a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea apelantului-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului la plata sumei de 324.791,83 RON. Se constată așadar că ceea ce contestă recurentul pârât sunt considerentele hotărârii pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și nu considerentele reținute prin decizia pronunțată de instanța de apel, situație nepermisă în soluționarea unui recurs, obiectul și scopul recursului vizând hotărârile date în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material. Prin criticile formulate recurenta susține, în esență, că instanța de apel nu a analizat corespunzător excepția prescripției dreptului material la acțiune și condițiile răspunderii civile delictuale. Instanța de prim control judiciar, confirmând sentința primei instanțe, a apreciat critica vizând soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune ca fiind nefondată și a reținut ca argument pentru respingerea apelului pârâtului faptul că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, intimata-reclamantă A. S.R.L. fiind nevoită, urmare a faptei apelantului-pârât de a nu încheia un act adițional sau de a prelua echipamentul de la intimata-reclamantă, să procedeze în continuare la menținerea în stare de funcționare a instalației de umectare pentru a evita sancționarea din partea Gărzii Naționale de Mediu, rezultând astfel cu evidență legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a apelantului-pârât și prejudiciul suferit de intimatele-reclamante. Înalta Curte notează că recurentul-pârât, prin criticile formulate, nu face referire la considerentele instanței de apel, acestea vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța de apel a argumentat soluția adoptată în raport cu stabilirea situației de fapt reținută în cauză. De asemenea, criticile recurentului vizând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale reprezintă aspecte de fapt care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate, deoarece recurentul tinde la a obține o rejudecare a fondului cauzei, prin stabilirea unei situații de fapt distincte de cea reținută de instanța de apel. Or, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra probatoriului administrat, în timp ce instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor și la analizarea criticilor de netemeinicie a deciziei instanței de apel. Obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, a cărei conformitate cu regulile de drept aplicabile trebuie verificate numai prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, reluarea situației particulare a litigiului și prezentarea unor aspecte de fapt nu răspund exigențelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept aplicabile cauzei. În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului împotriva deciziei civile nr. 728/2025 din 8 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.