ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 396/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 20.06.2019 sub nr. x/2019 reclamantul Ministerul Turismului a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Petroșani, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 498.053 RON, reprezentând plăți nelegale constatate de Curtea de Conturi a României, conform raportului de control nr. x/24.07.2017 și deciziei nr. 14/24.08.2017, precum și dobânzi și penalități de întârziere, calculate în temeiul art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a curții de apel, în subsidiar solicitând respingerea acțiunii, precum și cerere de chemare în garanție a S.C. A. S.R.L., prin care a pretins ca această societate să-i achite sumele pe care instanța o va obliga să le plătească reclamantului.

Societatea chemată în garanție a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 133/03.03.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secție civilă.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a V-a civilă a pronunțat încheierea din 20.11.2020, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției a VI-a a aceluiași tribunal.

În fața acestei instanțe, chemata în garanție a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, cu consecința respingerii și a cererii de chemare în garanție.

Prin încheierea din 12.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal.

La rândul său, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 08.09.2021, astfel cum a fost îndreptată din oficiu prin încheierea din 09.09.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2019, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a a Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării lui.

Prin sentința civilă nr. 1664/15.11.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1797/21.07.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, și cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect, obligând reclamanta la plata către chemata în garanție a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentințe civile, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (fost Ministerul Turismului) a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 927/06.06.2024.

Împotriva acestei decizii, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la prima instanță.

În motivare, subsecvent prezentării succinte a parcursului procesual al cauzei, a invocat încălcarea art. 22 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, imputând instanței de apel omisiunea de a încadra în drept faptele deduse judecății și de a analiza cauza din perspectiva răspunderii civile contractuale.

A susținut că principiul rolului activ obligă judecătorul să dea cererii cu care a fost învestit calificarea juridică exactă, care poate fi diferită de cea indicată de parte, iar în prezenta cauză această regulă nu a fost aplicată, deși a indicat în acțiune norme de drept ce reglementează răspunderea contractuală și a prezentat motive de fapt care puteau conduce către aplicarea temeiului juridic corespunzător acestei forme de răspundere.

În continuare, recurentul a evocat situația de fapt generatoare a litigiului, arătând că suma pretinsă prin acțiune rezultă din raportul de control nr. x/24.07.2017 și decizia nr. 14/24.08.2017, emise de Curtea de Conturi a României.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma art. 486 alin. (3) raportat la art. 84 C. proc. civ., pe care Înalta Curte a respins-o la termenul de astăzi, în ședință publică, pentru considerentele cuprinse în practicaua prezentei decizii.

Totodată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, prin prisma art. 489 alin. (2) C.pror.civ., asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de lege, întrucât controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analiza memoriului de recurs relevă faptul că, deși s-a indicat drept temei juridic art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - recurentul invocând încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., ce reglementează principiul rolului activ al judecătorului - acest text a fost invocat pur formal, întrucât titularul căii extraordinare de atac a reiterat motivele evocate prin cererea de apel, cele două memorii fiind identice, fără să expună o critică punctuală, care să vizeze dezlegările oferite prin decizia instanței de prim control judiciar, singura care formează obiect al recursului de față.

Înalta Curte notează că, prin sentința civilă nr. 1797/21.07.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca inadmisibilă, acțiunea promovată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, reținând că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză și răspunderea civilă delictuală, iar în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de normele de drept ce le reglementează.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 927/06.06.2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, statuând că nu se poate reține încălcarea, de către tribunal, a principiului rolului activ al judecătorului, față de temeiul juridic al acțiunii, reconfirmat expres prin motivele de apel. Totodată, instanța devolutivă de control judiciar a examinat critica formulată de apelant, potrivit căreia prima instanță era obligată să evalueze pretențiile sale și din perspectiva răspunderii civile contractuale, reținând că nu se impunea calificarea juridică, din oficiu, a acțiunii reclamantului, întrucât, în contextul factual al cauzei, ar fi fost contrar principiului disponibilității.

Consecutiv acestui parcurs procesual, prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a reluat invariabil criticile prezentate instanței de apel, insistând asupra situației de fapt care, în opinia acestuia, impunea recalificarea temeiului juridic al acțiunii și, în consecință, examinarea pretențiilor sale prin prisma regulilor răspunderii civile contractuale.

Înalta Curte observă că toate aceste chestiuni privind contextul factual, precum și cele vizând pretinsa încălcare a rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, au fost analizate de instanța de apel, care a răspuns motivelor identice cu cele cuprinse în memoriul de recurs; prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurentul urmărește, practic, să obțină o reevaluare, de către instanța supremă, a materialului probator și a situației de fapt, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului împotriva deciziei civile nr. 927/06.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2025.