ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2355/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 31 iulie 2019 și înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 și ulterior, ca urmare a declinării competenței de soluționare, pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul MINISTERUL TURISMULUI, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 454.867 RON cu T.V.A., reprezentând prejudiciu constatat de Curtea de Conturi în raportul de control nr. x/24.07.2017 și în decizia nr. 14/24.08.2017, ca urmare a acțiunii efectuate de aceasta în perioada 29.05 - 21.07.2017, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere calculate în conformitate cu art. 73

1

din Legea nr. 500/2002.

Prin sentința nr. 372 din 5 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 19/C din 14 ianuarie 2022, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta A. S.R.L. și a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2030/Ap din 14 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, au fost respinse cererile de apel formulate de reclamantul MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI și de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 19/C din 14 ianuarie 2022, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost admisă în parte cererea apelantei-pârâte A. S.R.L. privind obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că a fost obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat cerere de recurs principal, iar pârâta a formulat cerere de recurs incident.

Motivele recursului declarat de reclamant sunt următoarele:

Recurentul-reclamant precizează că a încheiat cu intimata-pârâtă contractul de prestări servicii nr. x/21.01.2015, în valoare de 139.646 euro (628.925 RON), având ca obiect servicii de amenajare și decorare a standului României pentru participarea la Târgul Internațional de Turism FITUR 2015, desfășurat în perioada 28.01.-01.02.2015 la Madrid și contractul de servicii de amenajare și decorare a standului României pentru participarea la Târgul de Turism WORLD Travel Market 2015, din perioada 2-5 noiembrie 2015, organizat Ia Londra.

Potrivit recurentului-reclamant, în ceea ce privește primul contract, în baza procesului-verbal de recepție a fost emisă factura fiscală nr. x/21.01.2015, în baza procesului-verbal de recepție nr. x/03.02.2015, a fost emisă factura fiscală nr. x/05.02.2015, în valoare de 628.925 RON cu T.V.A., plătită pe baza ordonanțării de plată nr. 58/23.04.2015, cu ordinele de plată nr. x și 18/08.05.2015, factură care conține suma de 75.172 RON cu T.V.A., considerată valoare estimativă de către Curtea de conturi, conform deciziei nr. 14/24.08.2017, măsura aferentă punctului 11.10.

În ceea ce privește contractul nr. x/22.10.2015, a fost emisă factura fiscală nr. x/06.11.2015, în valoare de 1.452.790 RON cu T.V.A., plătită pe baza ordonanțării de plată nr. x/11.11.2015, cu ordinele de plată nr. x și nr. 326/10.12.2015, factură care conține și suma de 306.125 RON fără T.V.A., respectiv 379.595 RON cu T.V.A., considerată valoare estimativă a abaterii de către Curtea de Conturi, conform deciziei nr. 14/24.08.2017, măsura aferentă punctului 11.10.

Recurentul-reclamant precizează că, prin raportul de control nr. x/24.07.2017 și prin decizia nr. 14/24.08.2017, auditorii publici externi au constatat faptul că prin ofertele financiare ce au stat la baza semnării contractelor au fost acceptate la plată o serie de cheltuieli, printre care și cheltuieli cu mobilierul, decontate la prețuri de cel puțin două ori mai mari.

Astfel, pentru aceste produse achiziționate în același an de la același furnizor, au fost alocate și utilizate ineficient fonduri bănești în sumă de 213.235 RON fără T.V.A. (18.257 RON, pentru infodesk A.N.T. dotat cu 3 scaune, 188.500 RON, pentru un set infodesk co-expozanți + 2 scaune bar, 6.478 RON, pentru 1 set - o masă și 4 scaune plastic), respectiv 264.411 RON cu T.V.A.

Mai mult decât atât, la târgul WTM Londra 2015, pentru închirierea și montajul unor ecrane suspendate în suprafață de aproximativ 36 mp., a fost acceptată la plată suma de 121.420 RON fără T.V.A. (aproximativ 27.000 euro fără T.V.A.), în condițiile în care pentru târgul B., pentru ecrane de suprafață de aproximativ 40 mp., având caracteristici tehnice asemănătoare (tip led, pixel pitch maxim 5,5 mm, luminozitate 1500 Ntis) au fost efectuate plăți de 28.530 RON fără T.V.A.), de circa patru ori mai puțin, fiind astfel alocate și utilizate ineficient fonduri bănești în suma estimată de 92.890 RON fără T.V.A., respectiv 115.184 RON cu T.V.A.

Recurentul-reclamant susține că analizarea tarifelor practicate conduce la ideea că operatorul economic își fundamentează tarifele în funcție de bugetul alocat de A.N.T. și nu pe baza costurilor real înregistrate de acesta, respectiv în cazul în care A.N.T. alocă un buget mai mare pentru organizarea unei manifestări, operatorul majorează prețul produselor/serviciilor în funcție de buget, fără a avea la bază o justificare economică.

Mai arată recurentul-reclamant că, raportat la prețurile acceptate la contractare, pentru mobilierul necesar în vederea amenajării și decorării standului României, s-a constatat existența unei diferențe mari de preț, respectiv între prețurile practicate de operatorii care au încheiat contracte cu A.N.T. și prețurile practicate pe piață de alți operatori de profil, astfel: scaune bar pentru Târgul Internațional de Turism FITUR 2015 în baza contractului nr. x/21.01.2015, S.C. C. S.R.L a asigurat 68 de scaune tip bar albe în valoare de 12.240 euro fără T.V.A. (echivalentul a 55.080 RON fără T.V.A., 68.299 RON cu T.V.A., respectiv 180 RON/bucată fără T.V.A. și 1.004 RON/bucată cu T.V.A.).

În cazul în care s-ar fi ales varianta corectă închirierii, conform ofertei altor operatori economici (exemplu: D. - http:www.x.ro/inchirieri/Scaune-de-bar-albe-expo.html), închirierea unui scaun de tipul celui decontat de A.N.T. costă 24,99 RON T.V.A. inclus, ceea ce pentru o perioadă de aproximativ 10 zile ar fi costat cel mult 250 RON, cu 754 RON/bucată T.V.A. inclus mai puțin decât prețul achitat de A.N.T. de 1.004 RON/bucată fără T.V.A., ceea ce ar fi condus la o reducere a costurilor cu 51.272 RON.

Totodată, potrivit recurentului-reclamant, pentru Târgul Internațional de Turism FITUR 2015, în baza contractului nr. x/21.01.2015, S.C. C. S.R.L. a asigurat 24 scaune de plastic (transparente, din plexiglas), în valoare de 6.240 euro fără T.V.A. (echivalentul a 28.080 RON fără T.V.A., 34.819 RON cu T.V.A.), respectiv 260 euro fără T.V.A./bucată, echivalentul a 28.080 RON fără T.V.A., 34.819 RON cu T.V.A.), respectiv 260 euro fără T.V.A./bucată (echivalentul a 1.170 RON/bucată, respectiv 1.450 RON/bucată cu T.V.A.).

În cazul în care s-ar fi ales varianta închirierii conform ofertei altor operatori economici (exemplu: D. - http/www.x.ro/inchirieri/Scaune-Victoria-Ghost.html), închirierea unui scaun de tipul celui decontat de A.N.T. costă 45 RON, ceea ce pentru o durată de aproximativ 10 zile ar fi constat cel mult 450 RON, cu 1.000 RON/bucată mai puțin decât prețul achitat de A.N.T. de 1.450 RON/bucată, ceea ce ar fi condus la o reducere a costurilor cu 24.000 RON.

Așadar, recurentul-reclamant susține că valoarea estimativă a prejudiciului constatat prin raportul Curții de Conturi nr. 5429/24.07.2017 și prin decizia nr. 14/24.08.2017 este de 379.595 RON cu T.V.A. (264.411 RON + 115.184 RON), aferent contractului nr. x/22.10.2015 (Târg WTM Londra 20150) și de 75.272 RON cu T.V.A. (51.272 RON + 24.000 RON), aferent contractului nr. x/21.01.2015 (Târg B. 2015), însumând un prejudiciu estimativ total de 454.867 RON.

Recurentul-reclamant precizează că, în raport de cele arătate, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.345 C. civ., fiind îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză.

Consideră recurentul-reclamant că pârâta și-a mărit patrimoniul prin mărirea tarifelor în funcție de bugetul alocat de A.N.T. și nu pe baza costurilor real înregistrate, așa cum s-a consemnat în raportul de control al Curții de Conturi, existând o micșorare de patrimoniul său prin achitarea facturilor la prețuri duble sau triple față de prețurile altor operatori de profil, iar între mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt există o strânsă legătură.

Cele două efecte sunt rezultatul unei cauze unice, determinate de același eveniment și există o strânsă legătură între mărirea patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantului, neexistând un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.

Recurentul-reclamant mai precizează că, în subsidiar, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.349 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, solicitând să se constate că sunt îndeplinite cumulativ condițiile angajării acestui tip de răspundere: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Prin decizia recurată, instanța a respins cererea de apel, reținând, în principal, că exista o obligație valabilă, ceea ce exclude cazul de îmbogățire fără justă cauză, date fiind prevederile art. 1.346 C. civ.

Or, recurentul-reclamant susține că, așa cum a arătat și prin cererea de apel, în cauză sunt îndeplinite condițiile aplicabile instituției îmbogățirii fără justă cauză, dat fiind faptul că activul pârâtei s-a mărit prin fixarea unor prețuri la o valoare mult mai mare decât a făcut-o pentru un târg anterior organizat, unica intenție fiind să se încadreze în bugetul alocat de A.N.T., și astfel având loc o micșorare nejustificată a patrimoniului A.N.T., prin prezentarea ca fiind reale a unor costuri exagerate.

Astfel, recurentul-reclamant arată că instanța de judecată nu a avut în vedere diferența enormă dintre prețurile practicate de pârâtă la cele două târguri pentru care a avut contract de prestări servicii în decursul aceluiași an. Practicarea unor prețuri în funcție de bugetul alocat de A.N.T. și nu de costurile reale înregistrate de pârâtă, fac dovada unei îmbogățiri fără justă cauză.

Prin urmare, recurentul-reclamant apreciază că nu se poate reține că suntem în prezența unei obligații valabile, având în vedere intenția pârâtei de a obține un profit nejustificat prin întocmirea unei oferte care nu are o reală justificare. În consecință, apreciază că motivarea instanței prin care se arată că obligația era valabilă, nu poate fi reținută, instanța aplicând în mod greșit prevederile art. 1.346 lit. a) C. civ.

În ceea ce privește respingerea solicitării subsidiare a cererii de chemare în judecată, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, recurentul-reclamant arată că instanța nu a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, limitându-se a arăta că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că existența unei oferte, acceptată de Autoritatea Națională pentru Turism, adică încheierea unui contract, în lipsa dovedirii unei înțelegeri frauduloase anterioare încheierii contractului în vederea prejudicierii intereselor reclamantului nu este de natură să contureze existența unei fapte ilicite în persoana pârâtei.

Or, recurentul-reclamant arată că reaua credință a pârâtei/fapta delictuală comisă de aceasta rezultă din diferența majoră de preț practicată pentru organizarea târgului de la Londra, comparativ cu târgul de la Madrid, diferență nejustificată, dată fiind perioada foarte apropiată la care acestea au fost organizate. Astfel, se poate deduce cu ușurință faptul că oferta pârâtei nu a avut în vedere costurile reale ocazionate de serviciile de amenajare, ci bugetul alocat de A.N.T.

În ceea ce privește existența unui prejudiciu, recurentul-reclamant arată că acesta este reprezentat de suma plătită de A.N.T. în plus (454.867 RON cu T.V.A.), comparativ cu prețurile practicate de aceeași societate, pentru aceleași servicii, la intervale foarte apropiate de timp, la două târguri diferite.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului incident, pârâta arată, prealabil, că în temeiul art. 491, coroborat cu art. 472 C. proc. civ., solicită casarea în parte a hotărârii recurate, sub aspectul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterii apelului său.

Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind aplicabile în recurs dispozițiile art. 481 Cod procedură civilă, sens în care arată că nu este de acord cu înrăutățirea situației în propria cale de atac, solicitând admiterea recursului incident doar în situația admiterii recursului principal.

În motivarea recursului incident, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 2.500, coroborat cu prevederile art. 2501 și cu art. 2.528 C. civ., în raport de care arată că termenul de 3 ani începe să curgă de la momentul achitării de către reclamantă a sumelor pretins necuvenite, respectiv de la data de 08.05.2015 pentru contractul nr. x/21.01.2015 și de la data de 10.12.2015 pentru contractul nr. x/22.10.2015.

Potrivit recurentei-pârâte, termenul de prescripție nu curge de la data emiterii deciziei de către Curtea de Conturi, întrucât această instituție, potrivit legii sale de organizare, are o activitate de control, rezumată de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia, în activitatea sa, Curtea de Conturi exercită controlul, prin proceduri de audit, asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

În sfera acestui control intră activități deja desfășurate de instituțiile publice auditate, rolul Curții de Conturi fiind acela de depistare a neregulilor (deja săvârșite) și de elaborare a raportului de control unde sunt consemnate erori/abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susține că actele emise de către Curtea de Conturi în raport cu Ministerul Turismului (raportul de control și decizia) nu îi sunt opozabile, în acest sens înțelegând a invoca dispozițiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, și precizând că au fost pronunțate mai multe hotărâri judecătorești.

De asemenea, recurenta-pârâtă arată că, prin decizia nr. 19/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat în sensul că izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată și că invocarea actului de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziție legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripției extinctive, neputând reprezenta nici măcar un act de întrerupere a cursului prescripției extinctive.

Mutatis mutandis, cele reținute de Înalta Curte referitor la natura și caracterul actelor emise de Curtea de Conturi în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, efectul acestor acte și cel mai important, faptul că actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina instituției controlate obligația de a recupera prejudiciul, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru recuperarea acelui prejudiciu, se aplică tuturor litigiilor care au ca obiect o acțiune în pretenții în care se invocă, ca punct de plecare, un raport al Curții de Conturi și în care se pune problema începutului termenului prescripției dreptului la acțiune, prin raportare la actul de control al Curții de Conturi.

Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă solicită aplicarea textelor de lege invocate în admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune și interpretarea acestora în concordanță cu decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie potrivit legii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 4 aprilie 2023, iar la 4 mai 2023, aceasta a depus la dosar întâmpinare și recurs incident. Prin întâmpinare a invocat excepția netimbrării recursului principal, susținând că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât litigiul are ca obiect raporturi contractuale, precum și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Întâmpinarea și recursul incident au fost comunicate recurentului-reclamant la 8 iunie 2023, iar acesta nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată de pârâtă, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul-reclamant a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Însă, în susținerea recursului declarat, recurentul-reclamant expune exclusiv argumente referitoare la încheierea celor două contracte de prestări servicii: nr. x/21.01.2015 și nr. x/22.10.2015, la obiectul acestora, la facturile emise, la aspectele reținute în raportul de control nr. x/24.07.2017 și în decizia nr. 14/24.08.2017.

Totodată, recurentul-reclamant susține că operatorul economic își stabilește tarifele în funcție de bugetul alocat de A.N.T. și nu pe baza costurilor real înregistrate de acesta, că raportat la prețurile acceptate la contractare pentru mobilierul necesar decorării standului României s-a constatat existența unor diferențe mari de preț în raport de prețurile practicate pe piață de alți operatori de profil, expunând argumente în acest sens.

În raport de criticile dezvoltate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu expuse critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci argumente care reflectă, în realitate, nemulțumirea sa față de interpretarea probelor administrate și de situația de fapt reținută de instanța de apel, urmărind o nouă verificare a apărărilor pe care le-a făcut.

Or, motivele de casare invocate implică raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuție a fondului cauzei.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, deși recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 1.345 și respectiv art. 1.349 C. civ., nu aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și nu arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Toate aceste susțineri, reține Înalta Curte, reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv.

În speță, recurentul-reclamant reiterează criticile din apel referitoare la îndeplinirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză și, respectiv, cu privire la cererea subsidiară privitoare la atragerea răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată că aceste critici au fost doar formal invocate, de vreme ce recurentul-reclamant nu arată care sunt argumentele pentru care apreciază că este nelegal raționamentul juridic al instanței devolutive.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care excepția nulității recursului principal va fi admisă.

Prin urmare, dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul principal declarat în cauză.

În ceea ce privește recursul incident formulat de recurenta-pârâtă împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte urmează să constate că acesta a rămas fără efect, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispozițiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că "Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile", la alin. (2) din același cod stabilindu-se că "Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător".

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Având în vedere caracterul accesoriu al recursului incident în raport cu recursul principal și faptul că recursului principal promovat de recurentul-reclamant urmează să i se aplice sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că recursul incident formulat de recurenta-pârâtă rămâne fără efect.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să admită excepția nulității recursului principal, să anuleze recursul principal declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI (MAT) împotriva deciziei civile nr. 2030/Ap din 14 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și să respingă ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă societatea A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii. Constatând că recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., precum și faptul că ambele părți au căzut în pretenții, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI (MAT), invocată de recurenta-pârâtă societatea A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI (MAT) împotriva deciziei civile nr. 2030/Ap din 14 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă societatea A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2023.