ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 193/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Brașov la 24 aprilie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată la 30 mai 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la restituirea sumei de 660.000 RON, reprezentând contravaloarea retragerilor din conturile și depozitele sale, calculate în baza scrisorii nr. 4251/16.10.2012 și a art. 3.6.8. din Regulamentul de funcționare a acesteia, precum și la plata despăgubirilor materiale evaluate de reclamant la peste 300.000 euro și daune morale în cuantum de 10.000.000 euro.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

La termenul din 3 septembrie 2019, reprezentantul pârâtei a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brașov, în raport de suma solicitată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 8191 din 24 septembrie 2018, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale materiale invocată de pârâtă și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 10 octombrie 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 29/C din 29 ianuarie 2019, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca prescrisă.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1171/Ap din 19 septembrie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. a declarat recurs, fără să indice motivele de casare pe care își întemeiată recursul.

În motivare, recurentul a susținut că, la data de 21 februarie 2019, în termen, a depus cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 29/C, la data de 5 aprilie 2019, în termen, a depus precizările necesare, înscrisuri, fără ca acestea să fie consemnate în cuprinsul deciziei atacate.

În aceste condiții, titularul recursului a subliniat că se impune rejudecarea apelului.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte B. S.A. la 10 decembrie 2019.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Față de raportul comunicat, niciuna din părți nu a înțeles să își manifeste poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin rezoluția din 23 septembrie 2020, a fost stabilit termen la 2 februarie 2021, în vederea examinării recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) și art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în forma avută înainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în cel puțin unul din motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea recursului, precum și neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege sunt sancționate cu nulitatea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se constată că, prin decizia recurată, a fost menținută sentința primei instanțe de fond prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca prescrisă, însă, cu toate că instanța de apel a adus argumente în menținerea soluției primei instanțe, recurentul se rezumă la susținerea potrivit căreia, la 5 aprilie 2019, a depus în fața instanței de apel anumite precizări, înscrisuri, fără ca acestea să fie consemnate în cuprinsul deciziei atacate.

Reținând faptul că decizia recurată respectă exigențele art. 425 C. proc. civ., observația recurentului nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, ci reprezintă simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, prin care, în realitate, tinde la rejudecarea cauzei. Așa fiind, Înalta Curte reține că recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autorul recursului nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1171/AP din 19 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1171/AP din 19 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2021.