ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 23 martie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, Guvernul României și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov a solicitat instanței să se constate dreptul reclamantei stabilit prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 de a primi pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON lunar din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor; în subsidiar, să se constate dreptul reclamantei de a primi despăgubiri în cuantum de 10.000 RON lunar pentru fiecare contract cu titlu de reparare a prejudiciului administrativ cauzat prin neadoptarea normelor metodologice prevăzute de art. V din Legea 236/2019; să fie obligată ANSVSA să aloce din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumelor pentru perioada 16.03.2020-24.07.2020 și pentru perioada 24.07.2020- 31.08.2020; să fie obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 55.000 RON reprezentând sume datorate pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, referitor la contractual de concesiune nr. x/01.09.1999 pentru CSV Viștea, jud. Brașov.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 93 din 23 septembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că cererea reclamantei are ca finalitate obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 55.000 RON reprezentând sume datorate pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, în temeiul Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999. Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată este sub pragul de 3.000.000 RON prevăzut la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cererii revine Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios adminsitrativ și fiscal.
2.2. Hotărârea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 921/CA din 18 octombrie 2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.
Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prezenta acțiune are două capete principale de cerere.
Primul capăt de cerere vizează plata sumelor prevăzute de art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 și, având în vedere că reclamanta a încheiat contractul de concesiune nr. x/01.03.1999 în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998 și ulterior a fost modificat prin acte adiționale încheiate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, abrogat prin Legea nr. 98/2016, în privința competenței materiale devin incidente prevederile art. 53 alin. (1)
1
din acest act normativ, în conformitate cu care:
"(1^1) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social domiciliul reclamantul."
Prin petitul 2 al acțiunii reclamanta urmărește repararea prejudiciului creat prin neîndeplinirea de către Guvernul României și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară a obligației de a adopta norme metodologice în termenul prevăzut de art. V din Legea nr. 236/2019. Conform art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în temeiul votului de încredere acordat de Parlament în baza programului de guvernare. Prin urmare, competența de soluționare a acestui capăt de cerere aparține curții de apel, în temeiul dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la rangul pârâtului Guvernul României de autoritate publică centrală.
Tribunalul a considerat că, întrucât cele două capete principale de cerere ale prezentei acțiuni atrag competența unor instanțe diferite, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, în cazul de față, Curtea de Apel Brașov.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că a fost investită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Înalta Curte reține că, în cauză, societatea A. S.R.L. a încheiat contractul de concesionare nr. x/1.09.1999, pentru CSV Vistea, județul Brașov, iar suma de 55.000 de RON pe care o solicită, în principal, este aferentă perioadei 16.03.2020 -24.07.2020, temeiul invocat fiind reprezentat de prevederile art. IV alin. (1) din Legea 236/2019.
Potrivit art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."
Conform art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:
"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".
Competența instanței de contencios administrativ nu este una intuitu personae, respectiv calitatea de instituție/autoritate publică a uneia din părți nu atrage automat aplicarea jurisdicției contenciosului administrativ - care în accepțiunea art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, semnifică:
"activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
Deoarece competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, simpla calitate de autoritate publică a părților implicate nu atrage automat competența instanței de contencios administrativ.
În speță, litigiul dintre părți este unul care privește executarea unui contract administrativ așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât prin încheierea contractului de concesionare reclamanta asigură prestarea unui serviciu public, respectiv serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor.
Chiar dacă temeiul juridic al pretinsei obligații de plată, care formează obiectul contractului și actului adițional încheiat între părți, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea în sine are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.
Prin urmare, pentru stabilirea competenței materiale sunt incidente prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, consecința fiind aceea că le revine instanțelor civile de drept comun competența materială de soluționare a prezentei cauze.
Având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 55.000 RON, instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria în raza căreia reclamanta își are sediul, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.
Cum sediul reclamantei societatea A. S.R.L. se află în localitatea Făgăraș, județul Brașov, competența materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Făgăraș.
Înalta Curte mai constată că, în speță, conflictul negativ de competență s-a ivit între Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Judecătoria Făgăraș (în favoarea căruia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competența de soluționare a cauzei) nu este, așadar, implicată în conflictul de competență sesizat (niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acestei judecătorii competența de soluționare a cauzei).
Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să se stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe neimplicate în conflictul negativ sesizat. Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competență, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâții Guvernul României, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov în favoarea Judecătoriei Făgăraș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâții Guvernul României, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov în favoarea Judecătoriei Făgăraș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.