ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 48/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, Guvernul României și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov a solicitat instanței să se constate dreptul acesteia stabilit prin art. IV alin. (1) din Legea 236/2019 de a primi pentru perioada 16.03.2020- 31.08.2020, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON lunar din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, iar în subsidiar, să se constate dreptul reclamantei de a primi despăgubiri în cuantum de 10.000 RON lunar pentru fiecare contract, pentru perioada 16.03.2020- 31.08.2020 cu titlu de reparare a prejudiciului administrativ cauzat prin neadoptarea normelor metodologice prevăzute de art. V din Legea 236/2019; obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu fondurile necesare efectuării plății sumelor pentru perioada 16.03.2020- 31.08.2020 și ulterior pentru perioada 24.07.2020- 31.08.2020; Obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 55.000 RON reprezentând sume datorate pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, referitor la contractul de concesiune nr. x/01.03.1999 pentru B., jud. Brașov.

Prin sentința civilă nr. 101 din 07 octombrie 2021 a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - completul specializat în litigii cu profesioniști.

În esență, Curtea de Apel Brașov a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată vizează pretenția reclamantei de obligare a autorităților pârâte la plata unor sume de bani, pretinse în temeiul art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019. Sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităților sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor, în executarea unor contracte, împrejurare care rezultă din precizarea făcută, potrivit căreia suma de 10.000 RON lunar se cuvine "pentru fiecare contract".

Totodată. instanța a arătat că sumele pretinse de reclamanți reprezintă o contraprestație a serviciilor aferente activităților sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor, fapt ce rezultă din aceea că, prin Legea nr. 236/2019, s-a introdus la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, alin. (7), care precizează expres că:

"beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităților prevăzute la alin. (2), care se încadrează în prevederile alin. (6) și care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON din bugetul Autorității, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării".

Așa fiind, instanța a mai arătat că sumele pretinse de reclamanți în temeiul art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 sunt prevăzute de legiuitor în executarea acelor contracte, fiind necontestată natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, așa cum sunt definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Curtea a reținut că astfel cum rezultă din analiza contractului depus la dosarul cauzei, se observă că acesta a fost încheiat în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998 - concesiunea fiind atribuită prin licitație publică, și ulterior, a fost modificat prin acte adiționale.

Față de împrejurarea că acest din urmă act normativ a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, Curtea a constatat că este evident că în privința stabilirii competenței materiale de soluționare a acțiunii reclamanților, devin incidente prevederile art. 53 alin. (1)

1

din acest act normativ.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din 18 noiembrie 2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 651/C/03.12.2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Tribunalul Brașov a reținut că prezenta acțiune are două capete principale de cerere: primul capăt de cerere vizează plata sumelor prevăzute de art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019. Suma de 10.000 RON lunar este prevăzută pentru fiecare contract de concesiune/contract de prestări servicii, ca o contraprestație echivalentă serviciilor realizate în cadrul activităților sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor, fiind, deci, alocată în executarea menționatelor contracte.

Instanța arată că în speță, contractul de concesiune nr. x/01.03.1999 a fost încheiat în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998 și, ulterior a fost modificat prin acte adiționale încheiate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, abrogat prin Legea nr. 98/2016, în privința competenței materiale de soluționare a primului petit al acțiunii devin incidente prevederile art. 53 alin. (1)

1

din acest act normativ.

Prin petitul 2 al acțiunii, Tribunalul constată că reclamanta urmărește repararea prejudiciului creat prin neîndeplinirea de către Guvernul României și Autoritatea Națională Sanitar - Veterinară a obligației de a adopta norme metodologice în termenul prevăzut de art. V din Legea nr. 236/2019. Astfel, conform art. V din Legea nr. 236/2019, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004.

Totodată, Tribunalul reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009 Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, autoritate de reglementare și control în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului.

În consecință, Tribunalul constată că în privința petitului 2 al acțiunii, în materie de competență materială, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul mai reține incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. și art. 99 alin. (2) C. proc. civ., prin urmare, având în vedere ca cele două capete principale de cerere ale acțiunii atrag competența unor instanțe diferite, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, în cazul de față, Curtea de Apel Brașov.

Prin urmare, instanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect acțiune în constatare, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să se constate dreptul acesteia de a primi anumite sume de bani în baza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea 236/2019 de la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, având în vedere contractele de concesiune încheiate cu aceasta.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, față de obiectul acțiunii, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale care prevăd: "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Înalta Curte constată că pretenția reclamantei decurge din executarea unui contract administrativ ce a fost încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/1998 și având în vedere că în privința acestor contracte legiuitorul a înțeles să reglementeze norme speciale, sub aspectul procedurii de soluționare a litigiilor născute, în speță, art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.